De-ale mele

Așteptare plăcută

Peste 2 săptămâni voi fi martor la nunta omului care a construit cu mâna și cu mintea  lui aceasta mașină. Omul acesta o ia de nevastă pe prietena mea chiar de ziua îndrăgostiților. Eu și Miranda, bebica lor de 1 an, vom fi tare fericite să le strigăm amar mirilor. Sper să-l pot convinge  pe mire să-mi povestească despre iubire  pentru mașini și pentru prietena mea, cea care mulți ani în urmă ne convingea de pe ecran să intrăm, să intrăm , să intrăm și să cumpărăm că au de toate.

Acum chiar sper să aibă de toate.

EVENIMENTE

Mihaela Tatu revine, la Clubul Nostru

Au trecut 2 ani de când nu ne-am văzut. Și s-au schimbat multe în viața ei, foarte multe. Atât de multe încât poți spune că e o altă Mihaela. Una care și-a schimbat modul de viață, modul de gândire și atitudinea pentru alimentație și sănătate.Te absoarbe pur și simplu, te înghite, te cucerește numai printr-o simplă discuție telefonică.

Vă recomand din tot sufletul să mergeți la întâlnirea Clubului Nostru și să o cunoașteți. Iar marți, pe 29 ianuarie, vine la Sare și Piper, la JurnalTV și vom avea o întreagă emisiune doar cu ea. Vom descoperi cum s-a schimbat viața Mihaelei. În 2 ani a reușit să facă un pelerinaj de 826 km pe jos, a zburat cu balonul, a suportat o operație, a făcut un film documentar despre Sardinia, nu mai mânâncă carne, se alimentează pe princiul combinării elementelor ying și yang. Deci are atâtea de povestit.

20130125-160930.jpg

De-ale mele

În loc de rezoluții

Zilnic mă împiedic de tot felul de articole motivaționale. 3 sfaturi pentru ca să fii așa….sau 7 sfaturi cum să devii așa….Uneori am impresia că cei care le scriu au fost puși de cineva special să cultive în noi diverse complexe de inferioritate. Complexe, în special, legate de lipsa de voință a fiecăruia dintre noi. Voință de a te lăsa de fumat, de băut, de mâncat, de muncit, de cheltuit, de pierdut timpul în fb…Și chiar dacă îmi spun că nu e bine să fii perfectă, altfel rămâi fără scopuri în viață, de fiecare dată când mai dau peste titluri cu “5 sfaturi” sau “12 soluți” ajung la aceeași concluzie: singura grijă pe care cu adevărat ar trebui să ni-o asumăm este doar corpul nostru, organismul nostru și respectiv sănătatea noastră. Este unica resursă de care depinde fericira și bunăstarea noastră și , din păcate, cea care are cel mai mult de suferit, în lipsa unei atitudini mai grijulii și a voinței. Ne apucăm de sănătate doar atunci când începem să o pierdem. Mai bună decât orice listă de rezoluți, este o listă cu cele 20 de promisiuni făcute corpului vostru. Mie mi-a plăcut. Aș vrea să vă placă și vouă. Am stat și am numărat, din 20 eu respect zilnic doar 5. Dar voi?

20130124-103022.jpg

EVENIMENTE

ALEXANDRINA HRISTOV – DESPRE PREMIERA DE LA CHIŞINĂU

Aceasta este ea, sofisticată în aparenţă, normală în realitate, autentică, misterioasă, femeie în fiecare milimetru pătrat, talentu-i izvorând din fiecare crăpătură – Alexandrina Hristov apărută recent pe coperta revistei All Hollow din România. Tot acolo, într-un apartament cu multe picturi şi un pian, ea înfloreşte, se coace şi dă roade. Continue Reading

EVENIMENTE

EXPERIMENT CU ALEXANDRINA

Cu ceva timp în urmă  citisem o știre despre cum un Dj celebru, nu-mi amintesc că o fi vorba de David Guetta sau de Armin Van Buren își organizase un concert doar printr-un anunț pe twitter, vânzând toate biletele în câteva zeci de minute cu 100 dolari bucata.  Mie îmi plac asemenea știri și îmi plac asemenea experiențe. Atunci mi-am zis într-o doară că dacă ar fi să fac un asemenea experiment l-aș face cu Alexandrina Hristov.

20130117-200521.jpg

Numai eu știu de când visez la acest concert. O iubesc de mulți ani.  Ne cunoaștem secretele. Ne unește un om tare drag. O admir, o invidiez cu toat dragostea mea și simt nevoia să fac ceva ca lumea să afle despre ea. Atunci când i-am propus un concert la Chișinău, mi-a spus: Da, cu mare drag! Mi-l organizezi tu? Da!, i-am răspuns. Am făcut un buget, am făcut un proiect, și după vizita la primul potențial sponsor, care mi-a zic că niciodată nu a auzit de Alexandrina și nu ar vrea să dea bani pe un concert cu un artist la care nimeni nu va veni, mi-am pierdut tot entuziasmul. Asta a fost prin 2011 cred.

Acum câteva zile mi-a scris că se află la Chișinău, filmează 2 clipuri. Am invitat-o la emisiune, iar după emisiune am zis, fie ce-o fi. Hai să încercăm!

ACESTA ESTE UN EXPERIMENT! TESTĂM PUTEREA UNUI TALENT ȘI A INTERNETULUI DIN MOLDOVA.

Dragi prieteni vă invităm pe toți la o seară de suflet, să ne relaxăm și să sărbătorim împreună prima sâptâmână după anul nou pe vechi, cu muzica Alexandrinei Hristov.Vineri, 18 ianuarie, ora.21.00, Clubul Albion. În deschidere un jam session excepțional cu Dan Ungureanu și Stefan Negura. Pret Bilet 150 lei. Acesta este un concert organizat adhoc, fara promovare, de aceea orice fel de promovare este binevenita. Veniți și nu veți regreta toată viața voastră:). Organizatori: prietenii și fanii. Fără Jurnal TV, emisiunea noastră Sare și Piper,  echipa cu care respirăm în fecare zi aerul meseriei noastre, asemenea idei ne-ar veni muuult mai greu.

Iar cei care vor încălzi atmosfera, chiar o vor încălzi, vă promit. Dan Ungureanu este cea mai frumoasă descoperire a mea pentru anul 2012. Ștefan Negură este o simpatie mai veche. Colaborarea între ei este una dintre sfintele mele experiențe ascunse despre care nu v/am vorbit până acum. Dan cântă la violă.


 

De-ale mele

Azi la lecția de engleză am exersat conditionals cu ajutorul versurilor din această melodie. În primul rând, m-am bucurat să aflu că profesoarei noastre îi place Katie Melua, în al doilea rând – că lecția de engleza nu-i doar pentru engleză. Am venit mai războinică, am plecat mai cuminte. Nu în ultimul rând și datorită acestor versuri, din categoria: n-ar strica și la noi așa ceva.