Totul a fost exact așa cum mi-am imaginat. Și da, eu am o imaginație destul de bogată.
Întîi mi-am imaginat că va fi suficient să mă adresez pe blog cu o rugăminte, ca să primesc de la voi mărțișoare din Moldova.
Am primit mărțișoare de parcă aș fi o adevărată vedetă. Multe, generoase, sentimentale, cordiale. Unele dintre ele m-au răvășit mult de tot. Cineva mi-a trimis mărțișoare rugându-se pentru un viitor mai bun pentru Moldova, altcineva rugându-se pentru un bebeluș sănătos, altcineva în memoria fiicei decedate. Am primit mărțișoare din Augsburg, din București, din Chișinău, din Căușeni, din Toronto, de la New York. Am primit mărțișoare de la mame, de la medici, de la activiști în domeniul dreptului femeilor la avort, de la familii întregi, de la femei care visează la familii. Mersul spre lada poștală devenise pentru mine un obicei zilnic mult așteptat. Și de fiecare dată, când găseam acolo ceva, mă simțeam atât de onorată că ați ales să-mi împărtășiți visele voastre, încât am decis să nu le fac publice. M-am gândit că e ceva prea intim, între fiecare din voi și mine și că le-ar șade bine să le păstrez la cald, în sulfetul meu. Dar unul dintre ele vi-l împărtăș pentru că să înțelegeți cât de mult pentru mine au contat cele #1000demartisoare.
