Definitiv? Da n-o să-ți pară rău? Două întrebări care deja mă fac să zâmbesc. Asta după ce mă iritau foarte tare. Răspunsul meu de fiecare dată e același. Nu există definitiv, așa cum nu există mâine. Există doar aici și acum. Orice “definitiv” poate fi înlocuit cu un “niciodată”. Într-o frântură de secundă. Și asta prea puțin depinde de noi, ființele umane.
Dar întrebarea: Da n-o să-ți pară rău? Care-i rostul să o adresezi unui om care a decis deja să suporte cu stoicism toate părerile de rău și să-și asume de toate, și rele și bune?
Astăzi, am schimbat somnul de duminică dimineață pe un drum până la Hojinești.
Pozele făcute acolo vă vor ajuta să înțelegeți ce ați ratat. Festivalul Internațional al Olarilor: La Vatra Olarului Vasile Gonceari, unde în afară de oale, de care eu mi-am cam făcut plinul în ultima vreme, au fost multe alte momente prețioase.
Înghesuiala mare la oalele lui Vasile Gonceari. Meşterul – prins cu griji organizatorice, nevasta şi fiica fac negoţul.
Dacă aș fi eu producătorul de lapte acru, o sunam pe Lidi să-i propun un contract de promovare. Dar nu sunt nici producător de lapte acru și nici în Moldova showbizul nu funcționează după reguli de: acum îi acum! Avem oameni frumoși. Lidi Scarlat și mama sa. Hai, Lidi, hai!
Îndrăgostită de copiii aceștia. Din prima clipă cum i-am auzit în mai, la Mai Dulce. Au cântat piese proprii, dar și câteva din popor, intr-un aranjament nou și răsunare absolut inedită. Îndrăgostită de ei ca și de tot ce e fraged, nou, frumos, românesc, luminos, adevărat, din suflet, de suflet, cu suflet și altfel. Dacă vreți o sărbătoare însoțită de o trupă care vă va cânta așa frumos, întrebați-mă vă rog cum să-i găsiți. Vă rog. Ei atât de tare ar trebui susținuți și încurajați, absolvenții de la Arte: Vera cu voce cristalină și lungă ca o coadă de cometă, Mihai cu voce bună de tăiat sticla, dar și de îmblânzit suflete zvăpăiate de fete și toată trupa asta minunată de oameni frumoși și colorați, cu un nume total deocheat. Continue Reading
Aer, munte, iarbă, verde, accent de moldova, arhitectură de poveste, porți din lemn, imense, cu ornamente,primitoare, cocostârci în loc de radare, anotimpul florilor în floare, gastronomie bună, case care parcă special vor să oprească timpul în loc, agricultură eco, râsete de clopoței pe bancheta din spate, ii, ornamente nemaivăzute, 100 de ani de ii, zeci de culori în afara curcubeului, oale negre, nunți cu fanfară, mire dus de druște, mireasă la braț cu vornicei, ornamente pe farfurii din lemn de cireș, mojar din stejar, tradiții păstrate cu dinții, vase scobite în lemn, broderii lăsate ca amintiri de gospodine care nu mai există, covoare colorate ca salata de vară, drumuri bune, mănăstiri pe care le decolorează timpul, măicuțe cu zâmbete împrumutate de la hortensii înfloritoare, afinată de pe vârf de munte, mai este și zmeurată și frăgănată și doar o zi că să le trăiești pe toate. Nu-i cinstit așa, față de Bucovina. Bucovina nu are nici o vină. Este prea multă pentru cât de puțin durează weekendul. De data asta, Bucovina, ai mai îndrăgostit un om de tine. Irecuperabil. Continue Reading
Sunt îndrăgostită de țărăncuțele ei de ceva timp, după ce am văzut un tablou semnat de ea în showroomul Valentinei Vidrașcu din București. Niciodată nu aș fi putut crede că o pictură îmi poate aduce atâta bucurie. Pur și simplu, uneori în viață, se întâmplă să descoperi lucruri și oameni care îți plac din prima, fără vreun motiv anume. Pe care ai senzația că i-ai iubit într-o viață anterioară și îi vei iubi într-o viață viitoare. Tabloul pe care l-am văzut pe perete s-a culcat atât de plâpând pe sufletul meu, încât numele Eudochiei Zavtur s-a aranjat în memoria mea pe policioara oamenilor pe care trebuie neapărat să-i cunosc. De atunci am reușit să o invit la emisiune, să facem și un reportaj despre ea, dar ori de câte ori mă apucam să-i vizitez atelierul, ceva intervenea și nu mai ajungeam.
