Sare si Piper

Despre curiozitate gastronomică şi alte gustoşenii

Știați că îmi place să gătesc? Și că în ultima vreme, mai ales, visez la o carte mare și frumoasă, cu o copertă groasă și cu mult gust făcută, a celor mai delicioase și reușite bucate pe care le-am gătit în 2 ani de Sare și Piper. Din circa 800 de rețete încercate, minim jumătate au fost extraordinare ca și combinație de arome, ingrediente și texturi. Din 2010 încoace am aflat ce este pasta al dente, mojar, consome, ce este un gratin, un tarte tatin, un bouillabaisse, o bruschetta, ca puddingul englezesc are un echivalent in româna și se numește budincă. Știu să recunosc aroma condimentelor din bucătăria mea și să improvizez cu ele atunci când gătesc. Din 2010 am vorbit atât de mult despre ghimbir, încât ieri noaptea, când mi-am făcut un ceai din frunze de măslin, cu scorțișoară, cuișoare, miere și bineînțeles ghimbir, mă întrebam dar oare câtă lume, datorită emisiunii noastre de la Jurnal TV, au gustat și s-au îndrăgostit de ghimbir. Eu l-am cunoscut în condiții nefericite, lecuindu-mi rinichii obosiți de atâtea nașteri, dar m-am îndrăgostit de el pe viață și voi vorbi, și voi tot vorbi despre rădăcina de ghimbir ca oamenii să se obișnuiască cu denumirea lui, cu gustul lui, dar şi cu proprietăţile lui miraculoase. Acesta, de rând cu o multitudine de alte daruri ale naturii, pur și simplu lipsesc din bucătăria noastră, dar și din paleta gusturilor care ne plac. Și asta, în primul rând, din cauza tradițiilor noastre gastronomice autohtone, mult influențate de sărăcie, uniunea sovietică, de educația alimentară a vânzătorilor de la piață și de condiții climaterice.

Noi nu ne prea dăm în vânt după dovleac, deși este un produs extraordinar de volatil, noi nu folosim pastârnacul pentru că nimeni nu vorbește despre el așa cum se vorbește despre cartofi, de ex. Noi nu știm ce e rubardul, deși acesta ar crește ușor în grădinile noastre, dacă am cunoaște căt e de bun. Noi nu prea știm cum se gătesc gustos morcovii cu unt, chimen și suc de portocale, așa încât și carnivorii să-i mănânce cu plăcere. Noi nu folosim napul, cartofii dulci şi sparanghelul. Spanacul nu ştim să-l gătim gustos, rucola ni se pare burghezie curată, prazul e cam rar în casele noastre.

Noi, adulții, mai greu ne schimbăm preferințele gastronomice, măcar la masă nimic nou să nu ne streseze. Problema e că nu prea avem grijă să ne educăm gastronomic, cu mai multă precauție şi dedicaţie, copiii. Cartofii le plac, cartofi le dăm, maioneza le place, maioneză la dăm. Vor fast food – fast food le dăm, vor salam – salam le dăm, vor pâine albă – albă le dăm. Vor unt – unt le dăm, vor crenvuști – crenvuști le dăm. Sătui să fie și pe noi, maturii, să nu ne bată la cap. Dar sănătatea lor, actuala și viitoarea se construiește în primul rând pe obiceiurile şi cărămiziile alimentare pe care le punem la bază. Și mai ales pe luminare, informare,educație alimentară, pe care doar cei maturi le-o pot oferi, pentru a le forma copiilor obiceiuri noi, pe care noi nu le avem.

Gata! Să te ghiftui de parcă ai avea stomacul din cauciuc nu mai e la modă. Dar e frumos să-ți faci un obicei din a cunoaște mai mult decât lucruri elementare despre alimentație și gastronomie. Și e bine să fii câtuși de puțin curios la ce mănânci tu, ce mănâncă copiii tăi,părinții tăi, lumea din străinătate

Am avut un revelion pe vârf de munte frațuzesc, într-o casă de pădurar, cu peste 200 ani vechime. Și am avut și o cină de revelion interesantă. Am început cu șampanie și stridii proaspete,13 euro cutia, pe care le-am găsit la magazin, cu câteva ore înainte de revelion.

20130105-200632.jpg

Pentru masa de revelion am mai gătit un guacamole din vreo 7 avocado proaspete și m-am scăpat puțin cu usturoiul, dar a fost tare delicios și o salată proaspătă din varză iceberg, cu pere, struguri și cașcaval cu mucegai și pesmeți. Bineînțeles că am avut pe masă o „șubă”, cu multă nostalgie pregătită de gazdă și o salată rusească. Apropos, șuba mâncată cu o bucată de baghet franțuzesc proaspăt, este bestială.

20130105-202439.jpg

Tot în acest decembrie am avut norocul să gust puţin din bucătăria alsaciană. Tradiţional, la ei se serveşte un tarte flambe, în traducere fiind „gătită în flăcări”. În varianta clasică este vorba despre o bază foarte subţire de aluat tip pită, adică sare, apă, făină, drojdie. Aluatul este de grosimea unei unghii. Se unge cu smântână, se presoară ceapă tocată mărunt şi şuncă tocată. Se ţine la cuptor 3 min. Are o crustă delicioasă. Tarte flambe are şi varianta sa dulce, cu mere, mure şi îngheţată.

20130105-200649.jpg

Un alt tip de bucate din bucătăria alsaciană este gratin-ul. Săţios şi tare bun. Pe bază de cartofi, caşcaval şi diverse tipuri de carne, mai jos e carne de raţă. Se serveşte într-o tavă tare fierbinte. Cu un vin bun alsacian.

20130105-200658.jpg

În Stuttgart, la o foame nebună, am aflat despre Swabian cuisine: o gastronomie absolut nouă pt mine. Ceea ce m-a făcut să intru pe wikipedia ca să aflu ce mai e şi asta. Atunci când îţi e foame tare, iar în meniu scrie nahut, linte, salată de varză murată şi colţunaşi swabian cu diverse umpluturi, vrei nu vrei mănânci. Dar mai apoi, sănătoasa curiozitate oricum te face să te întrebi ce-i asta swabian? Păi, vorba este despre o regiune din sudvestul Germaniei, care din timpuri străvechi, mai exact cu 2000 de ani în urmă, a fost identificată ca Swabia şi care are o istorie tare interesantă. Cetăţenii din swabia mai în glumă, mai în serios, sunt consideraţi inteligenţi, tăioşi, ţepoşi, muncitori şi antreprenori. Printre swabienii celebri îi găsim pe Albert Eistein, Rudolf Diesel, Georg Hegel – filosoful. Cine ştie, poate tocmai muşcând dintr-o chestie de asta pe care am gustat-o şi eu, lui Hegel i se năştiau ideile sale geniale. Mie mi s-a părut genial să aflu că nu doar la italieni, ci şi la nemţi sunt tradiţii destul de bogate legate de paste. Şi mi s-a mai părut extraordinar că prin gastronomie apuc să descopăr georgrafie şi istorie.

20130105-202251.jpg

Şi fetele mele au avut parte de o descoperire gustativă iarna asta. Este vorba despre jimmies sau chockolate sprinkles. O chestie din ciocolată, patentată de un olandez prin anul 36 ca o alternativă a gemului pentru ungerea pâinii la micul dejun. În loc de cremă de ciocolată sau gem, pâinea se unge cu unt, iar de-asupra se presoară grindina de ciocolată. Se mai foloseşte şi la decorarea produselor de patiserie. Fetele mele s-au îndrăgostit de sprinkles. Noroc dacă la noi în market nu se găsesc, pentru că eu nu am fost prea încântată de această nouă pasiune a lor la micul dejun, de a umbla cu limba pe masă ca să nu le scape vreo fărâmitură de ciocolată.

20130105-202353.jpg

În concluzie, mâncarea ne poate purta mult mai departe de hotarele stomacului nostru împlinit la timp. Gastronomia este o posibilitatea extraordinară de a pătrunde în aerul, apa, sângele, sucurile interne ale locului vizitat. Deci dacă aveţi posibilitatea să încercaţi în loc de un ceai banal, care îţi colorează cana şi nimic mai mult, încercaţi unul cu ghimbir. Şi un pastârnac în loc de cartof şi un broccoli în loc de varzî obişnuită. Curiozitatea este un semn de inteligenţă. Nu vă fie frică să-i picaţi pradă. Daţi-i voie să vă poarte pe unde vrea ea, curiozitatea.


Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

15 Comments

  • Reply Aliona 8 ianuarie 2013 at 03:51

    mi-ai făcut poftă de un ceai cu ghimbir, mă duc să mi-l prepar 🙂

  • Reply olga 8 ianuarie 2013 at 21:03

    mmmm, ce gustosenie.

  • Reply Nina 8 ianuarie 2013 at 23:52

    Felicitări Nata!!! Gastronomie de sărbători cu emoții pozitive ai relatat! Eu ador ”Tarte Flambe-ul” – este ceea ce îmi amintește de fiecare dată cu adevărat că sunt la Strasbourg! Iar delicatesele alsaciene, chiar dacă sunt ”cu adevărat consistente” – mie îmi amintesc de bunicii mei care mereu îmi spuneau că trebuie să ne alimentăm bine, caloric și nu cu ”chimicalele secolului XXI”

  • Reply Marcelina 9 ianuarie 2013 at 01:03

    Daca nu a lipsit suba si salata ruseasca – concluziile vin de la sine 🙂 Eu am incercat diferite chestii noi in Italia de care nici idee nu aveam, unele m-au impresionat, altele deloc, suba si borsul si sarmalele si multe altele raman insa imbatibile!

  • Reply tatiana 9 ianuarie 2013 at 08:46

    Toate bucatele-s gustoase cind sint preparate de o gospodina!!! Uneori ne vine pofta de ceva moldovenesc, alteori ceva mai deosebit!!!!!! Dar cititind mi s-a facut si mie pofta de ceva gustos, de un ceai cu ghimbir…………….. )))))))))))))

  • Reply Natalia 9 ianuarie 2013 at 15:03

    Nu degeaba se zice -,,Esti ceia ce maninci”!!!

  • Reply Doina 9 ianuarie 2013 at 15:50

    Acesta e unul din cele mai bune postari! ador bucatele pregatite cu cap, mincatul si gatitul e o arta. Multumim ca impartasesti cu noi aventurile tale gastronomice!

  • Reply oxana 9 ianuarie 2013 at 16:38

    e adevarat ca in frigiderul si bucataria moldovenilor nu gasesti foarte multe produse neobisnuite pentru ei sau noi pentru piata noastra sparanghelul, anghinarele, spanac ghimbir, sofrsn si asta se intimpla nu din cauza ca nu si-ar fi dorit sau din cauza tradițiilor noastre gastronomice autohtone, mult influențate de sărăcie, uniunea sovietică, de educația alimentară a vânzătorilor de la piață și de condiții climaterice, ci simplu din cauza posibilitatiulor financiare mici, caci sa fim seriosi aceste produse costa enorm sau pe naiba de scumpe ce sunt, si a face polemica din asta sau a trata de undeva de la etajul 100 subiectul , nu e etic sunt familii, copii in md pentru care mazarea si hrisca ,care sunt de fapt foarte bogate in proteine mai mult decit carnea , e un lux.

    • Reply nataalbot 9 ianuarie 2013 at 18:49

      Oxana, dar cind ziceam de saracie, la ce crezi ca ma refeream?

  • Reply Adryy 11 ianuarie 2013 at 12:18

    Yameee stridiile, cind stii cite proteine! Decliciu. Nata cind poti si ai posibilitate incearca melcii aia facuti cu unt, usturoi si patrunjel….

  • Reply curcudus 14 ianuarie 2013 at 07:48

    nu sufar brocoli – ador varza…

  • Reply Marin 4 septembrie 2013 at 15:17

    salut… spuneti-mi va rog unde gasesc in chisinau radacina de ghimbir??? multumesc

  • Leave a Reply