Hărtie, clei, lichior și ulei etilic – aceste 4 lucruri pot fi obținute din eucalipt. Asta în afară de lemn. Dacă un copac e capabil de atâtea lucruri bune, înseamnă că și omul poate minim 4 lucruri bune să le facă pt ceilalți. Pun pariu că îți va veni greu să le enumeri.
Ce-i drept, eucaliptul consumă mult – circa 15 l de apă pe zi, dar în schimb curăță mediul de gazele produse de mașini.
În imagine – Fruct de eucalipt. Îl scobești un pic și poți face aromaterapie.
Eu nu înțeleg
de ce o mamă sună la televiziune să povestească despre un director de școală nesimțit și despre nedreptatea care s-a făcut copilului ei și când îi propun să spună aceleași lucruri în fața camerei, aceasta alege să-și lase copilul în grija aceleeași școli, decât să suporte problemele ulterioare. Păi de ce ai mai sunat? Rabdă. Cum își închipuie oamenii că pot schimba lumea din jur, alegând confortul în locul stresului?
Eu nu înțeleg
de ce atâtea femei în jurul meu îndură suferințe provocate conștient de oamenii lor dragi. De dragul aparențelor? Adică de ochii lumii? La noi, în maxim 3 zile o porcărie se uită. Cum poți să crezi că ochilor lumii le pasă de tine? Mă uit la cele scrise mai sus și-mi bag și mie în cap. Eu nu-s mai brează. Eu încă mai cred în ochii lumii. Dar tot mai puțin. Durbală e de vină. În sensul bun.
Eu nu înțeleg
de ce mai avem marșrutci, când fără ele a fost atât de bine
Eu nu înțeleg
de ce în loc de 2 zile de străzi pietonale în Chișinău, am rămas numai cu una și aceea cu un destin șubred
Eu nu înțeleg
de ce atunci când pornești să faci un eveniment minunat într-un sat, te pomenești că locuitorilor acestui sat evenimentul tău nu le trebuie 1000 de ani. Și că ție binele ăsta îți trebuie mai mult decât lor. Suferim de o hibernare mintală cronică. Și mă întreb în fiecare zi ce fel de motivație trebuie să fie aceea care ar scoate moldovenii din hibernare.
Eu nu înțeleg
de ce nu mai aud nimic despre băieții care s-au apucat să lipească stickere cu mesaje neplăcute pe pe mașinile parcate neregulamentar. Și lor cineva le-a ucis cheful de justiție? Sau asta numai eu nu mai aud nimic de ei?
Eu nu înțeleg
de ce o știre despre polițiștii care nu iau mită este o știre. Mai ales că nici nu e adevărată. Și la o săptămână după apariția știrii mă sună un om și-mi povestește o istorie absolut fenomenală despre eroii din știre care l-au urmărit o săptămână ca să scoată bani din el. Și când îl rog să-mi vorbească la cameră, omului i se face imediat frică.
Eu nu înțeleg
de ce iți mai permiți să te gândești la un bădăran care demult nu se ma gândește la tine și tu despre asta știi. Și mai știi că nici n-o să se gândească vreodată. Pentru că nu-i pasă de tine. Așa, foarte simplu – nu-i pasă. Iar tu știi că în capul tău demult nu-și mai fac loc gânduri la alți bărbați. Pentru că acolo e loc doar de un bădăran. Viața je se duce. Și niciodată nu te va lăsa să recuperezi ce e pierdut.Și când eu îți spun să te miști mai departe, tu vezi în mine un dușman.
Eu nu înțeleg
de ce avem nevoie noi de atâtea tâmpenii organizate de stat, donații, congresuri, seminare, conferințe, pentru care se cheltuie o grămadă de bani și care nu mișcă țara asta cu nici 1 mm înainte.
Eu nu înțeleg
de ce uneori am senzația că ocupația de bază a unor oameni este să numere greșelile gramaticale de pe bloguri. Este atât de stupid. De ce nu și-ar deschide fiecare câte un blog, să-și numere toată ziua pe el greșeli, dar mai ales să scrie pe el toate lucrurile urăte și răutăcioase pe care le scrie cu atâta generozitate la alții.
Eu nu înțeleg
pentru ce sunt bloggerii. Vreo doi au mai rămas care scriu interesant. În rest, toți îs analiști politici. O țară de analiști. Da de viață, de viață normală sau anormală, pe care o duce fiecare, de ce nu scrie lumea?
Eu tot mai puține lucruri înțeleg. Și nu înțeleg pentru ce scriu despre toate ele. Acest exhibiționism de viziuni mi se pare tot mai mult o pierdere de timp. Dar tu, nu te-ai întrebat de ce citești asta? Și când te-ai gândi că totul începea de la o pasiune pentru orhidei.
Mulți au auzit de el, dar nu au timp să-l vadă. Mulți l-au văzut și tot îl recomandă și la alții. Mai sunt și dintre cei care încă nu au auzit de Newsroom – cea mai proaspătă abordare a televiziunii într-o producție de televiziune. Mie mi-a luat o zi și jumătate să văd toate episoadele. Așa că a venit timpul să-l recomand și la alții. Bun de privit nu doar pentru cei din breaslă. Păcat că nu se arată nimic din munca de teren a reporterilor.
http://www.online-life.ru/kino-serial/1035-the-newsroom.html
Doar o oră, atât am avut azi la dispoziție ca să particip la ceea ce autoritățile locale consideră un experiment, iar pentru mine este una dintre cele mai așteptate schimbări în Chișinău. Am ieșit la plimbare.M-am apropiat de un polițist. L-am întrebat cum i se pare idea. Mi-a zis că e o idee proastă, iar Chișinăul nu e prevăzut pentru a avea străzi pietonale. În clipa aceea cel mai mult mi-a părut rău că nu mi-a spus asta la o cameră video. Dacă poliția nu e solidară cu autoritățile în asemenea inițiative, cum pot reuși aceste experimente? Când oamenii sunt în dezacord cu ceva, ei nici nu vor face nimic ca acest ceva să funcționeze. Chiar dacă au primit un ordin pe care trebuie să-l execute.
Polițistul mi-a spus că în timp ce unii se plimbă pe jos, pe Pușkin și Armenească sunt ambuteiaje mari. I-am răspuns că totul e doar o chestiune de timp și obișnuință. Nu noi inventăm roata. Oamenii ar putea să lase, măcar în weekend, mașinile mai departe de centru. Străzi pietonale sunt în toate orașele civilizate. S-a uitat la mine, zâmbind ironic, și mi-a zis: păi asta e în orașele civilizate. I-am spus că și orașul nostru ar putea fi sau cel puțin ar putea începe cu ceva. Mi-a luat câteva minute să stau de vorbă cu el ca să-l conving să creadă în acestă idee. Dar am rușit parcă. Nu eu trebuia să-l conving , ci șefii lui și autoritățile care au venit cu ideea. Din spusele polițistului reiese că Primăria nici măcar nu a coordonat acest plan cu Poliția Rutieră. Omul a venit azi la muncă la 15.00 și abia atunci a fost anunțat că trebuie să meargă în centru. Colegii lui, la fel, au fost anunțați.
Cum stăteam așa de vorbă cu polițistul s-a apropiat o bunică cu nepotul său și a întrebat nedumerită ce se întâmplă, de ce nu vine troleibuzul. Când a aflat că e vorba de un experiment s-a revoltat, spunând că în nu știu care gazetă Panorama despre asta nu s-a scris nimic, ori ea cumpără Panorama tocmai ca să afle despre toate noutățile. A mai întrebat de la ce oră și până la ce oră va dura experimentul și chiar dacă noutatea a luat-o prin suprindere, n-am văzut vreo notă de răutate visavis de experimentul propriu zis. Deci ideea nu i s-a părut la fel de proastă locuitorului chișinăuian, cum i se părut polițistului, ambii fiind luați prin surprindere. Numai că unul din ei nu avea doar rolul de a redirecționa transportul, ci și de a crede în reușita ideii pentru a o promova printre cetățeni. E un experiment totuși.
Voi începe prin a vă spune că am fost profund impresionată de showul care s-a făcut pe internet în legătură cu plecarea lui Sergiu Beznițchi de la Jurnal TV. Spun show pentru că altfel nu știu cum să numesc procesul de consacrare în eroi ai neamului a unui om care plecând, a ales să toarne mizerie în capul unei televiziuni care l-a făcut prezentator tv. Mesajul său a fost interpretat ca un gest de mare curaj. Sunt nedumerită, pentru că am trăit și eu cândva experiența de a mă despărți de locul în care m-am format ca profesionist și în care am activat aproape 10 ani de zile. Până acum am tot respectul pentru compania în care am cresut și niciodată nu mi-am permis să vorbesc urât în public despre anteriorul meu angajator sau colegi. Din cîte știu asta se numește bârfă, nesimțire și nu act de curaj. Nu mi se pare corect ca relația între un angajat și angajator să se discute în public. Dar, trăim în democrație și în epoca exprimării libere. În acest caz ar fi corect ca spectatorii Jurnal TV să cunoască și cealaltă parte a monedei. Întrebându-mă de ce a fost “martirizat” Sergiu Beznițchichi, am încercat să înțeleg de ce Jurnal TV este tratat nu ca o televiziune ci ca un jurnal personal, un blog personal sau o “gazetă de perete” în care vii să te exprimi cum vrei tu pentru că așa ai chef.
De ce anume este acuzat Jurnal TV ? Că nu acceptă încălcarea continuă a regulamentului intern sau a politicii sale editoriale? E ca și cum ai reproșa unei companii că profesionalismul este una dintre valorile sale.
Vă voi aminti că în cazul lui Sergiu Beznițchi vorbim nu despre un prieten alungat din gașcă și nici despre ruptura dintr-o căsnicie. Vorbim despre o relație profesională. O relație profesională se construiește pe obligații între un angajator și un angajat. Fiecare și le asumă de bună voie, printr-un contract. Acest contract prevede că angajatul se obligă să presteze un anumit volum de muncă în favoarea angajatorului, iar angajatorul – să-i remunereze la timp munca. E o filosofie universală și binecunoscută de toți.
Când un angajat demonstrează cu bună știință, timp îndelungat, nesupunere față de regulile sub care s-a semnat, ba mai mult, sfidează în fața colegilor autoritatea celor cărora li se subordonează, face ce vrea, când vrea, tratează locul de muncă ca pe ceva secundar, care nu merită prea mult efort și atenție, atunci angajatorul se desparte de acest angajat.
Pentru cei care nu sunt la curent – de obicei, prezentatorii de televiziune, au un contract mai deosebit cu anagajatorul lor. Pe lângă setul standard de obligații, contractele acestora conțin clauze ce țin de felul în care prezentatorii arată și își shimbă imaginea.Felul în care apar și se comportă în emisie directă, în alte media și în public. Mai sunt clauze ce țin de exclusivitate sau de interzicerea unor activități care ar putea pune într-o lumină proastă televiziunea la care muncește prezentatorul.
Prezentatorii trebuie să se abțină de la expunerea pozițiilor personale și subiective la tv, pentru că aceste poziții pot afecta imaginea postulu. Un prezentator tv nu este angajat pentru a-și promova propriile viziuni și valori, ci pentru a reprezenta politica postului la care a acceptat benevol să muncească. În cazul celor mai mari prezentatori de televiziune , valorile și viziunile proprii coincid cu cele ale canalulu la care muncesc. Iar dacă nu coincid – pleacă.
Cei mai buni sunt cei care reușesc să găsească un echilibru între rigori corporative și libertate personală.
Un prezentator bun este acela care tot timpul crește și exersează. Pentru a crește profesional și a persevera, pentru a fi documentat și informat cu tot ce se întâmplă în jurul lor, prezentatorii profesioniști ies de obicei pe teren, adică fac reporterie și contribuie activ la partea editorială a emisiunii pe care o prezintă.
Sergiu Beznițchi, fostul prezentator al emisiunii Deșteptarea, a semnat anul trecut cu Jurnal TV un contract pentru funcția de reporter și prezentator. Urmează să enumăr motivele pentru care contractul cu Sergiu Beznitchi a fost reziliat.
1. MUNCA PE TEREN
Vreau să deschid o paranteză: pe lângă Jurnal TV, Sergiu Beznițchi mai are o sumedenie de alte angajamente și activități: un salon de frumusețe, este agent de vânzări la compania Amway și prezentator la modă de nunți și cumătrii. De aceea, agenda lui este supraplină. Ori de câte ori i s-a cerut pe parcursul acestui an să facă un reportaj urgent, să dea o transmisiune live sau să participe în weekend la campaniile organizate de televiziunie, de fiecare dată primeam răspunsul: eu nu pot, nu am timp, am alt program. La atâtea activități cum să-i mai rămână timp și pentru reporterie?
Sergiu continua să-și ignore angajamentele sub care s-a semnat.Cu toate că i se amintea că asta nu e o favoare făcută televiziunii, ci obligația lui contractuală.
Timp de 1 an de zile, reporterul Sergiu Beznițchi a realizat pe teren tocmai 3 reportaje: unul de 27 august, unul de 1 aprilie și încă unul.
2. CREȘTEREA PROFESIONALĂ
Pentru a crește profesional, angajații unei televiziuni au nevoie de traininguri. O televiziune modernă investește foarte mult în colaboratorii săi, cu scopul de a le crește gradul de profesionalism. De aceea, periodic se organizează traininguri pentru toate tipurile de meserii dintr-o televiziune: personal tehnic, reporteri, prezentatori ș.a. Un training costă destul de scump și este prestat de profesioniști din domeniu, uneori chiar și de peste hotare. Atunci când Jurnal TV a invitat traineri din România pentru un stagiu zilnic, timp de 2 săptămâni, în scopul instruirii reporterilor, producătorlori și prezentatorilor, Sergiu Beznichi a ignorat acest training, având prea multe ocupații în afara televiziunii. Conducerea companiei a trecut peste asta chiar și atunci când unul din traineri a întrebat cu referire la Beznițchi: De ce țineți un om care nu vrea și nu are timp să creasca profesional?
3. IMPLICARE
În fiecare zi, de luni până vineri, la Jurnal TV se organizează o ședință editorială de planificare a activității departamentelor știri și producție. La ședință sunt obligați să participe toți reporterii, producătorii, editorii de texte și prezentatorii de la Deșteptarea și Acasă Devreme – două emisiuni live, care se bazează preponderent pe informația curentă, inspirată din evenimentele zilei. Prezentatorii fac cunoștință cu agenda evenimentelor și participă la planificarea conținutului pentru următoarea emisiune. Fără această IMPLICARE prezentatorul nu este la curent cu sarcinile puse în fața lui de către televiziune, riscând să fie superficial sau nedocumentat în emisie. Sergiu asista la ședințe, stând cu nasul în computer, primind comenzi de prezentare de ceremonii, stabilind întîlniri de afaceri, fără a manifesta vreun interes pentru tot ce se discuta. Sergiu pleca după ședință și nu mai auzeam de el până în ziua următoare cînd venea la emisia gata pregătită de alții. O jumătate de an, la fiecare ședință îl întrebam ce are de gând să facă, ce reportaj vrea să realizeze? Tot timpul îmi răspundea: Nimic. Am alt program. Și pleca. Colegii lui lucrau la conținutul emisiunii Deșteptarea – emisiunea în care el era vedeta. Iar ei munceau pentru a-l face vedetă. După prima jumătate de an am renunțat să-l mai întreb ca să nu mai aud de fiecare dată aceleași răspunsuri.
Într-o zi, când a început să se furișeze în timul ședinței, cu geanta în mână, l-am întrebat ce se întâmplă? A răspuns că pleacă, are treabă și în general, ședințele sunt prea lungi.
Deci, participarea lui Sergiu la pregătirea emisiunii se limita la găsirea unor invitați, citirea textelor de pe prompter și în rest, doar improvizație, la care, dealtfel , era destul de bun.
IMAGINEA
4. Un prezentator este fața unei televiziuni. De aceea, de fiecare dată când un prezentator Jurnal TV prezintă un eveniment care nu poartă marca televiziunii Jurnal TV, el indirect își reprezintă compania. Anume din acest motiv contractele prezentatorilor prevăd ca fiecare colaborare de acest gen să fie în prealabil coordonată cu administrația. În cazul prezentatorilor de la producție – cu producătorul general și directorul de marketing. Și această prevedere Sergiu Beznițchi a ignorat-o cu desăvârșire. Administrația canalului a fost nevoită să recurgă la o penalitate pentru a-l face să-și respecte obligațiile. Apropos, când zic evenimente, nu mă refer la nunți și cumătrii. Din postura sa de vedetă, Beznițchi a refuzat categoric să renunțe la prezentarea acestor ceremonii. Jurnal TV a acceptat asta, chiar dacă avea nevoie la emisiunea matinală de un prezentator – jurnalist și nu de un prezentator de nunți.
EXPRIMAREA ÎN DIRECT
5. Spuneam mai sus că un prezentator tv este obligat să exprime politica postului și nu propriile viziuni. În cazul lui Sergiu Beznițchi, administrația Jurnal TV de nenumărate ori l-a avertizat să se abțină de la expunerea viziunilor mult prea personale și subiective în emisie directă. Aici mă refer la comentarii homofobe, glume misogine și de prost gust, exprimări inspirate din limbajul de manala, insulte gen “Este un bou!”, repetat de câteva ori în direct, la adresa unui personaj din știri, chiar dacă producătorul emisiunii îi cerea insistent în cască să se abțină. Nici de acestă rigoare din contract vedeta Sergiu Beznițchi nu a ținut cont, confundând postul de televiziune Jurnal TV cu blogul său personal.
6. Un prezentator tv nu pleacă în concediu când vrea el, ci atunci când i se oferă acest concediu, în funcție de proiectul la care lucrează.Vara aceasta Sergiu Beznichi a plecat în vacanță cu 2 săptămâni înainte de a pleca în vacanță toată emisiunea Deșteptarea. El a hotărât acest lucru și a pus administrația televiziunii în fața unui fapt împlinit. Și-a lăsat partenera de emisie și producătorul să-și rezolve problema. Iar la revenire din vacanță a fost invitat la o discuție cu Directorul Televiziunii. În timpul acestei discuții Sergiu Beznițchii și-a cerut frumos scuze și a plecat motivând că are alt program.
RELAȚIA CU PRODUCĂTORUL
7. La o emisiune live, asa cum este Deșteptarea, contribuie o echipă întreagă și nu un om sau doi, câți se văd la televizor. La Deșteptarea muncesc în jur de 25 oameni: reporteri, cameramani,, editori audio și video, editor texte, regie de emisie etc. Omul care poartă răspundere pentru produsul final este producătorul emisiunii. Relația dintre prezentatori și producător trebuie să fie una armonioasă, pentru că producătorul dirijează tot procesul în emisie directă. Sergiu periodic ignora indicațiile din cască, nerespectând comenzile producătorului. Și aici a existat un apogeu. În timpul unei emisiuni, acesta a ieșit din platou și în fața întregii echipe de regie a inceput să se certe cu producătoarea. Relația dintre cei doi a devenit una tensionată.
Am dat o denumire la fiecare capitol și dacă ați observat, la punctul 6, nu am găsit nici o denumire. Pentru că eu nu știu cum se numește asta când un angajat pleacă în concediu fără acordul administrației. Cunosc o sumedenie de instituții care și-ar concedia colaboratorii doar din acest motiv. Jurnal TV a avut foarte multă răbdare și toleranță în cazul lui Sergiu Beznițchi, apreciindu-i talentul de prezentator și luînd în considerație simpatia publicului său. Dar orice răbdare are limite. Și aceste limite au fost depășite de nenumărate ori.
Am rămas profund impresionată de regretele lui Beznițchi de a pleca din această televiziune. Cum poți să regreți atât de tare plecarea dintr-o televiziune pentru care niciodată nu ai avut timp, care ai tratat-o ca pe un job secundar? Pentru că ai afaceri. Pentru că vinzi pastă de dinți și super burete pentru bucătărie. Și ca să inveți să le vinzi cît mai bine, pleci departe, la seminare și lipsești de la emisie. Pentru că ai angajamente de nunți pe 3 ani înainte. Iar “Deșteptarea” este pentru tine doar o înviorare de dimineață.
Într-adevăr, încă din aprilie am decis cu toții ca Deșteptarea trebuie să aibă vara un panou publicitar, iar Sare și Piper – toamna. Odată ce relația între Sergiu Beznițchi și Jurnal TV a acumulat atâtea conflicte și încălcări, administrația a decis să nu mai investească în imaginea lui și să caute un alt prezentator. De aceea panoul Sare și Piper a apărut vara, iar cel cu Deșteptarea a fost planificat pentru toamnă.Apropos, sper într-o săptămână să vedeți panoul publicitar al Deșteptării cu noul prezentator.
După plecare, Sergiu nu mai avea alte pârghii de răzbunare și a blocat pagina de fb a Deșteptării. Probabil crezând că viață după Sergiu Beznițchi nu există. Sau crezând că Deșteptarea = doar Sergiu Beznițchi. Fără îndoială, are o carismă și o prezență la ecran care a făcut Deșteptarea să fie îndrăgită de multă lume. Fără îndoială, are mulți admiratori care i-au simțit lipsa la Deșteptarea. Mi-aș fi dorit să nu se ajungă până aici, dar Sergiu Beznițchi din spatele ecranului ne-a dat toate motivele pentru a nu mai tolera atitudineanea sa și a nu ne mai dori acest om pe ecran. Pentru că toți cei care ajung pe ecran sunt o investiție pentru o televiziune, iar investițiile trebuie să fie sigure, de lungă durată și justificate, mai ales cele umane.
Nicio companie din lume nu este obligată să dea explicații detaliate publicului larg la rezilierea contractului cu un angajat. Este dreptul companiei de a rezilia contractul cu orice angajat care are un comportament ce încalcă regulile companiei sau cele contractuale sau oferă servicii necalitative.Televiziunea Jurnal TV a ales să nu dea aceste explicații, nedorind să deterioreze reputația fostului său anagajat. Din păcate, acest angajat a ocupat poziția de victimă a unei dictaturi, aducând insulte directe atât la adresa companiei, cît și la adresa foștilor săi colegi fără a scrie despre încălcările comise. Ca unul dintre foștii săi colegi, am considerat util să aflați adevăratele motive de rezilere a contractului cu prezentatorului Sergiu Beznițchi.
P.S. Oriunde am fi, orice am face, oricare ar fi motivul plecării de la job, haideți să ne despărțim de angajatorii noștri așa încât aceștia să ne vorbească doar de bine și să ne simtă lipsa. Jobul nu e o nisipieră unde te apuci să faci urât dacă ți-a fost luată jucăria. Jobul este o înțelegere contractuală prin care te angajezi să respecți un set de obligațiuni, să fii loial, să-ți respecți angajatorii,să te dedici, iar în schimb ești remunerat și respectat. În cazul unei televiziuni, în schimb, mai primești și dragostea spectatorilor.
Cel mai mult mă încântă să-l văd pe Eugen Doga fericit. Așa cum l-am văzut azi la emisiune, dar mai ales după emisiune. Când am mai stat la taclale. Fața omului s-a umplut de lumină. În sfârșit, cineva în Moldova se interesează de el cu adevărat și vrea să-l audă. Și băieții de la Akord îs buni. Mai ales pentru că au reușit să-l convingă pe acest pretențios, exigent și principial artist să le dea șansa de a/i cânta piesa. În afară de piesa Codrii Mei care are 40 de ani, în curând va apărea o piesă nou nouță scrisă de Eugen Doga pentru Akord, pe versurile Veronicăi Micle. Abia aștept.
El este unul dintre genii noștri. Ei sunt din noua generație. O mare prăpastie a existat între ei. Dar iată și primele semne ale unei legături, sper strânse și pe mult timp.
“Politicienii sunt ca spermatozoizii, maxim 1-2 dintre ei rămân oameni”.
Ce noroc că unii medici au simțul umorului. Și când îți fac injecția, îți ma spun și un banc. După mine, medicii fără simțul umorului nu pot trata oamenii. Altfel, rata sinuciderilor printre medici ar crește vertiginos.
În ultima vreme din ce în ce mai des cuvântul bărbat se egalează cu “kidos”(da, anume așa cacofon). Nu vreau să generalizez, dar mă taie până la os realitatea. La tot pasul doar trădări, despărțiri, minciuni. Cu cât sunt mai mari, cu atât mai ușor își strivesc amintirile. Umblă cu paiele în cap, își măsoară testiculele unii în fața altora, își ignoră jumătățile pe care le-au cucerit super romantic cândva și se sparg în figuri în fața noilor iubiri. Uită de primii, cei mai scumpi, fiori și îi schimbă pe alții mai proaspeți. Nu cred, sunt sigură că avem nevoie de mult mai multe femei-politicieni. Ele nu prea au ce măsura. Decât lungimea zilelor de muncă. În schimb, femeile sunt gospodine și natura a băgat în codul lor genetic necesitatea vitală pentru ordine și curățenie. În bărbați – e doar competiție.
Ce trist e că nu avem cu toții aptitudini de clarvăzători. Ca să vedem cum unii în timp vor încărunți sau nu vor mai rămâne cu ce să le încărunțească, cum le va crește burta, cum vor începe să tragă pârțuri și să râgîie pentru că nu le mai pasă să rămână cavaleri, cum devin neputincioși, cum au grijă să ne spulbere iluziile și să le spargă nemilos, ca pe niște bule de săpun. Și poate dacă am fi un pic mai clarvăzători cu toții, am divorța mult mai devreme sau nu ne-am mai mărita deloc.
Căsnicia este cea mai mare minciună despre iubire. Pentru că este cea mai sigură metodă de a ucide o iubire. Ne îndrăgostim ca să ne unim ca să ne ucidem iubirea. Paradox devenit aproape legitate.
Am descoperit întîmplător citatul de mai jos pe pagina de fb a unui fost om drag. Cât sunt de îmbujorați toți la început. Cât de ușor li se dă rolul de cavaleri romantici.La început și încă vreo 2 ani și jumătate. Și cât de alehamite ajung să fie în timp zilele de naștere, 8 martie și 14 februarie petrecute împreună.
Ты можешь быть у неё не первым, не последним и не единственным. Она любила перед тем, как полюбила снова. Но если она любит тебя сейчас, что ещё не так? Она не идеальна, но ведь ты тоже, и вы оба никогда не будете идеальными вместе. Но если она заставляет тебя смеяться, тем более подумай дважды, если она даёт тебе возможность быть человеком, делать ошибки, держаться за неё и давать ей всё, что ты можешь. Она может думать о тебе не каждую секунду в день, но она может отдать тебе часть себя, потому что она знает — ты можешь разбить её сердце. Так не рань её, не меняй её, не анализируй и не ожидай от неё того, что выше её возможностей. Улыбайся, когда она делает тебя счастливым, давай ей знать, когда она тебя злит, и скучай по ней, когда её нет рядом…Bob Marley a murit și odată cu el toți bărbații. Aproape toți. Unii ne mai rămân buni prieteni.