Chicago l-am vizitat prima dată prin 2006, în plină iarnă, în cadrul unui training de jurnalism. Gerul și vântul puternic nu mi-au permis atunci să descopăr frumusețea orașului. Eram însărcinată, deci mai puțin mobilă, și nici nu avea cine să mă plimbe pe crivăț. Nu am cunoscut niciun concetățean de-al nostru. De atunci Chicago mi-a rămas în memorie drept un oraș rece și străin.
Săptămâna trecută la Montreal am participat la o conferință dedicată managementului de evenimente, organizată de Evenko, unul dintre cei mai mari operatori în domeniul evenimentelor. În ziua a doua lumea s-a împărțit pe echipe, câte 10 membri în fiecare. Sarcina noastră era în 4 ore să creăm conceptul unui eveniment, să calculăm bugetul, să elaborăm planul de marketing și comunicare și să semnăm contractele cu artiștii implicați. O sarcină deloc ușoară pentru un interval de timp atât de scurt. Dar pentr asta există echipă și competiția.
Dragi oameni, se mai duce un an. De fapt eu sunt de părere că unitățile de măsură ale timpului, fiind inventate tot de oameni, sunt foarte relative. Dar poate azi nu se duce un an, ci o treime de timp dintr-o altă dimensiune? Sau se încheie un secol după socotelile Universului? Și poate vârsta mea acum e 18 unități de timp cosmic. Oricum ar fi, noi, oamenii,ne inventăm tradiții legate de trecerea timpului și mie asta îmi place. Mie, de fapt, îmi plac tradițiile, pentru că văd în ele un izvor de energie care consolidează. Una dintre tradiții de la sfârșit de an este să recapitulăm ce a fost mai bun și să venim cu urări pentru ce urmează. Eu cred că asta este important pentru un echilibru al energiilor noastre vitale, pentru că la sfârșit de an suntem istoviți, iar urările pe care le facem și le primim nu sunt doar niște sunete, ele sunt purtătoare de energii bune, care au menirea să suplinească rezervele noastre.
Am făcut-o și pe asta. Am tradus bucătăria mamei mele pentru străini. I-am făcut poze frumoase, am povesti-o cu drag celor care nu știu de noi.
Cu ocazia aceasta am hotărât să prezint cartea mea străinilor din Moldova: ambasadori, reprezentanți de organizații internaționale. Drept gazdă pentru eveniment, și-a deschis frumoasele uși de lemn Restaurantul ”Acasă la mama”.
M-a sunat într-o bună zi Doamna Ala Beleavschi, Ambasadoare a Moldovei la Ottawa . Mi-a zis că au în capitala Canadei un concurs culinar al bucătarilor de ambasade și că ar fi bine și noi să prezentăm Moldova în acest an. M-a întrebat dacă vreau să particip. Eu la auzul cuvântului concurs nu mă incit, pentru că nu am căștigat nici un concurs în viața mea și nu-mi fac iluzii. Mie nu-mi merge să câștig concursuri.Dar, auzind că putem prezenta Moldova la un eveniment culinar cu reputație, mi s-au aprins ochii și bineînțeles că am spus DA! Asta înainte ca să aflu care sunt condițiile.
Moldova nu are prea multe profesii legendare. Printre acele puține domenii care au o istorie de secole în spate este vinificația.
Tatăl meu Ion este vinificator de profesie. A învățat la UTM, apoi la Moscova. A proiectat fabrici de vinuri, muncind la Institutul ГипроПлодоОвощПром. Dar cel mai important, tăticul nu-și poate închipui grădina fără viță de vie și, bineînțele, că a mustuit vin de casă toată viața lui.
Vinificația este o profesie nobilă. Tocmai de asta e frumos când fiii merg pe urmele taților lor vinificatori. Așa cum a făcut fratele meu Sergiu, și el vinificator de profesie, absolvent al aceleiași UTM. Numai că fratele meu, ca și mulți alți vinificatori din generația lui, s-a născut într-o țară bolnavă. Și s-a pomenit într-un anumit moment al carierei sale fără lucru într-un domeniu în care s-ar părea că de lucru ar trebui să fie tot timpul. Șeful său, Directorul Fabricii ”Vismos” a fost ucis,s-au închis fabrici, secții întregi de producții vinicole au fost oprite, oamenii erau concediați, salariiiole erau reduse. Ai senzația că cineva intenționat și conștient a distrus această industrie. Așa că fratele meu a fost nevoit să plece din Moldova ca să poată supraviețui. Aceeași cale au avut-o foarte mulți vinificatori cu experiență din generația sa. Unii au pus cruce pe vinificație. Fratele meu este azi infirmier. Iată la ce i-a servit dragostea pentru chimie și biologie.
Fost-au vremuri când vinificația țării noastre, acest domeniu unic, născut din pământ și soare, puținele resurse naturale pe care le avem, începuse pur și simplu să moară.
Apoi rușii au spus că vinurile noastre sunt de calitate proastă și ne-au tăiat accesul spre cea mai mare piață de desfacere a producției vinicole basarabene. Multe vinuri chiar erau proaste. Multe dintre ele și azi continuă să fie proaste. Dar în același timp, vinificația Moldovei renaște văzând cu ochii. Apar vinării de familie, sunt construite pe lângă vinării comodități pentru turism oenologic, se lucrează la formularea brandurilor, la identitate vizuală, la acțiuni de promovare a vinurilor noastre. Și toate aceste eforturi nu sunt zadarnice. Șutul primit de la ruși i-a făcut pe mulți să spună Amin, dar pe alții i-a motivat să caute soluții și azi vinurile noastre pot fi găsite în China și Japonia.
Cred din toată inima că, la cât de modestă este ofertă Moldovei în materie de branduri locale, vinurile noastre trebuie conștientizate de fiecare dintre noi drept o comoară care merită să fie promovată printre străini cu multă venerație. Am gustat și din vinuri australiene, și din cele din Africa de Sud, și din Franța, și din Italia. Dar am băut vinuri excelente precum Lupi și La Petite Sophie de la Vinăria Gitana, Feteasca Neagră de la Vinăria din Vale sau Rose de la Mimi.
Sfințiți vinul din Moldova și pe vinificatorii noștri, oameni care au grijă să mențină în viața această meserie frumoasă. Și nu ignorați elementarele reguli de consum al vinului:
http://jurnalul.ro/scinteia/special/cum-se-servesc-vinurile-502976.html
Azi ”Ziua Vinului” trebuia să fie o sărbătoare mare, dar nu va fi. Poate pentru că încă nu s-a ajuns la o formulă mai elegantă de a marca această sărătoare În schimb, azi vinăriile din țară vă așteaptă să le gustați și să le lăudați vinurile. Mai jos aveți programul zilei. Luați un taxi și trageți o fugă până la o vinărie. Sper să fie suficient de inteligente să vă și hrănească gustos Și nu uitați odată cu paharul de vin dat peste cap să trimiteți un gând bun vinificatorilor noștri rămași în țară, pentru că pe cei plecați puțin ce-ar mai putea să-i mai întoarcă acasă.
