Evenimente speciale

Minune la patrat.Episodul II

Nu, nu am oprit povestea ca sa va tin in suspans. Intelegeam ca trebuie sa ma opresc, ca sa nu ma ia valul. Era important sa vad ce reactie provoaca povestea mea. Ma bucur ca v-a atins aceasta istorie…asa ca voi continua….

Iubita mea vecina de la faza de acceptare a durerii , a intrat in cealalta faza: panica si frica. Nu mai credea ca poate suporta, nu mai credea ca rezista, a zis ca moare (de citeva ori). Consider aceasta faza – cea mai importanta si decisiva in procesul nasterii. Cind femeia obosita si disperata ajunge intr-o usoara stare de dementa. Cind i se pare ca nu va mai rezista nici un minut de dureri. Uite aici, se manifesta acea forta a femeii! Acea forta pe care eu o venerez! Medicii mai intrau din cind in cind in camera, ascultau bataile inimii bebelusilor, se convingeau ca totul merge struna si ne permiteau sa ne continuam dialogul. Apreciez foarte mult faptul ca nici unul nu a admis ideea unei cezariene. Chiar si atunci cind Natalia, istovita si disperata a inceput sa ceara sa i se faca cezariana, medicii au ramas pe pozitiile lor. Moasele mi s-au parut extrem de bine pregatite pentru comunicarea cu o lauza. Au un regim de munca infernal medicii nostri. Ma rog sa aiba rabdarea si dragostea pentru toate femeile care nasc, asa cum au avut-o pentru Natalia.

Pina la urma, vecinei mele i-a fost administrat un preparat care sa-i scoata putin durerile. Iar mai tirziu si o pastila sub limba i s-a dat. Eu personal, cred ca o femeie se poate descurca si fara ele. Or daca le accepta, macar sa primeasca o explicatie clara: ce medicament i se ofera si pentru ce. Eu eram acolo nu pentru a riposta, ci pentru a-i fi alaturi. Dupa analgetice, Natalia a simtit ca i se invirteste capul si s-a deconectat putin, dar in timpul contractiilor oricum suferea foarte mult. Am inchis lumina si am incercat sa atipim intre muscaturile unor tintari necrutatori.Daca va pregatiti de nasterea in spital, sa nu uitati un antimosquitos sa luati cu voi. Ca e mare taraboi!  Medicul intra o data la 2-3 ore si verifica situatia, iar moasa a intrat destul de frecvent sa verifice bataile inimii bebelusilor.Venea si D-ul Constantin, mai glumea, o mai tinea de vorba pe Natalia. Dupa ultimul control, medicul ne-a spus ca nasterea nu va veni mai devreme de ora 8-9 dimineata. Eu insa ii spuneam Nataliei, cind i se facea tot mai rau si mai rau, ca au mai ramas inca 15 minute.  Dupa „prognozele mele: simteam ca i se face mai usor. Desi totul abia urma…..

 Cel mai greu a fost incepind cu ora 4 dimineata. Ma rugam sa mai aiba forte, ma rugam sa nu renunte, ma uitam la ea si vroiam sa pling. Ii ceream doar sa respire corect. Mingea a ajutat-o destul de mult. Nu suporta nici o pozitie in afara de cea „asezata pe minge”. Mai aveam inca ore intregi de parcurs. Cind ieseam pentru citeva minute , intra in panica, ma implora sa nu plec. Atunci mi-am amintit cit de important a fost si pentru mine sa am un suflet apropiat alaturi. Parca nu te mai simti atit de singura si parasita in durerea ta. Parca simti ca daca vei ajunge la capatul puterilor, nu vei fi lasata sa mori. Exact in clipa cind a hotarit sa renunte, sa nu mai lupte, sa ceara cezariana, i-am propus sa ne plimbam putin, sa ajutam bebeii sa coboare mai jos.  

Au venit medici si au constatat ca in curind vor veni si fetitele pe lume. Mai departe  procesul este indescriptibil. E o lupta intre viata si disperare. E o necesitate sa-ti concentrezi toata energia din tine si sa o daruiesti acelos sufletele care deja nu mai au rabdare sa vada lumina zilei. Dupa aproape 13 ore de drum, a ajuns la destinatie primul bebe. Era asa de frumoasa, iar Natalia atit de emotionata. Nu stia ce sa faca intii: sa plinga sau sa o nasca pe urmatoarea…

Aici filmul meu s-a rupt. Am fost rugata sa parasesc sala. Natalia a inceput sa strige, sa nu plec. Frica de a fi suprinsi de sef cu un om strain in sala de nasteri a prevalat asupra comfortului eroinei mele. Eh, da ce sa-i faci, ma conformez. Ies din sala si astept cuminte in coridor. In aceeasi clipa a venit seful cel mare cu un control matinal de rutina . Iar eu m-am bucurat mult ca nu le-am facut necazuri medicilor. In scurt timp a venit si cealalta fetita pe lume. Vestea  mi-a dat-o d-ul Constantin, care mi-a spus ca ma mai poate chema la nasteri, daca mi-a placut atit de mult. Nu cred ca e vorba despre placere. Fiecare femeie trebuie sa aiba pe cineva alaturi la nastere. Nu din placere. Ci  din compasiune, suport. Prima fetita se numesce Bianca (le-am sugerat eu numele, pentru ca era alba ca zapada cind s-a nascut) si Mihaela(in cinstea bunelului).

Fiecare dintre noi are nevoia sa se simta macar o data in viata util.

Va doresc  o experienta fericita pentru trairea acestui sentiment.

P.S. Daca va pregatiti sa nasteti la spital si va doriti pe cineva drag alaturi, aveti grija sa va asigurati cu un certificat de la medicul de familie, precum ca persoana care va asista nu este bolnava de gripa porcina.

Sa aveti copii sanatosi si experienta de nastere cit mai placuta.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

47 Comments

  • Reply Lara 17 septembrie 2009 at 21:31

    Super final .Sanatate la cele trei fetite si desigur si tie Nata.
    Iar daca eu totusi ma hotarasc la cea de-a treia minune ,adica , baiatul(am deja 2 fetite) cu siguranta voi face rost de acel certificat medical pt permisiunea ca sotul sa-mi fie alaturi in asa momente importante si unice din viata noastra .
    bafta la toti si nu va fie frica ! Emotiile la ceea ce este dupa sunt net superioare durerii si emotiilor din timpul nasterii.Curaj!

  • Reply Elena... 17 septembrie 2009 at 21:34

    Sa de-a Domnul asha sa fie Copii Sanatoshi shi Nasteri placute…shi totul e in puterea noastra….referindu-ma la „drag(c)ii” nostrii tintari…am facut shi eu o „donatie’ maternitatii Nr.1 shi dupa o noapte in care am nascut, dimineata la prima ora bateam niste cuie adinci in geamul de la camera cu niste plasa buna ca sa pot shi eu sa nu mai flutur ca nebuna in jurul copilului shi sa inchid macar un ochishor…
    P.S. mi-ar placea sa citesc o autobiografie sub semnatura ta…Doamne ajuta! Sanatate!

  • Reply E.T. 17 septembrie 2009 at 21:41

    Doamne, cite emotii, sunt atit de fericita pentru vecina ta…cind citeam toate detaliile parca eram in locul ei si parca simteam si eu o durere nustiu unde prin spate(asa mi-a zis mama ca te doare acolo cind deja tre sa nasti)….
    Fetelor sunteti atit de bravo, Nata ai un curaj nemaipomenit si o rabdare de fier.
    Bravo Bravo Bravo!!!!
    Cu mult respect pentru voi,
    E.T.

  • Reply Nata C 17 septembrie 2009 at 21:51

    Respect pru curaj Nata. Sanatate Printeselor si refacere rapida mamicii.

    Singura mea intrebare ar fi daca oare intr-adevar se merita sa induri atata chin cand exista solutii mai simple; una ar fi epidurala. Nu vad de ce nu am accepta. Doar pru noi au fost nascocite, nu?

    • Reply Nata Albot 18 septembrie 2009 at 10:10

      Am avut si o astfel de experienta, dar nu as mai accepta-o in ruptul capului.

  • Reply victoria 17 septembrie 2009 at 21:54

    Iti multumesc pentru asa o istorie frumoasa, inca o data bravo Nata, dupa aceasta istorie vreau repede inca un bebel

  • Reply Ana 17 septembrie 2009 at 22:43

    Am citit cu sufletul la gura… Doamne, Nata de unde mai ai atita putere si rabdare, dar stiu ca Domnul te-a inzestrat cu de toate, intr-un cuvint sunteti toate BRAVO ca totul s-a sfirsit cu bine. Multumim de povestioara care s-a incheiat cu bine si a fost foarte frumos si interesant descrisa. Sanatate la toti si cele bune. Pa

  • Reply li 17 septembrie 2009 at 23:46

    ce zici de nastere acasa la prima nastere…aiaccepta?

    • Reply Nata Albot 18 septembrie 2009 at 08:34

      li: daca as fi fost mai coapta, mai informata cred ca as fi facut-o si la prima nastere. Si chiar am vrut, dar n-am gasit o moasa sa ma asiste.

  • Reply gloria 18 septembrie 2009 at 00:27

    Nata! iti multumim pentru istorioara asta care m’a fàcut sà-mi amintessc si de ceia ce s’a intimplat cu fiecare din noi,care aduce pe lume un bebelus.uite cà si eu am o noutate ,mai pe scurt in fiecare zi dupà serviciu am hotàrit sà facem putin sport cu o colegà ,alergam cite 5km.dar nu a durat mult cà intr’o bunà zi, asa rizind ,a fàcut un test si am descoperit cà alergam in trei,chiar azi i-am fàcut o vizità,testyl s’a adeverit, e insàrcinatà de 9 sàptàmini,neapàrat o sà và tin la curent cu ceia ce va urma.un bun sfirsit de sàptàminà si numai bine.

  • Reply valentinao 18 septembrie 2009 at 07:55

    Felicitari pentru curajul tau si pentru vecina ta ca a avut putere si rabdare sa aduca pe lume doi ingerasi, imi doresc si eu foarte mult un bebe dar nu se primeste, mam saturat de pastile si de tratamente fara folos.

  • Reply Elena 18 septembrie 2009 at 08:11

    Cer scuze, da in care moment a sosit sotu? Parca era la doar 2-3 ore de Chisinau? si ce reactie a avut? L-a interesat cate kg are sau a fost mai atent decat tontalau ala din hol?

    • Reply Nata Albot 18 septembrie 2009 at 08:32

      Elena: sotul a venit destul de repede si tot il rugam ba sa aduca apa, ba ciocolata, ba servetele, ba ulei de catina. Am intrebat-o pe Natalia daca vrea sa-l chem si ea a zis ca el e si mai fricos, sa ca e mai bine fara el. Dar mi s-a parut destul de ingrijorat si stiu ca a dadacit fetele toata noaptea urmatoare.

  • Reply Viorica Oleinic (Vio) 18 septembrie 2009 at 08:18

    Respectele mele, Nata!
    Eu am născut fetiţa la 20 de ani. Avantajul meu a fost tinereţea. La prezenţa soţului nici nu m-am gîndit. Eram prea necoaptă. Băieţelul l-am născut la 27 de ani.Dar l-am avut alături pe soţul meu atît pe parcursul travaliului, cît şi la naştere. Se poate obţine acest privilegiu şi în Moldova( precizez că nu a fost vorba de sume exagerate):am avut norocul unei doctoriţe cu mult suflet! Eram singură în salonul de travaliu, ea l-a învăţat pe soţul meu cum să-mi facă masaj, cum să mă ajute. Am,,lucrat” mult pînă la sala de naştere. Acolo m-au luat în ultimul moment, aşa că aflarea ,, pe masă” mi-a fost scută. Prezenţa soţului mi-a fost de mare ajutor! Ce fericire pe capul lui cînd şi-a primit în braţe băiatul! Am început după aceea să sfătuiesc şi pe alte femei să nască alături de soţii lor, dar multe se împotriveau, vorbind de partea etică a problemei( cum? el să vadă? da cum se mai uită după aceea la mine?) Se uită, se cum se mai uită! Altă problemă este că nu toţi bărbaţii au curajul să asiste la o naştere, mite să mai şi ajute cu ceva! Soţul meu a avut acest curaj, ba chiar mai mult: el a făcut şi poze! P.S. : copii mei au 12 şi 5 ani. Sănătate tuturor!

    • Reply Costin Danyela 10 octombrie 2009 at 05:44

      Hmmm cit de frumoasa poate fi viata!Dna Oleinic,fosta mea diriginta,ce coincidentza 🙂 Referitor la subiect ,nu doar in timpul sarcinii e bine sa fii „pazita” „ocrotita” ci mereu,adik barbatii din ziua de astazi kam uita cum tre de tratat o doamna ,dar mai ales o viitoare mama….

      P.S. Nata vei fi nasa fetitelor?
      P. P.S. Dna Oleinic,cred ca dupa nume ma veti recunoaste,as dori o adresa de email,dak se poate. O zi buna si numai bine.
      P.P.P.S. Avetzi o familie atit de frumoasa!

  • Reply Silvia 18 septembrie 2009 at 08:52

    asa un val de emotii m-a cuprins de dimineatza…
    Merci pentru aceasta istorie frumoasa!!! Va admir!!!
    Vreau si eu sa mai nasc odata!!! 😀
    E UNICA MARE MINUNE LA CARE NOI PARTICIPAM NEMIJLOCIT!!!!!
    Sanatate fetitelor si mamicai!! De fapt, cred ca are doua mame.. 😉
    O zi frumoasa tuturor!

  • Reply Lena 18 septembrie 2009 at 10:02

    In fiecare seara inainte de culcare le citesc copiilor cite o poveste cind am dispozitie si doua.Aseara au adormit ascultind povestea din veata reala a unei mamici care tare isi dorea doua Fetite-Garofite a unei Zine niste Elfi si nu in ultimul rind chear ma inchin in fata celor care primesc nasterile zi de zi.Nata este un bun inceput pentru a incepe a scrie.Un sfirsit de saptamina TARE.

  • Reply Stela 18 septembrie 2009 at 12:26

    Nice! :-*. Cite emotii m-au cuprins doar citind povestea, imi dau seama sa mai fii alaturi de persoana care naste, brrrrrrrrrrr!!! Pentru tine Nata succes si bravo! Pentru mamica si copile sanatate! O intrebare pentru tine Nata: Cit timp te-ai pregatit pina a te decide sa nasti acasa? Ma refer la informare si pregatire morala. Mersi.

    • Reply Nata Albot 18 septembrie 2009 at 13:55

      toata sarcina, din prima zi.

      • Reply Nata C 18 septembrie 2009 at 23:35

        NAta, ce te-a facut sa te decizi sa nasti acasa? si de ce ai ramas dezamagita de anestezie epidurala?este vreo diferenta in dezvoltare sau in altceva in dependenat de modul in care ai nascut? eu am incercat sa nasc natural dar dupa 12 ore tot la 2 cm stateam, deschisi de 2 saptamani. poate depinde si de rezistenta fiecareia dintre noi la durere…eu nu am mai rezistat si in doua ore cu anestezie epidurala am nascut. Prima intrebare care mi-a venit in gand a fost de ce nu am cerut initial anestezie fara sa suport un ‘sfarsit de lume’ de moment.

        • Reply Vlada 19 septembrie 2009 at 16:35

          Nata C, eu am patit cam aceeasi isotrie ca si tine. Dupa 8 ore de contractii slabesi dilatare f. putina, mi-au bagat oxitocina (ca apele s-au rupt demult si bebele trebuia sa se nasca; nu mai putea rabda) care mi-a provocat niste contractii neregulate dupa durata si intensitate, si mi-au administrat si epidurala dupa aia. Am dormit putin, dupa care am nascut bebele fara probleme, si sincer, fara mari dureri.

          Nata, chiar mai facut curioasa, tu ce fel de experienta ai avut cu epidurala?

  • Reply mitza 18 septembrie 2009 at 13:57

    Emotionant pana la lacrimi. Nu stiu daca ajung sa trec prin asta, chiar daca vreau cel mai mut pe lume. Ai multa dragoste in tine. Ai impartit-o cu toata lumea si te face atat de frumoasa.

  • Reply Alina 18 septembrie 2009 at 14:04

    Foarte emotionant, sa fie sanatoase fetele 🙂 imi dau seama ca eu am nascut usor, 4 ore de tot….

  • Reply anikusha 18 septembrie 2009 at 14:35

    La sfirsitul istorioarei m-au coplesit lacrimile, foarte frumos, dar cind ma gindesc ce ma asteapta…… asa mi-e frica…..cum putem noi, femeile , suporta astfel de dureri (inteleg ca rezulatul acestora e cel mai sfint ce avem noi pe lume), dar oricum ma inspaiminta gindul….

  • Reply Viorica Oleinic (Vio) 18 septembrie 2009 at 17:02

    Ctitorie

    Aşa cum stai,
    Dreaptă,
    Cu braţele moi
    Pe pîntecul plin,
    Pari o soţie de voievod
    Ţinîndu-şi ctitoria.
    Şi parcă aud un glas
    Venind de dincolo
    De dispariţia materiei.
    ,,Noi, Ion şi Ioană,
    Cu puterile noastre
    Am durat acest sfînt
    Copil,
    Întru veşnica pomenire
    A acestui soare
    Şi-a acestui pămînt”.
    (Marin Sorescu)

  • Reply Luluta 18 septembrie 2009 at 18:06

    Felicitari mamicai fericite si fetitelor ! M-a emotionat mult aceasta istorioara.E minunat sa te simti util si sa fii sprijin (in toate sensurile:).Si cred ca e minunat cind ai ce da si poti s-o faci neconditionat! Jos palaria!

  • Reply oLeSea 18 septembrie 2009 at 19:14

    Citind istorioara asta, am retrait emotiile de la nasterea verisoarei mele…. am asistat din primele minute ale travaliului pina la nastere (ku exceptia a 2ore.. am atipit in automobil..;))… dar nu eram pregatita, nu eram nici informata kum sa-i iau putin din dureri (nu sint mamika, si nici makar kasatorita).
    Rolul meu era altul… ea ma rugase sa asist la nastere pt a „inregistra” momentul pe o kameravideo… i-am zis d kiteva ori k nu mai rezist sa vad kum se vaikara, plinge… totusi pt ea am fakut-o… (filmam un pic, luam o gura de aer de peste geam si kontinuam).
    Nasterea a decurs k la carte… p la 6-7 trebuia sa nask, si asa a si fost… Fiecare si-a indeplinit „functia” la nivel:) : d-na medic, o femeie tare bravo, glumea si-i dadea niste sfaturi foarte utile; sora medikala, o kunostintsa foarte kompetenta, nici pt o klipa nu a lasat-o singura; mamika in kauza, kare dealtfel este si membru SweetMama, era bine pregatita atit fizic (yoga pt insarcinate) kit si moral (askulta intru-totul indikatiile medikului)…
    Dar orikum astepta sustinere de la sot… a si avut-o, dar nu pt mult timp, pin in klipa kind a intrat in salon si auzind-o tsipind, i s-a fakut rau… a lesinat… si medicii atunci s-au „rekoncentrat” asupra lui 😀 .
    La 6dimineatsa, la ivirea a unui „ghemusor” cu 2oki, 2miini…, si kare si mai rasufla…;) m-au umplut emotiile… plingeam… rideam.. sotul ei s-a apropiat si i-a multumit pt asa o minune si reamintit kit de tare le iubeste si kit de fericit este…

    P.S. De atunci au trecut 2ani, da eu si pin amu am kosmaruri k tre sa nasc si pling in vis k nu vreau sa o fac pe cale naturala… Toti imi zic k atunci kind voi purta un sufletsel in pintece, frica asta va trece de la sine… Ramine doar sa ajung la acel moment…
    Sanatate si Rabdare tuturor mamicilor, taticilor si picilor!!!

  • Reply oLeSea 18 septembrie 2009 at 19:27

    Citind istorioara asta, am retrait emotiile de la nasterea verisoarei mele…. am asistat din primele minute ale travaliului pina la nastere (ku exceptia a 2ore.. am atipit in automobil.. 😉 )… dar nu eram pregatita, nu eram nici informata kum sa-i iau putin din dureri (nu sint mamika, si nici makar kasatorita).
    Rolul meu era altul… ea ma rugase sa asist la nastere pt a „inregistra” momentul pe o kameravideo… i-am zis d kiteva ori k nu mai rezist sa vad kum se vaikara, plinge… totusi pt ea am fakut-o… (filmam un pic, luam o gura de aer de peste geam si kontinuam).
    Nasterea a decurs k la carte… p la 6-7 trebuia sa nask, si asa a si fost… Fiecare si-a indeplinit „functia” la nivel 🙂 : d-na medic, o femeie tare bravo, glumea si-i dadea niste sfaturi foarte utile; sora medikala, o kunostintsa foarte kompetenta, nici pt o klipa nu a lasat-o singura; mamika in kauza, kare dealtfel este si membru SweetMama, era bine pregatita atit fizic (yoga pt insarcinate) kit si moral (askulta intru-totul indikatiile medikului)…
    Dar orikum astepta sustinere de la sot… a si avut-o, dar nu pt mult timp, pin in klipa kind a intrat in salon si auzind-o tsipind, i s-a fakut rau… a lesinat… si medicii atunci s-au „rekoncentrat” asupra lui 😀 .
    La 6dimineatsa, la ivirea a unui „ghemusor” cu 2oki, 2miini…, si kare si mai rasufla… 😉 m-au umplut emotiile… plingeam… rideam.. sotul ei s-a apropiat si i-a multumit pt asa o minune si reamintit kit de tare le iubeste si kit de fericit este…

    P.S. De atunci au trecut 2ani, da eu si pin amu am kosmaruri k tre sa nasc si pling in vis k nu vreau sa o fac pe cale naturala… Toti imi zic k atunci kind voi purta un sufletsel in pintece, frica asta va trece de la sine… Ramine doar sa ajung la acel moment…
    Sanatate si Rabdare tuturor mamicilor, taticilor si picilor!!!

  • Reply Aliona 18 septembrie 2009 at 19:41

    citind aceasta poveste de viata , mi-am data seama ce mult inseamna un om drag, da ai dreptate Nata,trebuie sa avem pe cineva care sa ne sprijinim in greul vietii,sa stii ca esti un exemplu pentru mine,te apreciez mult,iar pentru fetite si parinti vin cu un mesaj de sanatate si mult mult noroc,sa creasca mari si fericite!!!!!!!!

  • Reply margareta 18 septembrie 2009 at 21:23

    Povestea m-a induiosat pina la lacrimi. Dar ma cuprinde o ura si o durere pina in maduva oaselor cind imi amintesc de maternitatile noastre ,de coridoarele celea, de saloanele si atmosfera de acolo. Pentru ca am trecut de multe ori pe usile celea. Nata, azi am vazut la TV anuntul despre emisiunile tale din USA, astept cu nerabdare sa le privesc.

    • Reply Natalita 19 septembrie 2009 at 21:25

      La ce post de televiziune putem vedea aventura americana? Si cit se va difuza? Poate ne anunta Nata ?

  • Reply Larisa (Madrid) 18 septembrie 2009 at 23:11

    In primul rind duble felicitari tinerilor parinti, Nata imi imaginez ca ai trecut prin emotii destul de puternice, si te ai convins ca viata continua si merita sa fie traita! De asemenea vreau sa incurajez viitorii tatici sa asiste la nasterea copiiilor lor, sa fiti alaturi de jumatatile voastre, pentru ca intradevar sunt momente destul de grele si dureroase, dar in acelasi timp extraordinare, cunosc din propria experienta fiind mama a 3 copii, unul nascut in tara dar 2 in strainatate. Chiar daca in spitalele din Chisinau nici pina acum nu se cam da voie sa asiste sotul la nastere din orisicare cauza, tine ti una si buna ca de linga sotie nicaieri.. Va veti adeveri ca a meritat!!

  • Reply dirtymartini 19 septembrie 2009 at 14:23

    si eu am nascut impreuna cu sotul. nici nu mi-am imaginat ca el ar putea sa nu fie langa mine in asa clipe. noroc ca eram intr-un gand.

    prezenta sotului m-a ajutat enorm. datorita lui, senzatia sinistra pe care imi inspira spitalele s-a evaporat – minus o sursa de stres. m-a tinut de mana mai tot timpul si a trait cu mine fiecare contractie. ma incuraja si imi povestea nu stiu ce povesti cu zmei prin care chiar reusea sa ma faca sa rad (pe cat puteam).

    datorita lui am amintiri foarte placute despre nasterea copilulului nostru, si cel mai important este ca aceste aminturi sunt ale noastre comune, despre o experienta traita IMPREUNA.

  • Reply Veronica 19 septembrie 2009 at 20:37

    Cu certitudine nasterea copilului aduce cele mai frumoase evenimente de dupa cu toate acestea procesul in sine este unul greu daca nu cunosti multe detalii.

    Acum o luna si ceva am avut o experienta similara … am nascut la maternitatea nr. 1 si mi-am amintit de problemele cu tintarii si cu vizita sefului precum si alte situatii pe cit de amuzante pe atat de iritatnte.

    Cu toate acestea am fost sustinuta de sot si a stat cu mine de la momentul sosirii in maternitate si pina tirziu , medicul a fost unul de exceptie si plus la toate si un prieten care e rezident in obstetrica … faptul ca i-am avut alaturi m-au incurajat si mi-au dat putere.

    Recomand tuturor sa aiba linga ei pe cieneva drag …ajuta enorm de mult si nu te simti singura .

    PS. Felicitari Nata inca o data pentru gest si pt suportul acordat Nataliei …

  • Reply Tatiana 20 septembrie 2009 at 15:44

    Foarte frumoasa povestea a doua fetite, sa fie ele sanatosele si mamica sa aiba putere si intelepciune sa le creasca mari… Pe tine Nata te admir si mai mult dupa ce ai povestit acest caz, si multumim ca l-ai impartasit si cu noi. NU cred ca orice om ar proceda la fel ca tine in situatia asta, fie vorba si de o vecina… Da, orice femeie care a nascut, stie toate aceste etape care apar, mai ales disperarea asta. Mie mi-a povestit medicul ca la un moment dat m-a prins in coridor, imi puse-se o injectie „de somn” cum le ziceau ei, si sotul a adormit dar pe mine nu m-a prea luat, si asa ametita cum eram m-am pornit acasa. Eu d efapt nu tin mimnte aceste momente dar radeam cu medicul dupa nastere, ca zicea „cand ma uit tu pe coridor, deja erai la usa la scari, „unde pleci?”,” acasa,” pai tu nasti”, „nu mai vreau sa nasc, eu ma duc acasa, nua mai pot sa nasc”:) „pai si cu burta ce facem?”, „o iau cu mine”:).
    Da, sunt multe momente care atunci ti s epar ca sunt ultimele din viata ta, si chiar ai nevoie de un om alaturi sa te incurajeze. Bravo Nati ca nu ai lasat-o singurica pe Natalia in asa momente groaznice…

  • Reply star77 22 septembrie 2009 at 10:53

    Felicitari parintilor si multa sanatate fetitelor! Nata, respect! Esti foarte curajoasa. Ref la medicul care a asistat la nastere, presupun ca e d-l Ostrofet. Un medic competent si un om cu suflet mare. Un spirit umoristic inedit. Interesante par coincidentele (am fost in travaliu 14 ore), se vede ca Cel de Sus are grija sa-i trimita mamicile care au nevoie cel mai mult de asistenta dumnealui.

  • Reply tania 23 septembrie 2009 at 11:11

    Buna, am citit cu mare emotie, si totodata cu frica, ma sperie durerea asta, nu am nascut inca, insa ma tot invaluie ideea de a face un bebe, mi-i doresc dintotdeauna, am senzatia ca voi fi mai femenina, mai femeie, chiar daca poate literar nu are sens ceea ce am scris, sper doar sa fiu activa, sa fac sport, poate nasc mai usor, sper sa ii am pe cei dragi alaturi, sa ma ajute, si sa fac un bebe sanatos, am senzatia ca o sa il iubesc cel mai mult

  • Reply Natalitza 24 septembrie 2009 at 17:48

    foarte utila informatzie pentru cele care inca nu au devenit mamici…..dar ma mai gindesc la un lucru….faptul ka ai fost acceptata in sala cu gravida shi sa asishti atit de mult la toate procedurile de akolo nu au fost conditionate de faptul ca esti Nata Albot? nu am nimik impotriva ta,Doamne fereste….te admir chiar…dar ma gindesk k medicii te’au lasat pt. k ai acces liber sa dai informatzie oamenilor…shi nu numai
    De altceva mii frica….daca sotzului meu nu o sa’i permita sa stea cel putzin cu mine in timpul travaliului…eu ce ma fac?imi ies din mintzi…..:(

  • Reply Natalia 25 septembrie 2009 at 10:53

    Nata multumesc mult pentru acest articol, sunt in ultemele saptamini de sarcina si mi-ai dat un raspuns la intrebarea daca sa-l acccept ori nu pe sot la nastere. Ori poate te iau pe tine cu mai multa experienta? 😉

  • Reply Galina 25 septembrie 2009 at 13:31

    Multa sanatate mamei si la ingerasi.Tie Nata mult succes in realizarile tale.
    Eu primul copil l-am nascut acasa,sotul mi-a fost moasa,fara el nu stiu ce faceam.A doua nastere la spital,el a stat in coridor si imi suna fiecare 5 min,dar am nascut repede.(E o istorioara foarte interesanta dar e mult de scris.)
    Foarte mult inseamna cind in momentul cel mai greu sa fie linga tine persoana draga.

  • Reply C.P. 27 septembrie 2009 at 17:30

    Nata, am citit cu mare drag articolul tau, si mai ales ca sunt si eu acum in 35 de saptamini si intr-o mare dilema :(. Inca de la inceputul sarcinei eram de parerea ca o sa nasc la un medic cu care o sa ma inteleg din timp, dar vorbind cu alte mame mi-am dat seama ca acest lucru nu-mi ofera nici o garantie si nici nu cred ca as suporta dezamagirea intr-un medic in care mi-am pus mari sperante. Inrebarea mea catre tine si catre toate mamicile sau viitoarele mamici este, sa apelam la un medic concret, cu care ne-am inteles din timp, sau sa mergem la medicii de garda cu cu incredere si fara frica??? Multumesc.

    • Reply Nata Albot 27 septembrie 2009 at 20:26

      Draga Cristina. Inteleg perfect de ce esti atit de indecisa si dezorientata. Ai auzit prea multe si ai vazut prea multe. Te sfatui sa faci asa cum simti. Aceasta va fi cea mai corecta alegere pentru tine si copilul tau.

  • Reply SharK 19 octombrie 2009 at 14:29

    Nata , am citit cu atentie articolul tau ,care reflecta totalmente adevărul din spitalele noastre.Sunt fericitul tatic sa am acum un baiat frumos de 2 luni mulţumită soţiei şi medicului care a stat cu ea alături (nu a lăsat-o singură nici pe o secundă) şi a ajutat-o pîna la urmă.Referitor la salvare , după ambuteiaje ,semafoare pe galben (mai ca nu pe rosu) şi nervi aruncaţi în stingă şi dreapta ajuns cu soţia abia cît pe ce să nască la spital … culmea … „duceţi-vă acasă şi veniţi cu salvarea” … mai departe nu mai zic … aici începe Moldova … banul face omul să-şi schimbe radicat comportamentul

  • Reply Aurelia 23 noiembrie 2009 at 20:44

    Daca exista medici buni pe lumea asta apoi singur primul din ei este Constantin,sa ii dea Dumnezeu sanatate,datorita lui sunt si eu mamica la patrat,un medic minunat in toate sensurile.
    BRavo NAta pt curajul de care ai dat dovada,ma asteapta si pe mine curind „experienta’ de a sustine pe cineva la nastere!

  • Reply Aliona 17 martie 2012 at 14:39

    am avut emotii foarte mari cind am citit acest subiect. Mi-am adus aminte cum am nascut si eu. Cu mine a fost alaturi Nasa mea, am ramas foarte multumita. Acum astept al 2-lea copil, Nasa este plecata foarte departe si sper ca totusi sotul va fi de acord sa fie cu mine la nastere, nu chiar are dorinta, spune ca va retrai si mai mult pentru mine, fiind alaturi. Timpul va arata))))

    • Reply nataalbot 17 martie 2012 at 21:25

      Ia-ma pe mine cu tine la nastere. Voi merge cu mare drag. In plus, prezenta mea iti va asigura un service de nota 10:)). Fapt verificat.

    Leave a Reply