Cultura și mentalitatea noastră nu este deschisă pentru discuții despre moarte, boli, nenorociri. Se consideră un semn rău să vorbești despre subiecte triste, pentru că se presupune că asta atrage răul. Când o veni nenorocirea, atunci o veni, spune lumea. Și când vine, pentru că oamenii inevitabil se îmbolnăvesc sau mor, poți vedea consecințele abordării nechibzuite și superficiale a acestui inevitabil. Iar când te afli printre străini, cu rezerve financiare limitate, fără oameni apropiați care să ușureze lovitura sorții, tema situațiilor de viață neprevăzute este și mai actuală.
Browsing Category
De-ale mele
Chicago l-am vizitat prima dată prin 2006, în plină iarnă, în cadrul unui training de jurnalism. Gerul și vântul puternic nu mi-au permis atunci să descopăr frumusețea orașului. Eram însărcinată, deci mai puțin mobilă, și nici nu avea cine să mă plimbe pe crivăț. Nu am cunoscut niciun concetățean de-al nostru. De atunci Chicago mi-a rămas în memorie drept un oraș rece și străin.
Săptămâna trecută la Montreal am participat la o conferință dedicată managementului de evenimente, organizată de Evenko, unul dintre cei mai mari operatori în domeniul evenimentelor. În ziua a doua lumea s-a împărțit pe echipe, câte 10 membri în fiecare. Sarcina noastră era în 4 ore să creăm conceptul unui eveniment, să calculăm bugetul, să elaborăm planul de marketing și comunicare și să semnăm contractele cu artiștii implicați. O sarcină deloc ușoară pentru un interval de timp atât de scurt. Dar pentr asta există echipă și competiția.
Dragi oameni, se mai duce un an. De fapt eu sunt de părere că unitățile de măsură ale timpului, fiind inventate tot de oameni, sunt foarte relative. Dar poate azi nu se duce un an, ci o treime de timp dintr-o altă dimensiune? Sau se încheie un secol după socotelile Universului? Și poate vârsta mea acum e 18 unități de timp cosmic. Oricum ar fi, noi, oamenii,ne inventăm tradiții legate de trecerea timpului și mie asta îmi place. Mie, de fapt, îmi plac tradițiile, pentru că văd în ele un izvor de energie care consolidează. Una dintre tradiții de la sfârșit de an este să recapitulăm ce a fost mai bun și să venim cu urări pentru ce urmează. Eu cred că asta este important pentru un echilibru al energiilor noastre vitale, pentru că la sfârșit de an suntem istoviți, iar urările pe care le facem și le primim nu sunt doar niște sunete, ele sunt purtătoare de energii bune, care au menirea să suplinească rezervele noastre.
Am făcut-o și pe asta. Am tradus bucătăria mamei mele pentru străini. I-am făcut poze frumoase, am povesti-o cu drag celor care nu știu de noi.
Cu ocazia aceasta am hotărât să prezint cartea mea străinilor din Moldova: ambasadori, reprezentanți de organizații internaționale. Drept gazdă pentru eveniment, și-a deschis frumoasele uși de lemn Restaurantul ”Acasă la mama”.
În jur de 80 de concurenți vor anul acesta să-și prezinte brazii la Balul Brazilor de Crăciun, ediția V. Și înregistrarea încă nu s-a încheiat! Cîți dintre ei cu adevărat vor realiza un brad frumos, inedit, de poveste, unul magic, unul pe care să vrei să-l iei acasă? Asta o vom afla pe 20 noiembrie, când lansăa Expoziția Brazilor de Crăciun la Muzeul Național de Istorie. Eu vă invit pe toți cu mare drag să vedeți cu ce respiră noua generație creativă din Moldova, artiști realizați sau tinerii care încă învață și visează să devină artiști.
M-a sunat într-o bună zi Doamna Ala Beleavschi, Ambasadoare a Moldovei la Ottawa . Mi-a zis că au în capitala Canadei un concurs culinar al bucătarilor de ambasade și că ar fi bine și noi să prezentăm Moldova în acest an. M-a întrebat dacă vreau să particip. Eu la auzul cuvântului concurs nu mă incit, pentru că nu am căștigat nici un concurs în viața mea și nu-mi fac iluzii. Mie nu-mi merge să câștig concursuri.Dar, auzind că putem prezenta Moldova la un eveniment culinar cu reputație, mi s-au aprins ochii și bineînțeles că am spus DA! Asta înainte ca să aflu care sunt condițiile.