Browsing Tag

yardsale

CANATA

MACARONS WITH FOIS GRAS OR WHAT IS IT SOUK@SAT?

<ENG>Since I’ve landed in Montreal, I’ve  started looking for events that I’d like and could enrich me. Some of them were too expensive to be visited, the others I discovered only after they were finished. Thankfully in Montreal there is always, always, something going on. And obviously, at one moment, I started feeling frustrated because i was missing something interesting everyday.

Some  feel the Christmas coming thanks to the changes in radios’ playlists, some thanks to sales and house decorations. I felt it by the abundance of Christmas events all around in Montreal. Mostly fairs, exhibitions and markets dedicated to the looking-for-a Christmas -gift craziness.

This weekend I felt lucky to visit SOUK@SAT. Despite the surprise of not being aloud to get inside with my kids, i really enjoyed a short walk through the exposed artists. It was short because i was always thinking of my kids, waiting in the car, but it was so full of impressions. SOUK@SAT is already at its 10th edition and it gathers under the same roof contemporary artists who have the chance to show theirs visions but also to sell their products, BTW, not cheap at all. Its a nice occasion to feel the breath of local, Montreal art and to discover interesting local trends in design, fashion and even gastronomy.

TOYS. The vintage wooden cars were amazing. As well the milk teeth toys and felt colorful rabbits.

TOYS

 

Continue Reading

De-ale mele

DESPRE FLORI ÎN HÂRTIE ȘI TURISM ÎN MOLDOVA

20130812-010446.jpg

Azi la Yardsale am cunoscut oameni, care ca și mine, nu suportă florile ambalate în peliculă. Ba mai mult, oamenii aceștia se pricep să creeze singuri compoziţii de flori care sunt plăcute la văz,miros și atingere. Al meu buchet este din busuioc și trandafiri. Culmea e că fata care l-a creat nu e florăreasă, iar singura sa conexiune cu frumosul este meseria de makeup artist. Busuiocul proaspăt mi-au adus atâta stare de bine. Din cîte am văzut fata și-a vândut toate buchetele de flori.Eu pe al meu l-am primit în dar. Nici măcar nu știam cum o cheamă. Acum știu, o cheamă Alina. Şi probabil se pricepe şi la machiaj.

20130811-214846.jpg

Prieteni dragi, nu mai dați și nici nu mai acceptați flori în cleioancă. Pentru nimic în lume. Cleioanca este pentru salam. Pentru flori sunt ziarele, hârtia sau nimic. Așa o sugestie….

În alta ordine de idei…. Continue Reading

De-ale mele

Mai, bun

Сea mai frumoasă lună din viaţa Chişinăului e pe sfârşite. Nu e cea mai frumoasă  doar pentru că e primăvară şi e luna mai. Ci pentru că mai frumoasă ca luna mai nu e nici o lună mai frumoasă în Chişinău. Până aici totul e clar, nu-i aşa?

Cea mai frumoasă, dar şi cea mai plină. Cred că pentru prima dată de când iubesc această lună a primăverii, am trăit un mai atât de activ. Şi pentru că acest lucru nu are cum să nu bucure, aş vrea să trec în revistă evenimentele care au dat şi mai multă culoare Chişinăului în maiul lui 2012.

Pe 18 mai la Chişinău a avut loc premiera mondială a filmului “Tenis cu moldovenii”. Unii mi-au spus  că filmul e mai bun decât s-au aşteptat. Eu cred că este exact atât de bun, pe cât m-am aşteptat. Vreţi o porţie sănătoasă de haz de necaz despre moldoveni?Mergeţi la Gaudeamus! Filmul încă mai rulează. Hai să recunoaştem! Nu mai există pe globul pâmântesc un străin care să-şi omoare timpul, cu atâta zel, de dragul moldovenilor, aşa cum a făcut-o Tony Hawks. Sau poate inspirația lui Tony chiar a ajuns la fundul butoiul și numai moldovenii i-au putut fi o bună muză. Măcar şi pentru asta îi mulţumesc.

Pe 20 mai ni s-a amintit că trebuie să fim mai buni. Asta le reuşeşte de mai bine de 2 ani celor care au instituit tradiţia Yardsale la Chişinău. Mulţumesc băieţi pentru faptul că nu aţi stricat o idee atât de grozavă, implementând-o cu succes şi fâcând-o să reziste la Chişinău. Moldovenilor mai rar le reuşeşte preluarea cu succes a ideilor străine bune. Mai toţi caută să se evidenţieze prin improvizaţii stângace, nu ca la toţi. Eu am reuşit să fericesc câteva cuconiţe, care s-au ales cu rochii de-ale mele, la un preţ amuzant de mic pentru starea în care se aflau. Nu fetele, ci rochiile.Următorul Yardsale va fi prin iunie. Mă tot întreabă lumea cum să ajungă şi ei să vândă câte ceva?E foarte simplu. Căutaţi-o pe Eugenia Boldescu pe fb.Ea le ştie pe toate.

Mergem mai departe.Sacha Baron Cohen,tot el Ali G, tot el Borat, tot el Bruno, revine pe ecrane într-un nou rol. Filmul se numeşte Dictator. Eroul principal continuă să testeze în fiecare dintre noi limitele penibilului şi celui mai negru umor. În sala de cinema se poate râde în hohote, pentru că veţi număra maxim 10 telespectatori. Dar şi ei vor râde cu poftă. Filmul e simpatic.

Pe 24 mai, Karizma a susţinut primul său concert solo. Orice s-ar zice, mie Karizma mi-e dragă. Pentru că dintr-un pui de copchil de bani gata, a crescut o interpretă şi o femeie foarte tare. Karizma munceşte mult asupra calităţilor sale şi ele cu timpul devin tot mai bune. Karizma are gust la lucruri frumoase. Iar această fotografie, prin care le aduce un mic omagiu compozitorilor care scriu pentru ea muzică şi graţie cărora are un repertoriu de un concert solo, este încă o dovadă în plus că fata are idei frumoase. La concert nu am fost, am avut emisie. Dar am auzit numai lucruri frumoase despre spectacol.

Pe 25, vineri, s-au bătut cap în cap 3 evenimente. Eu am apucat doar 2 dintre ele. Spre marea mea uimire, după 10 ani în care nu au mai păşit în Moldova, Vunk – una dintre trupele mele favorite din România, au venit la Chişinău să cânte la aniversarea de 65 ani a echipei Zimbru. Cum? Nici tu nu ai ştiut despre asta? Păi se pare că în afară de cei 400 de oameni care au venit la stadionul Zimbru, nimeni nu a auzit de această aniversare. Au mai cântat Zdob şi Zdub, Natalie Toma, Gândul Mâţei – dar ce folos? Nota 2 celor datorită cărora aniversarea Zimbrului s-a transformat într-o mare ruşine. Eşecul evenimentului ne demonstrează din nou că şchiopătăm rău de tot la capitolul marketing şi PR. Eu de Vunk oricum m-am bucurat. Un LIKE sincer pentru toată trupa şi pentru simpleţea şi omenia pe care au păstrat-o de-a lungul anilor. La emisiune, la Sare şi Piper, băieţii mi-au spus că sunt liberi seara şi că ar fi gata să cânte în vreun club din Chişinău dacă s-ar ivi ocazia. M-am gândit atunci că nu ar fi chiar atât de complicat să repet experienţă unui mare DJ, probabil Tiesto, dacă îmi amintesc bine, care a reuşit în 2 timpi şi 3 mişcari să adune prin twitter o sală întreagă de fani. Ceva însă m-a oprit să-mi asum această îniţiativă. M-a speriat probabil ideea că aş putea trăi o decepţie visavis de capacităţile mele de organizare la viteză a unui eveniment. Acum regeret că nu am avut suficient curaj. Mai ales după ce am aflat câtă lume a fost pe stadion la concert.

La Vunk nu am fost, dar în schimb am aplaudat în picioare la deschiderea festivalului BITEI. Spectacolul coreenilor Taegeuk a fost un start excepţional pentru a 10 ediţie a acestui festival. Mergeţi la teatru, oameni buni! Este o şansă unică de a consuma cultura altor ţări, fără a merge neapărat în aceste țări.Mai puteţi prinde câteva spectacole minunate. Despre ele aflaţi chiar pe www.tei.md. Miercuri şi joi îl puteţi vedea pe Viktiuk. Iar în ultima zi a festivalului nu rataţi spectacolul “Iosif şi Amanta sa”  după piesa lui Val Butnaru, în regia lui Petru Vutcarău.

Tot vineri seara am reuşit la concertul Carla’s Dream. Despre asta am povestit destul.


Pe 26 mai, sâmbătă, a fost o adevărată bătălie pentru public.Pentru că  evenimente au fost multe. Unii au asistat întâmplător la un festival de capoeira.

Sâmbătă seara, pe 26 mai, lumea bună s-a înghesuit la BITEI ca să-i vadă pe Tiger Lillies. Daţi un search pe youtube ca să vedeţi ce aţi ratat.  Tot în această seară fetele mele au fost cu buneii la spectacolul Art Studio Repede. Un ansamblu de dans mixat cu acrobaţii, botezat, n-o să vă vină să credeţi, în cinstea….sponsorului, dlui Repede. Ai mei au rămas încîntaţi de show.

Duminică s-a încheiat festivalul Tandem. Un eveniment binevenit atât pentru artiştii locali cât şi pentru consumatorii de artă modernă din Moldova. E un schimb cultural între artiştii din foarte multe ţări. Sper într-un viitor, poate nu foarte îndepărtat, să vedem şi noi roadele acestui schimb cultural. Să ne convingem că există şi la noi în ţară artişti moderni, care se pot exprima şi prin alte forme decât cântând la nunţi şi decorând recepţii. Visez să avem oameni inspiraţi, care să creeze artă stradală, graffiti şi tot felul de manifestări de talent, care mai de care mai ciudate şi neaşteptate. Deocamdată ne putem bucura pentru 3 moldovence din satul Palanca. Acestea au colaborat timp de 1 an cu designeri vestimentari din Germania. În urma acestei colaborări s-a născut o colecţie de haine ce poartă amprenta ornamentelor noastre tradiţionale. Colecţia va fi prezentată la săptămâna modei din Berlin. Iar moldovencele noastre au fost invitate să meargă într-o vizită la Berlin. Frumos?

Nici duminica nu a fost mai liniştită. Eu, cel puţin, a trebuit să aleg între prezentarea de modă a colecţiei Hai Moldova! realizată în baza deşeurilor, adică un Eco Fashion Show şi Future Shorts, a 2-a ediţie a festivalului de scurt metraje. Imagini de la Eco Fashion Show am urmărit doar în reportajele de la tv. Şi recunosc, am fost plăcut suprinsă să văd lucrările prezentate. Unele detalii precum cravata din carton sau ţinuta din ţolul bunicii au fost fascinante. Păcat că nu avem un muzeu în care să le expunem. Aşa se şi pierd aceste creaţii din deşeuri, fără ca să le  vadă mai multă lume.

Eu însă am mers la Future Shorts. Şi am văzut 7 scurt metraje despre dragoste. Sunt sigură, la fel ca şi oamenii de ştiinţă de la OMS, care au introdus-o în registrul maladiilor, ba chiar i-au dat şi un cod: Dragostea este o boală. Urăsc efectele nocive ale acesteia. Dar e minunat atunci când ţi se dă şansa să iubeşti şi să fii iubit. Aş da orice să pot schimba toate bolile pe una singură. Mai ales că dragostea se tratează în 4 ani. Nu rataţi următoarea ediţie Future Shorts. Organizatorii o promit în vreo 3 luni.

Deci a fost un mai, bun. 12 evenimente , 12 emoţii pozitive într-o singură lună. Deci se poate.

A 13 emoţie au trăit-o cei care s-au uitat la Eurovision. Pentru mine a fost deja cam mult. Aşa că eu, cu mult succes, am tras un pui de somn  în timp ce Pasha la Baku îşi forţa corzile pentru Moldova.

 

 

De-ale mele

Păpuşile mele

Fiecare are nevoie de o zăbăgică. Unele îţi consumă timp. Eu pentru pictat pietre timp nu prea mai am. Altele le primeşti în dar sau le aduci din călătorii. Mai sunt şi din acelea pe care ştii exact de unde să le iei ca să-ţi satisfaci necesitatea de ceva nou. De ce avem noi nevoie de toate astea? Probabil e vorba de nişte rămăşiţe ale copilăriei, or necisităţi născute în urmă unor lipsuri. Eu tot timpul, de când am început să călătoresc, rămâneam cu buza umflată vâzând vitrinele magazinelor stil franţuzesc, cu păpuşi, iepuri, îngeri handmade. În străinătate acestea tot timpul sunt destul de scumpe.  Dar mie, mor ce mult îmi plac. Am o pasiune pt dantele şi handmade.

Totul a început exact 1 an în urmă. Când de Ziua Reginei, la Amsterdam se organiza cea mai mare Piaţă de Vechituri sau Flee Market (Piaţă de purici). Continue Reading

EVENIMENTE

Hai la Yardsale!

Sâmbătă, 12 februarie, începând cu ora 14.00 mergeţi la Yardsale. De data asta, chiar nu mai sunt locuri pentru ca să mai vindeţi ceva pe acolo. În schimb, varietatea de cumpăratături vă este garantată. Bentiţe, cercei, inele, păpuşi, mănuşi – handmade şi diverse piese vestimentare, in stare bună şi foarte bună – secondhand. Vin şi eu cu Natalia Morari să mai scăpăm de nişte grămăjoare din garderobă. Natalia Morari are bijuterii de care s-a cam săturat şi s-ar despărţi de ele cu mare drag. Eu am câteva haine care sigur merită o stăpână mai bună.Iar mai spre seară, echipa de la Sare şi Piper & Alecu Mătrăgună vor oferi un spectacol muzicalo-distractiv cu improvizaţii şi sensaţii.Zâmbim, cântăm şi veselie o să avem. Evenimentul va avea loc la Palatul de Cultură al Feroviarilor. Cine vine primul, cheltuie cel mai mult. Şi apropos, lăsaţi-o mai moale cu sf. Valentin. Asta-i sărbătoare?

EVENIMENTE

Yardsale de Crăciun

img_0738img_0739

img_0741

img_0740Jos Pălăria! în faţa Yardsale-diştilor. Şi în faţa gazdelor care au permis, ca această oribilă construcţie din metal şi fier, să se umple cu aromă de vin fiert şi Crăciun. Totul a fost perfect gândit. Fix ca în Mission Impossible.

Şi ziua de 26. Adică atunci când oamenii sunt cam isterizaţi de întrebarea unde să găsească nişte cadouri mai deosebite.De…la noi, din păcate, cadourile de  Revelion încă rămân mai importante decât cele de Crăciun.

Şi locul. Teatrul E.Ionesco. Acoperiş, garderobă, baie şi posibilitatea de a-ţi împacheta cadoul absolut gratuit, cu hârtie colorată, fundiţe, lipici şi acuarelă. Oooo…câte minţi s-au încreţit azi acolo unde se împachetau cadourile. Fiecare încerca să pere-scuipe pe celălalt la viziuni designereşti.

Câte ceva din vânătoarea de la Yardsale, vedeţi şi voi mai sus. Mai am o pungă întreagă de cadouri împachetate deja.Poate nu e mare lucru pentru unii. Mie însă mi se par unice. Pentru că eu prima le-am ochit, le-am cumpărat şi nimeni n-o să mai poarte aşa borcane cu bomboane în urechi, ca ale mele.Fraţilor, asta a fost o adevărată feierie. Mult, diferit, rezonabil, extravagant, creativ!

Cineva dintre voi, pe-o secundă măcar, a fost în #PMAN#, la aşa numitul Iarmaroc de Iarnă. Aţi văzut ce sinistru şi odios arată un iarmaroc, în ditamai centru al Chişinăului. Făcut alehamite, numai din chinezisme. Prietenul meu nu a ratat ocazia să-mi amintească încă o dată cine e primarul acestui oraş şi de ce capitala arată atât de provincial şi oribil de sărbători. Cu tot cu vai de capul lui de brad, PMAN, reclami, scene şi iarmaroace. În timp ce unui grup de 5-7 oameni îi reuşeşte să creieze o atmosferă absolut fermecătoare, pe o suprafaţă de 500 m pătraţi. Aşa că rugaţi-vă ca acestor băieţi să nu li se lase de Yardsale, altfel iar ne prăpădim  în kitch şi banalitate.

Eu încă nu ştiu dacă voi avea mâine voce.Spre seară s-a stins printre 2 amigdale supărate rău pe mine.La radio sigur voi lipsi. Aşa că urmăriţi în reluare, la 13.00 un interviu destul de drăguţ cu Nicolae Botgros. Dacă până la 12 nu mi se face mai bine, cedez în faţa antibioticelor ca să pot reveni seara la Sare şi Piper.

Oricum, azi după Yardsale am lucrat cu atâta râvnă, încît am terminat de adunat reţetele în doar 5 ore. Ceea ce, de obicei, dura o zi întreagă. Vă recomand din tot sufletul să urmăriţi Sare şi Piper din această săptămână. Vă voi da reţetele de pregătire a perelor în vin şi a cartofilor copţi cu smântână şi caviar. Sună ca la barosani, da?

Ei şi? O dată în an e Revelionul. Oricum astea mă inspiră mai mult decât seleodka sub şubă sau olivier. Poate vreo gospodină caută inspiraţie pentru masa de revelion? Apropos,mai am o reţetă nemaipomenită de prune uscate învelite în pancetta şi o gustare cu sos mexiacan, în canuţe din frunze de salată verde. Aşă că ne vedem pe la 18.15 la Jurnal…

Doina Cernavca face o treabă minunată de binefacere. Iar eu mă alătur. Doina, fii om, te rog, scrie un sms dimineaţa pe la 8.30 să iau şi eu ceva de acasă. Dar vouă are cine să vă amintească printr sms?

banner11

De-ale mele

A new day has come

Faptul că a venit o zi nouă, chiar dacă ar trebui să fie o veste bună, nu prea e. Săptămâna începe cu dezamăgire. 70 % din moldoveni sunt niște loseri. Din păcate, cu 1/3 de populație mare revoluție nu facem. Ce urmează? Dizolvarea parlamentului, iar alegeri, iar sărit dintr-o tabără în alta, iar interese și bani împărțiți la cei care vor alege tabăra corectă.Iar batem pasul pe loc. Eu însă vreau l.română în constituție, eu vreau drumuri mai bune, eu vreau o țară care din stagnare să treacă măcar într-un ușor ritm de stabilitate. Eu vreau cei mai buni prieteni ai mei să nu mai plece în Canada., eu vreau să se termine cu mafia și cu monopolul, să se investească în cultură. Eu vreau niște lucruri atât de neînsemnate în comparație cu acest cancer care afectează țara, încît nu mai știu cînd o să le vină timpul.

De la atâta bătut de pas pe loc nu mai observăm cum ne înecăm în propria groapă. Adevărul e că și guvernanții au dat-o rău în bară. S-au supraapreciat și și-au subapreciat narodu’.Campania pentru referendum – primitivă și neinspirată. Să le fie de învățătură.
De la referendum n-am poze – plin netul. De la yardsale – câteva.

[nggallery id=27]