DE CE OAMENI DIN INIMĂ
Să porți haine de la un brand sau altul este o opțiune legată de gust și portofel. Să alegi un brand local pentru că îți place și vrei să-i susții pe oamenii care muncesc în spatele lui, este deja o atitudine socială. Prin campania OAMENIDININIMĂ vreau să descoperim împreună pe oamenii din spatele brandurilor de haine create în Moldova. Și, totodată, să găsim motive pentru a-i îndrăgi și a vrea să-i încurajăm să continuie ce au început. Cu unii dintre ei veți descoperi că aveți viziuni, slăbiciuni sau pasiuni comune. În cazul altora vă va impresiona curajul, de care poate aveți impresia că duceți lipsă. În orice caz, istoriile lor nu ar trebui să vă lase indiferenți.
Am făcut-o și pe asta. Am tradus bucătăria mamei mele pentru străini. I-am făcut poze frumoase, am povesti-o cu drag celor care nu știu de noi.
Cu ocazia aceasta am hotărât să prezint cartea mea străinilor din Moldova: ambasadori, reprezentanți de organizații internaționale. Drept gazdă pentru eveniment, și-a deschis frumoasele uși de lemn Restaurantul ”Acasă la mama”.
Moldova nu are prea multe profesii legendare. Printre acele puține domenii care au o istorie de secole în spate este vinificația.
Tatăl meu Ion este vinificator de profesie. A învățat la UTM, apoi la Moscova. A proiectat fabrici de vinuri, muncind la Institutul ГипроПлодоОвощПром. Dar cel mai important, tăticul nu-și poate închipui grădina fără viță de vie și, bineînțele, că a mustuit vin de casă toată viața lui.
Vinificația este o profesie nobilă. Tocmai de asta e frumos când fiii merg pe urmele taților lor vinificatori. Așa cum a făcut fratele meu Sergiu, și el vinificator de profesie, absolvent al aceleiași UTM. Numai că fratele meu, ca și mulți alți vinificatori din generația lui, s-a născut într-o țară bolnavă. Și s-a pomenit într-un anumit moment al carierei sale fără lucru într-un domeniu în care s-ar părea că de lucru ar trebui să fie tot timpul. Șeful său, Directorul Fabricii ”Vismos” a fost ucis,s-au închis fabrici, secții întregi de producții vinicole au fost oprite, oamenii erau concediați, salariiiole erau reduse. Ai senzația că cineva intenționat și conștient a distrus această industrie. Așa că fratele meu a fost nevoit să plece din Moldova ca să poată supraviețui. Aceeași cale au avut-o foarte mulți vinificatori cu experiență din generația sa. Unii au pus cruce pe vinificație. Fratele meu este azi infirmier. Iată la ce i-a servit dragostea pentru chimie și biologie.
Fost-au vremuri când vinificația țării noastre, acest domeniu unic, născut din pământ și soare, puținele resurse naturale pe care le avem, începuse pur și simplu să moară.
Apoi rușii au spus că vinurile noastre sunt de calitate proastă și ne-au tăiat accesul spre cea mai mare piață de desfacere a producției vinicole basarabene. Multe vinuri chiar erau proaste. Multe dintre ele și azi continuă să fie proaste. Dar în același timp, vinificația Moldovei renaște văzând cu ochii. Apar vinării de familie, sunt construite pe lângă vinării comodități pentru turism oenologic, se lucrează la formularea brandurilor, la identitate vizuală, la acțiuni de promovare a vinurilor noastre. Și toate aceste eforturi nu sunt zadarnice. Șutul primit de la ruși i-a făcut pe mulți să spună Amin, dar pe alții i-a motivat să caute soluții și azi vinurile noastre pot fi găsite în China și Japonia.
Cred din toată inima că, la cât de modestă este ofertă Moldovei în materie de branduri locale, vinurile noastre trebuie conștientizate de fiecare dintre noi drept o comoară care merită să fie promovată printre străini cu multă venerație. Am gustat și din vinuri australiene, și din cele din Africa de Sud, și din Franța, și din Italia. Dar am băut vinuri excelente precum Lupi și La Petite Sophie de la Vinăria Gitana, Feteasca Neagră de la Vinăria din Vale sau Rose de la Mimi.
Sfințiți vinul din Moldova și pe vinificatorii noștri, oameni care au grijă să mențină în viața această meserie frumoasă. Și nu ignorați elementarele reguli de consum al vinului:
http://jurnalul.ro/scinteia/special/cum-se-servesc-vinurile-502976.html
Azi ”Ziua Vinului” trebuia să fie o sărbătoare mare, dar nu va fi. Poate pentru că încă nu s-a ajuns la o formulă mai elegantă de a marca această sărătoare În schimb, azi vinăriile din țară vă așteaptă să le gustați și să le lăudați vinurile. Mai jos aveți programul zilei. Luați un taxi și trageți o fugă până la o vinărie. Sper să fie suficient de inteligente să vă și hrănească gustos Și nu uitați odată cu paharul de vin dat peste cap să trimiteți un gând bun vinificatorilor noștri rămași în țară, pentru că pe cei plecați puțin ce-ar mai putea să-i mai întoarcă acasă.
Ne cunoaștem de vreo 3 ani. De câteva ori a fost singura care a sponsorizat proiecte noi pe care le-am inițiat. Iar atunci când a acceptat să susțină prima ediție Lavender Fest și mi-a cerut să povestesc la mine pe blog despre visul său, nu am ezitat nici o clipă. Pentru că visul său este unul nu doar frumos, ci și extrem de valoros și important pentru țara noastră. Cristina Frolov, este omul din spatele vinurilor MIMI, produse la Bulboaca. O vinărie cu o istorie bogată, a cărei moștenitoare este chiar ea . Visul Cristinei este ca al unei prințese – un castel. Numai că nu e vorba de un simplu castel și nici despre un moft. E vorba de investiția privată, a unei familii, în promovarea turismului vinicol moldovenesc, care datorită acestui castel va cunoaște o nouă dimensiune.
Limba română am învățat-o la școală, cu doamna Mititelu. O profesoară bună de altfel, dar prea severă. Ce-i drept, numai cu unii era severă, cu cei care erau codași la română. Am urât comentariile literare așa cum urăsc ceapa fiartă din borș. La școală am învățat limba română anevoios.
De aceea a trebuit să fac meditații, ca să intru la facultate. Și am ajus să învăț limba română cu Doamna Gurău. Datorită ei am început să simt intuitiv limba și greșelile pe care noi, moldovenii, le comitem, în special, din cauza influenței limbii ruse: mi se primește, dacă serios, îndrăgostită în tine, tot normal, la noi totul e bine, cu sărbătoarea! Deși am învățat bine și mult româna, chiar și acum mai comit calchieri. Așadar un lucru e cert, o limbă, chiar și maternă, oricât ai învăța-o, niciodată nu va fi prea mult. Doamna Gurău m-a făcut să iubesc româna.