Încep această postare prin a vă mulțumi pentru câtă căldură, simplă căldură și bunătate umană, ați turnat peste mine în ultimele două zile.
Am avut impresia că am fost dusă într-o pădure și au curs peste mine tone de flori de primăvară. Vă mulțumesc pentru emoțiile pe care mi le-ați oferit într-o perioadă în care fricile mele sunt cam la fel de mari ca și speranțele. Urările voastre au fost extrem de binevenite și încurajatoare.
Voi continua însă cu un alt subiect. Care ne vizează pe toți și pe care îl abordez nu din porniri feministe, ci din nevoia de a opri un fenomen pe care eu îl simt ca pe o nedreptate.
Imaginați-vă pentru o secundă scena în care o femeie însărcinată anunță că va naște un băiețel, iar oamenii bucuroși încep să o felicite și să-i dorească sarcină ușoară, așa cum este și normal. Totodată se găsesc și dintre acei care îi spun viitoarei mame: ”Mda, era mai bine să fie o fetiță, dar lasă, nu te întrista, merge și băiețel” sau ”Tu mătincă ai vrut fetiță, așa-i? Ei, ce să-i faci, asta-i viața” sau ”Eiii, lasă, nu-i grav că-i băiat, dar parcă era mai bine să fie fetiță” sau ”Nu te întrista, băiețel tot e bine, ai să faci băieți până o să iasă o fată” și lista acestor încurajări simpatice ar putea continua.
