Browsing Category

CĂLĂTORII

CĂLĂTORII

O TABĂRĂ DE COPII LA CARE ȘI EU AȘ MERGE ÎN VACANȚĂ

Am fost un copil foarte legat de părinții săi. Cu greu suportam despărțirea de ei când plecam la bunei în vacanță. De aceea, probabil, în copilărie, vara, am fost o singură dată la tabăra de pioneri.  Prima și ultima. Eram prin a 5-ea. Nu mi-a placut la tabără. În afară de faptul că mă simțeam abandonată de părinți și le duceam nebunește dorul, m-am bătut cu băieții din tabără, am pierdut la Zarnița, i-am strâns în ușă, până la unghie vânătă, degetul  unei fete care a început să-mi poarte hainele fără voie, mâncarea nu era bună, piscina era jegoasă, camerele erau urâte, blocurile sanitare deloc plăcute, găseam seringi în pădurea de alături…în fine a fost experiența ideală pentru a mă eschiva de la a mai merge la tabără vreo dată.

De aceea, atunci, când o cunoștință  mi-a povestit, pe scurt, despre condițiile super confortabile și moderne a taberei pe care o organizează vara aceasta, într-un loc pitoresc  dintr- o rezervație naturală, aflată la o oră distanță de Kiev, am zis să merg și eu până acolo. Cum s-ar zice până nu văd nu cred. Mai ales că aveam și un training la Kiev, deci puteam să îmbin utilul cu plăcutul.

În primul rând, DecCamp este o tabără britanică de instruire pentru copii, ceea ce din start o exlclude din categoria unei tabere de vară obișnuite. Aici, pe parcursul a 2 săptămâni, copii vorbesc și studiază engleza, circa 60 de ore în total. Iar instruirea mai presupune și o multitudine de ateliere, de la educație în business și până la activități artistice sau ateliere de multimedia, cu profesori care vorbesc engleza și care în mare parte sunt veniți din MB.  Impresiile copilului  din mine, care a rostit azi la tot pasul doar: uau! și incredbil de frumos!…mă fac să vreau ca și părinții de la noi să afle despre această tabără.

Așa dar, vorbim întâi despre locul pitoresc în care se află. E vorba de câteva hectare de pământ dintr-o rezervație naturală forestieră, în mare parte conifere, de pe malul lacului de acumulare Kanevscoe, la 1 oră distanță de Kiev.  Stațiunea a fost dată în exploatare în toamna lui 2012 și reprezintă câteva blocuri:  de locuit și divertisment,  balneo-sportiv, medical și administrativ.

20130511-204936.jpg

Continue Reading

CĂLĂTORII

STROPI DE LA MAREA NORDULUI

20130429-001734.jpg

Azi o zi rece, cu mult soare de iarnă. Marea Nordului este genul de apă lângă care voi îmbătrâni. Un litoral imens, gigantic și pustiu.

20130429-001807.jpg

20130429-001824.jpg

20130429-001919.jpg

20130429-001848.jpg

20130429-001900.jpg

20130429-001910.jpg

CĂLĂTORII

Ar fi bine și la noi așa ceva

Montrealul poate dormi liniștit. Cel puțin, în topul orașelor cu cea mai bogată viața culturală pe parcursul verii, acesta se clasează, fără îndoială, pe primul loc. Cât m-am aflat acolo, timp de 3 săptămâni, am numărat 5 festivaluri care se desfășurau concomitent în diferite zone ale orașului.20120711-004555.jpg

Festivalul Weekend du Monde, din parcul Jean Drapeau,  presupune participarea tuturor etniilor care se regăsesc în populația canadiană: de la algerieni și turci până la români și brazilieni. Fiecare țară este prezentă cu diverse mostre ale culturii sale: muzică, dansuri, artizanat , dar mai ales gastronomie.

20120711-004634.jpg

20120711-004647.jpg

Dulciuri marocane. Nu vă voi spune cu ce le-au comparat fetele mele, atunci când m-am dus după mâncare și m-am întors doar cu ele. Sunt gustoase, chiar dacă arată dubios. Se servesc cu ceai de mintă, pentru că-s tare dulci și parfumate.

20120711-004659.jpg

Pe la români nu am trecut, dar în timp ce mă uitam la câteva algerience dansând, auzeam de printre copaci sunetele Morăriței cu fuior…țac, țac, țac

20120711-004710.jpg

Așa probabil, arătau primii locuitori ai Canadei. Cum s-ar zice First Nation.

20120711-004730.jpg

La fata asta era cea mai lungă coadă.Procesul de pregătire a limonadei arăta foarte apetisant.

20120711-004746.jpg

Am prins un spectacol și din cadrul Festivalului Circului. Circul modern nu mai e cel de altă dată. Pisicile și papagalii încep să fie tot mai mult înlocuiți de oameni.

20120723-033143.jpg

20120723-033239.jpg

Tot în iulie, la Montreal, se desfășoară Festivalul Focurilor de artificii.Sâmbătă seara, lumea urcă în mașină, încarcă portbagajul cu scaune plaiante și pleacă la Montreal ca să se uite la cele mai spectaculoase jocuri de artificii. Meduze, crizanteme, valuri, stele, inimioare  – toate din focuri de artificii.

20120723-033357.jpg

20120723-033415.jpg

Între timp, cei care căutau cum să-și ucidă frumos timpul puteau alege între Festivalul De Jazz din Montreal și Festivalul Internațional Nopțile Africii.

Iar peste o săptămână după plecarea mea începea încă un festival muzical, despre care am aflat din anunțurile din metro și Festivalul Modei, cu vănzarea hainelor create de designeri tineri. Mi se rupe sufletul.

Mai pe scurt,plictisitor. Nu ca la Chișinău.

CĂLĂTORII

ultima sută de odihnă

Probabil că nimeni, niciodată, nu va afla cum în realitate a fost pt mine această vacanță-nevacanță. Probabil nici eu nu voi înțelege îndată, de ce a fost așa cum a fost. Cert e că am ajuns să fac cunoștință și cu sistemul medical canadian și să-mi pun în aplicare banala poliță de asigurare de sănătate pentru călătorii în străinătate, făcută în Moldova. În concluzie: vă recomand din tot sufletul, oriunde ați pleca, să vă faceți neapărat asigurare de sănătate.  Unele situații în care s-ar putea să aveți nevoie de ea sunt greu de imaginat. O asigurare de sănătate însă vă poate salva și de cheltuieli și de alte necazuri.

Hai să zicem că toate au un preț și acesta este prețul schimbărilor pe care vrem să le facem în viață. Încercările.De tot soiul. Și dacă faci față încercărilor, mai urci o treaptă. Să zicem că eu am mai urcat o treaptă.

Acum câteva zile eram absolut convinsă că trebuie să mai am vreo escapadă până în toamnă, ca să îmi pot reveni după această vacanță. Pe sfârșite însă, am prins 3 zile de somn, filme bune, mâncare proaspătă și gustoasă, copii încolăciți în jurul meu, pescuit pe săturate și odihnă pe mal de lac, într-o vilă cochetă, în sânul naturii, mai mult decât sălbătice. Așa se odihnește  lumea aici. În chalet-uri. Pentru descrierea peisajelor  în care ei se retrag că să scape de stres, vocabularul românesc  devine prea sărac. Iar pentru a povesti cum e la gust adrenalina provocată de încercarea unui kayak, cel mai potrivit ar fi  – de neuitat. Kayakul e mai greu de stăpânit decât pare la prima vedere, dar te învață să găsește echilibrul. Dacă nu-l găsești tu, te găsește el pe tine.

În sălbăticie, fără internet și fără legătură telefonică.3 zile. Suntem nebuni de-a binelea. Bine, sunt nebună de-a binelea. Odihna fără internet a devenit mai puțin odihnă. Dar asta până prinzi gustul deconectării de la griji, fără a aștepta ca alte griji noi să vină pe poștă. Adică până a te obișnui să nu mai aștepți sms-ri, poștă electronică și alte maifestări de civilizație.

20120718-175855.jpg

20120718-175908.jpg

20120718-175925.jpg

 

20120718-175948.jpg

20120718-180008.jpg

 

CĂLĂTORII

Temă liberă

Mi să întîmplă zilnic să fac multe  poze, pe care să nu am cum să le adun sub o temă. Așa că tema de astăzi este: poze pe temă liberă. O selecție de momente, grame de Wow! imortalizate cu ajutorul Instagram, fie el sănătos. Că de când cu el, Canonul meu este mutat de pe o poliță pe alta, pentru că încurcă la toată lumea.

În sfârșit, am reușit să-i demonstrez Evei magia chimiei. De când le explic că tot ce e colorat și foarte aromat e chimie, doar cu gogoșile am reușit cu adevărat să le impresionez. Aceste mici mărgeluțe de zahăr s-au topit în mână și i-au colorat-o toată. Gogoșile nu-s cumpărate de mine. Deși la o foame, sunt tare, tare bune.

20120708-000918.jpg

Am fost la un concert live al Fabricii de Staruri canadiene și m-a marcat această imagine. Oamenii cu disabilități au un spațiu al lor, rezervat, de unde pot urmări concertul, alături de rudele lor. Oameni după ictus cerebral, totalmente paralizați, hrăniți prin tub – cu toții, civilizat, se uitau la concert. Atitudinea față de copii, bătrâni și oameni cu disabilități – iată ce definește o țară civilizată.

20120708-001124.jpg

Șoferița și-a ascuns capul, lăsându-mă să fotografie patrupedul de lâng ea.

20120708-001145.jpg

Mămăligă la pachet, numită polenta, se vinde la arabi. Juti kakaya! Da cineva asta cumpără și mănâncă.

20120708-001203.jpg

Arțarul lor chiar e roșu! Și dacă pentru gospodarii noștri nucul trebuie sădit în fața casei, la ei e arțarul – erable. Noi avem nuci, ei sirop de arțar în loc de miere.

20120708-001255.jpg

Domnișoare de onoare, la o nuntă în parc. La noi e sărbătoare și răsună muzica, la ei trebuie să fii cât mai trist și abătut.

20120708-001319.jpg

Tot timpul mi-am dorit să locuiesc într-un oraș cu metrou. Cu unul foarte inteligent și simplu, ca cel din Montreal. Pentru că poți să uiți de itinerar până la destinație și să te concentrezi pe ceva pentru care cronic nu ai timp – lecturi. Cred că populația orașelor cu metro citește de câteva ori mai mult decât în cele fără el.

20120708-001357.jpg

Tot în metrou poți să-ți dai seama cât de colorată și diferit parfumată e lumea. Metroul e un bun loc pentru exerciții de toleranță.

20120708-002337.jpg

Un festival al circarilor se desfășoară acum la ei. Cu ocazia asta am văzut în aer liber un spectacol de circ alternativ. Știu că circul alternativ nu sună atractiv, dar arată grozav.

20120711-004219.jpg

Studenții din Canada continuă grevele. De data aceasta protestau pentru că au fost reținuți câțiva colegi de-ai lor. Protestul a fost pașnic, bine oraganizat, mobil și cu mașina poliției în fața protestatarilor.

20120708-001500.jpg

14. 4 mln turiști în fiecare an. Cum credeți, îi duce capul pe băieții ăștia  să facă așa încât turiștii să mai revină la ei?

20120708-001515.jpg

Așa este decorată și văzută de sus strada St.Catherine. Acolo există o instalație interesantă, care se numește Memorama, pe care poți urca și apăsa un buton. După care o voce te va anunța că în câteva secunde va fi făcută o poză cu un aparat foto automat, instalat undeva departe, pe un stâlp și conectat direct la net. Trebuie să memorezi ora la care s-a făcut poza și să o cauți apoi pe site-ul memorama.me Așa am și făcut.

Toleranța și diversitatea e una dintre valorile canadienilor. Ei cu asta se mândresc și asta promovează. În diferite moduri.

20120708-001538.jpg

Există așa o aplicație pt Iphone,Viber se numește. Foarte bună aplicație, mai ales pentru moldovenii împrăștiați prin toată lumea. Eu în Canada, prietena mea în Italia. Prin telefon, pe viber,am aflat ce le-a adus vecinul dimineața la poartă. Cu vecinii trebuie de prietenit.

20120708-001937.jpg

Vara e cea mai bună perioadă pentru a primi în dar o jucărie de brad.

20120708-002218.jpg

Ei, na! Chiar și aici fac greșeli. Moldavie, Moldavie, right beside Romania and Ukraine.

20120708-002238.jpg

469 de localuri rafinate pentru gurmanzi în tot Quebecul. E una să-ți placă să mânânci și e alta să fii gourmand.

20120708-002259.jpg

Nimeni nu fumează la volan, nimeni nu vorbește la telefon, nu cântă nici un fel de muzică.Se aude doar vocea care anunță stațiile. Și toți șoferii poartă uniformă. Asta-i viață?

20120711-004355.jpg

Eu mi-as băga,granița-n raniță, țara-n raniță, Și…gata
Nicolaea….
20120711-004422.jpg

Desertul lui Pavlov cu afine. Fetele mele știu deja cum să-l gătească. Profesoară: Carpe Diem

20120711-004438.jpg

Cel mai bun cheescake gătit acasă. Gospodină: marea amatoare de deserturi: Carpe Diem

20120711-004509.jpg

Deocamdată. atât. Când s-or mai aduna, mai revin.

CĂLĂTORII

La piață

20120704-181558.jpg

20120704-175142.jpg

20120704-175224.jpg

20120704-175234.jpg

20120704-175247.jpg

20120704-175301.jpg

20120704-175311.jpg

20120704-175324.jpg

20120704-175334.jpg

20120704-175343.jpg

20120704-175356.jpg

20120704-175418.jpg

20120704-175432.jpg

20120704-175441.jpg

20120704-175452.jpg

20120704-175509.jpg

20120704-175531.jpg

20120704-175543.jpg

20120704-175558.jpg

De locul acesta mi-e dor tot anul. Apoi,când ajung în Canada, aștept să vină ocazia pentru a merge la arabi. Aici găsești o grămădă de bunățuri pe care le-aș cumpăra și acasă dacă s-ar vinde la market sau dacă nu ar fi la prețuri prea piperate. Pe lângă grâu încolțit, baby carrots, diverse salate din bucătăria orientală, licii, feniculi gigantici și o grămadă de alte bucurii colorate, spălate și corect aranjate, mai găsești creaturi, care amintesc mai degrabă a buturugi sau jucării de brad decât a legume. Iar dacă vrei să afli cum să le gătești, vânează rețeta de la vreun cumpărător care și le pune în pungă. Apropos, la piața noastră, dacă ți-ai permis să guști, ai pățit-o. Nu mai scapi, dacă nu cumperi. La ei peste tot același mesaj: Vous pouvez essayer, mais pas exagere.

CĂLĂTORII

Cine a fost primul: moldoveanul sau vietnamezul?

Vastele pământuri pe care le au canadienii se cuceresc prin drumuri noi. Așa un drum a fost tras în spatele casei în care stau eu acum. Pe marginea acesui drum au răsărit câte un rând de case foarte simpatice. Drumul se termină într-un moment dat, casele la fel. Mai departe e sălbăticie care așteaptă să fie continuată construcția drumului. Acesta e un fel de intro.

Ieri seara făceam o plimbare cu fratele meu. Exact pe marginea acestui nou drum. Admiram noile căsuțe construite. Admiram și prețul lor. Știți probabil că acești canadieni sunt niște ciudați. Ei cred că viața fără garduri e posibilă. Ba mai mult. Ei nu doar cred, ei chiar așa trăesc, fără garduri, cu gazon în fața casei și cu uși la casă, care ies direct în stradă. Cineva spunea că gardurile sunt un simbol al nesiguranței. Se îngrădesc oamenii care nu sunt siguri de securitatea lor. Deci gardurile, după care se ascund moldovenii, au o explicație logică. Să vă spun acum istoria pe care am aflat-o. Fiind vorba de noile căsuțe de mai sus. Cică acolo locuiesc, în mare parte, vietnamezi. Ei tot sunt obișnuiți cu garduri. Așa că s-au apucat să-și construiască fiecare câte un gard în jurul propriei case, chiar dacă aceste case, administrativ și estetic, fac parte fiecare dintr-un complex și o curte comună. Și atunci, printre toți acești vietnamezi, s-a găsit un singur canadian care locuiește în una dintre aceste case, însurat fiind cu o vietnameză. Văzând tendința vecinilor de a se îngrădi, acesta a spus NU gardurilor la fiecare casă.Dacă vreți gard, va fi unul comun la toate casele. Iată așa, un canadian a reușit să salveze un peisaj canadian de vietnamenizare.  Pe noi  oare cine o să ne scape de frici?