Monthly Archives

May 2011

EVENIMENTE

Cu ochii pe Zdubi

Azi, din nou, ca în fiecare an, urmăream Eurovisionul şi cu amărăciune, a cîta oară, conştiintizam că în televoting nu e gram de obiectivitate. Şi nu din cauza cum au fost votaţi Zdubii.  Ci din cauza cum s-au votat ţările între ele. E vorba doar despre solidaritate. N-are importanţă deeeloc că e bună sau proastă piesa. Siingurul principiu valabil: Cine şi cu cine e vecin sau pe cine strategic e corect să susţină ţările. Dacă întîmplător mai e şi o piesă drăguţă – nu e rău, dar nu esenţial.

Să lăsăm naivitatea acasă şi să ne punem pe promovarea brandului ţării noastre, pentru că muzică, slavă Domnului avem. Doar că Eurovision nu e un concurs de muzică. Şi publicul din acest an, de la Dusseldorf , a fost deosebit de sincer, huiduind ţările care ofereau punctaj maxim vecinilor.

În concluzie. Nu de muzică bună avem noi nevoie. Pentru că nimeni nu ştie cum anume această muzică bună sună. Noi avem nevoie de muzică cu personalitate.  Aşa cum e cea de la Zdob şi Zdub. Ei sunt cei mai buni. Ei merită să fie întîmpinaţi ca cei mai mari eroi ai zilelor noastre.Cât noi nu ne putem decide ce culoare avem, ei dau culoare naţiunii noastre.

EVENIMENTE

Eşti un adevărat patriot dacă……

Не сильно та и хотелось нам на это Евровидение. Всё случилось как-то само сабой, на последней стометровке.Сами не ожидали что выиграем – Igor Dânga, producător Zdob şi Zdub. Punţin cam nedrept, poate, comparând cu efortul nebun făcut de ceilaţi artişti, dar asta e viaţa. Imprevizibilă. Cu moravuri uşoare.

Zdubii vor scoate un album nou în curând şi au nevoie de promovare puternică. Aşa că au hotărât să profite de Eurovision ca să iasă cu acest material nou în rotaţie internaţională. Totul e simplu.Şi genial. N-au scris piesa cu jumătate de an înainte de concurs, n-au avut nici clip, nici timp de mare promovare, nici voturi cumpărate. Doar un brand puternic, construit de aproape 2 decenii, şi o dragoste imensă a moldovenilor. Ador când oamenii fac ceva, fără a se axa prea tare pe rezultat, iar rezultatul e chiar cel dorit. Asta mă face să cred în noroc, în destin, mai mult decât în legi, raţiuni şi planuri.
Как корабль назовёшь так он и поплывёт: So Lucky.
Cei mai suprinşi de victoria locală a Zdubilor au fost chiar Zdubii. Nici măcar cei care au împărţit “fuuuu” la dreapta şi la stânga vis-a-vis de piesă. Mie însă piesa mi-a plăcut din start. Şi continuă să-mi placă. Pentru că între frumos,super, drăguţ, la modă şi personalitate,eu tot timpul o aleg pe cea din urmă. Chiar dacă nu e tocmai extraordinară ca melodie, piesa are atâta energie, atâtă copilarie şi furtună în ea. Cam mulţi sunt cei care au condamnat participarea Moldovei în acest an la Dusseldorf. Netul e plin de comentarii sceptice. Ei şi?
Fie chiar să ajungă şi la coada clasamentului.Să nu fim ipocriţi. Să le declarăm iubire necondiţionată. Aşa se cuvine. Aşa e corect. Sunt Zdubii mei, ai tinereţei mele şi ai tăi, apropos. Şi când văd nemţi, belgieni, ucraineni care sunt sunt gata să vină şi-n Moldova ca să le cumpere cuşmele sau să le descopere patria, îmi vine să strig de bucurie şi să spun că sunt dintr-o Moldovă cu ei. Tot ce avem mai bun, poate nu perfect, dar al nostru, trebuie să aibă susţinerea şi admiraţia noastră, înainte ca străinii să se pronunţe. Îînainte ca românii, ruşii, Europa să ne spună ce e bun şi ce nu e bun în materie de: Fabricat în Moldova.
Pe 12 mai donează un gând bun pentru Zdubi. Poate şi pe 14 mai….

De-ale mele

E sarbatoare si nu rasuna muzica….

Am fost prima care s-a bucurat de vestea ca vom avea pe 7 mai un Orasel European in PMAN. Prima din colegii mei de emisiune. Si le-am zis: trebuie neapart de mers acolo. Va fi concert, va fi gastronomia mai multor tari. Trebuie de mers si de sustinut cu prezenta o intiativa atit de frumoasa. Uir gonna hev a nais pati! Am mai vazut asa ceva in Europa. Oare si la noi se va face?

Nici nu vreau sa stiu cine a fost regizorul acestei cumatrii. Ca daca ar fi vreun prieten de-al meu, m-as abtine de la comentarii.Prietenia oricum e mai scumpa decit adevarul….sau nu?
Mi-am pus aparatul de 3 tone in git. Ca de…., poate prind niste poze bune. Am profitat de pauza de prinz de la TEDx si in loc sa stau cuminte o ora, cu baieti destepti la masa si s-o fac si eu pe desteapta, m-am dus in PMAN.

Aparatul meu a ramas intact, rezervele mele de admiratie la fel. Oraselul asta European, in loc sa ma intilneasca cu atmosfera de sarbatoare, m-a prin in capcana unei expozitii de tot felul de organizatii europene, ONG-ri samd care m-au invadat cu o tona de copaci degeaba taiati, adica brosuri, inutile, pe care eu, cum ii sta in firea unui om dezamagit, le-am si aruncat la gunoi. Pun pariu ca toata lumea a facut la fel. Brosurile astea nu-s bune nici de curatat peste pe ele, ca put a vopsea proaspata de tipografie.Acesta este spam curat. Si eu sunt necrutatoare cu spamul. Am mai vazut eu bugete de brosuri la viata mea. Bani destui, ca sa-i folosesti ceva mai creativ. Macar asa cum au facut polonezii la standul lor, adunind zimbete de la trecatori pentru copii bolnavi din lumea intreaga. Idee buna, ieftina si usor de consumat.
Tot oraselul arata ca un mic talciok, din corturi de plastic, care inca de la “minunatul” iarmaroc de iarna imi provoaca alergie.

Despre gastronomie vreti sa va spun?
Am venit exact la ora la care se anunta inceputul manifestatiei. Multe tavi, cratite, erau deja bune de lins. Deci se putea preconiza o cantitate de bucate traditionale de cel putin 5 ori mai mare. Ca moldovenii sunt multi si le place sa se inghesuie cind e degeaba. Sunt impotriva a tot ce e degeaba. Un pret simbolic, cu siguranta, ar fi facut putina ordine printre flaminzii nostri. Nu e de mirare ca bucatarii care ofereau mincarea, nu mai aveau de unde afisa un zimbet reporterului nostru, care s-a dus sa afle ce gust are Europa.
In plus, o alta idee neinspirata a organizatorilor a fost sa-i bage lui Andrei Porubin texte obligatorii de rostit. Despre tot felul de lucruri, performante, valori si principii. Si in loc oamenii sa guste din bahlava, ravioli si paella pe ritmuri muzicale, acestia ascultau textele interminabile din scena, de parca era radioul de la talciokul de pe vremuri. De parca distractia are partea ei obligatorie si partea ei de distractie. Bullshit….disctractia ori este ori nu-i. Si organizatorii, regizorii evenimentului, ar fi trebuit sa incerce sa se distreze ei mai intii in oraselul nostru european, ca sa vada cum e. Sunt sigura ca au apasat pe butoane si au baut bere ceha, iar a doua zi si-au trimis like-ri si multumiri necinstite pentru succesul evenimentului. N-a fost un succes. Pentru mine a fos o dezamagire.M-ati amagit si la anul n-o sa-i mai chem pe colegi in PMAN. Poate daca mai navigati internetul, mai mergeti prin lume si vedeti cum e posibil sa organizezi o sarbatoare fara corturi albastre, fara brosuri si fara texte interminabile in scena. Noroc de Vasile Botnaru. Am si eu o amintire dupa aceasta sarbatoare. Emotia nu este una trucata.Pur si simplu, cu o tona de brosuri grele in spate, m-am bucurat sa revad o cunostinta. Inspiratieeeee va doresc.

EVENIMENTE

Cine nu ştie să facă bine, înzadar îl aşteaptă de la alţii

Probabil niciodată nu vei avea nevoie de asta. Probabil aşa crede fiecare dintre noi. Probabil ne gândim foarte puţin sau deloc la acest subiect, încercând astfel să îndepărtăm, prin alungarea gândurilor triste, o eventuală posibilitate ca aşa ceva să ni se întîmple nouă sau celor pe care îi iubim atât de mult. Nu cred însă că dorinţa de a gândi pozitiv şi a nu permite fricilor să se cuibărească în viaţa noastră, justifică nedorinţa de a cunoaşte informaţii despre acest subiect. Subiectul este unul dur. Şi cum a zis o femeie foarte inteligentă: Cancerul este o boală foarte democratică.

8000 de oameni anual în Moldova sunt diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice. Printre ei sunt şi mulţi copii. Şi dacă cineva crede că această boală e doar o plată pentru păcatele noastre, mă întreb cât de mari sunt păcatele unui copil de 3-4 ani diagnosticat cu leucemie.

Iniţial mi s-a întîmplat să o cunosc pe Natalia Malaniuc. Tânăra de 26 de ani, care de 11 ani nu cedează în faţa acestei boli, iar Dumnezeu a răsplătit-o pentru puterea ei şi cu un copil, multdorit, dar neaşteptat. Povestea Nataliei este plină de lecţii. Şi m-am gândit că oricine dintre noi are nevoie de ele. Am făcut la Junal TV, la Sare şi Piper o campanie în urma careia am acumulat cu ajutorul multora dintre voi, a telespectatorilor şi a lui Pasha Parfeni & starurile de la noi, peste 50 mii lei. Astăzi Natalia m-a sunat şi mi-a propus în iunie să fiu naşa de botez a lui Ionuţ. E plină de viaţă.

Apoi am aflat despre Irina, a cărei fetiţa este bolnavă de leucemie. I-am propus să facem o campanie, pe vremea când eram la Deşteptarea. Să adunăm fonduri. Nu prea şi-a dorit să intre în atenţia publicului, dar luptă mai departe.

Recent, am aflat despre o posibilitate de luptă cu cancerul, nemaiîncercată în Moldova, dar destul de practicată în lume: transplantul de celule stem. Din punct de vedere legal, procedura încă nu-şi are loc în legislaţia noastră şi am auzit că mulţi medici de la noi sunt foarte sceptici în privinţa procedurii. Pe de altă parte, imaginându-mi doar, disponibilitatea celor care suferă de cancer de a încerca orice ar putea să le salveze viaţa, aş încuraja medicii să lase loc pentru toate şansele existente. În acest context am cunoscut o tânără familie,a căror fetiţa suferă de leucemie şi care sunt dispuşi să încerce transplantul, dar se împiedică de sumele exorbitante ale acestor proceduri, care deocamdată nu se fac în Moldova.Am vrut să fac un reportaj despre ei. Au un perete plin de icoane în casă. Toate venite din diverse colţuri ale lumii. Şi am înţeles că aceşti părinţi deocamdată cred mai mult în puterea acestor chipuri, decât în cea a oamenilor de a se mobiliza şi a face donaţii. Eu îi înţeleg.

Iată că acum câteva luni l-am cunoscut la Sare şi Piper pe John McKellar. Un scoţian care se află la Chişinău pentru a coordona activitatea unei instituţii despre care poate nu aţi vrea să ştiţi. Hospice Angelus. Este singurul hospice din Moldova care oferă îngrijire paliativă.

Ce este aceasta?

Când nici un tratament nu mai dă rezultate, iar durerile resimţite de un bolnav aflat în faza terminală a unei afecţiuni sunt de nesuportat, familia poate apela la îngrijirea paliativă. Această îngrijire nu vindecă boala, ci are scopul de a proteja demnitatea pacientului. Scopul ingrijirii paliative este asigurarea calitatii vietii pacientului si a familiei acestuia. Oricine poate solicita serviciile Hospice Angelus. Însă capacitatea instituţiei este de a deservi anual circa 500 de pacienţi. Aceştia primesc 20-25 de vizite gratuite la domiciliu, cu îngrijirea, susţinerea psihologică şi medicamentele necesare. Despărţirea cu demnitate de propria viaţă e un subiect pe care nu cred că vreţi să-l discutăm, Hospice Angelus îi ajută de pe cei cărora medicii nu le mai dau nici o şansă, să aibă parte de un sfârşit mai fericit. Deşi acest cuvânt sună puţin cam exotic în contextul folosit. Familia pacientului beneficiază şi ea de susţinere, consiliere psihologică, inclusiv după plecarea omului drag.

Anul acesta Hospice Angelus a organizat a doua ediţie a Balului de caritate. Iar John McKellar ne-a propus, mie şi lui Andrei Bolocan, să găzduim acest bal. Iniţial am  zis da. Apoi am început să ezit, pentru că mi-am imaginat oameni mari, politicieni, businessmani care vor veni la eveniment şi pe care va trebui să-i convingem să scoată bani din buzunar pentru a susţine acest Hospice.

E una să prezinţi concerte şi petreceri şi e cu totul altceva să găzduieşti un Bal de caritate. Trebuie să ai stofă, trebuie să fii credibil, trebuie să ai o imagine  care i-ar convinge pe oameni să urmeze un mesaj cu care vii în faţa lor. Nu înzadar în toată lumea pentru astfel de cauze se apelează la participarea unor mari personalităţi, vedete. Lui John i s-a părut că noi le avem pe toate acestea. Lucru pentru care ţin să-i mulţumesc.

Taxa de participare la eveniment a fost de 75 de euro. Nu atât de mult încât să fie  atât de puţini politicieni şi oameni de afaceri la bal. S-a organizat şi o tombolă, iar mai târziu şi o licitaţie. La cea din urmă musafirii s-au ales cu biciclete, vacanţe la munte, bilete la concertul lui John Bon Jovi în schimbul unor sume mult mai mari decât preţul acestor obiecte. În fine, nici aici nu s-a putut fără moldoveni care fie că erau puţin chercheliţi, fie că nu au mai participat niciodată la o licitaţie şi de aceea încercau să instaureze ei propriile lor reguli de licitaţie. Suma adunată în urma Balului de Caritate  nu o cunosc, însă banii adunaţi doar de pe urma licitaţiei (circa 10500 euro) mi s-au părut  nu foarte mulţi, deşi organizatorii au rămas foarte încîntaţi de eveniment şi rezultate.

De rând cu noi, prezentatorii de la Sare şi Piper, s-au alăturat acestei iniţiative şi cei de la Trigon, şi cei de la Snails.

N-aş putea să închei fără a recunoaşte cât de tare mă bucur că am avut ocazia să prezint acest eveniment, să învăţ cum se face o licitaţie:))(e nevoie de o viteză şi de capacităţi de exprimare deosebite) şi să-i cunosc pe doi oameni foarte plăcuţi : Prinţesa Marina Sturdza şi Dragoş Bucurenci

Pentru final, vă recomand să vă înarmaţi cu răbdare şi să vedeţi un film extraordinar:

KOMT EEN VROUW BIJ DE DOKTER

De-ale mele

Si telefonu-i om

Azi am vrut sa-l sun pe fostul meu profesor, ca sa-l felicit cu ocazia promovarii. Dar si sa-i spun ca, in locul premierului, nu as fi mers pe la tot felul de Nagacevschi si Poalelungi cu propuneri, ci la el as fi venit in primul rind. Mi s-a parut, cel putin, necinstit sa sari peste oamenii din echipa ta, crezind ca ei oricum sunt la cheremul tau. N-am dat insa de telefonul lui in agenda. Si m-am alarmat. Azi mi s-a intimplat o suprapunere de intilniri ( de care ar fi trebuit sa-mi aminteasca remindrerul din telefon) si m-am simtit o chioamba uituca, de-mi venea sa intru in pamint de rusine. Am inventat solutia pe loc. Nimeni nici n-a observat. Azi am cautat sa dau de Ana ca sa vad cum a ajuns la Stockholm si iarasi nu i-am gasit telefonul in agenda. Azi l-am vazut pe Dragos prin geamul unei cafenele. Si cind sa-l sun, n-am numarul. Tot azi, am avut intrebari la Posmotrel despre relatia dintre un politician si calificativul “mudac”. Dar a plecat si el din agenda. Asa ca, azi am revenit la mai toate apelurile ratate de la numere necunoscute. Jenant? Demult, cineva mi-a spus ca nu e de bun gust sa revii la apeluri nepreluate, cine are sa ma gaseasca, neaparat va reusi. Si daca era cineva a carui numar mi-ar fi trebuit urgent, iar eu l-am pierdut? Am facut naveta prin telefon printre citiva oameni, ca sa aflu alte citeva numere pe care nu le mai am.Obositor si enervant este pescuitul de numere de telefon de la cunostinte, chiar de la o buna dimineata…Cu ocazia asta insa am aflat ca Ion se indrepta spre Orhei cu niste norvegieni, iar Onorica nu are somn din cauza fisurii din PLDM.

Cum am ajuns eu la asa zile? Pai am facut o boroboata si am apasat pe un Yes in loc de No. Pentru ca atunci cind acelasi mesaj, in fiecare zi, iti propune sa faci o renovare in casa, tu chiar daca nu ai deloc nevoie, intr-un moment dat cedezi. Si zici: las ca nu strica.

Agenda, secrete, planuri, notite….toate au plecat pe apa simbetei telefonice. De aceea va recomand:
1. Nu faceti update-ri nechibzuite la Iphone.
2. Faceti backupuri inainte de orice update nechibzuit.

Catre toti oamenii de buna credinta. Sunati-ma, va rog, ca sa-mi restabilesc cartea de telefoane. Si catre toti cei carora le-am promis intilnire, proiecte, bani, iubire, sunati-ma sa-mi restabilesc agenda in calendar. De poze si muzica nici nu mai sper. Atita timp cit vor mai exista utilizatori de tehnologii de-al de mine, simplele agende de hirtie vor fi un cadou foarte bun la sfirsit de an.

CĂLĂTORII

Amsterdam, paţani, Amsterdam

De atâtea ori am făcut declaraţii de dragoste pentru oraşul unde mă simt cel mai bine, încât mă tem să cad în banalitate. Am reuşit să molipsesc cel puţin 3 moldoveni cu virusul Amsterdam. Aşa că acum îi las şi pe alţii să-i cânte elogii. Eu m-am simţit om, alţii au filmat amintiri:))

Mai jos aflaţi şi motivul revenirii mele în Amsterdam pe 30 aprilie 2011. O gaşcă de 30 moldoveni urcaţi pe o barcă pentru a celebra sărbătoarea oranj a libertăţi, desfrâului, dezlănţuirii şi a bunei dispoziţii.

De-ale mele

Mai

De asta nu-mi place să scriu sms-ri de Paşte şi Crăciun….pentru că mă zacalibesc.Şi pentru că eu nu vreau să zacalibesc pe nimeni. Mai degrabă sun. Sau nu sun. E mai bine sa suni. Doar pe cine vrei tu.

De asta, probabil, am sarit peste toate urarile prilejuite de sarbatori, in speranta ca ma veti intelege. Vreau sa fiu sincera cu voi. E ceva ce nu mi se pare normal in toate aceste obiceiuri. Intii de toate superficialitatea cu care se tine un post. De aici, se uita cu tinjeala la carne, dincolo trage la tigari de-i crapa falcile. Evlaviosii iesiti din post si scapati la masa de sarbatoare. Oua inrosite cu, сhimicale. Mincare facuta joi-vineri si consumata timp de-o saptamina. Pasca si cozoncaci cu tonele, care se usuca undeva, in bucatarie. Da eu mai bine nu ma duc ipocrita la slujba de Inviere, decit sa ma duc cu 5 min inainte de a stropi preotul slanina, casul, si ouale cu agheasma. Am fost anul trecut. Diajiuns. Fie ma duc si stau cuminte toata slujba si ma las patrunsa de atmosfera, fie dorm pacatoasa. Dar nu incerc eu sa bifez de forma niste obiceiuri, in speranta ca Doamne Doamne e ocupat cu pacate mai grave, taman atunci cind fac ceva pe dos.
Ploua cu primavara. Mai. Luna mai. Sunt din nou o chisinauianca fericita. Mi se intimpla atit de rar pe parcursul unui an sa ma bucur de orasul nostru, incit vreau neaparat sa punctez momentul. Este singura luna din an cind Chisinau are un stapin, pe bune. Stapinul se numeste Mai si tine cam o luna.O luna de miresme imbatatoare, strazi nocturne, pustii si usor afectate de umbrele frunzelor proaspete. N-ar strica sa vindem pachete turistice: Chisinaul in mai. Mai verde, mai proaspat, mai curat, mai rar. A ramas doar o luna, iar eu tot nu stiu cine ar putea indeplini anul intreg functiile lunii Mai. Unul e balamut, altul necunoscut, unul e de forma, altul e mai batrin decit anii pe care ii are. Eu nu mai vreau sa aleg raul cel mai mic. Dar oare e cum vreau eu?