Azi am scris cea mai sinceră postare ever. Probabil una care ar fi făcut multe vizualizări. Şi când am apăsat pe save, a apărut mesajul că tentativa mea a eşuat:)) Deci şi internetul are un Dumnezeu.Vă pup. A venit primăvara.
Browsing Category
De-ale mele
Mai pe scurt. Nu, mai pe scurt n-o să iasă. Am tot stat pe gânduri, dacă merită sau nu să scriu despre asta. Cu anii tot mai mult stau pe gănduri. Mi se pare firesc. Începi tot mai mult să-ţi doreşti să nu o mai dai atâta în bară. Vorba aia despre pasărea care pe limba ei piere este una foarte adevărată. Şi totuşi îndrăznesc.
1. Ştiu că nu mă îmbrac ireproşabil. Nu ştiu, nu pot, n-am chef, n-am timp, dar cel mai sigur e că nu mă duce capul.Uneori îmi pasă, alteori nu. Ştiu însă sigur că nu stilul meu este lucru cu care mă mândresc cel mai mult. Am performaţe care salvează lipsa unei culturi vestimentare profunde. Spre deosebire de alţii….Iar când mă critică Valentina Vidraşcu sau Viorica, accept şi recunosc. Mai calc prin străchini. Când însă mă critică nişte gândăcei, a căror ţinute niciodată nu au strălucit şi care nici nu au făcut ceva palpabil la viaţa lor, nu mă supăr, doar îi ignor. Nu suport când prin critici se confundă garderoba unui om cu ceea ce poartă el în suflet. Atât în sens negativ, cât şi pozitiv. Şi mai ştiu că nu poţi trata un om după hainele pe care le poartă. Asta mi se pare foarte trist. Dar o persoană publică? E normal ca aceasta să fie apreciată şi după ţinutele sale? Sau succesele sale e tot ce contează şi ar trebui să facem abstracţie de lipsa unui bun gust la haine?
2. Azi nu critic pe nimeni personal. Mai ales din punct de vedere vestimentar. Pentru că……vezi p.1 Nu sunt perfectă. dacă aş fi fost, îndrăzneam. Aşa că vin doar cu nişte constatări. Când urma să vină la Chişinău, nici nu auzisem de el. Dar Valentina Vidraşcu mi-a zis: e cel mai bun. Aşa îl aşteptam. Aşa a fost Alin Gălăţescu în emisie la Sare şi Piper. A analizat şi criticat ţinutele câtorva artişti şi femei politicieni din MD.Ne-a lăsat muţi pe toţi. Mai exact pe mine. Că băieţii, săracii, nu s-au putut abţine de la a chicoti. Alin a fost, ca de obicei, sincer, acid, necruţător. Aşa şi-a promis să fie de mai mult timp încoace şi se ţine de cuvânt. Chiar şi cu preţul răului pe care şi-l face. A fost atât de dur, după unităţie noastre moldoveneşti de măsură, încât, firesc, sinceritatea lui a dat în clocot nişte spirite. A rupt tot ce i-a picat: păr de culoare roz-blond, cămăşi din atlas de culoarea muştar, ţinute etno picate în kitch, flori în cap, dar neştiind cine e şi ce face i-a dat un plus pentru stil lui Gordienco. La băieţi – la fel.A fost mai dur cu unii şi mai blând cu alţii. Am fost sunată imediat după emisiune de mai mulţi oameni şi certată pentru faptul că nu am sărit în apărarea moldovenilor noştri. Că cine este acest român împuţit, să vină la Chişinău şi să ne critice valorile? Am avut discuţii lungi, deloc plăcute, care mi-au atins nişte coarde. Acesta e motivul pentru care am hotărât să scriu azi. M-am simţit nu prea bine ascultând reproşuri pentru că aş fi vrut şi eu să fiu foarte sinceră la telefon. Dar nu mi-am putut permite. Din frică, din bun simţ sau din ipocrizie, poate.
Revenită acasă cu orhidei și tuberoze. Așa a fost împachetată toată seara. Păcat, până la noi, la piață, tuberozele nu au ajuns încă. Le-am mirosit prima dată la București. Acolo se vând la tot colțul. De acolo le duc dorul parfumului pe care îl au. În schimb, acum e sezonul freziilor la noi. Din ele a fost compus buchetul eroinei principale a serii, dar și tot decorul sălii. Aș dormi într-o seră de frezii, m-aș scălda în parfum de frezii. Doar că nu prea știu parfumierii cum să reproducă aroma fină și inconfundabilă a freziilor. Așa va fi și buchetul meu într-o bună zi. Din frezii albe și funze verzi. Doar că oameni vor fi de 28 de ori mai puțini. Eu nu am atăt de multe neamuri. Pe de-o parte asta nu e un motiv de mândrie. E bine să ai un neam numeros și puternic. Șansele ca o familie nou născută să reziste pe fonul unui neam mare și puternic sunt mult mai mari decât în cazul rudelor răzlețite.
Vai, câte minuni pot face bunul gust și banii. Mai nou, în materie de servicii pt nunți, este posibilitatea,contra unei sume acceptabile, să inchei seara unui eveniment frumos, impresionându-ţi musafirii cu un clip video pe muzica lui Adele, de ex, din imagini cu tot ce s-a petrecut în ziua evenimentului, inclusiv la serbarea propriu zisă. Fiecare musafir se poate revedea pe ecranul mare dansând şi chefuind, iar mirii pot încheia magica seară cu imagini ale clipelor din dimineaţa aceleaşi zile.Vă recomand din tot sufletul acest serviciu.Cei care furnizează acest servciu de montaj rapid susţin că preţul de 500 euro pt clip este unul promoţional şi că mai apoi va costa mai scump. Nimic mai frumos nu mi s-a întîmplat pînă acum să trăiesc la o ceremonie de acest gen. Inventivitatea nu are margini. Tot ce a mai rămas este ca dragostea să dureze mai mult de 3 ani, oamenii să nu uite cât de frumos a fost începutul şi mai ales, de dragul la ce, sunt toate astea…..
Nu e neapărat ca un simplu film să vă schimbe radical viaţa. Dar e foarte posibil ca viaţa voastră sau măcar starea de spirit să devină un pic mai bună. Deşi toată lumea îmi recomanda să mă uit neapărat la Seven Pounds, e floare la ureche pe lângă emoţiile pe care le veţi trăi urmărind “Patch Adams” cu Robbin Williams. După ultimele evenimente care s-au întîmplat în medicină moldovenească, m-aş bucura să-mi spuneţi dacă aţi cunoscut măcar un medic moldovean care v-a tratat asemena personajului principal. Scrieţi-i numele, spuneţi şi numele instituţiei în care acesta profesează. Aş vrea cred că voi avea nevoie de mai mult decât 10 degete de la mâini ca să-i număr.Sănătate vouă şi celor pe care îi iubiţi.
Azi nu vreau să mă plâng. Prea mulţi o fac.Şi nici nu vreau să intru în armata antiValentine-lor. Pentru că nu am nici o aşteptare în legătură cu ziua de azi. Şi sunt foarte împăcată cu mine. Nu am aşteptări nu pentru că mi-e frică să rămân dezamăgită, ci pentru că aşa pur şi simplu, nu le am. Ieri nu am le-am avut, alaltărieri nu le-am avut. De ce le-aş avea azi? Şi cu toate acestea, Universul are grijă să-mi facă azi ziua. A început cu Eva, care fără a şti că e ziua îndrăgostiţilor, mi-a sărit în braţe, m-a îmbrăţişat şi a început să mă sărute şi să-mi spună cât de mult mă iubeşte. E vorba de fiica mea cea mai nepupăcioasă, care tot timpul se şterge pe faţă după fiecare sărut pe care il dau. Sonia, care o copiază în toate, nu s-a lăsat mult aşteptată şi a continuat pornirea iubăreaţă a Evei. În drum spre serviciu am văzut un gospodar vânjos şi sprinten cu lopata în mână, curânţindu-şi zăpada din drum şi din faţa curţii. Era atât de mândru şi atât de frumos în ceea ce făcea. Nu e greu să fii frumos în ochii oamenilor. Trebuie doar să faci ceva ce-ţi place şi să fii foarte mândru de asta. Ziua a continuat cu un buchet de trandafiri frumoşi. Apoi a sunat o bună cunoştinţă şi mi-a spus că azi e ziua faptelor bune şi să am grijă să fiu azi mai bună cu lumea. Iar afară ninge atât de frumos…..Un 14 februarie măcar cu o faptă bună, vă doresc….şi vă spun că vă iubesc…
N-am timp să trec pe aici pe parcursul săptămânii. Dar sâmbătă , când toată lumea se hodineşte, iar eu mă hodinesc în cabina de montaj, trec pe la ei să-mi iau un latte la pachet. Asta măcar cumva mă consolează şi mă ajută să uit de atmosfera înmlăştinită care mă absoarbe zi de zi. Bineînţeles, consolarea nu durează mult. Şi-atunci trecem la artileria grea – cheescake-le. Au la ieşire şi scorţişoară, şi nuci tocate şi zahăr brun nelimitat. Pentru toate gusturile. Atmosfera de la ei este cea mai bună pt o porţie de aşa numit chat, mai simplu spus – bârfe de sâmbătă sau duminică.
Personalul la ei încă mai zâmbeşte, torturile la ei încă mai sunt proaspete şi foarte important….nu se fumează. 
Mi-aş dori Tucano să cunoască secretul unei vieţi lungi pt un local bun. Pentru că s-au mai deschis la noi localuri bune, dar nici nu se mai zâmbeşte în ele ca înainte, nici nu te mai salută nimeni, nici frişca nu mai este naturală, nici atmosfera nu mai este primitoare.Toată lumea uită că politeţea nu este un bonus, ci un standard. Şă dacă nu-l mai respecţi, nu mai poţi pretinde că eşti un brand.
Deocamdată, mă bucur că avem şi noi un singur loc în Chişinău, în afară de McD, din care poţi să-ţi iei cafea la pachet, iar dacă o bei pe loc – uiţi că te afli în Chişinău.
E dimineaţă.Nu mai merg la muncă pentru că sunt în aşteptare. De 9 luni tot aştept. Mai exact aştept de vreo 4. De când burta se vede şi o simt tot mai mult în universul meu. Mă trezesc dimineața şi, ca de obicei, nu simt nimic ieşit din comun.
Plec la birou. Am treabă cu maică-mea. Trebuie să o ajut la lipit nişte preţuri. Pe la 10.30 mi se pare că apare ceva suspect. Dar unei femei în starea asta mereu i se pare ceva. Pentru orice eventualitate o sun pe Gulinara, fotografa. Aşa ne-am înţeles noi. Ea adunaă materiale pentru expoziţia sa personală. I-am spus că s-ar putea azi să aibă treabă. S-a bucurat şi mi-a zis că e gata în orice clipă să iasă din casă. La 12.30 tot încă trebăluiesc pe la birou, despachetez cutii, lipesc preţuri şi nu înţeleg de ce nu trece ceea ce mi se pare. Pe la 14.30 devine din ce în ce mai greu de suportat. Nişte senzaţii care progresează prin intensitatea lor, dar nu mă fac să mă simt nici bolnavă, nici panicată. Deja sunt sigură că nu mai e cale de întoarcere. Continui să o ajut pe maică-mea. Pe la 16.30 devine aproape insuportabil. Cu ce-aș putea asemăna aceste senzați? Cu nimic. Aceste chinuri nu și-ai găsit o analogie în natură. Şi atunci îmi zic: Gata.Am muncit suficient. Hai să naştem.
Ajung acasă şi trag un ospăţ de toată frumuseţea. Glumesc la masă cu ai mei, sorbesc pt curaj un vin roşu bun, manânc mămăligă cu mujdei, peşte, scrob şi brânză de oi cu smântănă. Nu lipsesc nici murăturile mele preferate. De aici, simt că nu mi-a mai rămas mult din acest răsfaţ, de aici – nu-mi permit pentru nici o clipă să -mi fie frică. Aşa cum li se întîmplă mai tuturor femeilor într-o situaţie ca asta. Până la urmă, aveam deja vreo 8 ore de contracţii. Pe la 19 începe chinul cel mare. A venit Ala, instructoarea mea de naşteri. Calmă, tăcută, chiar aş spune puţin distantă. Corect, pentru a nu-mi deranja intimitatea cuibului. A început să pregătească tot felul de tifoane, pelincuţe, sticluţe, bastonaşe, lame, dezinfectant. Îmi face un control şi îmi zice că totul e în ordine, ne mişcăm bine dar mai avem de muncit. Contracţiile devin extrem de dureroase. Mă salvează doar masajul. Unul special. Doamne, ce uşurare oferă acesta femeilor care ştiu de el. Masaj şi relaxare totală – tot de ce are nevoie o femeie care suportă chinurile contracţiilor. Până la urmă, hotărâsem să nasc acasă. De ce oare să nu mă relaxez şi să încerc să primesc şi plăcere?
Într-un moment dat a început să sune telefonul. Era Gulinara. Vroia să vină. Simţea că n-am glumit dimineaţă. Mie însă nu-mi mai ardea de telefoane şi fotograf. Aşa că n-am răspuns, sperând că mă va înţelege şi se va culca. Aveam doar o singură dorinţă: s-o scot în capăt cu bine.
Pe la 10.30 seara am umplut cada cu apă caldă. Am pus în ea sare de mare. Iar când am intrat în apă, cu durerile îngrozitoare ale contracţiilor, am simţit de parcă am nimerit în sânul lui Dumnezeu. Senzaţia pe care o oferă apa caldă, unui corp stresat de contracţii, este de nedescris. Venea momentul naşterii şi trebuia să mă relaxez cu orice preţ. La orice femeie, în momentul naşterii, după ore chinuitoare de contracţii, vine o eclipsă de câteva minute, când i se pare că nu va mai rezista, că este prea sleită de puteri, că este prea dureros şi nu va putea rezista. De obicei, după acest prag de disperare vine şi finalul. E nevoie să ia mult, mult, aer în piept şi gata.Chiar în clipa asta a început cineva să bată tare la usa casei. Era Gulinara, care a sărit ca arsă în baie să prindă exact momentul naşterii. Aşa a venit pe lume Sonia. Bolfoasă, de 5 kg şi 150 g. S-a născut sub apă şi în primul rând a primit o găleată de apă rece peste ea, apoi imediat şi o porţie de lapte. Vorba aia, cine papă bine, are corp frumos.
Astăzi se fac 4 ani de atunci. Sper, că într-o bună zi Sonia va citi povestea naşterii sale, înainte ca timpul să şteargă din memoria mea detalii preţioase despre venirea sa pe lumea asta. A fost o naștere de vis.