De locul acesta mi-e dor tot anul. Apoi,când ajung în Canada, aștept să vină ocazia pentru a merge la arabi. Aici găsești o grămădă de bunățuri pe care le-aș cumpăra și acasă dacă s-ar vinde la market sau dacă nu ar fi la prețuri prea piperate. Pe lângă grâu încolțit, baby carrots, diverse salate din bucătăria orientală, licii, feniculi gigantici și o grămadă de alte bucurii colorate, spălate și corect aranjate, mai găsești creaturi, care amintesc mai degrabă a buturugi sau jucării de brad decât a legume. Iar dacă vrei să afli cum să le gătești, vânează rețeta de la vreun cumpărător care și le pune în pungă. Apropos, la piața noastră, dacă ți-ai permis să guști, ai pățit-o. Nu mai scapi, dacă nu cumperi. La ei peste tot același mesaj: Vous pouvez essayer, mais pas exagere.
Vastele pământuri pe care le au canadienii se cuceresc prin drumuri noi. Așa un drum a fost tras în spatele casei în care stau eu acum. Pe marginea acesui drum au răsărit câte un rând de case foarte simpatice. Drumul se termină într-un moment dat, casele la fel. Mai departe e sălbăticie care așteaptă să fie continuată construcția drumului. Acesta e un fel de intro.
Ieri seara făceam o plimbare cu fratele meu. Exact pe marginea acestui nou drum. Admiram noile căsuțe construite. Admiram și prețul lor. Știți probabil că acești canadieni sunt niște ciudați. Ei cred că viața fără garduri e posibilă. Ba mai mult. Ei nu doar cred, ei chiar așa trăesc, fără garduri, cu gazon în fața casei și cu uși la casă, care ies direct în stradă. Cineva spunea că gardurile sunt un simbol al nesiguranței. Se îngrădesc oamenii care nu sunt siguri de securitatea lor. Deci gardurile, după care se ascund moldovenii, au o explicație logică. Să vă spun acum istoria pe care am aflat-o. Fiind vorba de noile căsuțe de mai sus. Cică acolo locuiesc, în mare parte, vietnamezi. Ei tot sunt obișnuiți cu garduri. Așa că s-au apucat să-și construiască fiecare câte un gard în jurul propriei case, chiar dacă aceste case, administrativ și estetic, fac parte fiecare dintr-un complex și o curte comună. Și atunci, printre toți acești vietnamezi, s-a găsit un singur canadian care locuiește în una dintre aceste case, însurat fiind cu o vietnameză. Văzând tendința vecinilor de a se îngrădi, acesta a spus NU gardurilor la fiecare casă.Dacă vreți gard, va fi unul comun la toate casele. Iată așa, un canadian a reușit să salveze un peisaj canadian de vietnamenizare. Pe noi oare cine o să ne scape de frici?
Din engleza, „kite” se traduce ca „zmeu”. Iar kiting este un sport care utilizeaza un zmeu pentru a trage după el diferite mijloace de locomoție ca schiuri, snowboard, kiteboard. De kiting am auzit prima dată la Chișinău, de la o amatoare de sporturi extreme. Era vorba despre niște băieți care practicau kitingul pe lacul Ghidighici. Probabil până aici nimic interesant pentru voi, la fel ca și pentru mine. Dar asta până azi, când am venit în parcul Mont Royal din Montreal la un Kite picnic organizat de câțiva oameni foarte simpatici, stabiliți în Montreal. Datorită lor am aflat cât de distractiv poate fi să lansezi zmei în aer.
Zmeii sunt prinși de valuri de aer și după aceea sunt purtăți de vânt și asta s-a adeverit a fi mai distractiv, decât pare la prima vedere. E vorba de un hazard debil, pe care-l trăiești în timp ce încerci, zburdând și chicotind sau chiar râzând în hohote, să ții în aer zmeul. Sincer, e unul dintre cele mai distractive moduri de a-ți petrece timpul, fără ca asta să implice alcool sau mâncare din belșug. Fetele mele au ajuns să se bată pentru zmeu, când au prins gustul ocupației. Iar cineva drag, acolo sus, sper că a simțit cât de mult suntem azi cu gândul la el, în această zi când viața familiei mele s-a împărțit între cer și pământ.
Ar fi bine și la noi așa ceva – ar spune unii. Dar ce ne împiedică? Lenea sau mai cu seamă necunoașterea. Pe net există linkuri despre cum să confecționezi un kite în condiții de casă. Asta în cazul în care apare scuza că la noi nu se găsesc zmei în vânzare. Probabil, că noile mele cunoștințe nu se vor supăra dacă le voi prelua ideea și voi încerca să o aplic la Chișinău. Un Kite Picnic cu mămici și tătici care, ca și mine, se întreabă în weekend, oare ce naiba să mai faci cu copii că să se distreze și maturii și cei mici.
Multe zboruri în ultimele 2 săptămâni. Cu ocazia numeroaselor decolări și aterizări, mi-am amintit de multe ori de vorba lui Johnny Depp în unul din interviurile sale, unde spunea că atunci când urcă în avion toți brusc devin religioși.
Poate n-ar fi rău să revin măcar încă o dată ca să-i mai dau o șansă Berlinului. M-au fascinat zborurile de imaginație arhitecturală a nemților. Nemții sunt maladeți, curajoș, calculați și talentați, calități care se regăsesc chiar și în arhitectura lor urbană modernă.
În această săptămână am prins și o bucată de Budapesta. Capitala papricăi. Aici sunt pt a doua oară.
Priveliștea din camera hotelului în care am stat nu poate lăsa un aparat de fotografiat să dormiteze. Și cCred că ar fi fost mai simplu să vegetez în hotel, în puținul timp liber pe care l-am avut, dar am hotărât să mă țin de vechiul meu secret-obicei. Dacă vrei să descoperi și să te împrietenești georgrafic cu un oraș, într-un timp cât mai scurt, cea mai rapidă și ieftină metodă este să urci pt 20 de euro într-un autobus de excursii hop on hop off cu 2 etaje, să iei o hartă și să asculți în câști, în bătaia vântului care îți zburlește părul, povești pentru turiști. De obicei, biletele sunt valabile 48 de ore și asta înseamnă că și mâine poți veni pe același itinerar sau pe unul nou, iar cel mai comod este faptul că poți oricând coborî și reveni pe bus. Adică poți vizita muzee, merge la cumpături sau face o plimbare pe jos, ca după aceea, în loc să dai banii pe taxi, să poți urca în următorul autobus de pe aceeași rută și să continui excursia. Autobuzele de excursie sunt dotate cu wi-fi ceea ce nu poate să nu bucure broaștele călătoare dornice de socializare virtuală. Daca toarnă o ploaie – primești un trench impermiabil, iar dacă ești foarte pofticios de excursii, după călătoria cu autobusul poți beneficia și de o plimbare gratuită cu barca pe Dunăre. Budapesta și de data aceasta mi s-a părut o Frumoasă Adormită. Dar ăsta poate fi considerat și un compliment. Depinde ce cauți.
Cu timpul totul e posibil. Chiar și imposibilul. Mie mi se întîmplă demult. Și acum.
Acum retrăiesc sentimentul căuia îi duc dorul tot anul. Sunt alături de fratele meu și familia lui. Ultima dată avea 37. Acum merge pe al 40. Ultima dată era doar cetățean al Moldovei. Acum e și al Canadei. Tot cea vreau e o familie reîntregită, măcar în vacanță.
Aceste poze au fost făcute săptămâna trecută. Mă gândeam să scriu despre starea în care a ajuns clădirea Primăriei şi o nouă invenţie a primarului pe care s-au dat bani, dar arată ca naiba. Parcă am avut o ciuică. Ştiam eu că o să am nevoie de pozele astea amarnic de triste. Azi s-a trezit ochiul de veghe, garda moravurilor bloghereşti. Şi s-a apucat să-şi scufunde degetelul arătător în obrazul curat şi inocent.
Uite că a venit şi momentul să mă iau în dinţi cu dulăii turbaţi (acesta este un compliment). E vorba de o mână de (blo)guri, poate prea neocupate, care au zel şi mai ales timp să critice cu o poftă inexplicabilă un panou publicitar cu Sare şi Piper, apărut recent pe clădirea Primăriei. Pe jerpelita clădire a Primăriei.
Acest spaţiu publicitar există pe Primărie de cel puţin 10 ani. Este şi cel mai tare, cel mai onorabil loc de plasare a publicităţii în Chişinău. E bun pentru că e mare, pentru că e în centru şi pentru că trec pe acolo zilnic mulţi, mulţi oameni. E un loc al vedetelor de televiziune, dacă vreţi. Şi asta nu am inventat-o eu. Nu înzadar, acum 10 ani, pe vremea când fetele roşcate încă îşi ştergeau mucii, iar baieţii fără măsele de minte visau să repare cariile, o televiziune precum ProTV, care nu prea avea bani de marketing stradal, a scos un pumn de bani ca să o plaseze pe Angela Gonţa acolo – cea mai mare vedetă a postului. Nu înzadar acum jumătate de an, Jurnal TV a făcut acelaşi lucru cu ştirile prezentate de Stela Popa şi Alecu Mătrăgună şi mai apoi cu Mai pe Scurt-ul lui Constantin Cheianu, iar acum uite că ne-a venit şi nouă rândul, celor de la Sare şi Piper. Că de, facem şi noi un show zilnic în direct, cu gastronomie,umor, invitaţi şi de toate. Nu e tocmai showul tuturor. Că nici ora nu e pentru toţi şi nici conţinutul. Dar e un show care se vinde bine, care are un rating la care mulţi visează şi e tocmai bun de promovat vara. În toamnă o să le vină râdul la alţii. Aşa-i în televiziune. Când îţi vine rândul, atunci îţi vine. Din păcate, anteriorul panou, fiind mai mult timp pe clădirea primăriei, a cam fost ars de soare şi vânt. Ăsta fiind probabil şi motivul pentru care gurile flămânde de carne şi sânge nu i-au acordat atenţie. Sau poate apariţia a 3 feţe drăguţe, zâmbăreţe, pe clădirea Primăriei, a fost chiar ca sarea în ochiul de veghe, provocând un grav acces de alergie mintală. Dar care să fie motivul? Şi de ce doar azi a apărut acest motiv?
Risc să presupun că aceste critici au apărut nu din cauza panoului propriu zis. Aşa cum am mai zis, deşi panoul există de mai bine de 10 ani pe Primărie, nimeni nu-l observa până azi . Criticile au curs pentru că am apărut eu acolo. Mie, de fapt, mi s-a reproşat lipsa de consecvenţă. Cum am îndrăznit eu să deschid gura împotriva demolării clădirilor istorice din Chişinău şi apoi să apar pe un panou publicitar care ascunde frumuseţe de Primărie. Că nu e corect să militez pentru salvarea clădirilor vechi şi să apar pe un panou publicitar care acoperă tencuială şi vopsea jerpelită. Şi dacă lupt împotriva gheretelor, de ce oare aş îndrăzni să cumpăr o apă plată dintr-o gheretă. Şi dacă nu-mi place cum pute în Chişinău, de ce oare îndrăznesc să mai respir.
Când te-ai gândi, noi fără să vrem, am făcut cum era mai bine. Am acoperit cu o frumuseţe de panou, colorat, viu, plin de bucurie, o clădire într-o fază nefericită a existenţei sale.
Acum seriios, dragi guri, spre deosebire de voi, care numai cu scrisul sunteţi, eu mi-am mişcat fundul la proteste în stradă ,atunci când am simţit acest lucru. Am ieşit şi am strigat de dragul monumentelor istorice şi împotriva gheretelor, de rând cu alţi oameni şi am trăit sinchiseala protestatarului începător. Credeţi-mă e foarte jenant, mai ales primele dăţi. Când se holbează la tine tot prostul şi arată la tine cu degetul considerând că tu eşti un prost care crede că cineva îl va auzi şi va ţine cont de protestul său. Eu însă asta am făcut. Pentru că sunt consecventă. Şi pentru că îmi pasă, iar când a fost nevoie să demonstrez că îmi pasă, nu am stat să întind fraze lungi pe bloguri, ci am învins disconfortul ieşirii din comoda mea găoace şi l-am confruntat pe primar. Iar voi aţi stat în faţa ecranelor azurii şi aţi aplaudat. Şi pentru că eu am făcut asta, iar voi nu, îmi voi permite să aleg, cu inima împăcată, cîntre a fi consecventă sau a fi extrem de consecventă. Criticile selective la adresa aceluiaşi subiect – asta sigur e lipsă de consecvenţă.N-am văzut pe nici unul dintre voi pe acolo, dar vă cred că vă pasă. Însă nu mai mult decât mie. Şi asta nu are nici o legătură cu apariţia mea pe un panou publicitar. Îndrăznesc să cred că apariţia unei lăzi de bere sau a unui telefon mobil nu ar fi stârnit atâta nedumerire. Dar clădirea jerlepită a Primăriei, tot acoperită cu panou rămânea.
Sfidarea panourilor publicitare este obligaţia corporaţiilor mari, care sunt cei mai fideli şi bogaţi clienţi ai agenţiilor care administrează aceste panouri. Iar demolarea lor ţine de puterea legii şi a celor care trebuie să o aplice. Ştiu că aţi fi vrut de la mine, să urc pe Primărie şi să rup cămaşa împotriva panourilor publicitare ca voi să aveţi despre ce scrie. Altă dată. Mai ieşiţi şi voi. Iar mai poi, duceţi-vă la offlinuri cu toţi dobitocii care şi-au imaginat că-s Dumnezeu şi lingeţi gurile striclelor de bere împărţite degeaba. Cred că e vorba de un banal exces de zel. Zelul de a hămăi. Nu trebuie, păstraţi-vă. Încă o să mai vină timpul.
Iar apariţia emisiunii noastre pe un panou publicitar ca cel din centru nu e doar o posibiliate de promovare a televiziunii la care muncesc, ci şi a emisiunii în care sunt lăsată să militez împotriva gheretelor şi demolării monumentelor istorice.
În plus, ceea ce moldovanul consideră fală, lipsă de modestie şi bun gust, în lumea civilizată este o simplă şi eficientă metodă de a-ţi promova vedetele postului – să le pui în capul meseu, în cel mai de frunte loc. Înclusiv pentru ca oamenii să se asocieze cu toate valorile acestor vedete Şi da, noi suntem vedetele postului nostru, de rând cu toţi ceilalţi care au apărut şi vor mai apărea pe panouri publicitare. Iar lipsă de consecvenţă între proteste şi apariţie pe panoul publicitar agaţăat de o clădire veche într-un pseudo centru istoric este tot atât de evidentă cât şi legătura directă între coada vacii şi ştampila primăriei.
Apropos, nici în cele mai râvnite aşteptări nu am fi putut obţine un marketing mai bun decât cel pe care l-am avut chiar din prima zi de apariţie pe Primărie, graţie vouă. Pentru asta, pentru asta, pentru asta…Давай дасфидания !
Azi sunt la Sibiu. Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Aici are loc Sibiu Fashion Week. După mine, mai bine s-ar numi Sibiu Fashion Weekend. Dar un weekend foarte special. Sunt doar 2 zile în care peste 20 de creatori de modă își demonstrează creațiile în fața publicului larg. Unii dintre ei iși vând hainele prin Dubai sau Paris, dar în România nu prea se văd. Din Moldova participă doar un singur designer. Si sunt în al 9-lea cer de bucurie. Pentru că acest designer este și cel mai bun din Moldova. Valentina Vidrașcu este aici la mare respect. Iar eu, care acum 1 an m-am îndrăgostit de Sibiu, astăzi voi ajunge să defilez în centrul acestui oraș,sper în fața unui public măcar la fel de numeros ca cel de ieri seara – circa 20000 oameni.
În România mâine vor avea loc alegeri locale. Orașele sunt împânzite cu nume și fețe care mai de care mai haioase ale celor care cer votul oamenilor pt funcția de primar. Țițiana X-lecscu, Victor Țucunel, Bruchnea, Johaniss…E un spaming fizionomic îngrozitor de peste tot, dar suportabil. Românii au învățat de la americani fotografia politică. Asta ție nu ți-e: La mulți ani Dragă Violeta…
BAROQUE EDITION 2012 a adunat zeci de rochii, mai frumoase și mai puțin frumoase, care defilează acum în Piața Mare a Sibiului. Iar eu voi trai o experiență pe care de mulți ani o visez. Voi defila în lumina reflectoarelor, într-o rochie de catifea by Valentina Vidrașcu. Poze vă promit o mie.
Azi am aflat cine-s eroii dn povești ai copiilor mei. Bine, ei sunt mulți și se mai schimbă de-a lungul timpului. Am început cu zâne zburătoare și căpșunele vorbitoare și am ajuns la lucruri mult mai serioase. Am fost, ca să zic așa, suprinsă. Există la ei o ligă. Liga Elanilor Pleșuvi. El Grande Brânzaru este Șeful elanilor, Sonic, Sonea și Manic sunt Sonic Underground – gașcă de arici, Cap Pătrat – răul care vrea pe toți să-i transfforme în roboți,Șapte Puncte, Degete Puturoase și Dos Noduros – 3 veverițe prietene, Față Roșie – vrăjitoarea, Albinuța Uki, Prințesa Barbă Moale. Bună gașcă.
Olia Tira a fost azi la emisiune cu noua sa achiziție: un cățel cît o palmă, pe care l-a numit Funtic. L-a primit în dar la nuntă.
Am avut și noi eroi de copilărie. Buratino, Malvina, Carabas Barabas, Eojik v Tumane, Leopold, Deadea Fiodor, Matroskin. Am avut și Maria Mirabela, Harap Alb, Statu Palmă Barbă Cot, Făt Frumos, Ileana Cosânzeana, Baba Cloanța. Dar parcă eroii noștri erau, mai nu știu cum mai omănoși sau poate mai primitivi. Ce fel de veveriță e asta pe nume Dos Noduros sau Degete Puturoase sau Prințesa Barbă Moale? Asta e clar că are probleme.În schimb, numele lor sună mai vesel. Și îți spun multe despre personaje. Mai ales îmi plac intonațiile de comunicare preluate de copii din desenele animate de azi. Noi pe vremuri auzeam intonații seci din producțiile sovietice și cu mai multe vocale și semne de exclamare din cele românești. Acum însă comunicarea în desene animate a devenit foarte teatralizată, foarte emotivă. Și n-aș zice că mă supără acest lucru. Cert e, că desenele animate au un impact mult mai mare asupra copiilor, decît cel pe care ni-l imaginăm noi.