“Ia aceasta, Nata, se numește Regina Maria, îmi povestea Valentina Vidrașcu prin 2005, când abia îi descopeream creațiile și ne apropiam sufletește. Regina Maria a fost o mare româncă, adăuga Valentina. Așa că i-am dedicat o colecție. Chiar dacă nu s-a născut în România și nu a avut în ea sânge românesc, a iubit România și a purtat-o în inimă ca nimeni altcineva. Nimeni până la ea și nici după ea nu a purtat cu atâta mândrie și bun gust ia românească. Nimeni dintre români nu a simțit ia, așa cum a simțit-o Maria”, mai povestea Valentina. Cam de pe atunci m-a vrăjit și pe mine ia și Maria.
Vraja iei m-a făcut să vreu să o descopăr, până a naște un festival în Moldova și a face parte dintr-o întreagă renaștere națională a costumului tradițional în Moldova, a cărei identitate culturală a fost atât de iscusit nimicită de regimul sovietic. Vraja pentru viața Mariei m-a făcut să citesc despre ea tot ce găseam. A avut o viață tumultoasă. Ce mă fascinează pe mine la această femeie?
Puterea ei de a veni la 17 ani într-o țară străină și a deveni o mamă a întregului popor român. Puterea ei de a-și planta rădăcinile rupte într-un sol străin și a renaște cu o dragoste nebună pentru acest pământ. Puterea de a alege între libertate și datorie.
Puterea ei de femeie, care combina atât de armonios smerenia cu rebelitatea.
Puterea de a sparge tipare și de a-și croi singură raiul. Curajul ei de a alege România și nu Rusia (de unde își trăgea jumătate din rădăcini), atunci când se împărțeau puterile în lume.
Puterea de a face copii, a pierde copii, a merge acolo unde doar bărbații luau decizii și a participa pe picior egal cu ei la hotărârea destinelor a milioane de oameni.
Nevoia de frumos în jurul său. Iar acolo unde nu avea frumos, își punea talentul în mișcare și își crea o oază. Iubea natura, iar natura o iubea pe ea.
Talentul de a face cu iscusință mai multe lucruri: pictură, design, scriitură, grădinărit. Curajul de a nu iubi, dar a respecta și a iubi pe cine a vrut ea.
Puterea de a face greșeli și de a le recunoaște cu asumarea tuturor consecințelor. Empatia ei pentru cei care sufereau, sacrificiile făcute pe timpul războiului. Era imperfectă, pentru că nu era ordinară. Avea admiratori și dușmani. Maria a fost o mare personalitate, dornică de a impresiona și a primi atenție, ca orice suflet de artist.
Întotdeaună, în afară de exemplul pe care mi l-a dat maică mea, am sițit că duc lipsă de simboluri feminine locale, care să mă inspire. Regret că nu am învățat despre Regina Maria la școală, ca să am și eu la o vârstă mai fragedă o eroină națională, care să-mi fie model. E și cumva de înțeles. Istoria nu prea a tolerat eroinele. Iar rebelele erau egalate cu bolnave sau desfrânate. De altfel, anume o desfrânată au făcut din ea scriitorii aserviți regimului bolșevic, care nu i-au putut ierta Mariei dragostea pentru România.
Azi Maria este un simbol, în fața căruia se închină cei care pricep. Are cărți scrise despre ea, o promenadă ce-i poartă numele în Paris, Castelul și Grădină de la Balcic, care îi păstrează amintirea, filme, memorii, ba chiar și un stil de design. Regina Maria a murit la doar 62 de ani, cu inima de mamă frântă.
Căutați-i biografia ca să înțelegeți de ce ”Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte:abia după moarte este pomenit sau dat uitării.”
Maria ne-a lăsat drept moștenire o întreagă lecție despre cum să lași urme frumoase după tine. Dacă fiecare din noi s-ar gândi mai des la ce lasă în spate, am trăi într-o lume mult mai bun[. Pe mine acest gând mă frământă mereu. Poate de asta am ajuns câțiva ani în urmă în satul Regina Maria, de lângă Soroca, unde Ragina Maria a pus baza primelor așezăminte, donând lemn din Carpați țăranilor din zonă. Drept recunoștință, aceștia și-au numit satul Regina Maria. Căutam acolo un nu știu ce, un nu știu de ce, poate mă căutam pe mine. Nu am găsit anume în satul Regina Maria, dar am găsit la mine în suflet și mai departe universul a conspirat.
Stela Moldovanu mi-a dat voie să postez aceste imagini doar după ce iese din tipar cartea ”Măiestria”, unde și noi cu Noah avem o păginuță.
O carte superbă despre Ie, care tot își are o parte de inspirație din rolul pe care i l-a rezervat iei Regina Maria în garderoba sa. Cumpărați neapărat această carte. O găsiți și online AICI, pe www.fromtheheart.shop cu livrare în toată lumea.
29 Octombrie este ziua de naștere a Reginei Maria. Pentru a-mi completa lecția mi-a mai rămas să ajung la castelul de la Balcic, să citesc cât a mai rămas necitit despre Maria, să aștept cu răbdare noul film despre ea și să-mi duc până la capăt visul spre care m-a inspirat, un loc în Moldova care să amintească de Regina Maria.
Queen Marie of Romania – movie trailer from Theodora Penciu on Vimeo.
Fotograf: Natalia Miterev
No Comments