AM GĂTIT CA PENTRU O NUNTĂ SAU CUM SĂ ADUNI 100 DE MII PENTRU BINEFACERE

M-a sunat într-o bună zi Doamna Ala Beleavschi, Ambasadoare a Moldovei la Ottawa . Mi-a zis că au în capitala Canadei un concurs culinar al bucătarilor de ambasade și că ar fi bine și noi să prezentăm Moldova în acest an. M-a întrebat dacă vreau să particip. Eu la auzul cuvântului concurs nu mă incit, pentru că nu am căștigat nici un concurs în viața mea și nu-mi fac iluzii. Mie nu-mi merge să câștig concursuri.Dar, auzind că putem prezenta Moldova la un eveniment culinar cu reputație, mi s-au aprins ochii și bineînțeles că am spus DA! Asta înainte ca să aflu care sunt condițiile.

Am primit condițiile peste ceva timp, după ce ne-am înregistrat la competiție. În mesaj scria asa: să fie neapărat proteine în rețetă, adică să nu lipsească carnea și să fie pregătite…300 de porții.  Aici m-a speriat puțin. Dar puțin de tot și am zis fix ca și Scarlett O’Hara din “Gone with the wind”: eu la asta mă voi gândi mâine…

E vorba de Embassy Chefs Challenge – un eveniment de binefacere anual, în cadrul căruia bucătarii de ambasade prezintă o rețetă tradițională a țării lor într-o cantitate suficientă cât să hrănească vreo 300 de invitați, Aceștia plătesc 100 $ la intrare, bani care alături de alți bani căștigați la licitație merg la IBD, o fundație care se ocupă de bolile grave ale intestinului. De data aceasta ei și-au propus să doteze un spital pentru copii din Ottawa cu echipamente de ultimă generație.

Așadar 5 noiembrie, 2015, era acea zi în care urma și Moldova să își facă prezența la acest eveniment.

Ce gătim? M-am frământat mult. Și am ajuns la concluzia că orice aș alege nu poate fi nici fin, nici elegant, nici foarte impresionant. Bucătăria noastră tradițională e super gustoasă, e bogată, e variată,  dar nu e de competiții, în forma ei pură. Ea trebuie reinventată, stilizată, reconceptualizată, pentru a merge la competiți culinare. În plus, noi nu suntem obișnuiți cu porții mici. Spuneți-mi măcar un fel de bucate tradiționale care să fie în porție mică, gen gustărică, dar să fie și competitiv.

Așa că am mers pe roșii și ardei umpluți, iar sarmalele cu ciuperci și costiță afumată le-am gătit în dovleac. Pentru a completa tabloul, am gătit adjică de casă. Am mers pe ceea ce e gustos, dar și arată cât de cât atractiv. Am mers pe o rețetă pe care să o pot explica.

A venit timpul de făcut comanda de ingrediente. Voi ați socotit vreo dată  cât orez e nevoie pentru 300 de porții de ardei umpluți? Dar de cât pui, ulei, pătrunjel ar fi nevoie? Nu? Nici eu. Am stat ore în șir cu calculatorul și am adunat gramaje și am tot făcut liste. Apoi am fost pentru o zi la Ottawa ca să vedem locul eventului.

Cu 3 zile înainte de eveniment, ingredientele au ajuns la mine acasă. Și atunci, eu mi-am amintit din nou de Scarlett și am început să mă îngrijorez. Cu cine fac eu toată nunta asta?

M-am adresat la gospodinele din comunitatea noastră de la Montreal. Normal că lumea lucrează, e ocupată, are copii de dus la activități și de gătit cine pentru soți. Dar s-au găsit câteva suflete cărora li s-a făcut mila de mine. Evenimentul era joi seara, noi am pornit claca marți pe la amiază. În prima noapte am dormit 3 ore, în a doua zi cam tot atâta.

Casa mea s-a transformat într-o fabrică de umplut ardei și sarmale. Eu nu am mai rămas cu nici o emoție după acest maraton, atât de tare am obosit. Am păstrat însă multă recunoștință pentru toți oamenii care mi-au sărit în ajutor. În primul rând, Andrei, care m-a răbdat în toată isprava asta și m-a salvat când mi-a fost cel mai greu, fetele mele care m-au suportat, lipsindu-le de atenția mea.

Liuda Terzi și Richard care au tăiat la ciuperci de le-au visat și noaptea, Mihai Bletea Filat a avut grijă de dovleci și de bostănica Magda, Diana Bletea-Filat a tot spălat și tăiat legume, apoi a învârtit sarmale, alături de Viorica Șubă, care pur și simplu merită toate aplauzele pentru sarcificiul de timp făcut pentru ardeii noștri, alături de Lilia Pleșca – marea gospodină a comunității noastre și mama sa Tatiana.

Mi-au fost de ajutor și Natalia Bodrug-Zamă și Olga Știucă și verișoara mea Dorina Cotuna. Uite-așa o gașcă am fost noi la gătitul ardeilor umpluți pentru 300 de guri. Între timp lavuarul se defectase, aragazul începea să nu mai funcționeze, iar cuptorul a lucrat non-stop vreo 20 de ore, umplând casa de miros de afumătură și ardei copți de care nici azi nu pot scăpa.

Din păcate eu nu am apucat să mă bucur de acest eveniment. În clipa în care am încărcat mașina și am ieșit din casă spre Ottawa, m-a pocnit un virus.  Atunci când am ajuns la Ottawa, de-abia de mă țineam pe picioare.

Așa că aici, de mare ajutor ne-au fost angajații Ambasadei Moldovei la Ottawa, Veaceslav Zubcu, Steliana Capalb și fetele de la Asociația Moldovenilor din Ottawa – Valeria Dumbravă – Triboi și Cristina Dumbravă. Oameni buni, nu știu cum să vă mulțumesc.

Evenimentul în sine este popular și extrem de bine organizat. Poate nu e un eveniment sofisticat, nu e cu oameni așezați la mese și nici nu e cu rochii de seară. Nu e cu artiști mari, o trupă de bar a cântat toată seara, iar prezentatorii aveau dese momente de suspans.Dar Garda Regală ne-a însoțit la inaugurare și lume bună, flâmăndă și generoasă s-a adunat destulă. Oamenii au îndragit bucatele noastre. Mai reveneau după o porție, apoi mai reveneau după adjica.

Concursul a fost câștigat de Trinidad și Tobago. Bucatele prezentate de restul participanților au fost variate și curioase: carne de porc caramelizată în sirop de arțar, fructe de mare marinate, supă cu lapte cocos, carne de capră cu legume, rulouri de carne în varză…pentru 100 $ oamenii au fost în seara aceea prin 8 țări și eu cred că asta a meritat toți banii.

În timp ce eu mai zăboveam pe scaune, leșinată de febră, ardeii noștri se împărțeau ca pâinea caldă. Nu exagerez, oamenii au rămas mulțumiți. Da, prezența în farfurie nu era haute-couture, dar la generozitate și gust nu rămâneam în urmă.

Rezultatul serii: 100 000 $ adunați penru o cauză nobilă și 300 de oameni care au fost în 8 țări timp de câteva ore, fără să ia avionul.

Mi-am luat lecția. Și pentru fiecare lecție există un preț. Prețul meu a fost 2 zile în pat, dar cu amintiri care nu se uită atât de ușor. Pentru ce am făcut noi asta? Nu asta e întrebarea.

Întrebarea este de ce?

Pentru că putem, dacă vrem, oricât de departe de casă ne-am afla, să ne susținem, să sărim la nevoie și să facem eforturi și sacrificii de dragul ei, a țării noastre, ai naibii de bătute de soartă.

Intenționat v-am dat nume și v-am povestit despre oameni pe care probabil nu-i cunoașteți. Ca să vă convingeți că ei, Moldovenii solidari, receptivi, muncitori există. Și ei sunt mulți, peste tot în lume. Mulțumesc!

Comentarii