De-ale mele

MISIUNEA “COZONACUL DE PAȘTI” (P)

Pentru mine, coptul de Paști nu e o nevoie de a respecta orbește o tradiție. Mai cu seamă, e un soi de terapie. Pentru că atunci când iese bine un lucru, aparent complicat și anevoios, ai senzația unei mângâieli pe cap. Iar vocea interioară nu obosește să îți mulțumească pentru misiunea împlinită.Am început să coc de Paști în 2014, când pentru prima dată am înțeles că această sărbătoare niciodată nu va mai ca înainte, aflându-mă departe de casă.  Maică-mea m-a oprit de la aruncat la gunoi cutiile de conserve, în care am copt singură prima dată pască, după rețeta sa. Apoi, căutând textura unui panettone, am experimentat cu diverse rețete de cozonac, până am înțeles micile secrere ale aluatului. După asta nu am mai avut nevoie de gramaje și listă de ingrediente, totul a mers ca pe unt și aproape cu ochii închiși.

Anul aceata chiar am îndrăznit să improvizez, după ce am văzut un tutorial video de pregătire a cozonacului, și, cu un mic ghiont de la echipa Dr. Oetker Moldova, m-am pus pe treabă. Mi-au zis să aleg orice produs îmi place și să fac ce-mi poftește sufletul.

Sufletul meu a poftit vanilie, iar palmele mele și acum emană aromă de vanilie, în timp ce scriu la repezeală acest articol. De ce la repezeală? Pentru că vreau să vă provoc să coaceți, dacă încă nu ați făcut-o, ca să gustați și voi din această magie.

DOSPEALA – MAIAUA

  1. Se ia cam o lingură de drojdie uscată, o linguriță de zahăr și vreo 100 ml de lapte, neapărat călduț. Amestecați bine ca să se dizolve drojdia, adăugați puțină făină și iăr amestecați bine. Acoperiți cu peliculă bolul și lăsați dospeala să se activeze și să crească în volum. Ideal e să aveți maia naturală, de casă. Eu nu am avut-o, așa că drojdia cumpărată de la un magazin bio m-a salvat.

ALUATUL

2. Între timp am bătut cu mixerul 5 gălbenușuri cu puțin zahăr, am topit vreo 200 g unt, am pregătit zestul de la 2 portocale și o lămâie, am pus la cuptor o tavă cu nuci, să se rumenească.

UMPLUTURA

3. Am bătut cele 5 albușuri rămase cu puțin zahăr, până au devenit spumă. Am introdus în ea pudra de cacao, nuci tocate, scorțișoară și zahărul vanilat de la Dr Oetker. Acoperiți crema cu peliculă și lăsați-o la frigider.

ALUATUL

4. La distantă de 30 de minute de când ați lăsat maiaua să crească, introduceți în ea încă vreo 200 ml de lapte cald, făină bine cernută în avans (atât cât să obțineți ceva de consistentă smântânii), untul topit. Amestecați cu mâinile ( spălate bine în avans, oja scoasă, inele la fel), apoi introduceți gălbenușurile bătute. Lucrați în continuare intens cu mâinile, omogenizați cu ajutorul degetelor amestecul, introduceți zestul de citrice și puțin turmeric (dacă vreți un aluat galben, precum e gălbenușul de la ouăle se casă). După ce s-au încorporat toate ingredientele, începeți să introduceți periodic mici porții de făină cernută, amestecând în continuu cu mâinile. Opriți de introdus făina atunci când aluatul va începe să se despartă de degete și de pereții bolului, dar încă va rămâne foarte moale. Acoperiți iar aluatul cu peliculă și lasăți-l la cald să dospească.

După ce aluatul s-a dublat în volum, pregătiți tabla de lemn curată și uscată, presurați puțină făină și începeți să frământați aluatul. El trebui să fie moale și elastic. Îl frământați cât mai mult timp cu putință, ca să-l oxigenați bine și să dea rezultate frumoase la copt.

ÎMPLETITUL

Mai departe, totul e improvizație pură. Tăiați aluatul în turte identice și faceți din el ce vă șoptește inima. Eu am folosit 2 umpluturi ca să iasă cozonacul care îmi place. Într-o cosiță am pus cremă de albuș, nuci și cacao. In alta am pus dulceață de fragi. Le-am rulat și lipit bine, apoi le-am împletit între ele, am adăugăt tot felul de elemente de decor decupate din aluat. Am aranjat cozonacul obținut pe o tavă de copt, acoperită cu hârtie, am uns cu ou bătut și am lăsat cozonacul la cuptor pt circa 40 min la temp de 350 F.

Am făcut și un cozonac doar cu cremă de cacao, nuci și albușuri bătute. Dar a ieșit cam uscat. Însă în combinație cu dulceață sau gem, iese exact ce trebuie.

Îndrăzniți, dragii mei, și umpleți-vă casa cu aromă de Paști, testați pe voi magia reușitei unei copturi de paști. Mulțumesc Dr Oetker că nu mai lăsat să lenevesc. #prajituridroetkermd

Comentarii

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply