Unde lutul începe să respire

Pe eroul postării de azi l-am cunoscut acum 2 ani la Iurceni, la Bâlciul Olarilor. Mi-a atras atenţia căldura cu care comunica cu oamenii şi umorul cu care îşi trata lucrările din lut. Datorită acestui umor şi lucrările i se vindeau ca pâinea caldă. Ne-am revăzut peste 1 an la acelaşi eveniment. Iar mai apoi, în decembrie, am aflat că lucrările care au făcut furori la Balul Brazilor de Crăciun purtau semnătura întregii sale familii: Andrei, Victoria şi cei 3 copii ai lor. Bradul cu 164 de ulcioraşe din lut atunci a luat locul 2.

Iar acest brad a fost creat de Alin, unul dintre copiii familiei Sclifos şi s-a vândut la Bal cât ai zice peşte. Alin are o pasiune pentru tot felul de avioane, tancuri, vapoare şi soldăţei. Şi este foarte talentat, ca tata şi mama.

Imediat după Bal am primit o invitaţie pentru a veni în vizită la familia Sclifos. Am întrebat dacă vom putea vedea şi atelierul de lutărit. Am un vis de mulţi ani să pot avea şi eu un aparat la care să învârtesc lutul. Şi pentru că deocamdată rămâne doar un vis, mi-ar fi plăcut să vin cu fetele şi să încercăm măcar o dată această îndeletnicire. Acum o săptămână, în sfârşit, am făcut o vizită la familia Sclifos acasă. Andrei pare să nu ardă de nerăbdare să se vadă la tv, de aceea ne-am înţeles să vin fără cameră, deşi mi-ar fi plăcut enorm să pot face o poveste despre această familie de milioane. I-am cerut permisiunea să fac o postare pe blog. A zis că dacă vreau eu aşa, fie.

Pe lângă tocana de iepure şi plăcintele a căror gust probabil îl voi ţine minte tot timpul, am rămas în memorie cu o emoţie care neapărat trebuie să fie pusă în topul motivelor pentru care merită să vizitezi Moldova. Nu sunt atât de multe aceste motive, dar ospitalitatea, căldura şi generozitatea cu care unii oameni ştiu să-şi primească musafirii sunt calităţi pe care nu toate popoarele le eu. După masă a venit şi momentul intrării în sanctuarul meseriei care învie lutul. De aici în colo urmează doar poze.

 

Bineînţeles după o vizită ca asta nu puteam pleca acasă fără un cadou de la meşter. Acest melc este acum o amintire la fel de frumoasă ca şi cele care s-au păstrat doar în memorie. Andrei, ştiu că nu arzi de nerăbdare să ştie toată lumea cât de bravo eşti, dar eu mă închin în faţa talentului, zelului tău şi pozitivismului cu care încarci orice centimentru din jurul tău. Casa ta, familia ta, curtea, ta, gardul tău, vecinii tăi sunt o dovadă a faptului că omul face locul. Oriunde ar fi, chiar şi în Moldova.

Comentarii