Maratonul panourilor electorale, in aceasta campanie si nu doar in aceasta, parca ar fi un: ia sa vedem a cui ii mai lunga. Cind demult s-a demonstrat ca nu marimea conteaza. Daca ati sti cit costa doar un panou pe luna si de cite panouri e nevoie pentru ca un mesaj electoral sa se faca vazut in tot orasul. Mai bine cu banii astia mai aparea inca un teren de joaca, cu numele eroului de povesti preferat al candidatului. Apropos si pe astia cu terenurile de joaca ar trebui sa ii ia cineva de fund.
Curios, oare cum ar fi daca in loc de coperte penibile de reviste, tone de fluturasi electorali aruncati in vint, spoturi electorale, panouri neinspirate, cu fetze photoshopate, zimbete fortate, slogane fara sare si piper, promisiuni la care toata lumea se uita ca la publicitatea de iaurturi cu bifidobacterii, adica totalmente dezinteresat, banii electorali s-ar duce pentru diverse necesitati ale orasului? Oare cei care se viseaza primari, nu inteleg ca toate astea-s demult depasite ca si eficienta. Iroseala zadarnica. Noua, alegatorilor ne-ar fi mai clar cine umbla numai cu marketingul si cui chiar ii pasa de orasul asta. Sau poate cu cit mai neclar ne este noua, cu cit mai nedumetiti suntem, cu atit mai bine? De cind ma chinui sa pescuiesc vreun sponsor mai creativ, dornic sa-si cheltuie bugetul publicitar pe graffiti pentru a inviora aspectul capitalei noastre.Avem idei, avem realizatori profesionisti, n-avem resurse. De cind visez ca vreun candidat, mai deschis la minte sa zica: dau banii electorali pentru piste pentru biciclisti. Dupa astfel de gesturi eu si o gramada de lume s-ar apuca sa-l laude si sa-i faca cea mai buna publicitate. Ideal ar fi ca toti cei implicati in campania electorala sa masoare a cui e mai lunga prin investirea tuturor banilor electorali in bunastarea Chisinaului, in toate problemele lui. Si ei ar face o treaba buna si noua, locuitorilor ne va fi clar cine-i cel mai iscusit gospodar.Ca la vorbe, brasoave, baliverne, bule de sapun, toti is specialisti.
Când toată lumea face pe ea după piesa asta. Când toate fetele adorm visând la o idilă ireală, inventată de fantezia mult prea feminină a unui nene cum este Yarik de la Machete…..
Se găsesc băieţi cu picioarele pe pâmânt….Ţineţi-l minte bine….întîmpinaţi viitoarea noastră vedetă…http://villydilly.wordpress.com/
In Chisinau a devenit periculos sa te plimbi noaptea. Peste tot mi se nazaresc maniaci neprinsi. Oare numai eu am problema asta? Am devenit suspicioasa, ma uit lung la cei care se uita lung, ii studiez ca sa-i tin minte, la nevoie. Nu ne prea alinta nimeni cu un oras bine iluminat, la stiri tot mai des apare cite un titlu: Inca un caz socant….politia are un comportament atit de anemic, incit imi vine sa caut cursuri de autoaparare.
Pina una alta, in cea mai frumoasa luna din an, in 2011, cind,chipurile, libertatea si democratia sunt la putere in tata, mie nu-mi mai arde de promenade. Si asta imi aduce in memorie vremuri demult uitate.
Astazi toata lumea fara parcare si garaj lasa masina pe noapte in fata casei, in strada.Fiind mai tinerica, imi amintesc cum hotii de oglinzi, roti si discuri de masini se simteau regii intunericului. Nu puteai sa lasi pe inserate masina nici pe un sfert de ora, nesupravegheata. Erau atit de rapizi,atit de lacomi si te puneau intr-o clipa la o cheltuiala de vreo 200-300 dolari pentru piese noi.
Imi mai amintesc cum intr-o vreme s-au apucat de exterminat hotii in lege-celebritati. Unii au scapat si sunt acum deputati. De ris?
Imi amintesc cum artistii din Romania veneau la concertele pe care le organizam pe la inceput de 2000 si povesteau cum aveau ei o impresie peste Prut ca in Moldova e mafie, sa bat si se ucid in strada. De aia nici nu prea se incumetau sa concerteze aici.
Fenomenul criminalitatii in Md prinde proportii fix ca o ciuperca atomica. Sunt alarmata si simt nevoia sa va intreb daca numai mie mi se pare ca din ultimii 10-15 ani, acum e cea mai mare concentratie de incalcari ale legii, nepedepsite, pe metru patrat?
In nu stiu care sat din MD huzureste acum o banda de hoti care fura faina, griu, cartofi si pasari de la oameni si careia oamenii legii ii ofera protectie, adica KRYSHA. Altfel cum sa explici ca hotii ramin in libertatea, in prezenta atitor probe, anchetatoarea-Rozalia inca mai este lasata in functie ca sa mai faca vreo 200 de erori, iar oamenii care au deschis gura si au vorbit in fata presei sunt amenintati cu moartea.
Prunci morti in caldari, tinere care se bat ca niste fiare ca sa demonstreze care-i mai misto in sat,cumatra-frizerita care se razbuna pe cealalta pentru infidelitatea sotului,femeie insarcinata batuta de politisti, un animal care loveste cu picioarele in om si i se permite sa se numeasca politist, politisti achitati dupa ce au schingiuit oameni pe 7 aprilie, un maniac sau cine-o fi el, care a omorit 2 cupluri si mai n-a pus capat celui de – al 3 – lea, cetateni atacati in casa de oameni cu cagule pe cap,care i-au torturat cu fierul de calcat si le -au strivit degetele cu clestele, familie atacata in plina noapte de oameni ai legii sub aburi de alcool, tinara jefuita in strada, in plina zi.Din cite pricep, exista 2 variante de lupta impotriva criminalitati: ori ii strivesti pe toti ca pe niste purici, dictatorial, necrutator si definitiv ori te intelegi cu ei, ca intre patani. La noi nici una, nici alta nu functioneaza.
Cineva vrea sa ne convinga ca actuala guvernare este incapabila sa asigure securitatea si justitia in Moldov. Eu cred ca tot ea, guvernarea deocamdata ne convinge cel mai usor. Atita timp cit aparatorii legii,politistii, ramin nepedepsiti pentru faradelegi comise,cum sa ma astepta eu la justitie si securitate? Cine sa mi-o asigure? Una pot sa va spun: pina nu demult bilbiala politica era singurul subiect interesant din jurnalele de stiri locale, acum a inceput o adevarata competitie intre crima, nelegiuri, lipsa unei justitii rapide si eficiente si……politica.
Iar eu pur si simplu vreau sa ma plimb linistita prin Chisinau….
1,2,3,4,5,6,9,10…În ultima vreme, fiind la volan, am făcut un obicei din a număra câţi şoferi îmi vor trece prin faţă,până se va găsi unul care îmi va oferi prioritate. Mă uit în ochi la fiecare, încerc să-i prind privirea, mă amuz, mă distrez, le dau semne că aş vrea să ies din parcare sau dintr-o intersecţie nedirijată de semafor şi îi număr.
Nivelul de cultura a unei societăţi poate fi apreciat şi prin prisma comportamentului în trafic. De ce nu? Vă mai amintiţi, cândva demult, după ce vizitam România, am trăit cu toţii un şoc cultural când am aflat că pietonii de acolo au prioritate şi că şoferii tot timpul stopează în faţa unui pieton, chiar şi dacă nu sunt în preajma unei zebre.
Apoi am gustat din cultura traficului din Europa. Despre asta chiar nu are rost să vorbesc mult. Atât pot să spun: e plăcut. Plăcut când oamenii găsesc în scara lor de valori sau pur şi simplu în orizontul bunului lor simţ şi obişnuinţa de a fi corecţi, drăguţi şi binevoitori între ei, şoferii, dar şi cu pietonii. Credeţi că e doar vorba de amenzi? Fie şi-aşa. Dacă prin amenzi se educă bunul simţ, sunt adepta celor mai usturătoare pedepse. Pentru ca de frică, şoferii să fie şi oameni. Dacă nu vor să fie oameni, aşa, fără nici un pretext sau condiţii.
Şi acum să revenim la Chişinău. Ziua în care voi fi cu adevărat suprinsă va fi aceea când măcar un şofer de maxi-taxi sau un şofer de taxi va face un gest ieşit din comun: va lăsa conştient un pieton să-i traverseze calea sau un alt şofer să i-o ia pe dinainte. Aşadar, cea mai joasă castă de şoferi în capitală, sunt ăia pentru care traficul nu este doar un segment de traversat de la o destinaţe la alta, ci o sursă de venit. Atâta timp cât pentru un om de la noi un ceva de uz comun, este şi o sursă de câştig, imediat individul în cauză consideră că îi poate fi justificată nesimţirea. Aceea de a fi atât de grăbit, încît poate ignora un grup de pietoni aşteptând să treverseze pe zebră, aceea de a nu observa un alt şofer care-i cere prin semnal să treacă în faţă. El je lucrează pentru stăpân, el je câştigă bani pentru familie, nu s-a dus ca alţii în Italia la munci. Şi fiecare minut ratat pe manifestări de bun simţ, înseamnă pentru el un băţ de cârnaţ sau un pachet de ţigăro sau pivă ratată sau o cartelă de reîncărcare pentru unul dintre cele 2 tilifoane la care vorbeşte mai tot timpul.
O altă castă de participanţi în trafic sunt proprietarii de maşini mari şi luxoase. Atât de mari, încît te sufocă prin obrăznicie şi atât de luxoase, încât nici nu îndrăzneşti să te aştepţi la manifestări de bun simţ de la şofer. Singurul detaliu care-i deosebeşte de casta cea mai de jos, este doar preţul maşinii. În rest, la fel de nesimţiti şi mai ales grăbiţi. Şi dacă pe şoferii de maxi-taxi de obicei îi înjur, că ei mai mereu au geamul întredeschis. Pe şoferii de maşini luxoase,cu geamuri închise şi cu mult aer condiţionat în interior, îi claxonez la fel de tare şi mult, cum mă claxonează ei, atunci când scapă trenul şi se grăbesc. Ce mult mă bucur însă, dacă marele lor elan este strivit de culoarea galbenă a semaforului la care ne întîlnim din nou, chiar dacă el mă claxona aşa de parcă ne vedem ultima dată. Ei mă învaţă să nu mă grăbesc nicăieri. Ei mă ajută să desenez profilul idiotului în trafic.
Mai avem o categorie de participanţi în trafic. Îi poţi ghici după anumite manevre stupide şi inutitle pe care le fac. Şi poate după câteva jucării de pluş. Corect. La şoferiţe mă refer. Azi, putea să se întîmple un al 3-lea război mondial, până când o blondă se hotăra cum să iasă dintr-o intersecţie aşa ca să se pacrheze imediat. Această matematică complicată din capul fetei a creat o coadă lungă de maşini, în care mă aflam şi eu. Aici s-au manifestat un taximetrist, ca de obicei, nu prea familiarizat cu noţiuni de toleranţă, simţul umorului, ironie, şi când s-a apucat să facă ordine….of.of.of, vai de capul fetei. Sunt totalmente de-acord. Femeile la volan sunt o altă extremă a categoriilor menţionate mai sus. Ezită cam mult şi nu sunt mai puţin agresive.
1,2,3,4,5,8,10….Şofezi? Câte maşini îţi trec prin faţă, până te lasă vreunul să ieşi, în sfârşit din intersecţie.
Şi la tine pietonii se uită, de parcă au primit o cărămidă în cap, când te opreşti şi îi laşi pe ei să treacă primii?
Nu sunt o şoferiţă exemplară. Şi eu uneori, mai ales la prânz, mă grăbesc. Şi eu am în zonă o trecere de pietoni prea aglomerată şi dacă vreau să fiu foarte politicoasă, stau până diseară ca să treacă toţi pietonii. Încerc să cultiv în mine o şoferiţă mai puţin grăbită, şi mai ales mai puţin nesimţită. O cresc şi o laud în mine, atunci când mă opresc automat,vâzând măcar şi un om care ezită să traverseze o trecere fără semafor. Ce să mai zic de surpriza de pe faţa unui şofer pe care îl las să o ia în faţă, dacă-i dă în foc borşul acasă. Oare poate funcţiona şi aici modelul de educaţie prin propriul exemplu şi dacă da, câţi ani durează asta? Că eu aş fi gata să mai aştept…
Nu stiu daca e o coincidenta comoda, dar e un soi de plecaciune si un multumesc pentru doua reviste concurente din MD.
In primavara asta am trait o adevarata revelatie. Sau m-am maturizat sau imbatrinesc sau asa mi-i catatura si-mi place la nebunie un fel anume de muzica care nu se mai face. L-am descoperit pe Eugen Doga. Va rog, nu ma luati pe sus, fie pentru patriotism exagerat, fie pentru unul intirziat. M-am simtit atit de mindra ca e de-al nostru. Are d-lui iesiri mai putin sentimentale, ca si orice artist. Dar cine nu le are, din cei care isi inteleg valoarea si vor ca cei care exploateaza aceasta valoarea sa plateasca si drepturi de autor. Dar nu-i despre bani vorba. Despre ani e vorba. Diferenta de ani si prapastia pe care o genereaza aceasta diferenta intre generatii. Cind spun unui coleg mai tinar ca am vazut in weekend un film sovietic, se mira si ma intreaba: de ce sovietic, sunt atitea filme americane sau europene, bune de vazut? Eu ii raspund prin aceeasi intrebare, doar ca sunt inveresate filmele. Si azi ma inebunesc Служебный Роман si Осенний марафон, Покровские ворота si Mосква слезам не верит. Ador infantilismul acelor vremuri,chiteala obtinuta de sub tejgheli, pudicul exagerat amestecat cu desfraul camuflat si mai ales…muzica.
Acum o luna si ceva am gazduit Balul de Primavara al revistei Aquarelle. Mentionez acest eveniment, pentru ca in cadrul Balului a fost organizat proiectul intitulat Tezaurul Moldovei, unde interpretii nostri mai tineri au cintat live cele mai frumoase melodii ale copilariei si adolescentei mele. Culmea a fost sa descopar ca mai mult de jumatate din ele au fost compuse de Eugen Doga. De ce am fost surprinsa? Pentru ca traiam cu impresia gresita ca maestrul a compus doar valsuri si muzica de film. Nu stiam insa ca o gramada buna de hituri din acei ani, interpretate de Anastasia Lazariuc si Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Sofia Rotaru si multi altii, au aparut gratie lui Eugen Doga. Fac o legatura poate neinspirata, dar atit de apropiata sufletului meu, intre muzica din filmele sovietice si operele lui Doga, pentru ca imi trezesc aceleasi emotii. Emotii asemanatoare cu cele pe care le am uitindu-ma in poze la parintii mei tineri, frumosi si indragostiti, mergind cu prietenii la parada de 9 mai. Mamica cu buchetul de lacramioare, atit de proaspata si visatoare. Taticul, inalt ca un pin din Carpati, cu бакенбарзий mindri. Atunci, dupa bal, mi-am zis ca am pierdut deja prea mult din Doga si i-am ramas recunoscatoare Angelei Sirbu, redactor-sef Aquarelle, pentru nevoia pe care a simtit-o de a aduce un omagiu acestui foarte, foarte mare compozitor. Trebuie sa recuperez, m-am gindit. Sa-l ascult mai mult, sa-l descopar. Ce stiam eu despre Doga? Ca a scris muzica pentru filmul la care am plins mult in copilarie: Mой ласковый и нежный зверь, a scris imnul orasului Chisinau :Мой белый город, are o casa chiar in centrul Chisinaului, o casa frumoasa si foarte scumpa, dar locuieste mai mult la Moscova, se cam judeca si cistiga procesele cu toti care-i folosesc operele fara sa-i plateasca drepturile de autor sau macar sa-i ceara permisiunea si este un interlocutor cam incomod pentru ca spune multor lucruri pe nume.
Cei de la Vip Magazin, in editia aniversara de 7 ani, lansata in aceasta luna, mi-au facut un cadou extraordinar. Presupun ca si voua o sa va placa, daca va veti grabi sa gasiti revista. Aniversarea Vip Magazin s-ar putea trece fara o petrecere scumpa si ordinara, dar sigur nu ar fi fost la fel de memorabila fara ceea ce au inserat baietii in interior. Un supliment cu legenda lui Eugen Doga si un CD pe care nu mai opresc sa-l ascult de citeva zile in masina. Sa vedeti insa fetele mele ce bucurie au sa auda Maria Mirabela, iar eu valsuri si soundtrackuri de filme dureros de dragi – toate nascute in imaginatia unui om cu har, indragostit, inrobit de cele 7 note muzicale si variatiile care le poate face cu acestea, cunoscindu-le la perfectie. De obicei, ma plictisesc discutiile cu un artist despe ce, cind, cum si de ce il inspira. Or in cazul lui Eugen Doga, as asculta cu atentie povesti despre muza, crize de inspiratie, talent omagiat prea tirziu.
Revin la inceputul acestei relatari. 2 reviste concurente s-au pus pe aceeasi lungime de unda si mi l-au daruit pe Eugen Doga. Ei de ce sa nu scriu eu despre asta ca despre o revelatie rara ca ploile in februarie, dar neasteptat de placuta ca un sarut cu cineva pe care-l cunosti demult, dar nu-ti inchipuiai ca pupa atit de bine.
Am fost prima care s-a bucurat de vestea ca vom avea pe 7 mai un Orasel European in PMAN. Prima din colegii mei de emisiune. Si le-am zis: trebuie neapart de mers acolo. Va fi concert, va fi gastronomia mai multor tari. Trebuie de mers si de sustinut cu prezenta o intiativa atit de frumoasa. Uir gonna hev a nais pati! Am mai vazut asa ceva in Europa. Oare si la noi se va face?
Nici nu vreau sa stiu cine a fost regizorul acestei cumatrii. Ca daca ar fi vreun prieten de-al meu, m-as abtine de la comentarii.Prietenia oricum e mai scumpa decit adevarul….sau nu?
Mi-am pus aparatul de 3 tone in git. Ca de…., poate prind niste poze bune. Am profitat de pauza de prinz de la TEDx si in loc sa stau cuminte o ora, cu baieti destepti la masa si s-o fac si eu pe desteapta, m-am dus in PMAN.
Aparatul meu a ramas intact, rezervele mele de admiratie la fel. Oraselul asta European, in loc sa ma intilneasca cu atmosfera de sarbatoare, m-a prin in capcana unei expozitii de tot felul de organizatii europene, ONG-ri samd care m-au invadat cu o tona de copaci degeaba taiati, adica brosuri, inutile, pe care eu, cum ii sta in firea unui om dezamagit, le-am si aruncat la gunoi. Pun pariu ca toata lumea a facut la fel. Brosurile astea nu-s bune nici de curatat peste pe ele, ca put a vopsea proaspata de tipografie.Acesta este spam curat. Si eu sunt necrutatoare cu spamul. Am mai vazut eu bugete de brosuri la viata mea. Bani destui, ca sa-i folosesti ceva mai creativ. Macar asa cum au facut polonezii la standul lor, adunind zimbete de la trecatori pentru copii bolnavi din lumea intreaga. Idee buna, ieftina si usor de consumat.
Tot oraselul arata ca un mic talciok, din corturi de plastic, care inca de la “minunatul” iarmaroc de iarna imi provoaca alergie.
Despre gastronomie vreti sa va spun?
Am venit exact la ora la care se anunta inceputul manifestatiei. Multe tavi, cratite, erau deja bune de lins. Deci se putea preconiza o cantitate de bucate traditionale de cel putin 5 ori mai mare. Ca moldovenii sunt multi si le place sa se inghesuie cind e degeaba. Sunt impotriva a tot ce e degeaba. Un pret simbolic, cu siguranta, ar fi facut putina ordine printre flaminzii nostri. Nu e de mirare ca bucatarii care ofereau mincarea, nu mai aveau de unde afisa un zimbet reporterului nostru, care s-a dus sa afle ce gust are Europa.
In plus, o alta idee neinspirata a organizatorilor a fost sa-i bage lui Andrei Porubin texte obligatorii de rostit. Despre tot felul de lucruri, performante, valori si principii. Si in loc oamenii sa guste din bahlava, ravioli si paella pe ritmuri muzicale, acestia ascultau textele interminabile din scena, de parca era radioul de la talciokul de pe vremuri. De parca distractia are partea ei obligatorie si partea ei de distractie. Bullshit….disctractia ori este ori nu-i. Si organizatorii, regizorii evenimentului, ar fi trebuit sa incerce sa se distreze ei mai intii in oraselul nostru european, ca sa vada cum e. Sunt sigura ca au apasat pe butoane si au baut bere ceha, iar a doua zi si-au trimis like-ri si multumiri necinstite pentru succesul evenimentului. N-a fost un succes. Pentru mine a fos o dezamagire.M-ati amagit si la anul n-o sa-i mai chem pe colegi in PMAN. Poate daca mai navigati internetul, mai mergeti prin lume si vedeti cum e posibil sa organizezi o sarbatoare fara corturi albastre, fara brosuri si fara texte interminabile in scena. Noroc de Vasile Botnaru. Am si eu o amintire dupa aceasta sarbatoare. Emotia nu este una trucata.Pur si simplu, cu o tona de brosuri grele in spate, m-am bucurat sa revad o cunostinta. Inspiratieeeee va doresc.
Azi am vrut sa-l sun pe fostul meu profesor, ca sa-l felicit cu ocazia promovarii. Dar si sa-i spun ca, in locul premierului, nu as fi mers pe la tot felul de Nagacevschi si Poalelungi cu propuneri, ci la el as fi venit in primul rind. Mi s-a parut, cel putin, necinstit sa sari peste oamenii din echipa ta, crezind ca ei oricum sunt la cheremul tau. N-am dat insa de telefonul lui in agenda. Si m-am alarmat. Azi mi s-a intimplat o suprapunere de intilniri ( de care ar fi trebuit sa-mi aminteasca remindrerul din telefon) si m-am simtit o chioamba uituca, de-mi venea sa intru in pamint de rusine. Am inventat solutia pe loc. Nimeni nici n-a observat. Azi am cautat sa dau de Ana ca sa vad cum a ajuns la Stockholm si iarasi nu i-am gasit telefonul in agenda. Azi l-am vazut pe Dragos prin geamul unei cafenele. Si cind sa-l sun, n-am numarul. Tot azi, am avut intrebari la Posmotrel despre relatia dintre un politician si calificativul “mudac”. Dar a plecat si el din agenda. Asa ca, azi am revenit la mai toate apelurile ratate de la numere necunoscute. Jenant? Demult, cineva mi-a spus ca nu e de bun gust sa revii la apeluri nepreluate, cine are sa ma gaseasca, neaparat va reusi. Si daca era cineva a carui numar mi-ar fi trebuit urgent, iar eu l-am pierdut? Am facut naveta prin telefon printre citiva oameni, ca sa aflu alte citeva numere pe care nu le mai am.Obositor si enervant este pescuitul de numere de telefon de la cunostinte, chiar de la o buna dimineata…Cu ocazia asta insa am aflat ca Ion se indrepta spre Orhei cu niste norvegieni, iar Onorica nu are somn din cauza fisurii din PLDM.
Cum am ajuns eu la asa zile? Pai am facut o boroboata si am apasat pe un Yes in loc de No. Pentru ca atunci cind acelasi mesaj, in fiecare zi, iti propune sa faci o renovare in casa, tu chiar daca nu ai deloc nevoie, intr-un moment dat cedezi. Si zici: las ca nu strica.
Agenda, secrete, planuri, notite….toate au plecat pe apa simbetei telefonice. De aceea va recomand:
1. Nu faceti update-ri nechibzuite la Iphone.
2. Faceti backupuri inainte de orice update nechibzuit.
Catre toti oamenii de buna credinta. Sunati-ma, va rog, ca sa-mi restabilesc cartea de telefoane. Si catre toti cei carora le-am promis intilnire, proiecte, bani, iubire, sunati-ma sa-mi restabilesc agenda in calendar. De poze si muzica nici nu mai sper. Atita timp cit vor mai exista utilizatori de tehnologii de-al de mine, simplele agende de hirtie vor fi un cadou foarte bun la sfirsit de an.
