EU VIN DIN MOLDOVA

#EUVINDINMOLDOVA – VINURILE F’AUTOR DE PE VALUL LUI TRAIAN

Vinurile F’Autor m-au cucerit de la prima degustare, acum câțiva ani. Apoi o amică îmi vorbea despre cât de plăcută este colaborarea companiei sale cu cei care conduc cu F’Autor. Îmi spunea cât de bine e să poți colabora și cu oameni flexibili, deschiși la minte și inovativi. Apoi, mi s-a întâmplat să fac o postare critică la adresa unei reclame stradale a vinurilor F’Autor. Știți ce m-a uimit atunci? Felul în care cei de la F’Autor au reacționat la acea critică. O reacție de oameni civilizați și inteligenți, care pe lângă faptul că au evitat să se justifice, au acceptat remarca mea, ba chiar au fost drăguți să îmi ofere în schimbul criticii mele un vin bun. Or noi nu prea suntem obișnuiți să vedem în Moldova asemenea reacții la critică. Începând cu politicienii și terminând cu șefii de companii. Mai toți caută să se justifice și să nu-și recunoască greșelile. Într-un cuvânt F’Autor m-au cucerit prin prezența unei mentalități proaspete, prin omenie, prin inteligență și, bineînțeles, prin vinurile lor. Nu e un secret că atunci când cunoști oamenii care creează un produs, dacă îți place de ei, șansele să îți placă și produsul lor sunt foarte mari.

Să începem! Numele F’Autor are originea din limba latină şi înseamnă „creator, autor”, purtând semnificația unei iscusinței și responsabilității pentru calitate și abordarea personalizată a vinificatorului.

Vinăria „F’Autor” se află la 100 km distanță de capitală, în satul Tigheci, unde, tradițional, se cultivă viță-de-vie și se produc vinuri. Produsul care a făcut satul celebru, vinul „F’Autor”, și-a găsit loc de cinste și în muzeul local de istorie și etnografie, printre multiplele exponate care vorbesc despre istoria satului.

„F’Autor” este rodul muncii unei familii, care a reușit să transforme o fostă fabrică de tip sovietic într-o întreprindere modernă, cu dotări performante. În perioada 2003-2006 au fost implementate tehnologii avansate și plantate vii noi, pentru ca astăzi podgoriile „F’Autor” să se extindă pe un areal de cca 350 ha. Acestea sunt amplasate în microzona Tigheci, făcând parte din zona vitivinicolă „Valul lui Traian”, la sudul Moldovei. Microzona Tigheci este unică, oferind condiții favorabile pentru producerea vinurilor de calitate, atât albe, cât şi roşii.

Echipa „F’Autor” este adeptă a inovațiilor în vinificație. Recent compania a lansat un vin deosebit – „Albarino”, produs din soiul cu același nume, de origine iberică, cultivat în podgoriile „F’Autor”, iar noutatea acestei toamne o reprezintă vinul „Negre”, un asamblaj reușit din Fetească Neagră și Rară Neagră. Vinurile „F’Autor” se bucură de succes atât pe piața locală cât și pe plan internațional obținând medalii la concursurile internaționale și mențiuni la expoziții specializate.

În crama „F’Autor” se maturează cele mai bune vinuri produse aici, dar și colecții mai vechi, create de vinificatorii întreprinderii, printre care exemplare prețioase, de acum câteva decenii. Am fost și noi onorați cu un pahar de vin de pe la începutul anilor 70 și am avut senzația că am gustat din aurul Moldovei. Puternice trăiri la vinăria F’Autor. Mulțumesc!

VEZI AICI VIDEO DESPRE COMBINATUL DE VINURI ”CRICOVA”

VEZI AICI VIDEO DESPRE CHATEAU VARTELY DIN ORAȘUL ORHEI

VEZI AICI VIDEO DESPRE VINĂRIA ASCONI DIN SATUL PUHOI

VEZI AICI VIDEO DESPRE SUBTERANELE DE LA MILEȘTII MICI

VEZI AICI VIDEO DESPRE VINĂRIA ETCETERA DE LA CROCMAZ

VEZI AICI VIDEO DESPRE VINĂRIA POIANA DIN SATUL ULMU

VEZI AICI VIDEO DESPRE VINĂRIA KARA GANI DIN VULCĂNEȘTI

#EUVINDINMOLDOVA  este realizat în cadrul Proiectului de Competitivitate al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Proiectul susține eforturile Republicii Moldova de a promova o economie puternică, diversificată și orientată spre export, contribuind la creșterea competitivității în sectoare-cheie: sectorul vitivinicol și turism, industria ușoară și sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor. Această asistență este posibilă datorită suportului generos al poporului American, prin intermediul USAID, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply