- Dar de ce să vii tocmai până la mine la birou ca să mi-o dai? E pierdere de timp.
- Hai că poate îţi place măcar invitaţia şi-o să scrii sau o să pui o poză la tine pe blog.
- Ok. Vino. Dar să ştii că nu mă pot vedea cu tine. O laşi la securitate şi mi-o transmit ei.
- În 15 min sunt.
Dragă Doina, iartă-mă pentru lipsă de timp şi pentru slogane patriotice, dar mi se pare că cel mai bun PR pentru evenimentul tău este chiar această invitaţie. Aş da orice să fiu prezentă la această cină, unde un om ,despre care se vorbeşte bine în târg, va veni să mă convingă că tot ce e plăcut e şi sănătos. Eu sunt o hedonistă. Pentru malioşi, deschideţi DEXul.
Cât eu stau, la aceasta virgina ora de rasarit şi şcriu acest minunat anunţ publicitar, tu colectezi comentarii pe fb. Hedonist pe hedonist vede de la o poştă.
Acum Doina, ai grijă şi tu de partenerii tăi media.Dacă vrei. Apropos…era să uit. Ofer 4 invitaţii la eveniment.
Cine îmi scrie un mail la nataalbot@gmail.com şi-mi spune când a avut ultima dată un orgasm gastronomic şi cu ce ocazie, va primi aceste invitaţii. Aştept mesaje doar până sâmbătă seara. Vă rog să indicaţi telefonul de contact şi acordul pentru republicarea mesajului vostru. Criterii de selecţie nu există. Primii 4 au prioritate. Aruncaţi şi poze, dacă sunt.
Şi eu în 2008 am cumpărat cartea din România. Nu căutam să slăbesc. Mai cu seamă, mi-a atras atenţia faptul că începea să fie cultivată imaginea unui nutriţionist care slăbeşte vedetele din România. Am lecturat, am aflat câteva lucruri noi am regăsit multe lucruri pe care le cunoşteam şi m-am bucurat pentru talentul celora din showbizul şi massmedia românească să transforme capacitatea de a te alimnta sănătos într-o afacere. Cred că merită să meargă la întîlnirea cu Mihaela Bilic acele domnişoare şi doamne, pentru care nu funcţionează cele aflate de pe net şi nici cele acumulate din propria experienţă.
Eu m-am simţit foarte bine aici. Am fost mândră de mine şi de oamenii care s-au alăturat. Chiar şi cei care au venit să caşte gură, păzind trotuarele ca să nu cadă – şi prezyenţa a lor m-a bucurat. Am o controversă interioară cu mine de mult timp. Încerc să scap de frica de a apărea penibilă în faţa cuiva. Am participat în acest expremint şi din acest motiv. Să mă duc, să dansez fără a cunoaşte mişcările şi să înfrâng în mine spaima ca nu cumva cineva să râdă de mine, de neghiobia mea. Iar cei în cărucioare sunt cei mai adevăraţi luptători, spre deosebire de cei care pot merge pe 2 picioare şi unul dintre ele l-au băgat azi în destinul acestui oraş. Cred foarte mulot în acţiuni de mobilizare a tinerilor prin metode creative, artistice. Astăzi a fost doar un test.
P.S. Am fost şi am votat după asta. Lista era plină de semnături. Semnături lăsate de cei care au fost şi în turul doi. Multe căsuţe au rămas însă la fel de libere ca şi acum 2 săptămâni.
Pentru cei interesaţi de modă, shopping, tendinţe vestimentare şi bun gust, revine la Chişinău,pentru 2-a oară, Alexandr Vasiliev. Cei care au fost la prima lui vizită susţin că a fost neaşteptat de interesant.Vasiliev este unul din cei mai populari lectori în istoria modei, critic de artă şi cunoscător al tendinţelor vestimentare din toate timpurile.Pe 5 iunie,la 17.00, la Teatrul de Operă şi Balet Alexandr Vasiliev va oferi un master-class despre modă şi tendinţele din 2011-2012.
Preţul biletelor este intre 150 si 800 lei
Biletele pot fi gasite la casele Teatrului Naţional de Opera şi Balet şi pe siteul www.parter.md
Pentru mai multe detalii intrati pe www.eventum-prime.com
Infoline: 079 505 506
Blogul meu, râmânînd un partener media fidel al organizatorilor,vă oferă posibilitatea să mergeţi la acest eveniment.Dacă doriţi să intraţi în posesia unei invitaţii, profitaţi de telefonul vostru mobil şi trimiteţi-mi la adresa nataalbot@gmail.cm poze suprinse în stradă, în transport, la serviciu, în magazine, cu personaje a căror ţinută sau detalii din ţinută v-au făcut să-i invidiaţi pentru bun gust şi stil. Ştiu că nu vă va fi uşor. De aceea vă ofer o alternativă. Trimiteţi poze şi cu cei care duc lipsă de bun gust.hai s-o facem puţin pe paparazzi.
Data limită: 3 iunie.Baftă.
Între timp m-a sunat Valentina Vidraşcu şi m-a întrebat dacă ar putea veni şi ea la eveniment, pentru că a auzit de acest om şi este nerăbdătoare să-l cunoască. A venit şi prima poză de la Tania Ţurcanu: “Salut, nu am surprins-o eu in poza, dar imi place enorm cum isi asorteaza toate tinutele. E superba!”
De-acord, Tania. Îţi dau o invitaţie la eveniment. Asta numesc eu cumătrism sau mai curând nănăşism. Aşa-i Anika Popenco? Aştept cu nerăbdare pozele voastre.Mai am încă 3 invitaţii.
Mesaj venit de la Iulia: Am hotarat sa imi incerc si eu norocul, poate intru in posesia uneia din invitatii pentru evenimentul de duminica.Pozele au fost facute pe data de 11 ianuarie 2009, in metrou in Paris, afara era cam frig, din aceasta cauza mi-a si atras atentia vestimentatia (incaltamintea mai ales ) domnisoarei care nu prea corespundea cu timpul de afara
Azi, din nou, ca în fiecare an, urmăream Eurovisionul şi cu amărăciune, a cîta oară, conştiintizam că în televoting nu e gram de obiectivitate. Şi nu din cauza cum au fost votaţi Zdubii. Ci din cauza cum s-au votat ţările între ele. E vorba doar despre solidaritate. N-are importanţă deeeloc că e bună sau proastă piesa. Siingurul principiu valabil: Cine şi cu cine e vecin sau pe cine strategic e corect să susţină ţările. Dacă întîmplător mai e şi o piesă drăguţă – nu e rău, dar nu esenţial.
Să lăsăm naivitatea acasă şi să ne punem pe promovarea brandului ţării noastre, pentru că muzică, slavă Domnului avem. Doar că Eurovision nu e un concurs de muzică. Şi publicul din acest an, de la Dusseldorf , a fost deosebit de sincer, huiduind ţările care ofereau punctaj maxim vecinilor.
În concluzie. Nu de muzică bună avem noi nevoie. Pentru că nimeni nu ştie cum anume această muzică bună sună. Noi avem nevoie de muzică cu personalitate. Aşa cum e cea de la Zdob şi Zdub. Ei sunt cei mai buni. Ei merită să fie întîmpinaţi ca cei mai mari eroi ai zilelor noastre.Cât noi nu ne putem decide ce culoare avem, ei dau culoare naţiunii noastre.
Не сильно та и хотелось нам на это Евровидение. Всё случилось как-то само сабой, на последней стометровке.Сами не ожидали что выиграем – Igor Dânga, producător Zdob şi Zdub. Punţin cam nedrept, poate, comparând cu efortul nebun făcut de ceilaţi artişti, dar asta e viaţa. Imprevizibilă. Cu moravuri uşoare.
Zdubii vor scoate un album nou în curând şi au nevoie de promovare puternică. Aşa că au hotărât să profite de Eurovision ca să iasă cu acest material nou în rotaţie internaţională. Totul e simplu.Şi genial. N-au scris piesa cu jumătate de an înainte de concurs, n-au avut nici clip, nici timp de mare promovare, nici voturi cumpărate. Doar un brand puternic, construit de aproape 2 decenii, şi o dragoste imensă a moldovenilor. Ador când oamenii fac ceva, fără a se axa prea tare pe rezultat, iar rezultatul e chiar cel dorit. Asta mă face să cred în noroc, în destin, mai mult decât în legi, raţiuni şi planuri.
Как корабль назовёшь так он и поплывёт: So Lucky.
Cei mai suprinşi de victoria locală a Zdubilor au fost chiar Zdubii. Nici măcar cei care au împărţit “fuuuu” la dreapta şi la stânga vis-a-vis de piesă. Mie însă piesa mi-a plăcut din start. Şi continuă să-mi placă. Pentru că între frumos,super, drăguţ, la modă şi personalitate,eu tot timpul o aleg pe cea din urmă. Chiar dacă nu e tocmai extraordinară ca melodie, piesa are atâta energie, atâtă copilarie şi furtună în ea. Cam mulţi sunt cei care au condamnat participarea Moldovei în acest an la Dusseldorf. Netul e plin de comentarii sceptice. Ei şi?
Fie chiar să ajungă şi la coada clasamentului.Să nu fim ipocriţi. Să le declarăm iubire necondiţionată. Aşa se cuvine. Aşa e corect. Sunt Zdubii mei, ai tinereţei mele şi ai tăi, apropos. Şi când văd nemţi, belgieni, ucraineni care sunt sunt gata să vină şi-n Moldova ca să le cumpere cuşmele sau să le descopere patria, îmi vine să strig de bucurie şi să spun că sunt dintr-o Moldovă cu ei. Tot ce avem mai bun, poate nu perfect, dar al nostru, trebuie să aibă susţinerea şi admiraţia noastră, înainte ca străinii să se pronunţe. Îînainte ca românii, ruşii, Europa să ne spună ce e bun şi ce nu e bun în materie de: Fabricat în Moldova.
Pe 12 mai donează un gând bun pentru Zdubi. Poate şi pe 14 mai….
Probabil niciodată nu vei avea nevoie de asta. Probabil aşa crede fiecare dintre noi. Probabil ne gândim foarte puţin sau deloc la acest subiect, încercând astfel să îndepărtăm, prin alungarea gândurilor triste, o eventuală posibilitate ca aşa ceva să ni se întîmple nouă sau celor pe care îi iubim atât de mult. Nu cred însă că dorinţa de a gândi pozitiv şi a nu permite fricilor să se cuibărească în viaţa noastră, justifică nedorinţa de a cunoaşte informaţii despre acest subiect. Subiectul este unul dur. Şi cum a zis o femeie foarte inteligentă: Cancerul este o boală foarte democratică.
8000 de oameni anual în Moldova sunt diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice. Printre ei sunt şi mulţi copii. Şi dacă cineva crede că această boală e doar o plată pentru păcatele noastre, mă întreb cât de mari sunt păcatele unui copil de 3-4 ani diagnosticat cu leucemie.
Iniţial mi s-a întîmplat să o cunosc pe Natalia Malaniuc. Tânăra de 26 de ani, care de 11 ani nu cedează în faţa acestei boli, iar Dumnezeu a răsplătit-o pentru puterea ei şi cu un copil, multdorit, dar neaşteptat. Povestea Nataliei este plină de lecţii. Şi m-am gândit că oricine dintre noi are nevoie de ele. Am făcut la Junal TV, la Sare şi Piper o campanie în urma careia am acumulat cu ajutorul multora dintre voi, a telespectatorilor şi a lui Pasha Parfeni & starurile de la noi, peste 50 mii lei. Astăzi Natalia m-a sunat şi mi-a propus în iunie să fiu naşa de botez a lui Ionuţ. E plină de viaţă.
Apoi am aflat despre Irina, a cărei fetiţa este bolnavă de leucemie. I-am propus să facem o campanie, pe vremea când eram la Deşteptarea. Să adunăm fonduri. Nu prea şi-a dorit să intre în atenţia publicului, dar luptă mai departe.
Recent, am aflat despre o posibilitate de luptă cu cancerul, nemaiîncercată în Moldova, dar destul de practicată în lume: transplantul de celule stem. Din punct de vedere legal, procedura încă nu-şi are loc în legislaţia noastră şi am auzit că mulţi medici de la noi sunt foarte sceptici în privinţa procedurii. Pe de altă parte, imaginându-mi doar, disponibilitatea celor care suferă de cancer de a încerca orice ar putea să le salveze viaţa, aş încuraja medicii să lase loc pentru toate şansele existente. În acest context am cunoscut o tânără familie,a căror fetiţa suferă de leucemie şi care sunt dispuşi să încerce transplantul, dar se împiedică de sumele exorbitante ale acestor proceduri, care deocamdată nu se fac în Moldova.Am vrut să fac un reportaj despre ei. Au un perete plin de icoane în casă. Toate venite din diverse colţuri ale lumii. Şi am înţeles că aceşti părinţi deocamdată cred mai mult în puterea acestor chipuri, decât în cea a oamenilor de a se mobiliza şi a face donaţii. Eu îi înţeleg.
Iată că acum câteva luni l-am cunoscut la Sare şi Piper pe John McKellar. Un scoţian care se află la Chişinău pentru a coordona activitatea unei instituţii despre care poate nu aţi vrea să ştiţi. Hospice Angelus. Este singurul hospice din Moldova care oferă îngrijire paliativă.
Ce este aceasta?
Când nici un tratament nu mai dă rezultate, iar durerile resimţite de un bolnav aflat în faza terminală a unei afecţiuni sunt de nesuportat, familia poate apela la îngrijirea paliativă. Această îngrijire nu vindecă boala, ci are scopul de a proteja demnitatea pacientului. Scopul ingrijirii paliative este asigurarea calitatii vietii pacientului si a familiei acestuia. Oricine poate solicita serviciile Hospice Angelus. Însă capacitatea instituţiei este de a deservi anual circa 500 de pacienţi. Aceştia primesc 20-25 de vizite gratuite la domiciliu, cu îngrijirea, susţinerea psihologică şi medicamentele necesare. Despărţirea cu demnitate de propria viaţă e un subiect pe care nu cred că vreţi să-l discutăm, Hospice Angelus îi ajută de pe cei cărora medicii nu le mai dau nici o şansă, să aibă parte de un sfârşit mai fericit. Deşi acest cuvânt sună puţin cam exotic în contextul folosit. Familia pacientului beneficiază şi ea de susţinere, consiliere psihologică, inclusiv după plecarea omului drag.
Anul acesta Hospice Angelus a organizat a doua ediţie a Balului de caritate. Iar John McKellar ne-a propus, mie şi lui Andrei Bolocan, să găzduim acest bal. Iniţial am zis da. Apoi am început să ezit, pentru că mi-am imaginat oameni mari, politicieni, businessmani care vor veni la eveniment şi pe care va trebui să-i convingem să scoată bani din buzunar pentru a susţine acest Hospice.
E una să prezinţi concerte şi petreceri şi e cu totul altceva să găzduieşti un Bal de caritate. Trebuie să ai stofă, trebuie să fii credibil, trebuie să ai o imagine care i-ar convinge pe oameni să urmeze un mesaj cu care vii în faţa lor. Nu înzadar în toată lumea pentru astfel de cauze se apelează la participarea unor mari personalităţi, vedete. Lui John i s-a părut că noi le avem pe toate acestea. Lucru pentru care ţin să-i mulţumesc.
Taxa de participare la eveniment a fost de 75 de euro. Nu atât de mult încât să fie atât de puţini politicieni şi oameni de afaceri la bal. S-a organizat şi o tombolă, iar mai târziu şi o licitaţie. La cea din urmă musafirii s-au ales cu biciclete, vacanţe la munte, bilete la concertul lui John Bon Jovi în schimbul unor sume mult mai mari decât preţul acestor obiecte. În fine, nici aici nu s-a putut fără moldoveni care fie că erau puţin chercheliţi, fie că nu au mai participat niciodată la o licitaţie şi de aceea încercau să instaureze ei propriile lor reguli de licitaţie. Suma adunată în urma Balului de Caritate nu o cunosc, însă banii adunaţi doar de pe urma licitaţiei (circa 10500 euro) mi s-au părut nu foarte mulţi, deşi organizatorii au rămas foarte încîntaţi de eveniment şi rezultate.
De rând cu noi, prezentatorii de la Sare şi Piper, s-au alăturat acestei iniţiative şi cei de la Trigon, şi cei de la Snails.
N-aş putea să închei fără a recunoaşte cât de tare mă bucur că am avut ocazia să prezint acest eveniment, să învăţ cum se face o licitaţie:))(e nevoie de o viteză şi de capacităţi de exprimare deosebite) şi să-i cunosc pe doi oameni foarte plăcuţi : Prinţesa Marina Sturdza şi Dragoş Bucurenci
Pentru final, vă recomand să vă înarmaţi cu răbdare şi să vedeţi un film extraordinar:
Mai țineți minte Eurovisionul din acest an? Mă întrebam pe atunci cine a creat ținuta Nataliei Barbu pentru show. Mi s-a părut extrem de reușită. Mai tîrziu primisem pe blog un comentariu cu un modest “mulțumesc” și uite-așa aflasem că stilul a fost creat de o tânără, dar foarte talentată stilistă de la noi.
Cunoașteți mulți oameni care se pricep atît de bine la a vă citi personalitatea, încît ați putea să le încredințați propria imagine, fără să vă faceți griji pentru rezultat? Eu cunosc, dar foarte puțini. Mai exact 2 stiliste cu adevărat talentate am descoperit în Moldova. Și una dintre ele este Ileana Zbârnea. Fiică de mare pictor, nu putea să sară departe de trunchi. Colaborează cu mai mulți artiști de la noi.Uite că am avut și eu ocazia. Pentru că Ileana se ocupă și de Revista 15 minute. Se ocupă cu atîta patimă, încît uneori mă gîndesc cu tristețe la astfel de flăcări.
Așa dar, într-o bună zi, colegele de la marketing din Jurnal TV m-au întrebat dacă aș vrea să apar pe coperta revistei respective. Coperte nu am mai făcut demult, mai exact de vreo 2 ani,din mai multe motive. În primul rând, pentru că nu-mi doream asta. Știți că am trecut și mai trec prin momente de viață care nu mă inspirau să-mi văd mutra zîmbăreață din vitrinele chioșcurilor și cu sloganul: Viața merge înainte, orice ar fi! Un alt motiv, poate puțin arogant, este faptul că m-am plictisit. Prea puțin se străduie publicaâiile noastre să facă lucruri inedite pe coperte. De ce să faci lucruri inedite cînd ai o coadă de “celebrități” cu nota achitata în avans, doar pentru a se vedea pe copertă. De ce să mă bag eu între un politician care plătește ca să apară pe copertă luna trecută și o ditamai businesslady ajunsă la închisoare pentru trafic de diamante, programată pentru luna viitoare? Eu ce să caut între ei? Asta eu ar trebui să fiu plătită că să accept rușinea de a mă înghesui între cei dornici de popularitate, artifial cultivată.
Refuzînd prietenos cîteva coperte anterior, propunerea celor de la marketing mi-a pus rotițele în mișcare și mi-am zis: cu Ileana aș încerca. Dare îmi era clar: ne va ieși ceva doar dacă Ileana o va face cu multă dragoste pentru mine, eu,Nata, bună-rea, nouă-veche, caldă-rece. Adică nu teap-leap, hai mai repede, că tre să dau mâine revisa în tipar și cine ești tu de fapt să-mi ceri mie idei inspirate. Nu am șantajat-o pe Ileana cu avertismente gen, vezi, că eu nu accept să lucrez cu oricine. Am lăsat pe ea. Să vedem ce iese. Inițial am întrebat-o ce idei are. Mi-a dat niște exemple care s-au pliat perfect pe așteptările mele. Apoi am mers la un magazin foarte ciudat de haine. Nu hainele-s ciudate. Hainele-s superbe, unele. Magazinul se află într-o curte îndepărtată din Ciocana. Este imens și se vând o sumedenie de lucruri scumpe și bune. Sper că se vând. Ne-am apucat ambele să alegem. Ileana alegea ținute în care i-ar fi plăcut să mă vadă. Eu alegeam ținute în care mă vedeam. Rochia verde mi-a amintit de Jacqueline Kennedy Onassis. Stofă super calitativă, culoarea absolut feerică, broșa absolut kitchioasă, dar în combinație cu deocheata croială de la gît – o mică operă de artă.
Într-un final ne-am oprit la vreo 5 ținute și am fixat și ziua filmării. Întro sfântă duminică, cînd îmi e viața mai dragă să stau acasă cu fetele mele, după o sîmbătă cu un grătar mai crâncen,nesomn și oră schimbată.Cel mai urît lucru pe care cred că-l fac oamenii care s-au înțeles de oră, e să întîrzie. Eu am întîrziat. Cu o oră.În rest, am fost cuminte.
Am început cu minunata Lilia Sobuleac. Încă o fire talentată, gata în curînd să mai nască o ființă,sper la fel de talentată ca și mama. Lilia e finuță, e atentă, e pricepută, nu abuzează, simte. Machiajul ieșise așa de parcă tocmai am avut o baie de ozon. Ei, poate stratul dublu de gene nu a chiar pe placul meu, dar pentru că vi-l recunosc acum, mă simt revanșată. În timpul machiajului ne-am șușotit și cu Olga Bălan pentru interviu.
Tot Lilia a facut și magia din păr. Cu o coafură plină de cutii, am urcat la volan și am plecat la hotel. Într-un decor care mie îmi lasă mult de dorit, cel puțin pentru o sesiune foto,Roman Rybaleov a apăsat de cîteva zeci de ori pe trăgaci și a împușcat cîteva clipe de glorie. Bineînțeles nu fără a se implica și Ileana, care parcă și imaginat exact unghiul, privirea, reacția, buzele pe care le vedea în final pe copertă.
Cînd am ajuns la rochia neagră, ne-am istovit. Ne-a istovit ambianța. Am încercat să facem cîteva poze afară, dar încremeneam de ger. Cred că a fost cea mai scurtă și mai fructuoasă sesiune foto. După vreo oră și jumate, cu toate mulțumirile de rigoare ne-am dus pe la case.
Peste cîteva săptămîni am văzut pozele. Good job, mi-am zis. Știți cît de mult diferă originalul unei imagini de cea care în final ajunge pe copertă? Mai există un nene foarte talentat, în ultima instanță. Talentat și ascultător. Se numește photoshop. Dacă ai și tu talent și știi pe ce butoane să apeși, acest photoshop poate face minuni. Prin photoshop, de asemenea, se fac multe perversiuni. De la scoaterea tuturor culorilor, pînă la adăugare de mai mult roșu, verde, umbre, sepia și cîte și mai cîte. Photoshopul poate fi și un chirurg estetician. Scoate pete, riduri, încrețituri, alunele, deseneză orice-ți trebuie. Prin photoshop, un artist ca Ileana, se poate manifesta din plin.
Așa că, după ce am văzut o splendoare de poze, Ileana îmi spune: Da ce-ar fi să o prelucrăm pe cea de pe copertă, în stil Esquire. Zic hai să vedem. Ce-a făcut photoshopul era cel puțin freaky. Nu mă deranja ceva nou, mă deranja doar că nu-mi plăcea de mine, nu-mi era dragă să mă văd așa, dură, îmbătrînită, întunecată și respingătoare. Și i-am zis: vrei, las-o așa, n-am probleme, pot ieși și nemachiată în fața oamenilor, dar să știi că eu nu sunt mândră de mine și deci nu o voi pune pe blog cu recomaddarea: asta îmi place , citiți și voi. Tu ești șefa, tu ești cea cu viziunea. Eu rămîn la pozele inițiale. Înstil stil Esquire,după mine – urîtă, cu siguranță aș fi stîrnit mai multă vorbă. Dar mă conving, că nu sunt deloc adepta PR-lui negru. Sunt mai naivă. Decît PR negru, mai bine deloc.
Îmi place atît de mult poza încît o pun și pe blog. E o chestiuță care îmi stîrnește zbor, elan și bucurie. Bucurie pentru reușita unei încercări. Dacă aș fi un producător muzical și aș lansa o nouă vedetă, i-aș da jos vedetei în devenire toate cizmulițele albe de lac, toate fustițele cu dantelă și toți cerceii auriți din urechi și aș da-o pe mâinile Ilenei. Să facă, să creieze.
Aș mai colabora cu Ileana, aș mai experimenta cu Roman Rybaleov, sunt mult prea multe lucruri pe care le-aș încerca – să am cu cine. Sunt prea plăcute aceste 15 minute de ….glorie. Revista e peste tot în oraș. Se distribuie gratuit. Și mai au acolo diverși indivizi care scriu lucruri trasnite. Răsfoiți-o la o cafea.
Mihaela Dogot a trimis aceste poze:
