Cu întârziere, blogul meu se alătură acțiunilor demarate cu ocazia Zilei Universale a Iei. Poate știi, poate nu știi, dar de Sânzâiene, pe 24 iunie, n-ai voie să uitați de ea.
Prima mea ie am cumpărat-o de la Valentina Vidrașcu. De atunci, o iubesc și mă iubește. De aceea, nu mi-a fost greu să o conving să îți ofere șansa să ai și tu în garderobă o ie creată în atelierul său.
Această ie, semnată de Valentina Vidrașcu, ce-și poartă numele de “Maramureș”, poate deveni a ta. Da, a ta! Pentru asta trebuie să-ți faci o poză cu tine, purtând o ie cu mândrie, adică cu atitudine. Poart-o cum o simți. Poart-o cu blugi. Poart-o la birou. Poart-o la petrecere. Mărită-te în ea. Poartă o ie care îți este dragă, pe care o ai în dulap sau ți-o cumperi chiar acum. Fă o poză și trimitemi-o la nataalbot@gmail.com. Nu uita să-mi lași coordonatele tale și o frază în care să descrii povestea iei tale. Mult succes!
Apropo, în sfârșit pe www.valentinavidrascu.ro pot fi admirate toate creațiile Valentinei.
Aștept pozele voastre cu ii purtate cu mândrie. Iar în curând vă anunț detalii despre un atelier de brodat ie la care vă puteți înscrie. Locuri limitate, doar 10. Înscrierea deja a început.
Acum o săptămână s-a încheiat a 12-ea ediţie a expoziţiei Fabricat în Moldova. A 12-ea! Cu toate că pe mine mai puţin mă atrag evenimentele la care oamenii se vor înghesui mai mult pentru cârnaţ decât pentru ceva cu adevărat valoros, am decis şi eu să trag o fugă. Mai ales că aveam şi o misiunea specială: să descopăr producători noi şi produse ecologice. De data aceasta la eveniment au participat 300 de producători locali: un pavilion plin cu mărfuri industriale şi unul cu produse alimentare.
Imediat la intrare te lovea o privelişte cu iz sovietic. E ciudat cum organizatorii şi participanţii din răsputeri ţin la a nu schimba nimic. După 12 ani de existenţă a expoziţiei se putea acumula atâta experienţă, încât Fabricat în Moldova să arate nu ca o banală piaţă sub acoperiş, ci ca un târg internaţional, la care străinii să se înghesuie pentru a cumpăra lucruri unice, autentice şi produse alimentare locale frumos expuse şi prezentate . E cam timpul să ne învăţăm să credem în puterea ambalajului, a zâmbetului şi a unui stand onorabil. Aş fi vrut să văd branduri nu denumiri de XXX SRL sau SA ZZZZ. Aş fi vrut să văd metode de expunere a mărfii mai interesante şi mai creative.
Cei de la Pegas se vede că pot călători şi au şi bani. Salamurile lor se vindeau într-o gheretă sub formă de căruţă bavareză, frumoasă şi scumpă. Un stand în care investeşti o dată şi apoi îl ai pentru mulţi ani înainte. Dar am vazut şi halva care se vindea direct din cutie de carton şi nu arăta deloc apetisant.
Dar să vorbim despre lucruri pozitive. Cică e o chestie care dă rezultate. Dacă vorbeşti de rău – răul se înmulţeşte, dacă vorbeşti de bine – binele se înmulţeşte.
Mai pe lung: Câtă lume, atâtea păreri. Protv-ul, venind la concurenți la eveniment, nu a văzut nimic decât lipsa bostanilor. Eu am simțit lipsa sacilor de gunoi. Unora le-a lipsit mâncarea. Cert e un lucru. Nimeni nu s-a așteptat la atâta lume flămândă la Bostaniada. Lozovenii, să fi știut că vor veni atâția musafiri, se pregăteau mai conștiincios. Cel puțin eu întîlnisem cîteva lozovence mîhnite că nu au știut de festival, că ar fi pregătit și ele niște plăcinte. Și nu doar ele. Multă lume a regretat că nu a avut ceva de vândut, pentru că pe stadion era un roi de lăcuste. Gata să înghită tot ce e bunișor. Chiar și la un preț mai piperat. Păi dacă poșta de vorbe nu merge în sat, aici n-ai ce-i face.
Vremea a fost de nedescris. Pe 28 octombrie am umblat cu mânecă scurtă, la 22 de grade, cu soare pe cer, dar și în ochii celor din jur.
Demult nu m-am simțit într-un mediu atât de prietenos. Sau poate așa am vrut eu să-l văd. Pentru prima dată în viața mea am pozat pentru atât de multe aparate foto. Stresul l-am stins cu un vin ghiurghiuliu, din acela care lasă pete ce nu se mai scot cu nimic.
Să presupunem că până la anul se rezolvă și cu sacii de gunoi, și cu bostanii și cu mâncarea.
Ce mi-aș mai dori e ca până la anul să se mai rezolve ceva: oamenii să aibă grijă să arunce gunoiul doar la urne, să le pese nu doar de ograda sau apartamentul lor, ci și de spațiul pe care îl împart cu cei din jur. N-ar strica oamenii ă creadă mai mult în propria lor putere de a schimba lucrurile spre bine, să lase acasă scepticismul și să poarte în schimb mai mult oranj, galben și verde. Până la urmă e o sărbătoare tematică și are nevoie de câteva elemente pentru a-i respecta tematica. Mi-ar mai plăcea lozovenii să creadă în Bostaniada măcar pe jumătate cât cred eu în ea și atunci ne putem descurca oricând fără sponsori.
Îmi vine să vă cuprind pe toți voi care ați venit la Bostaniadă și ați participat la scrierea primei istorii, fie la gătit, fie la mâncat. Eu am hrănit vreo 30 de guri cu dovlecii din poze și m-am simțit excelent văzând-o pe maică-mea care le zâmbea cumpărăturilor și care în aceeași dimineață mă convingea sceptic că poate nu merită să mă chinui, oricum nimeni n-o să-i cumpere. Iar seara regreta că n-a făcut niște învârtită cu dovleac. Las că la anul. Ploi să fie, dovleci să fie, dorință să fie. Că unde dorință nu e, nimic nu e. Uite-așa patetică sunt eu azi.
Cei de la revista “Вкус Жизни” fac lucruri frumoase.Au avut o inițiativă salutabilă de a promova mai mulți designeri vestimentari, creatori de accesorii și stiliști din Moldova. Și până când culoarea mint nu a fost detronată de alta, poftiți un pictorial frumos din creațiile acestora unde firul roșu este această minunată nuanță a verdelui.Bineînțeles fără o rupătoare fată model nu se putea. Felicitări “Вкус Жизни” pentru articol.
– Salut. Ce mai faci? Vreau să-ți fac cunoștință cu prietenul meu?
– Prietenul tău?
– Da, Nata. Iubitul meu.
– Iubitul tău?
– Da.Sunt gay.
– Eşti gay. Nu pot să cred.Asta-i bună.
– Dar te rog să nu spui lui…..
Reacţia mea iniţială a fost destul de infantilă. Totuşi nu în fiecari zi un om apropiat îţi recunoaşte că este gay.Mai întîi am zâmbit. Adică m-a amuzat spiritul meu de observaţie adormit, care niciodată nu a remarcat vreo manifestare ieşită din comun, în comportamentul acestui om. Un bărbat în toată firea, pe care femeile nu-l excită, dar asta nu se afişa nicăieri şi niciodată.
Mai târziu am simţit un sentiment de recunoştinţă pentru acest om şi pentru faptul că a văzut în mine un confident. Pentru că mi-a încredinţat secretul său intim.După atâta timp în care ne cunoaştem a hotărât să-mi spună ce ascunde. De ce ascunde, de ce a hotărât să aibă încredere în mine? Cu toţii avem nevoie să fim noi înşine. Să fim cât mai apropae de ceea cu ce ne-a înzestrat mama natură. Avea nevoie să nu mai pretindă că este altcineva decât este în realitate.
M-am simţit chiar mai aproape de el, graţie acestei confesiuni pe care a făcut-o fără frica de a fi condamnat de mine. Oricum îi este frică să fie condamnat de alţii. M-a rugat foarte mult să nu spun despre asta unui alt om, un prieten comun. Pentru că acela nu l-ar înţelege şi l-ar renega. Şi pentru că nu vrea pe nimeni să dezamăgească. Dezamăgească…opriţi-vă aici un pic. Imaginaţi-vă că printre noi trăiesc oameni cărora atitudinea noastră le dictează un complex de inferioritate, un sentiment de ruşine pentru ceea ce sunt ei. Cine suntem noi să ne permitem această dojeneală morală? Ne asumăm dreptul de a condamna homosexualitatea, ca şi cum am condamna că afară e iarna, e ger aprig şi nouă asta nu ne place. Dar gerul nu devine mai bând din cauza asta. Şi nici oamenii cu orientare sexuală netradiţională nu devin mai puţini din cauza că nu-i acceptăm.
Precum bine ştiţi, în Uniunea Sovietică sex nu a existat. Apoi am descoperit cu toţii că el exista, doar că nimeni nu vroia să-l recunoască drept ceva frumos şi absolut necesar pentru fiecare om. Apoi a venit dezlegarea la sex, iar oamenii, sălbatici fiind după atâta abstinenţă informaţională, au început să transmită unii altora boli şi infecţii, pentru că prezervativul cică fură din plăcere. Apoi prin intermediul artei şi culturii a început tot mai frecvent să fie rostit cuvântul gay.
Personal, am auzit prima dată cuvântul gay, prin 1991, când aveam 12 ani, fiind fana lui Freddy Mercury, atunci când acesta a murit. Şi când toată lumea zicea că a murit de SIDA, din cauza că era gay. Apoi tot mai mulţi artişti-gay au început să se regăsească printre preferinţele mele muzicale. Apoi am început să călătoresc şi să văd diverse culturi şi societăţi. Am ajuns prin SUA, în Massachusettes. Acolo am aflat cum un stat, din cele 50 ale Americii, poate să decidă, dacă vrea, legalizarea căsătoriilor între găy, fără ca să ţină cont de faptul că în alte state din aceeași țară aceste căsătorii nu pot avea loc. Apoi am fost în Olanda şi am văzut familii puternice, cu mulţi copii, şi cele mai vesele petreceri de gay în preajma acelor copii, apoi am fost în Canada şi din nou am remarcat o convieţuire paşnică şi armonioasă în aceeşi societate a gaylor cu heterosexualii.
Aşadar toleranţa faţă de orientările sexuale, diferite decât a mea, este o calitate care în mod firesc s-a cultivat în mine de-a lungul timpului. Sunt un copil norocos, am crescut alături de părinţi care niciodată nu au manifestat intoleranţă faţă de orice fel de diferenţe de ordin etnic, rasial, de vârstă sau sex. Mai mult, părinţii mei sunt atât de normali, încât acum, văzând la tv promotori ai homofobiei, realizează cât gunoi există în capul feţelor bisericeşti şi schimbă postul.
De aceea, predicile lipsite de orice sens şi raţionament ale părintelui Văluţă, de rând cu promisiunile de răzbunare bisericească ale tuturor businesmanilor bisericeşti de la noi, mi se par întruchiparea stagnării şi nimicniciei, băgate cu multă iscusinţă în sufletele disperate de atâta sărăcie şi dezordine ale moldovenilor. Nu de aici ni se trag necazurile.
Mi se pare îngrozitor să trăieşti într-o societate ortodoxă, în care zilnic cineva se spânzură de dor de mamă, sau se omoară pentru bani, sau violează copii, dar care nu tolearează şi nu acceptă fenomene inofensive, fireşti, atât de intime, dar atât de esenţiale pentru fiecare om. Cred că sexualitatea şi sexul în viaţa noastră pot fi o mare binecuvântare, dar şi o sursă de continuă suferinţă. Depinde de societate, de anturaj, de necesităţile şi mai ales experienţele la care este supus omul în viaţa sa intimă.
Noi avem nevoie de aprobarea celor din jur, avem nevoie de confidenţe, avem nevoie să ne armonizăm cu lumea dură în care trăim. Suntem animale sociale.Neacceptând un fenomen care există de când e lumea şi pâmântul şi care nu se transmite prin propagandă, necăjim oamenii din jur şi îi băgăm în cuşti. De ce? Pentru că ei nu sunt ca noi.
Dragul meu prieten. Sper că mesajul meu nu te va întrista. Pentru că nu ţi-am dezvăluit identitatea. Îţi mulţumesc că mi te-ai deschis. Acum aş vrea să-ţi fiu şi mai aproape.
P.S. Reprezentanţii diasporei moldoveneşti din străinătate au cerut autorităţilor din Moldova să voteze cât mai urgent legea antidiscriminare. Biserica noastră şi acolo vede laba homosexuală atotcotropitoare, susţinând că i-a verificat pe cei din diasporă şi că şi acei reprezentanți sunt gay. Iată şi răspunsul nostru.
Dar această variantă de Akord aţi văzut-o?
Merită neapărat.Akord ar putea fi bestiali, dacă maniera relaxată din acest live ar rămâne stilul lor pe viaţă.
Mda. Se pare că Eurovisionul din acest an a fost chiar mai bun decăt credeam. Să le pese la atât de mulţi oameni..bloggeri..jurnalişti….Nu-mi amintesc ca în vreun an de până acum să fi stârnit atât de tare spiritele.
Poate pentru că Adrian s-a supărat aşa urât în faţa întregii ţări şi lumea a văzut la tv, în direct, cum nu-şi poate stăpâni furia şi nici limba.
Poate pentru că de fiecare dată spectatorii se poartă ca iubita înşelată de zeci de ori, dar după fiecare trădare speră că e ultima şi că totul va fi bine. Şi se uită toţi cu gurile căscate de curiozitate plini de speranţă.
Poate pentru că toţi aşteaptă ca cineva să fie executat pentru gafe şi asta nu se întîmplă în nici un an.
Poate că, ceea ce mi se pare cel mai enervant, avem artişti pe care îi răsfăţăm în prea multe laude, în lipsa unora mai talentaţi, mai creativi şi apoi aceştia se miră că nu au primit aceeaşi cantitate de voturi câte like-ri adună pe fb.
Dragii mei artişti, hai să fiu sinceră cu voi.Eu nu cred în sms-voting… Continue Reading
