Blog

Noroc de Craciun… Nu stiu ce m-ar mai fi oprit din drum. Nu stiu ce m-ar mai fi facut sa las treburile si sa vin acasa pe la 4 ca sa gatesc, sa chem niste prieteni, sa beau un git de Cahor si sa ma uit cu copiii la Pinochio si la zeci de Jingle Bells pe youtube. Tot ce-mi doresc in legatura cu aceasta sarbatoare, este ca intr-o buna zi oricine sa-mi spuna “Craciun fericit”, fara imediat urmatoarea intrebare:Dar tu care-l sarbatoresti, cel nou sau cel vechi?  Ziua de nastere a lui Doamne-Doamne este doar una…si pentru mine este prima ocazie dupa foarte mult timp sa-mi adun familia la un loc cu un prilej mai fericit….

Dupa ani de zile traiti impreuna…

El: Tu nu esti nevasta pe care mi-o doresc. Sunt dezamagit.

Ea: Nu, tu esti sotul nepotrivit. Eu sunt dezamagita.

El: Eu ti-am dat tot tot ce ai vrut, masina, casa, calatorii…

Ea: Tu nu mi-ai dat nimic din ce era cu adevarat important pentru mine…tandrete, atentie, compasiune, sustinere…

El: Lasa tu astea.Tu nu stii sa gatesti…

Ea: Nu tu-mi ziceai ca nu vrei sa te indopi seara inainte de somn? Mai un iaurt, mai niste miere, mai niste fructe…

El: Da, dar eu oricum vreau sa-mi gateasca nevasta in fiecare seara, chiar daca nu maninc nimic.

Ea:Stii, in schimb eu iti fac alte suprize. Mai tii minte….

El: Aha, o faci doar din sentimentul de vina….

Ea: Pacat. La cite mi-ai facut tu, nici sentiment de vina nu ai si nici nu-mi faci suprize din cauza lui….

El: Gata. Nu mai rezist. Spune-mi tu esti gata sa fii sotia pe care mi-o doresc?

Ea: Asta eu nu rezist.Si-ti pun aceeasi intrebare. Tu esti gata sa fii sotul pe care mi-l doresc?

Si uite-asa au trait ei fericiti pina la adinci batrinete….

Se pare ca mi-am dorit atit de mult sa avem zapada, incit am cam exagerat cu rivna. Dar eu oricum ma bucur…Zapada cerne peste noi in doua cu injuraturile soferilor de maxi taxi, cu privirile increzute ale soferitelor de jeepuri, cu vocile emotionate ale scolarilor si comentariile uscate ale gospidenelor. Toata lumea are ceva de spus apropos de vreme, dar ea, zapada,cerne si tot cerne peste noi…De citeva zile incerc sa razbat pina acasa cu masina. Si nu reusesc. O las pe margine de drum si merg prin troiene, respir greu, o bucurie copilareasca ma napadeste si ma gindesc ce bine e ca uneori circumstantele ne obliga sa deraiem de la scenariul zilnic. Cind as mai fi mers eu, uite-asa pe jos, prin zapada, cu laptopul subtioara si cu o geanta grea cit mine in cealalta mina?

In ziua urmatoare am reusit sa ajung pina acasa cu masina. Am aflat si gratie cui s-a intimplat acest lucru. Vecinul de vis-a-vis a chemat un nene, i-a dat 500 lei ca sa ne curete drumul cu masina lui mare. Si iar am intrat in scenariul de zi de zi. Traiasca zapada…jos rutina….

A fost odata 1 ianuarie, ziua in care a inceput anul 2009.Aveam tot ce-si poate dori o femeie. O familie numeroasa, o casa, o meserie.Eram Directorul “Fabricii de Staruri” si totul mi se parea o poveste…

Ce a urmat insa, nu se inscrie in nici un tipar, poveste cu happy end sau scenariu pentru gospodine. Ce a urmat a fost o biciuiala continua. Am descoperit cea de-a doua fatza, mirsava si meschina, a oamenilor care ocupau un loc special in inima mea. Am inteles ca pentru acesti oameni nu conteaza cit de profesionista, responsabila sau dedicata esti. Ei nu au valori, iar tu esti prea demodata pentru ei.A fost un an in care am simtit gustul iadului, fiind prinsa in capcana durerii si imposibilitatii de a fugi de ea. M-am simtit mai singura decit daca as fi fost cu adevarat singura.Dar am avut si urcusuri. Nici un an din viata mea de pina acum nu mi-a daruit atitia oameni noi si interesanti. In sfirsit, am avut curajul sa cred in fortele mele si sa-mi materializez visele. Am inteles cit de nepretuiti sunt parintii si cit de fragila este fericirea. Si am inteles ca orice ti-ar oferi viata, nu poti gasi imediat raspunsul la intrebarea “De ce?”. Dar fii sigur ca acest raspuns, mai devreme sau mai tirziu va veni. Eu inca il mai astept. Si as fi fost fericita sa nu fi ajuns vreo data sa-mi pun astfel de intrebari existentiale. Dar se pare ca sunt printre acei oameni care nu-si pot alege destinul. Care pot visa, dar nu pot decide multe lucruri. De aceea imi accept smerita soarta si merg mai departe. Pentru ca de as fi putut sa aleg, alegeam altceva. Sa vina pentru toti oamenii buni un an 2010 mai bun. Va multumesc pentru ca va am. 

Asa oamenii inspirati se casatoresc…pe bune

[media id=58]

Asa oamenii civilizati divorteaza…parodie

[media id=56]

Traiasca oamenii inspirati si civilizati….

Astazi pentru prima data m-am prins pe gindul ca am putea avea un Craciun si un revelion fara zapada. Si nu mi-a stat bine. Centrul e plin de beculete, bradul sta unde-i locul, oamenii incep usor, usor, sa se agite din cauza cadourilor, dar nu avem cel mai important ingredient: iarna. Poate o sa mai vina, zic unii. Nu, nu mai vine, zic altii. Parca as auzi facindu-se pariuri: vine sau nu mai vine iarna. Ce-mi place mie in vremea de afara e ca imi permite sa mai tin in dulap hainele calduroase. Nu e nevoie sa-mi schimb cauciucurile, nu trebuie sa pierd timpul dimineata pina se incalzeste de-a binelea masina, nu umblu cu nasul rosu, nu trebuie sa-mi las tocurile acasa, ca sa nu cad pe undeva din cauza poleiului. Si, ca sa fac o plimbare prin parc sau sa meditez, imi este suficienta plapuma din portbagaj. Ce nu-mi place e ca infloresc virusii, simt o confuzie emotionala in oamenii pe care ii vad zilnic si ca ar putea in curind, la astfel de temperaturi, sa-mi rasara lalele pe care le-am carat cu atita grija din Olanda. Avem nevoie de iarna! Si nu doar pentru a echilibra lucrurile in natura ci si pentru un echilibru din noi. Am trait ierni si cu – 20.Dupa asta parca si primavara isi avea rostul…. Continue Reading