De-ale mele, GUSTAR EXPERIENCE

GUSTAR EXPERIENCE: ZIUA IV

Deși de aproape o lună s-a încheiat  cea mai spectaculoasă aventură a verii mele,  amintirile despre această experiență nu vor să meargă la culcare. Acum că s-au mai așezat apele puțin, vreau neapărat să vă povestesc despre cealaltă jumătate a photo tripului nostru de august prin Moldova.

DESTINAȚIA 1: SOROCA – ȚARA ROMILOR DIN MOLDOVA

În cea de-a patra zi am planificat să facem o vizită în gospodăria baronului romilor Artur Cerari, din Soroca. Imediat cum am parcat la poartă ne-a ieșit în față o frumusețe de om, cu barba albă, dar cu ochii atât de obraznici. Ne-a oferit mâna la toate fetele ca să coborâm din bus, apoi pe toate ne-a îmbrățișat pe rând și ne-a pupat. Știe el cum să ne topească.

În curte ne aștepta o masă mare, cu un bol plin de piersici copți. Am mers îndată spre locul de unde veneau aromele. Acolo, de după perdea vrăjea ea, baronesa.

Prăjea un scrob cu pârjoale de curcan, într-un ceaun mare pufnea mămăliga. I-am dat binețe, și-a dezdoit spatele și s-a luminat la față.

Am citit pe chipul acestei femei cuvântul ”răbdare”. M-a cuprins, vorbea domol, nu se grăbea nicăieri, se vedea că bărbat-su a obișnuit-o cu mulți musafiri pentru care ea trebuie tot timpul să gătească. Cât baronul impresiona echipa de fotografi cu cântări ba la pian, ba la acordeon, eu am rămas cu baronesa la taclale.Despre ce? Nu vă spun.

Într-un moment dat s-a umplut curtea cu neamuri de-ale baronului, întâi intrau dinții de aur și apoi proprietarii lor. Atmosfera se apropia ușor de una de nuntă. Cineva se și apucase deja să se însoare cu mine. Noroc că nu-s tare insistenți.

Mâncarea servită a fost super delicioasă. Așa și nu am înțeles de ce sarmalele la romi se fac cu tot cu oase tocate. Era cât pe ce să rămân fără un dinte. Adică eu înțeleg că zeama din osul de curcan face sarmalele mai gustoase și am înțeles de ce au gura plină de dinți de aur. Tare bine a fost la Soroca și tare gustos.

DESTINAȚIA 2: CETATEA SOROCA

De când a fost renovată, am admirat cetatea doar din pozele de pe net. E fermecătoare, ssunt mulți vizitatori, dar n-are viață.

Un asemenea loc trebuie să fie tot timpul plin de evenimente, proiecte artistice, târguri. Mă voi gândi la asta și voi reveni. Dar pentru poze, pentru atmosfera medievală, pentru priveliștea spre Nistru, merită să vedeți cetatea.

Pe drum spre următoarea destinație, am văzut un lan cosmic. Fânul era atât de frumos și ordonat aranjat, încât crea senzația unui peisaj rupt dintr-un film sci fi.Normal că nu ne-am putut abține să facem câte o poză.

DESTINAȚIA 3: KAYAKING PE NISTRU

Apoi ne-am îndreptat spre Rezina, acolo unde , pe malul Nistrului, ne aștepta echipa lui Vova Kazlov (Outdoor Moldova). Urma să facem kayaking pe Nistru.

Kayakul e un fel de canoe, o barcă ușurică, pusă în mișcare de vâsle.  Pentru început am fost instructați, apoi am îmbrăcat fiecare vestele de salvare. Am urcat câte doi în kayakuri și am pornit la drum, vreo 14 km, în direcția s. Buciușca. Ce să vă spun despre kayaking pe Nistru? Asta e p…ț cât de fain. Și aș da orice să v conving pe fiecare să încercați măcar o dată această experiență pentru a vedea frumusețea Nistrului nu de pe mal, ci chiar de pe mijlocul lui. Și acum, scriind aceste cuvinte, mă apucă o dorință nebună să revin la Chișinău și să-l mai rog o dată pe Vova să facem kayaking pe Nistrul nostru.

Ajunși la destinație, ne-am instalat corturile pe mal. O liniște și o frumusețe rară. Am gătit mâncare la rug, am băut un rosé și am dormit neîntoarsă până dimineață.

Iar dimineața a fost atât de caldă, liniștită, scăldată în harbuz și razele soarelui. Am tras o omletă la ceaun pentru vreo 17 guri, apoi am urcat în bus, despărțindu-ne cu greu de acest rai și am purces la drum, spre Muzeul Covorului din satul Clișova Nouă. Dar despre asta în articolul următor.

Dacă vreți să vedeți destinațiile din primele 3 zile de GUSTAR PHOTO TRIP prin Moldova poftiți aici:

PENTRU A REVENI LA ALTE ZILE FACEȚI CLICK AICI: ZIUA I, ZIUA II, ZIUA III

Gustar Experience este organizat cu sprijinul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply