Ieri seara mi-au venit in vizita prietenii mei foarte buni, Mihai si Ana, care tocmai s-au intors de la Stockholm. Ei asteapta un bebelus si am inceput sa polemizam pe tema nasterilor in spitale, nasterilor acasa, sistemului medical de la noi si sistemului medical din Suedia. Mihai mi-a povestit o istorie fenomenala.
Inainte de somn: Bogdan(4 ani), Eva(3 ani),eu
Bogdan: Mama, asa-i ca eu ma port cum vor fetele?
Eu: Si cum vor fetele?
Bogdan: Cum le place !
Eu: Si cum le place fetelor?
Bogdan: Sa le lasi sa se duca unde vor ele, sa le lasi sa faca ce vor ele, sa le faci cadouri,inele, buchete de flori….
Eva: Bogdan, da tie iti place de mine?
Bogdan: Mie imi place de tine si de mama.
Eu atitea am de invatat de la ei. Am o idee! Maine am sa stau mai mult de vorba cu ei. Deschid o noua rubrica pe blog.Urmareste video.
Pentru taica-meu are importanta, pentru ca el a fost botezat Ivan, dar mai tirziu, in acte l-au scris ca Ion. Si pentru mine are importanta, pentru ca in actul de nastere prenumele tatalui este Ivan, iar in actele ulterioare devenise Ion. S-atunci eu a cui fiica sunt: a lui Ivan sau a lui Ion? Subiectul nu era foarte actual, pina in momentul cind am inteles ca din cauza aceste confuzii, nu pot redobindi cetatenia romaneasca.
Ma tem sa nu iasa prea lunga istoria mea. Daca ai rabdare, citeste mai departe. Daca nu, depune un efort:))
[media id=13]Nu stiu de ce actuala situatie din tara mi-a trezit tocmai asocierea cu aceasta scena de film. Cind am vazut prima data filmul “Ocean’s Twelve”, m-a indragostit. De Vincent Cassel,de capoera, de “The a la Mente” – piesa de sountrack. Si ori de cite ori aveam nevoie de putina inspiratie , cautam secventa pe you tube si imi faceam plinul de stare. Astazi insa, am vazut aceasta scena intr-o alta lumina. Eroul lui Vincent Cassel, un mare hot, apeleaza la capoera ca sa treaca de laserele de protectie ale muzeului pe care vrea sa-l jefuiasca. Iar, acum sa ne amintim titlul acestui articol. Acel salt victorios din finalul scenei – sa-l vedem noi oare pe 29 iulie. Sa fim mai optimisti, dragii mei.
Astazi se fac 3 luni de cind s-a incheiat “Fabrica de Staruri”. Din 15 martie oamenii ma tot intreaba un singur lucru, cind va incepe urmatoarea “Fabrica”? Habar nu am, le spun eu. Si cred ca nimeni nu stie.
Ieri, insa am fost invitata la o reuniune a “fabricantilor”. M-am gindit sa scriu despre asta, pentru ca in afara de intrebarea legata de continuarea proiectului, unii sunt curiosi sa stie ce mai fac “copiii” dupa proiect.
Acum 10 ani am facut cunostinta cu Liliana Vitu. Eu eram Dj la Radio D’or, ea reporter si prezentator de stiri. Pe vremea aceea gasca de la D’or era foarte unita, ne povesteam toate secretele, iubirile si durerile. In acesti 10 ani, s-au intimplat atit de multe lucruri: Eu m-a maritat, am facut 3 copii, Liliana a fost a Londra, s-a intors in tara, a devenit unul dintre cei mai versati specialisti in politica locala, s-a indragostit, s-a dezamagit si tot nu-si gasea jumatatea. Ieri seara am fost la nunta. S-a maritat Vitu cu Mircea Esanu, un baiat destept, frumos, dintr-o familie foarte buna, de intelectuali. Cind am vazut-o m-am emotionat si aproape ca eram gata sa pling de bucurie. In sfirsit mi-am vazut prietena in rochie de mireasa. Zica lumea ce o vrea, dar o rochie de mireasa schimba radical o femeie si nu doar pentru o seara. Ieri am vazut o alta Vitu. Nu grabita, agitata, acida, cum ii placea sa fie si cum imi placea si mie de ea. Vitu si-a gasit jumatatea. Am vazut doi ochi linistiti, impliniti, miscari lente si moi, voce calda si zimbet fericit. Nu e un lucru simplu sa-ti gasesti jumatatea. Dar, oricit de mult timp ti-ar lua, pentru o metamorfoza ca aceasta – merita toate cautarile. Traiasca baietii care mai cred in iubire si fetele care nu obosesc sa o caute.
Ieri seara am sunat antrenorul de yoga si i-am spus ca renunt azi la lectie, ca sa mai dorm putin. Am inchis si geamul de la copii din odaie, ca sa nu-i trezeasca dimineata cainii vecinilor, cu latratul lor. Am inchis lumina si….nani. Azi, simbata, 6.20: “Bogdan, vreau si eu sa ma culc linga mama!” Copii sunt florile vietii – incep sa-mi amintesc eu.Ii trimit pe cei 2 mai mari sa mai vada un episod din testoasele Nindzea si deschid calculatorul. Iar Sonia, imi rupe mina de pe tastatura calculatorului si ma roaga prin vocabularul sau, inca foarte modest, sa o mingii pe piciorus- adica sa-i ofer atentie. Tatal sau da drumul la muzica si o ia la dans. Sonia este fericita, Bogda si Eva – la fel.
6.34, simbata….
