– Salut. Ce mai faci? Vreau să-ți fac cunoștință cu prietenul meu?
– Prietenul tău?
– Da, Nata. Iubitul meu.
– Iubitul tău?
– Da.Sunt gay.
– Eşti gay. Nu pot să cred.Asta-i bună.
– Dar te rog să nu spui lui…..
Reacţia mea iniţială a fost destul de infantilă. Totuşi nu în fiecari zi un om apropiat îţi recunoaşte că este gay.Mai întîi am zâmbit. Adică m-a amuzat spiritul meu de observaţie adormit, care niciodată nu a remarcat vreo manifestare ieşită din comun, în comportamentul acestui om. Un bărbat în toată firea, pe care femeile nu-l excită, dar asta nu se afişa nicăieri şi niciodată.
Mai târziu am simţit un sentiment de recunoştinţă pentru acest om şi pentru faptul că a văzut în mine un confident. Pentru că mi-a încredinţat secretul său intim.După atâta timp în care ne cunoaştem a hotărât să-mi spună ce ascunde. De ce ascunde, de ce a hotărât să aibă încredere în mine? Cu toţii avem nevoie să fim noi înşine. Să fim cât mai apropae de ceea cu ce ne-a înzestrat mama natură. Avea nevoie să nu mai pretindă că este altcineva decât este în realitate.
M-am simţit chiar mai aproape de el, graţie acestei confesiuni pe care a făcut-o fără frica de a fi condamnat de mine. Oricum îi este frică să fie condamnat de alţii. M-a rugat foarte mult să nu spun despre asta unui alt om, un prieten comun. Pentru că acela nu l-ar înţelege şi l-ar renega. Şi pentru că nu vrea pe nimeni să dezamăgească. Dezamăgească…opriţi-vă aici un pic. Imaginaţi-vă că printre noi trăiesc oameni cărora atitudinea noastră le dictează un complex de inferioritate, un sentiment de ruşine pentru ceea ce sunt ei. Cine suntem noi să ne permitem această dojeneală morală? Ne asumăm dreptul de a condamna homosexualitatea, ca şi cum am condamna că afară e iarna, e ger aprig şi nouă asta nu ne place. Dar gerul nu devine mai bând din cauza asta. Şi nici oamenii cu orientare sexuală netradiţională nu devin mai puţini din cauza că nu-i acceptăm.
Precum bine ştiţi, în Uniunea Sovietică sex nu a existat. Apoi am descoperit cu toţii că el exista, doar că nimeni nu vroia să-l recunoască drept ceva frumos şi absolut necesar pentru fiecare om. Apoi a venit dezlegarea la sex, iar oamenii, sălbatici fiind după atâta abstinenţă informaţională, au început să transmită unii altora boli şi infecţii, pentru că prezervativul cică fură din plăcere. Apoi prin intermediul artei şi culturii a început tot mai frecvent să fie rostit cuvântul gay.
Personal, am auzit prima dată cuvântul gay, prin 1991, când aveam 12 ani, fiind fana lui Freddy Mercury, atunci când acesta a murit. Şi când toată lumea zicea că a murit de SIDA, din cauza că era gay. Apoi tot mai mulţi artişti-gay au început să se regăsească printre preferinţele mele muzicale. Apoi am început să călătoresc şi să văd diverse culturi şi societăţi. Am ajuns prin SUA, în Massachusettes. Acolo am aflat cum un stat, din cele 50 ale Americii, poate să decidă, dacă vrea, legalizarea căsătoriilor între găy, fără ca să ţină cont de faptul că în alte state din aceeași țară aceste căsătorii nu pot avea loc. Apoi am fost în Olanda şi am văzut familii puternice, cu mulţi copii, şi cele mai vesele petreceri de gay în preajma acelor copii, apoi am fost în Canada şi din nou am remarcat o convieţuire paşnică şi armonioasă în aceeşi societate a gaylor cu heterosexualii.
Aşadar toleranţa faţă de orientările sexuale, diferite decât a mea, este o calitate care în mod firesc s-a cultivat în mine de-a lungul timpului. Sunt un copil norocos, am crescut alături de părinţi care niciodată nu au manifestat intoleranţă faţă de orice fel de diferenţe de ordin etnic, rasial, de vârstă sau sex. Mai mult, părinţii mei sunt atât de normali, încât acum, văzând la tv promotori ai homofobiei, realizează cât gunoi există în capul feţelor bisericeşti şi schimbă postul.
De aceea, predicile lipsite de orice sens şi raţionament ale părintelui Văluţă, de rând cu promisiunile de răzbunare bisericească ale tuturor businesmanilor bisericeşti de la noi, mi se par întruchiparea stagnării şi nimicniciei, băgate cu multă iscusinţă în sufletele disperate de atâta sărăcie şi dezordine ale moldovenilor. Nu de aici ni se trag necazurile.
Mi se pare îngrozitor să trăieşti într-o societate ortodoxă, în care zilnic cineva se spânzură de dor de mamă, sau se omoară pentru bani, sau violează copii, dar care nu tolearează şi nu acceptă fenomene inofensive, fireşti, atât de intime, dar atât de esenţiale pentru fiecare om. Cred că sexualitatea şi sexul în viaţa noastră pot fi o mare binecuvântare, dar şi o sursă de continuă suferinţă. Depinde de societate, de anturaj, de necesităţile şi mai ales experienţele la care este supus omul în viaţa sa intimă.
Noi avem nevoie de aprobarea celor din jur, avem nevoie de confidenţe, avem nevoie să ne armonizăm cu lumea dură în care trăim. Suntem animale sociale.Neacceptând un fenomen care există de când e lumea şi pâmântul şi care nu se transmite prin propagandă, necăjim oamenii din jur şi îi băgăm în cuşti. De ce? Pentru că ei nu sunt ca noi.
Dragul meu prieten. Sper că mesajul meu nu te va întrista. Pentru că nu ţi-am dezvăluit identitatea. Îţi mulţumesc că mi te-ai deschis. Acum aş vrea să-ţi fiu şi mai aproape.
P.S. Reprezentanţii diasporei moldoveneşti din străinătate au cerut autorităţilor din Moldova să voteze cât mai urgent legea antidiscriminare. Biserica noastră şi acolo vede laba homosexuală atotcotropitoare, susţinând că i-a verificat pe cei din diasporă şi că şi acei reprezentanți sunt gay. Iată şi răspunsul nostru.
