La oameni acum e anotimpul filmelor: la tv sau online. Toţi caută, întreabă pe fb, aproape disperat, un film care să merite și cu care ulterior să se poată lăuda.Filme pe care să le vezi înainte să mori. Filme pe care să le vezi înainte de sfârşitul lumii. Filme care au marcat omenirea. Filme despre viaţă, filme despre moarte, filme despre dragoste.
Acest top mi s-a părut destul de bun. L-am găsit și am hotărât să-l păstrez pentru mine. Multe, foarte multe, dintre ele au fost, sunt si vor fi și pe la JURNALTV. Da, noi cu asta ne mândrim.Cu jumătate din filmele pe care nu le-aţi văzut din acest top liber puteţi mai apoi să vă lăudați. Și chiar dacă nu reușiți să le vedeți pe toate, țineți minte si reveniți la mine pe blog, ori de cîte ori vă apucă pofta de cinematografie bună.
Browsing Category
De-ale mele
O vinigretă destul de rară și colorată în capul meu. Unele lucruri își pierd culoarea, altele dimpotrivă devin mai colorate, mai iminente și mai intense.
Plecarea Inei Corețchi a afectat atât de multă lume. Și i-a făcut pe absolut toți cei care o cunoșteau să vrea să și-i îmbrățișeze mai strâns pe cei dragi. Blogul său, cu denumirea inspirată din celebrul cântec Paroles, cântat de Dalida și Alain Delon, sper să rămână un etern exemplu al unei plecări sfâșietor de frumoase din această viață. La doar 34 abia împliniți. Nu știam că are un blog. Nu știam câ scrie atât de adevărat și atât de dureros de frumos. Atâta iubire și lumină adusă de un singur om pe pământ. Nici măcar asta nu a contat în fața unui scenariu de destin, atât de devreme întrerupt. Dacă decidem, putem liber crea cel mai mare partid din Moldova.Partidul oamenilor care au pierdut măcar câte un om drag din cauza cancerului. Când un bârbat plânge la alt capăt al firului, vrei să devii tu bărbat. Pe urmă nu mai vrei nimic. Pe urmă se trezesc toate instinctele primare, de exemplu de autoconservare. Dar orice eforturi conștiente parcă nu au nici un rost. Frica de a vorbi despre asta încă pe nimeni nu a asigurat de ocolirea unui asemenea destin. Frica este un spurcat sentiment. Ea trebuie să fie depășită. Poate mai ușor în grup. Sau pe un vârf de munte sau pe un mal de lac de munte sau….
Eu sunt departe de Moldova acum. Şi acesta este unul dintre câteva lucruri care mă bucură foarte mult în această mică vacanţă de iarnă. Pe mine nu ţara, pe mine oamenii mă disperă. De aceea îmi doresc cel mai mult să se întâmple o schimbare. Fie eu să devin mai bună pentru oamenii acestei ţări, fie oamenii să devină mai buni.
Aceste și multe alte învățături intră în setul de bază a educației numite “cei 7 ani de acasă”. Reieșind din experiența anului trecut, pot cu mâna pe inimă să vă recomand noua ediție a audiobook-lui “Jurnalului cu povești” cu genericul “Povești pentru copii cuminți”. Pentru că anul trecut copiii mei, dar și mulți alți despre care am auzit, s-au îndrăgostit, pur și simplu, de poveștile și personajele interpretate de prezentatorii noștri.
Eva pictează. Cu ajutorul profesoarei sale Oliga Anatolievna. Sâmbetele le aşteptăm şi eu şi ea. După lecţie îmi aduce ceva spre aprobare. Ochii i se fac mari cât cerul, zâmbetul fix ca o prăpastie de mare, dinţii de lapte concurează cu cei de os în zâmbet. Ştie că-mi place ce pictează, dar de fiecare dată are nevoie să mai audă asta de la mine. De când a început să picteze, am început şi eu să trăiesc cu aceste tablouri. Şi să-mi fac speranţe. Că poate fata mea are o atracţie spre frumos, are gust, se pricepe la a alege culorile, poate s-ar pricepe singură la a decora un spaţiu sau a crea o ţinută. Şi chiar dacă asta i-ar plăcea să facă, oare ar trebui să o împiedic să-şi urmeze calea, ştiind cât de întrebată este o meserie învăţată la Arte în Moldova?
Deocamdată, ştiu că mi-am pus în gând ca tablourile Evei să meargă mai departe de pereţii casei noastre. Aşa am ajuns la Spitalul pentru copii Emilian Coţaga. Acolo am petrecut o zi întreagă cu Eva şi Irina Moisei, o tânără mămică şi foarte talentată absolventă a Academiei de Teatru, Muzică şi Arte Plastice. Irina nu a reuşit să-şi găsească un job în domeniu său. Deşi i-ar plăcea foarte foarte mult. Copilul său stă cu buneii la Călăraşi, iar Irina munceşte nopţile într-un local de agrement ca să poată măcar ceva câştiga. Irinei i-ar plăcea enorm să facă ceea ce o pasioneză şi să mai şi căştige din asta. Deocamdată însă i-am propus un act de voluntariat. Şi îi mulţumesc pentru că a acceptat. Mai mult, pasionată de idee, Irina a pictat ceva şi în spitalul din Călăraşi unde a stat recent cu copilul. Dacă cineva caută un om talentat, întrebaţi-mă vă rog de Irina. Sper în curând să mergem şi spre alte locuri în care copiii din Moldova îşi refac sănătatea. Ca să pictăm pereţii cu tablourile Evei. Acceptăm în echipa noastră şi alţi voluntari. Pentru că Moş Crcăciun există.Moş Crăciun eşti tu.
Întîmplâtor sau nu, dar isprava noastră a coincis cu toată harababura aceasta cu reforma în medicină. Vorba aia, noi pictăm, dar ei se piaptănă.
Iertaţi-mi întârzierea. Nu aş fi vrut în 3 cuvinte să vă povestesc despre Balul Brazilor de Crăciun, iar pentru nişte impresii pe-ndelete, abia acum am făcut rost de timp.
În primul rând, voi lăsa laudele pe seama altora. Mai bine vă voi spune adevărul despre Balul Brazilor de Crăciun. Cu toate că am planificat să mă ocup de el mult mai puţin, motiv pentru care am făcut o echipă şi cu Doina, bătăi de cap au fost mai multe decât mi-am imaginat.
Bruschetta cu brie și sos de răchițele. Izvar din cidru de mere. Combinația perfectă împotriva anxietății provocate de mâncarea din avioane. Mix de salată cu avocado, ciuperci portobello cu umplutură bestială, pastârnac și morcovi la cutor – toate crescute în câmpul celui mai eco fermier din Marea Britanie – 100 % bio. Varză de bruxelle – inevitabilă pe masa englezească de Crăciun. Cum s-ar zice Wellcome to Great Britain’s world of eco agriculture! Mulțumesc Doamne pentru prietenii împrăștiați prin toată lumea. Mai ales pentru prietene gurmande și vegetariene. Vineri încep explorarea târgurilor de Crăciun londoneze. Sper să vă aduc și vouă niște imagini.