All Posts By

Nata Albot

De-ale mele

Un pasaj cu Bucureşti despre Chişinău

Am fost la București. Ca să văd un concert, ca să văd oameni dragi, ca să mânînc o ciorbă după care mă topesc,  ca să dorm într-o casă veche românească, printre tablourile uimitoare ale Eudochiei Zavtur, ca să văd studiourile performante ale unei televiziuni, ca să o cunosc pe jurnalista Carmen Avram și să mă liniștesc. Nu mai mă mai simt atât de singură în boala pentru meseria mea.

În primul rînd am un cuvânt de bine pentru drumurile din România. În doar 4 ani, de când fac parte din EU, românii și-au tras drumuri. Drumuri foarte, foarte bune. De nota 10. Am fost și iarna în România. Chiar și prin cele mai părăsite sate, m-am rătăcit, dar drumurile continuau să mă uimească. La noi nici cele care se fac acum nu arată ca cele din România. Mă aflam la volan și simțeam cum drumul mă poartă ca o apă. Mi-am amintit atunci de problemele cu proaspătul asfalt de pe Alba Iulia, cel din Valea Trandafirilor sau chiar și cel de pe șoseaua Chișinău-Leușeni. De ce oamenii, în mâinile cărora ajung niște bani de administrat pentru un bine comun, nu-și pun problema unui ecou pe care îl va avea escrocheria, furtul, neglijena față de acești bani și mai ales față de așteptările înșelate ale oamenilor. Eu pe fiecare dintre cei care au pus mai puțină smoală în asfalt i-aș pune cu burta goală pe panouri și aș scrie pe aceeași burtă: Aici sunt banii dvs!

Bucureștiul mai are o mândrie și merită aplauze. Vara aceasta bucureștenii s-au ales cu o construcție, cea mai mare de acest gen din Europa. Un pasaj care risca să fie numit în cinstea primarilor care nu se puteau înțelege al cui e meritul: “Pasaj început de BĂSESCU şi terminat de OPRESCU”, dar într-un final s-a ales să fie numit în cinstea lui Matei Basarab.

Îi lipsesc pistele pentru bicicliști și băncile de pe care să urmărești priveliștile din jur. Dar, decât așa priveliști, mai bine fără băncuțe. Parcări, mașini, mașini, parcări…offf.  Pasajul însă uimește prin proporții și prin iluminarea nocturnă. Mai tristă este însă situați chiar din centrul Bucureștiului.O sumedenie de clădiri vechi, care ascund atâtea povești, taine și istorii, pe care nimeni nu mai vrea să le cunoască, lăsate de izbeliște. Bineînțeles,  când ai de ales între a oferi o soluție practică pentru traficul aglomerat  și a investi banii în niște case vechi, vei alege prezentul, nu trecutul. Dar, vai, cât de urât arată Bucureștiul acolo, unde unii se fac a uita istoria. Clădirile vechi, pe care timpul, dar mai ales intențiile necurate ale unora, le transformă în pietre de mormânt. Știi că trebuie să stea acolo, dar nu-ți vine să te uiți la ea. Mai am o poză pe care am făcut-o în București. Așa că să-i simțiți atmosfera. Cred că bucureștenii au internet bun, deci viitorul sună bine. Dar la capitolul trecut, cabluri nu prea se trag.

Scriu despre toate astea, pentru că am profitat de escapada mea scurtă, ca să iau o gură de aer. Nu mai pot de atâta Chișinău în care nu ai ce face. Știu exact ce m-ar face  să-mi placă de orașul nostru. Încă vrea 3 parcuri ca Dendrariul de pe str. Creangă, încă vreo 30 de terenuri ca cele instalate de Vitanta, un centru istoric cu edificii restaurate ca cel de pe str.S.Lazo colț cu București, străzi pietonale – măcar una, piste pentru bicicliști, nici un panou publicitar în centrul istoric, nici o gheretă cu fundul spre Primărie, plăcuțe informaționale, cu indicatoare și mesaje binevoitoare pentru cetățeni și turiști și ăsta e doar punctul întîi. Dar asta nu se va întîmpla niciodată. Niciodată în viața mea, precizez.Îmi pare rău să fiu atât de categorică, dar atâta timp cât nu vom avea un primar hotărât, cu o mână de fier, atâta timp cât oricine își va șterge picioarele de istoria Chișinăului, de tinereațea primarului, de legi și de viitorul copiilor săi, Moldova va avea o capitală din care nu turiști, ci proprii locuitori vor căuta să evadeze.

11 October 2011
EVENIMENTE

Pofta mare, Chisinau!

Bintuie un virus. Unul foarte naspa. Iti infunda nasul, nu mai poti deloc respira spre seara.Iti vine mereu sa stranuti, dar nu tot timpul iti iese. Si asta e foarte enervant. Trag apa cu sare pe nas, ustura si injur in minte tot globul pamintesc,  apoi incepe putin sa ma lase. Dar obsev cum ii atinge pe cei din jur. Familie, colegi. Deci, paziti-va. Bantuie un virus.

In aceasta toamna, fara sa-mi dau seama, am pornit sa realizez un vis mai vechi de-al meu. Acela de a petrece si altfel sarbatorile noastre. Acum 3-4 ani am scris un proiect. Am ajuns pina la a negocia cu cei de la Cartea Recordurilor Guinness. Vai, cit business e si acolo. Pentru a certifica un record iti cer sa le respecti proceduri, sa platesti cu bani grei echipa de experti si tot sa. Deci era nevoie de prea multi bani pentru o idee aplicata in MD. Si nu-s buna eu la a-mi vinde ideile. Ma pricep la a le inghesui in cap, dar nu si la a bate pe la usi cu: dati-mi si mie niste bani, am o idee geniala. Multi bani. Asa ca am ramas cu proiectul neimplinit si l-am lasat de-o parte pentru vremuri mai senine.

Acum, de citeva saptamini, ma framint cu Hramul Chisinaului. As fi putut sa ma ascund dupa diverse circumstante si obstacole si sa-mi petrec aceasta zi cumva mai omeneste. Nu, m-a impins pacatul sa-mi iau belea pe cap. Dar, ce belea.Vom organiza cu Jurnal Tv primul din istoria Chisinaului show gastronomic in plina strada.

Hramul Chisinaului pentru mine, in special in ultimii ani, cind am devenit mai critica si mai pretentioasa, este mai tot timpul o deceptie. Mesteri populari, minunati, scumpi si talentati, inghesuiti pe un gazon, fara mese, fara scaune, vinzindu-si munca direct pe jos, pe trotuar. Concerte fara un concept mai iesit din comun, scenarii create nu de dragul sarbatorii ci pentru a unge ochii. Deci, sufletul meu nelinistit, cauta ma mult. In primul rind, niste traditii instituite si respectate de-a lungul anilor. Cum ar fi o stilistica vestimentara si cromatica a Sarbatorii. Toti Chisinauienii ar trebui de buna voie si mai ales cu multa mindrie si bucurie sa stabileasca culoarea orasului lor. Daca e alb, alb sa fie, vorba cintecului. Daca praful nu va permite sa vedeti alb, hai sa alegem o alta culoare. Si sa poarte toata lumea aceasta culoare in par, haine, accesorii, drapele. Cei care nu au aceasta culoare in garderoba sa poata imediat sa-si cumpere in strada un tricou, o boneta, o ghirlanda sau o geanta de culoarea orasului. Olandezii au ales oranjul pt ziua lor nationala. De ce nu si-ar alege si chisinauienii culoarea pentru a o purta si a aduce un omagiu orasului lor? Oare nu ne-ar face asta sa ne simtim mai aproape? Tot de Ziua Reginei olandezii organizeaza si cea mai mare vinzare de second hand. Dar ce second hand! Asa cum pentru noi second handurile reprezinta notiuni gen sarac, murdar, rupt si mai ales purtat de altcineva, am putea sa organizam ceva ce ne reprezinta. De ex, sa avem cel mai mare Tirg de Mirese, adica fete nemaritate, care sa-si demonstreze calitatile, in speranta gasirii unui mire. Sa vinda o mincare gatita de ele, o haina cusuta sau crosetata de ele, sa demonstreze ce conseve pt iarna pot face, cum se pricep la cusut un nasture direct pe sacoul imbracat sau cit de repede pot lega o cravata. As mai organiza o parada anuala a tinerilor designeri, pe care sa-i sustina statul sau chiar primaria si pe care sa-i incurajeze sa munceasca pt aceasta tara. O expozitie de lucrari trasnite ale artistilor liberi. Sa poata oamenii patrunde in atmosfera in care traiesc cei care creaza in Moldova. As face o competite de purtat neveste in brate sau de fugit pe tocuri. Vai cite as face..dar pina vor veni la putere oamenii pe care il vor interesa si alte idei decit mocirla in care traim si mucegaim de atitia ani, va invit la ceea ce indrazneste o televiziune ca Jurnal Tv sa organizeze. Pe 14 octombrie, in fata Primariei vom folosi 300 kg de ciuperci pentru a face cea mai mare ciulama de ciuperci din toate pe care le-ati mai vazut pina acum in MD. Vom pregati si 3 ceaune de 50 de kg de mamaliga. Cel putin acesta ne e planul. Poftiti la Hramul nostru.Am emotii mari. Dar oare nu de ele e nevoie pentru a ne descreti putin fruntile!?

5 October 2011
De-ale mele

La shopping, după demnitate

Tema de azi s-a născut vineri. Când am ieşit puţin cam dezorientată în stradă, ca să găsesc un magazin din care să mă îmbrac pentru o nuntă. Mă vedeam cu un costum alb, din sacou şi pantaloni, cu o bluză neagră pe care o am în dulap şi pantofii de Zara, de culoare oranj. Deci ştiam exact ce caut, dar nu ştiam unde să caut.Pentru că unicele împrospătări de garderoba la Chişinău le mai fac la Yardsale.  În rest, magazinele gen BOVONA, IMPERIA MODY SAU ELENA VELEŞCU SRL  mai mult te alungă decât te cheamă la cumpărături. Am dat un search prin redacţie şi am pornit la drum. Pe jos. Ideea de a intra în contact direct cu atmosfera Chişinăului m-a cam speriat. Mie nu-mi prea place să mă întristez cu bună ştiinţă. Aşa că am hotărât să-mi pun ipodul în urechi. Acolo răsuna tare dulce şi ciudat de vie, Amy Winehouse. Exact ce-i trebuie Chişinăului, ca să-l poţi consuma ca şi oraş.

Dulce e toamna în Moldova. Dar nu suficient de dulce pentru a reduce din amarul provocat de ce-mi vedeau ochii. Oameni horopsiţi, călcaţi şi smeriţi. Bătrâni care îţi spun pentru 2 lei ce greutate ai. De asta merită să trăieşti o viaţă, nu? Bărbaţi care poartă genţile nevestelor.Din alea de lac, Louise Vuison. Da nu le mai ajutaţi atâta!Mai bine nu le-aţi mai înşela şi aţi veni mai devreme acasă. Femei care comandă pentru iubiţii lor hlanţuguri de aur din Italia şi după aceea le verifică sms-le, ca nu cumva să se găsească vreo clientă la hlanţug. Fete care se îmbracă ca nişte ţoape şi după aia se plâng că nu au cu cine face copii.Şoferi de maxi-taxi pe care i-aş pedepsi  doar cu Radio Micul Sămăritean în bus, pentru cât rău fac acestui oraş. Poliţişti burduhoşi şi neruşinaţi. Cum poate un om cu o burtă atât de mare să inspire respect? Când el propriile pofte nu şi le poate stâpăni. Iată şi un reporter de la mine întrebând trecătorii speriaţi despre viagra. Oamenii fug de cameră ca de râie. Umblă gheboşi. Şi eu încep să mă gheboşesc. Mulţimea te face să devii şi tu parte din ea. Vitrine urâte, praf, oameni scapaţi, cu torbele pline, impiedicându-se în ele în timp ce traversează strada la roşu. Vrei nu vrei te apuci şi tu să treci la roşu. Şi uite-aşa am ajuns în faţa unei vitrine cu haine din angora,cu paiete multe  şi am uitat de ce-am mai venit. Oraşul m-a înghiţit. Am sunat-o pe Valentina Vidraşcu din faţa magazinului spre care am mers şi am rugat-o să mă salveze.M-a salvat, ca de obicei. Am făcut 180 de grade şi am plecat înapoi de unde am venit. Dar atmosfera capitalei noastre m-a făcut să înţeleg un lucru. Numai oamenii sunt de vină pentru ce li se întîmplă. Oamenii simpli, de rând. Cei care tac şi înghit zilnic noi găluşte servite de politicieni. Cei care nu pun nici un preţ pe demnitatea poporului pe care chipurile îl conduc. Fix ca şi femeile, bătute şi nefericite, care se ţin scai de jlobii lor.

Marea Adunare din 89 a fost un miracol.A fost un suflu. Cu mulţi oameni uniţi. De ce oare nu mai suntem? Că dacă am fi, PMAN ar fi zilnic o mare adunare. Aşa încît cei care au primit câte un vot de la noi să vadă că au de condus oameni şi nu o cireadă de animale care de foame, e gata şi zoi să înghită.Cea mai mare performanţă a acestor 20 de ani de independenţă este nimicirea în moldoveni a ultimelor rămăşiţe de demnitate. Nu e vorba despre demnitate naţională sau alte noţiuni patriotice. E vorba despre cel mai elementar orgoliu. Acela care se trezeşte în om atunci când înţelegi că cineva te calcă în picioare. În fiecare zi suntem călcaţi. Azi de vreo 12 ori. Şi nici o reacţie. Suntem numai buni de ieşit în Europa fără vize. Cum e să fii politician într-o ţară în care poporul înghite toate porcăriile tale şi le uită fix a două zi, când mai faci alte porcării?

Noi avem nevoie de un adevărat 7 aprilie. Cine oare să ni-l organizeze?

4 October 2011
De-ale mele

Nici Lupu nu mai vrea

Bună seara! Vă vorbeşte preşedintele dvs. Ei şi ce dacă-s interimar? Şi interimarii vor atenţie!

Am o declaraţie. O fac în oră de maximă audienţă. Ca nu cumva vreo gospodărie să rateze adresarea mea atomică. Taman atunci când expiră termenul de alegere a preşedintelui.

Aşa dar, azi mi-am scris discursul pentru că m-am săturat să mă tot critice toţi pentru limbă mea română de Bălţi. Şi chiar dacă mi-am scris discursul, tot n-o să înţelegeţi mare lucru. Pentru că eu pur şi simplu am nevoie de puţină atenţie.

Deci, eu foarte tare mă simt preşedinte, eu mă văd, mă aud, mă visez preşedinte, dar v-am strâns pe toţi la ora şapte seara in faţa ecranelor azurii, ca să vă vrăjesc puţin. Să vă spun cât de naşpa ne merg treburile. Pentru că noi, de-atâta joc în bunghi nici n-am observat cât de tare s-a împuţit toată povestea asta. Şi de aceea, am vrut să vă spun, chiar dacă voi nu mă veţi crede niciodată, că eu nu mă mai ţin de funcţia de preşedinte, adică я не держусь за должность президента. În rest, vă las pe voi să ghiciţi de ce era nevoie de aceasta solemnă adresare a mea către popor. Puteam şi eu să le spun la băieţii din alianţă că-s pas.  Dar nu ar fi avut aşa efect. Ca nu cumva dacă şi de data asta, când eşuează tentativa de alegere a unui preşedinte, să creadă cineva că e din nou, din cauza visului meu din copilărie.

Al vostru. M. Lupu. Preşedintele care nu mai vrea să fie preşedinte. Da şi-s nebun să mai vreu să fiu preşedinte pe aşa ţară. Şi mie fabula cu vulpea şi strugurii cel mai mult îmi plăcea în copilărie.

Mai pe scurt, Marian Ilich. Mamica mea iar n-a inţeles ce-aţi vrut sa spuneţi. Urgent un speechwrghiter pt popor trebuie de angajat.

În altă ordine de idei. Habar n-am al cui om e Pulbere.  Cineva zice că a acceptat nu ştiu ce ceas scump de la Voronin, altcineva zice că i-a stat ca un ghimp în fund lui Ghimpu. Am urmărit din prima clipă episodul cu sinucigaşele sale declaraţii. Şi fix ca-n povestea cu regele gol. S-a apucat cineva să strige că regele-i gol(în acest caz e vorba de colegul său ), că toată lumea a şi observat că e gol. Preşedintelui Curţii Constituţionale a declarat că dacă şeful statului nu va fi ales până pe 28 septembrie, Parlamentul trebuie dizolvat. În caz contrar, orice decizie luată de Legislativ după 29 septembrie ar fi ilegală. Adică de măine avem o guvernare în afara legii. Cum vă place? De 2 ani nu pot alege un preşedinte, iar de joi nici ei nu sunt măcar legali. Asta a vrut să ne spună Pulbere? Deci, unde-i tupeul, unde-s depăşite atribuţiile profesionale? Asemenea declaraţii putea să le facă şi-un prost.Era suficient să răsfoiască legea.Cred eu.

Eu care credeam că toţi judecătorii ăştia le suflă în fluier stăpânilor, am rămas suprinsă de libertatea cu care a făcut aceste declaraţii ex-preşedintelui Curţii Constiutţionale. M-am gândit atunci fie că Pulbere este foarte sigur de cei care îi stau în spate, fie că a venit epoca libertatăţii de exprimare chiar şi printre cei care vin din unul dintre cele mai corupte domenii din Moldova. Unde, o mână spală pe alta. Dar nu am avut dreptate. Nici acea epocă n-a venit şi nici spatele lui Pulbere n-a fost atât de sigur.

Îmi pare rău însă, că prin această demitere, au fost strivite orice porniri de exprimare liberă printre cei care ne pot comunica foarte multe lucruri curioase.

D-ul Pulbere,daca a mai ramas порох в пороховницах, poate ne spuneţi cui i-aţi tăiat calea? Şi chiar de joi avem un Legislativ ilegal?Kapetz…Noroc de bloggeri, ca nu-i demite nimeni.

 

 

28 September 2011
De-ale mele

VIPuri, Face Control şi glume despre nunta anului

Societatea înaltă a Chişinăului este formată pe citeva principii. Selfmade-rii şi prin Moştenire made-rii.

Selfmade-rii sunt cei care nu se ştie de unde au apărut, au ştiut cum să dea din coate şi au rezistat în faţa diferitor calamităţi sociale. Prin moştenire, în categoria VIP-lor, ajung  cei care sunt conectaţi relaţional la VIP-ri. De pe spatele părinţilor decolează copii, de pe cel al iubitului decolează iubita sau invers, de pe cel al soţului decolează soţia sau invers, de pe spatele fratelui decolează o soră şi tot aşa.  Mai exista şi un alt set de criterii: cel profesional şi cel de origine etnică. Unii sunt apăruţi în high class graţie profesiei, activităţii, alţii pentru că au rădăcini străine . Tot felul de ambasade, peace corpuri, organizaţii importante si altele. Pe aceştia foarte usor îi depistezi în mulţime. Ei poartă bocanci din piele roscată, au fizionomie inteligentă şi poartă cravată cu romaniţe sau oameni de zăpadă. In high class-ul nostru mai intra şi o gramadă de fete extraordinare.Chitite. Şi ele un fel de self made-ri. Adică, dacă nu insistau ele să apară prin reviste, nimeni nu mai apuca să descopere aşa comori.Ele îşi fac aranjare la salon pt fiecare recepţie, au un machiaj bun pentru luptă şi ies in evidenţa prin nivelul serios şi conştiincios de pregatire pentru ieşirea în lume. Spre deosebire de societaţile bine conturate ale altor ţări, în high class-ul moldovenesc oricine poate peste noapte deveni high class. Te-ai înţeles cu 7 revsite să scrie despre tine o lună şi jumate şi gata eşti VIP.Revistele noastre ştiu că au un cititor nepretenţios. O să înghită orice. Eşti invitat la tot felul de recepţii şi lansări deosebit de importante. Şi nu contează că tu abia eşti proprietara noului,al miilea salon de frumuseţe sau  companie de turism apărute peste noapte în Chişinău. Exist, deci sunt VIP. Aşa dar felul în care oamenii pot ajunge pe coperte de reviste în Moldova vorbeşte despre faptul că revistelor le e fix în cot dacă o să se vândă proaspătă ediţie sau nu. Ele nu trăiesc din vânzarea revistei prin copertă. Acestea adesea sunt gratuit repartizate în locuri de aglomeraţie sporită. Restaurante, saloane de frumuseţe şi cluburi. De câteva ori pe an se mizează şi pe o faţă populară, o personalitate cu magnet. Dar astea sunt excepţii. Calendarul anual de  apariţie pe coperte este împărţit între companii care îşi scot, cu ocazia aniversării, toată echipa de manageri într-o poză, însoţită de sloganul: Suntem o echipă şi asta ne face cei mai puternici. Apar pe coperte şi străinii. Of, tare ne mai palce să-i pupcurim. Şi lor le place. Ce să-i faci? Cine-i cu banu, ăla comandă muzica. Străinii vin cu vreo remarcă neaşteptată pe copertă,vis-a-vis de cât de primitoare este Moldova: Femeile din Moldova sunt cele mai frumoase! Avem multe VIP-ri. La noi toţi sunt Vip-ri. Şi asta nu e rău.Asta, de fapt, înseamnă că moldovenii nu au nevoie de Vip-ri. Şi nici ele de moldoveni. Ne place să trăim cu toţii în colb şi să fim cu toţii importanţi. Cantitatea de VIP-ri pe metru pătrat în Moldova depăşeşte cantitatea de memorie  care ar trebui să ţină minte cine-s oamenii aştia şi de ce ei au devenit atît de cunoscuţi. Cert e că au apărut printr-o sumedenie de poze de la petreceri şi n-ai cum să nu le spui bună seara. Chiar şi în gând.

Azi am văzut la uşa unui club cum oamenii se împart pe categorii. Criteriul de sortate, unul foarte primitiv: ai hlanţug cu cruce  la gât, eşti tuns ca un cioban, ai statura sub mediu, porţi adidaşi albi – gata, nu treci face controlul. Nu mai meriţi să intri in local. La face control –  baieţi de-alde Şoltoianu. Sila esti. Nichevo bolishe ne nado. Poate doar un pistol pentru autoapărare. Mai stii, cine o  vrea să le facă vreun rău.

Mai pe scurt. Azi am aflat cum miroase carnea ţinută 21 de zile în vacuum pentru a fi gata de pregătirea unui steak. S-a deschia un local nou în Chişinău. Foarte drăguţ în interior şi binevenit pentru carnivorii din Chişinău. Şi tot azi am înţeles că nunta lui Ilan Shor nu doar face senzaţie în MD, ci chiar este o senzaţie. Din moment ce, una dintre cele mai populare teme pentru glume la o seară de comedy a fost tocmai despre nunta anului.Apropo glumele destul de inspirate. Un stand up comedy cu Zebra Show destul de.

Am fost destul de vagă. Ştiu. Da ce să fac eu dacă voi vreţi nume, exact, adrese, numere de telefon? C ine şi cu cine? La redacţia noastră a parvenit o scrisoare plină de revoltă. Cică scriu din ce în ce mai prost şi nu mai sunt pe plac. Dar cineva s-a întrebat vreo dată cât de mult eu mă strădui să vă plac? Eu azi m-am întrebat. Eu chiar mă strădui. Sincer.Vă rog, mai daţi-mi o şansă. Altfel…ce rost mai are să ţin acest blog.

23 September 2011
De-ale mele

Dar tu cum evadezi din acest coşmar?

Azi o zi eco. Din prima clipă cînd m-am trezit, am înţeles că voi lăsa maşina acasă. Mi-am zis să încerc măcar pentru o zi să ajung la muncă ca un simplu pieton. Unul care poate opri un maxi taxi acolo unde i se scoală, care inhalează un proaspăt fum de ţigară tras de şofer chiar în salon. Care caută în Chişinău,cu ochi flămânzi, măcar un cui frumos de care să-şi agaţe privirea şi care în fiece zi tot mai mult nu vede lumina de la capătul tunelului.

Un om comite 2 omoruri timp de 8 ani şi riscă să fie achitat pentru cel din urmă pentru că panimate-li, el se apăra, fix ca acum 8 ani. Stau şi mă întereb, ce năzdrăvănii trebuie să faci, ca oamenii din preajma ta atât de tare să vrea să te omoare şi tu,  la rându-ţi, să reuşeşti primul să tragi gloanţe în ei. Iar mai apoi, să fii lăsat în libertate, de parcă nimic nu s-a întîmplat, să mai împuşti  vreo doi. Dacă şi de data asta scapă, apoi apă chioară e justiţia moldovenească. Staţi că aceştia vor face şi un erou din omul-campion.  Un Robin  Hood care ne scapă de criminali. Apropo, nu v-aţi întrebat cum se face că tocmai oameni din organele interne ajung să împartă sferele de influenţă, să fie împuşcaţi, să fie consideraţi de cei din gaşca lor ca fiind killeri necruţători. Pănă la urmă, ce fel de organe interne sunt acelea care educă criminali, în loc să bage frica în ei?

Şi încă o întrebare mă frământă. Dacă cetăţeanul de rând se poate plânge la CCCEC  pentru acte de corupţie, atunci unde se plâng chiar cei de la CCCEC pe şefii şi colegii lor?

Creştinii ortodoxi ai ţării ameninţă că nu sunt proşti şi vor demonstra acest lucru prin a bloca circulaţia şi prin a împiedica, în fel şi chip, aplicarea unor norme de drept. Norme prin care, o bună parte din globul pâmântesc, încearcă să armonizeze lucrurile într-o societate care este într-o continuă schimbare. Aşa….., lăsaţi-mă să ghicesc ce va urma….Adepţii acestora se vor aduna şi vor demonstra că sunt capabili să se solidarizeze.Vor bloca strada 31 august, vor face puţină gălăgie cu icoane în mâini. Ceilalţi se vor întrista că unii sunt capabili să se adune ca să lupte pentru o cauză, iar alţii nu sunt capabili nici măcar să facă ordine în OSC Centru – întruchiparea toleranţei pentru umilinţe şi dezordine. Iar cei care, sper foarte mult, siliţi fiind de normele europene, vor aplica totuşu aceste norme de drept, vor afla suprinşi că biserica n-o să se mai roage pentru ei aşa ca înainte. Adică îşi va reduce cantitatea de rugăciuni menită să întărească bunăstarea şi voinţa miniştrilor noştri. Oare cum o să trăiască mai departe d-ul Efrim fără această susţinere spirutuală?

Ziua a fost totuşi una eco . Pentru că am am încheiat-o cu o prinţesă adormită în braţele mele şi cu alta foarte suprinsă de cele văzute în scenă, la prima seară de Festival Etno Jazz.Durează doar 4 zile, adică 3 deja.Şi azi tocmai aţi ratat nişte băieţi minunaţi. Măcar să auziţi despre existenţa lor. Apropo, festivalul este la o ediţie aniversară. Pentru care s-au făcut şi nişte totaluri. Mie aceste cifre mi s-au părut frumoase pentru cei 10 ani: 42 de ţări, 88 de formaţii, 292 de muzicieni, 47 de zile şi  1108 ore de muzică. Mă bucur pentru A.Ştefăneţ şi pentru faptul că beneficiază de susţine de la parteneri ca să-şi umple sala  cu oameni dornici de MoZuluArt şi de mulţi alţii.

22 September 2011
EVENIMENTE

Dr. Cristian Andrei la Chişinău

Mi s-a întîmplat deseori seara să revin acasă şi să prind bucăţi din emisiunie lui de la radio. Atunci, bineînţeles, o voce caldă ca asta mă făcea să visez la un psiholog la fel de bun, înţelept şi profesionist pentru mass media noastră. Avem psihologi buni în Moldova. Am apelat la serviciile unora atunci când mi-a fost cel mai greu. Dar când vine vorba de microfon sau camera video, aceşti oameni cu o profesie deloc exhibiţionistă, imediat îşi pierd din farmec. În străinătate, psihologii care au depăşit tracul în faţa publicului şi a camerei sunt mari pesonalităţi de televiziune, radio şi presă scrisă. Publică memorii, oferă sfaturi vedetelor se dau cu părerea în cazuri excepţionale.

Cel mai bun psiholog este acela care te ajută să descoperi psihologul din tine. Pentru că talentul lui este să te ajute să te cunoşti, lucru pentru care niciodată nu avem timp. Vă recomand această întîlnire. Nici nu ştiu dacă mai găsiţi bilete, dar încercaţi.

“Clubul Nostru” prezintă “Cine m-a făcut femeie?”.

Marţi, 27 septembrie, ora 17:30, la “Sala de Aur” pentru o întâlnire cu cel mai apreciat psihoterapeut al României,Doctorul Cristian ANDREI. Autor de emisiuni tv şi radio, are 3 carţi lansate, despre femei, sexualitate şi viaţă de cuplu. Doar 100 de persoane vor fi admise la eveniment. Biletele se vând la “Wellness Land” şi “Diverta”.  Sare şi Piper  oferă invitatii la eveniment. Iar miercuri, 28 septembrie, dr. Cristian Andrei va găti cu noi la Sare şi Piper, la Jurnal TV. Pentru mai multe informatii, accesati clubulnostru.md, gasiti “clubul nostru” pe facebook sau la tel. 0693-81-835

21 September 2011