Această postare este dedicată celor care mă întreabă mai tot timpul cum fac față armatei de oameni răi de pe FB. De asemenea, sper ca în această postare să se regăsească cei care sunt convinși că LIBERTATEA DE EXPRIMARE este atunci când ești nefiricit, dar te simți puțin mai bine dacă împărți nefericirea ta și altora. Viața e plină de acești oameni, care țin morțiș să-și exprime liber prețioasa lor părere. Dar ei nu se pot exprima în fața propriei lor persoane, ei au nevoie de public. Practic acesta e și scopul lor, să genereze reacții și să se alimenteze din ele. Și apropo, tema la care ei caută liber să se exprime nu are practic nici o importanță.
Cantitatea haterilor unui om este direct proporțională cu popularitatea lui. Ceea ce este explicabil. Cu cât mai multă lume te cunoaște, cu atât mai mulți sunt cei care nu te plac. Ce-i face însă pe unii să nu te placă discret, iar pe alții să iasă din anonimat?
Încep această postare prin a vă mulțumi pentru câtă căldură, simplă căldură și bunătate umană, ați turnat peste mine în ultimele două zile.
Am avut impresia că am fost dusă într-o pădure și au curs peste mine tone de flori de primăvară. Vă mulțumesc pentru emoțiile pe care mi le-ați oferit într-o perioadă în care fricile mele sunt cam la fel de mari ca și speranțele. Urările voastre au fost extrem de binevenite și încurajatoare.
Voi continua însă cu un alt subiect. Care ne vizează pe toți și pe care îl abordez nu din porniri feministe, ci din nevoia de a opri un fenomen pe care eu îl simt ca pe o nedreptate.
Imaginați-vă pentru o secundă scena în care o femeie însărcinată anunță că va naște un băiețel, iar oamenii bucuroși încep să o felicite și să-i dorească sarcină ușoară, așa cum este și normal. Totodată se găsesc și dintre acei care îi spun viitoarei mame: ”Mda, era mai bine să fie o fetiță, dar lasă, nu te întrista, merge și băiețel” sau ”Tu mătincă ai vrut fetiță, așa-i? Ei, ce să-i faci, asta-i viața” sau ”Eiii, lasă, nu-i grav că-i băiat, dar parcă era mai bine să fie fetiță” sau ”Nu te întrista, băiețel tot e bine, ai să faci băieți până o să iasă o fată” și lista acestor încurajări simpatice ar putea continua. Continue Reading
Este al doilea an la rând când merg la Manger Santé et Vivre Vert din Montreal – o expoziție după care realizezi cât de mare este interesul consumatorului local pentru modul sănătos de viață. Nu în ultimul rând, fiind bine știute prețurile crescute la această categorie de produse, văzând câtă lume vine la eveniment și câți expozanți vin să-și promoveze produsele , îți dai seama și de potențialul impunător al pieții produselor eco-bio în Quebec. Mai exact, la această a 18-ea ediție din Montreal (se organizează una similară și în Quebec), au participat în jur de 300 de expozanți. Am încercat să fac un rezumat pentru cei interesați de sănătate, de metode noi de îngrijire, fără ca să cădea în extreme, de idei noi de business, de abordări ale potențialului local și binențeles de un marketing competitiv pentru produsele lor bio și eco. Continue Reading
La primele ediții ale paradei branduruilor autohtone am fost oarecum implicată în organizare, dar de câteva ediții urmăresc doar prin FB evoluția designerilor noștri. Văd ce emoții au înainte de prezentări, grație postărilor din pre-producție, îmi imaginez ce cheltuieli au de suportat creatorii și organizatorii pentru a-și asigura o prezență cât mai decentă, de aceea mă fixez, în mare parte, pe lucruri bune. Dar dacă nu am vorbi și despre părți care pot fi îmbunătățite, care ar mai fi rostul acestui proiect. Rolul lui este să creeze și să amelioreze imaginea modei din Moldova. Iar pentru a ameliora, criticile sunt absolut necesare.
Prima dată mi-e frică cu adevărat pentru țara mea. Ceea ce mă îngrozește este să văd oamenii făcând cozi la magazine sau benzinării pentru a face rezerve. Cred că am auzit asta doar despre vremuri de înainte de război.
Mi-e frică…
de foame și de sărăcie adevărată și am impresia că acest tzunami este de neoprit în Moldova.
de cei care cred că acum e momentul să-și facă averile pe disperarea oamenilor, crescând nemotivat prețurile.
de liniștea transmisă de cei care au scos țara la hat și de prostia celor care ies la televizor ca să liniștească oamenii prin a-i învinui că fac panică degeaba și că demisia este un joc politic în care ei nu se bagă. Continue Reading
Cred că încă nu am apucat să vă spun cât de multe asemănări văd intre Moldova și Quebec. Pe bune, nu râdeți. Începând cu probleme de identitate națională, continuând cu cele de concurență între cele 2 limbi de bază, vorbite în societate, corupție doar că la alte proporții, politicieni la fel de fățarnici și meschini și multe altele. Mai au ei ceva prin care ne asemănăm. Iarna. Da, iarna. Mai puțin durata ei, dar intensitatea e cam aceeași. Bine se întâmplă și temperturi pe care în Moldova mai rar le avem în sezonul rece. Dar în general, iarna e aceeași: geroasă, cu precipații, doar că în Quebec ea durează vreo 5-6 luni, e cu mai multă zăpadă și e mai frumoasă, mai ales când se topește. În schimb ei sunt mai mari, mai mulți, mai înghesuiți. Și respectiv consumă mai mult și ocupă mai mult spațiu. Din aceste considerente, dar și din cele climaterice, în zonă a fost adoptată o idee extraordinară: agricultură pe acoperișuri de clădiri urbane. Tema mi s-a părut atât de interesantă, încât mi-am ales-o ca studiu la facultate și firesc că am mers să văd cum funcționează ideea. Noroc, că la Montreal se afla în acea perioadă și Ion Ștefăniță, Directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din RM, un om cu o curiozitate profesională de invidiat. Cum să nu vrei să-l impresionezi pe Ion cu ceva legat oarecum de pasiunea sa.
FERMA LUFA ÎN COSTRUCȚIE. MONTREAL.2010
Am aflat despre Ferma Lufa din FB. O să încep de la faptul că au un marketing absolut fenomenal, iar rețelele de socializare sunt exploatate la maximum. Și acest detaliu, atât de ignorat de majoritatea productărorilor locali din Moldova le aduce o sumedenie de beneficii celor de la Lufa. Ei nu cheltuie bani pe anunțuri în ziare, reviste, tv sau radio. Site-ul lor LUFA.COM și FB își fac extraordnar de bine treaba, mai ales dacă în spate este un om dedicat doar acestui domeniu, promovării. Continue Reading
Al 6-lea an scriu aici. Încep tot mai puțin să cred în nevoia de a mai avea un blog. Dacă pe vremuri radio a fost ucis de televiziune, atunci azi Facebook ucide nevoia de a mai avea un blog personal. Poate e doar o sictireală temporară.
Efortul pe care l-am depus de data această, într-o săptămână petrecută la Chișinău, a fost cam mare. Și brazii, și banca și Mame de Îngeri. Dar tot ce s-a întâmplat a fost atât de puternic pentru mine ca și impact emoțional, încât nu-mi imaginez să fi lăsat ceva din cele întâmplate pentru altă dată. Și trebuie neapărat să vă spun cât de norocoasă mă simt că pot aduna de fiecare dată o echipă. O echipă în care nimeni nu este în plus. Fiecare om are un talent pe care dacă aș putea să-l valorific cum mi-aș fi dorit, chiar am fi răsturnat și munții. Cine știe, poate chiar îi vom răsturna:))
