CĂLĂTORII

Probabil că nimeni, niciodată, nu va afla cum în realitate a fost pt mine această vacanță-nevacanță. Probabil nici eu nu voi înțelege îndată, de ce a fost așa cum a fost. Cert e că am ajuns să fac cunoștință și cu sistemul medical canadian și să-mi pun în aplicare banala poliță de asigurare de sănătate pentru călătorii în străinătate, făcută în Moldova. În concluzie: vă recomand din tot sufletul, oriunde ați pleca, să vă faceți neapărat asigurare de sănătate.  Unele situații în care s-ar putea să aveți nevoie de ea sunt greu de imaginat. O asigurare de sănătate însă vă poate salva și de cheltuieli și de alte necazuri.

Hai să zicem că toate au un preț și acesta este prețul schimbărilor pe care vrem să le facem în viață. Încercările.De tot soiul. Și dacă faci față încercărilor, mai urci o treaptă. Să zicem că eu am mai urcat o treaptă.

Acum câteva zile eram absolut convinsă că trebuie să mai am vreo escapadă până în toamnă, ca să îmi pot reveni după această vacanță. Pe sfârșite însă, am prins 3 zile de somn, filme bune, mâncare proaspătă și gustoasă, copii încolăciți în jurul meu, pescuit pe săturate și odihnă pe mal de lac, într-o vilă cochetă, în sânul naturii, mai mult decât sălbătice. Așa se odihnește  lumea aici. În chalet-uri. Pentru descrierea peisajelor  în care ei se retrag că să scape de stres, vocabularul românesc  devine prea sărac. Iar pentru a povesti cum e la gust adrenalina provocată de încercarea unui kayak, cel mai potrivit ar fi  – de neuitat. Kayakul e mai greu de stăpânit decât pare la prima vedere, dar te învață să găsește echilibrul. Dacă nu-l găsești tu, te găsește el pe tine.

În sălbăticie, fără internet și fără legătură telefonică.3 zile. Suntem nebuni de-a binelea. Bine, sunt nebună de-a binelea. Odihna fără internet a devenit mai puțin odihnă. Dar asta până prinzi gustul deconectării de la griji, fără a aștepta ca alte griji noi să vină pe poștă. Adică până a te obișnui să nu mai aștepți sms-ri, poștă electronică și alte maifestări de civilizație.

Mi să întîmplă zilnic să fac multe  poze, pe care să nu am cum să le adun sub o temă. Așa că tema de astăzi este: poze pe temă liberă. O selecție de momente, grame de Wow! imortalizate cu ajutorul Instagram, fie el sănătos. Că de când cu el, Canonul meu este mutat de pe o poliță pe alta, pentru că încurcă la toată lumea.

În sfârșit, am reușit să-i demonstrez Evei magia chimiei. De când le explic că tot ce e colorat și foarte aromat e chimie, doar cu gogoșile am reușit cu adevărat să le impresionez. Aceste mici mărgeluțe de zahăr s-au topit în mână și i-au colorat-o toată. Gogoșile nu-s cumpărate de mine. Deși la o foame, sunt tare, tare bune.

Am fost la un concert live al Fabricii de Staruri canadiene și m-a marcat această imagine. Oamenii cu disabilități au un spațiu al lor, rezervat, de unde pot urmări concertul, alături de rudele lor. Oameni după ictus cerebral, totalmente paralizați, hrăniți prin tub – cu toții, civilizat, se uitau la concert. Atitudinea față de copii, bătrâni și oameni cu disabilități – iată ce definește o țară civilizată.

Șoferița și-a ascuns capul, lăsându-mă să fotografie patrupedul de lâng ea.

Mămăligă la pachet, numită polenta, se vinde la arabi. Juti kakaya! Da cineva asta cumpără și mănâncă.

Arțarul lor chiar e roșu! Și dacă pentru gospodarii noștri nucul trebuie sădit în fața casei, la ei e arțarul – erable. Noi avem nuci, ei sirop de arțar în loc de miere.

Domnișoare de onoare, la o nuntă în parc. La noi e sărbătoare și răsună muzica, la ei trebuie să fii cât mai trist și abătut.

Tot timpul mi-am dorit să locuiesc într-un oraș cu metrou. Cu unul foarte inteligent și simplu, ca cel din Montreal. Pentru că poți să uiți de itinerar până la destinație și să te concentrezi pe ceva pentru care cronic nu ai timp – lecturi. Cred că populația orașelor cu metro citește de câteva ori mai mult decât în cele fără el.

Tot în metrou poți să-ți dai seama cât de colorată și diferit parfumată e lumea. Metroul e un bun loc pentru exerciții de toleranță.

Un festival al circarilor se desfășoară acum la ei. Cu ocazia asta am văzut în aer liber un spectacol de circ alternativ. Știu că circul alternativ nu sună atractiv, dar arată grozav.

Studenții din Canada continuă grevele. De data aceasta protestau pentru că au fost reținuți câțiva colegi de-ai lor. Protestul a fost pașnic, bine oraganizat, mobil și cu mașina poliției în fața protestatarilor.

14. 4 mln turiști în fiecare an. Cum credeți, îi duce capul pe băieții ăștia  să facă așa încât turiștii să mai revină la ei?

Așa este decorată și văzută de sus strada St.Catherine. Acolo există o instalație interesantă, care se numește Memorama, pe care poți urca și apăsa un buton. După care o voce te va anunța că în câteva secunde va fi făcută o poză cu un aparat foto automat, instalat undeva departe, pe un stâlp și conectat direct la net. Trebuie să memorezi ora la care s-a făcut poza și să o cauți apoi pe site-ul memorama.me Așa am și făcut.

Toleranța și diversitatea e una dintre valorile canadienilor. Ei cu asta se mândresc și asta promovează. În diferite moduri.

Există așa o aplicație pt Iphone,Viber se numește. Foarte bună aplicație, mai ales pentru moldovenii împrăștiați prin toată lumea. Eu în Canada, prietena mea în Italia. Prin telefon, pe viber,am aflat ce le-a adus vecinul dimineața la poartă. Cu vecinii trebuie de prietenit.

Vara e cea mai bună perioadă pentru a primi în dar o jucărie de brad.

Ei, na! Chiar și aici fac greșeli. Moldavie, Moldavie, right beside Romania and Ukraine.

469 de localuri rafinate pentru gurmanzi în tot Quebecul. E una să-ți placă să mânânci și e alta să fii gourmand.

Nimeni nu fumează la volan, nimeni nu vorbește la telefon, nu cântă nici un fel de muzică.Se aude doar vocea care anunță stațiile. Și toți șoferii poartă uniformă. Asta-i viață?

Eu mi-as băga,granița-n raniță, țara-n raniță, Și…gata
Nicolaea….

Desertul lui Pavlov cu afine. Fetele mele știu deja cum să-l gătească. Profesoară: Carpe Diem

Cel mai bun cheescake gătit acasă. Gospodină: marea amatoare de deserturi: Carpe Diem

Deocamdată. atât. Când s-or mai aduna, mai revin.

De locul acesta mi-e dor tot anul. Apoi,când ajung în Canada, aștept să vină ocazia pentru a merge la arabi. Aici găsești o grămădă de bunățuri pe care le-aș cumpăra și acasă dacă s-ar vinde la market sau dacă nu ar fi la prețuri prea piperate. Pe lângă grâu încolțit, baby carrots, diverse salate din bucătăria orientală, licii, feniculi gigantici și o grămadă de alte bucurii colorate, spălate și corect aranjate, mai găsești creaturi, care amintesc mai degrabă a buturugi sau jucării de brad decât a legume. Iar dacă vrei să afli cum să le gătești, vânează rețeta de la vreun cumpărător care și le pune în pungă. Apropos, la piața noastră, dacă ți-ai permis să guști, ai pățit-o. Nu mai scapi, dacă nu cumperi. La ei peste tot același mesaj: Vous pouvez essayer, mais pas exagere.

Vastele pământuri pe care le au canadienii se cuceresc prin drumuri noi. Așa un drum a fost tras în spatele casei în care stau eu acum. Pe marginea acesui drum au răsărit câte un rând de case foarte simpatice. Drumul se termină într-un moment dat, casele la fel. Mai departe e sălbăticie care așteaptă să fie continuată construcția drumului. Acesta e un fel de intro.

Ieri seara făceam o plimbare cu fratele meu. Exact pe marginea acestui nou drum. Admiram noile căsuțe construite. Admiram și prețul lor. Știți probabil că acești canadieni sunt niște ciudați. Ei cred că viața fără garduri e posibilă. Ba mai mult. Ei nu doar cred, ei chiar așa trăesc, fără garduri, cu gazon în fața casei și cu uși la casă, care ies direct în stradă. Cineva spunea că gardurile sunt un simbol al nesiguranței. Se îngrădesc oamenii care nu sunt siguri de securitatea lor. Deci gardurile, după care se ascund moldovenii, au o explicație logică. Să vă spun acum istoria pe care am aflat-o. Fiind vorba de noile căsuțe de mai sus. Cică acolo locuiesc, în mare parte, vietnamezi. Ei tot sunt obișnuiți cu garduri. Așa că s-au apucat să-și construiască fiecare câte un gard în jurul propriei case, chiar dacă aceste case, administrativ și estetic, fac parte fiecare dintr-un complex și o curte comună. Și atunci, printre toți acești vietnamezi, s-a găsit un singur canadian care locuiește în una dintre aceste case, însurat fiind cu o vietnameză. Văzând tendința vecinilor de a se îngrădi, acesta a spus NU gardurilor la fiecare casă.Dacă vreți gard, va fi unul comun la toate casele. Iată așa, un canadian a reușit să salveze un peisaj canadian de vietnamenizare.  Pe noi  oare cine o să ne scape de frici?