Browsing Category

CĂLĂTORII

CĂLĂTORII

Din vacanţă

Ştiu că scriu tot mai rar, dar nici nu dorm mai mult, aşa cum mi-aş fi dorit. Chiar şi acum, în loc să dorm scriu. Ap asta-i normal? Scriu mai rar, pentru că am de povestit prea multe. Şi sincer, îmi este foarte greu să aleg un lucru anume despre care să scriu. Complexul omului care a făcut şi ştiri îmi spune să nu scriu despre mai multe odată. Să povestesc doar un singur subiect. Cu asta stau mai greu.

Ş-apoi mă tem să nu cad în banalitate cu atacurile mele de extaz visavis de locul în care de fiecare dată revin cu speranţa că acolo îmi voi petrece bătrâneţile. Da cine ştie? Poate peste vreo 35 de ani, citind acest blog, veţi afla că în sfîârşit m-am lăsat de prostii, am aterizat în Olanda şi bărbatul vieţii mele tocmai mi-am făcut cadou de ziua mea o seră de orhidei.

În fine…un scurt rezumat al celor întâmplate în ultima vreme.

Braşovul este un oraş simpatic, mai ales sub zăpădă. N-ar fi deloc rău dacă primarul nostru s-ar înţelege cu primarul din Braşov sau cu primarul celei mai prăpădite localităţi din România ca să-i facă cadou Chişinăului în fiecare an decoraţiunile de iarnă pe care le-a folosit anul trecut. Cu toţii am avea doar de câştigat. Pentru că Târgul Secuiesc arată mult mai conceptual de sărbători decât sectorul Râşcani din Chişinău. Oricum oraşele europene nu folosesc decoraţiunile de iarnă doi ani la rând, deci ce i-ar costa pe cei de la Institutul Cultural Român, dacă tot sunt atât de activi, să organizeze această binefacere. Şi noi am fi mai fericiţi pentru gusturile în evoluţie ale Primăriei de Chişinău, şi careva din România ar face un lucru bun pt Chişinău. Ruşine este să furi, să spui minciuni, nu să împrumuţi decoraţiuni de iarnă de anul trecut.

Amsterdamul nu are zăpadă, dar are narcişi înfloriţi acum, la sfârşit de ianuarie, şi este fermecător pe orice vreme. Mai ales când îţi plimbi copiii pe bicicletă, printre canale frumos iluminate, printre  chioşcuri cu hering şi printre vitrinile împânzite cu reduceri ale magazinelor, în care nu ai timp să intri pentru că eşti o mamă plecată la odihnă cu copiii. Mi-am mai împlinit un vis. Mi-am dus cele mai iubite fiinţe  în cel mai iubit oraş. Am fost cu bărcuţă pe canale, am fost cu bicicleta prin parc, am mâncat bunătăţuri şi am văzut prieteni dragi. Le merge strună şi nu duc deloc dorul ţării timide şi cuminte, ţării fără preşedinte. Proaspetele mele descoperiri sunt legate de faptul că la ei poţi primi o promovare la serviciu şi după aceea, în loc să te avânţi într-o nouă cursă de cal, poţi să-ţi iei concediu  de 6 luni.  Tot la ei, copii la grădiniţă nu mănâncă viermi, pentru că la ei copii nu sunt hrăniţi de grădiniţă. Adică sunt hrăniţi, doar cu ce le dă mama de acasă. Vai, ce minunat ar fi dacă şi la noi părinţii ar insista pe mai multă responsabilitate proprie şi în loc să se indigneze din cauza alimentaţiei proaste din grădiniţe şi şcoli, să refuze această alimentaţie pur şi simplu. Şi să-i dea copilului în geantă pachetul cu ce cosideră mama că e mai bun pt copilul ei.

Am fost şi la Paris câteva zile. Recunosc, cu toată ruşinea, că nu m-aş mai duce acolo, decât  de nevoie. Mai ales că am găsit Massimo Dutti şi la Amsterdam, în sfârşit.Pentru mine totul e prea mult acolo. Patos, statui, magazine, limbă rusă, turişti.

Denumirile de staţii în metroul franţuzesc au început să fie dublate în rusă. Înţeleg intenţia francezilor de a fi cât mai prietenoşi cu cei care îţi cheltuie atât de mulţi bani în ţara lor. Dar pentru un om ca mine,din Moldova, e puţin cam too much. Vreau să evadez, nu să schimb doar prefixul telefonic. Noroc de aceste calorifere magnifice, care mi-au mai furat gândurile de la made in USSR.

Gata cu voi.Revin la cartea mea. Nici nu vă spun cum se numeşte şi despre ce e. Pentru că e minunată.Când o termin, v-o recomand. O săptămână bună.

 

CĂLĂTORII

Tup(r)ism de Moldova

În sfârşit sâmbătă seara nu mă rupe nicăieri să ies. Maică-mea a coborât raiul pe pământ şi l-a împărţit prin farfurii.Roşii din grădină, ardei din grădină, bostănei din grădină, cartofi cu păstăi din grădină, usturoi din grădină, porumb fiert, crescut în grădină, cald, sărăţel şi dulce. Printre toate aceste mane cereşti şi o vişinată de-alu taică meu, care e atât de bună, încăt la întrebarea câtă vişinată a fost făcută vara asta,mi s-a răspuns clar: cât să ajungă.

Bun găsit dragi copii. În acest final de iulie voi încheia prin a vă povesti despre ultima parte a vacanţei mele. Este dedicată Moldovei. Am zis că ar fi păcat să ai o lună de odihnă, să mergi prin ţări străine şi să nu traversezi nişte asfalturi de Moldova. Ne-am mobilizat vreo 4 colegi şi ale mele 2 odrasle. Am luat corturi, saci de dormit şi tot de ce mai are omul nevoie pentru camping. Am ales să petrecem 2 nopţi pe mal de apă. Multă apă. Prea multă apă pentru cum aceasta este valorificată de localnici. Lacul de acumulare de la Costeşti. Nordul Moldovei, puţin mai mult de 200 km de la Chişinău.

Drumurile de la proaste la foarte proaste, peisajele salvate de culoarea verde a anotimpului şi o furtună în inima căreia ne-am pomenit şi care a cernut peste noi cu ouă de geaţă. Acesta a fost doar începutul.

Cât de îngrozitor e să fii cuprins de o furtună, cu  tunete, rafale de vânt şi bulgări de gheaţă, fără să te poţi ascunde măcar sub un copac, de frica de a nu fi prins de un fulger sau de o creangă ruptă? Cum e  să opreşti maşina, să-ţi pui mâinile în cap şi să înţelegi că nu ai unde evada, numărând fiecare lovitură de gheaţă în maşină. E ca şi cum ar fi un mic sfărşit al lumii. Noroc că cineva acolo sus , dus de vânt, dus de gând, şi-a epuizat sacul şi a mers mai departe, lăsând soarele să răsară. Asta a fost în raionul Râşcani. Mai aveam încă de mai făcut cîţiva kilometri până la destinaţie. Şi i-am făcut. Şi am descoperit acolo pâmânt uscat, crăpat, însetat şi cam uitat de om.

Iată cum arată în Costeşti supermarketul.

De la trist, la şi mai trist. În poză de mai jos puteţi vedea ceea ce a mai rămas de la, presupun eu, casa de cultură.

Iar în această instutuţie, minţile tinere de costeşteni află ce e patriotismul, frumosul. Şcoala.

În schimb, lacul are un ferryboat. Ce-i drept acesta funcţionează exact ca ceasurile lui Dali. Adică nicicum sau când şi cum.

Aşa dar, bun venit în Costeşti-Stânca. O localitate situată la graniţă cu România, unde limba rusă e cea de stat şi unde îţi piere orice chef de frumos. Dar firea omului este exact ca şi coada şopârlei. Cu multiple posibilităţi de reabilitare.  Aşa că după 200 de kilometri traversaţi prin gropi şi hopuri, după  o furtună cu grindină pe care am lăsat-o în spate, băieţii şi-au scos stresul cu bere, iar eu cu bucuria de a le oferi fetelor mele prima experienţă de somn în cort şi deşteptare pe mal de lac. Apusul a fost fenomenal.

Noroc de un gospodar de-al locului, care şi-a îngrădit o bucată bună de ieşire spre lac. A adus omul acoloce l-a dus capul: o butcă pentru beri şi îngheţată, nişte boxe cu refrene de chanson, nişte plite de beton pe post de scări spre lac. Era cel puţin curat. În plus, omul ne-a lăsat să ne întindem corturile fără a ne lua bani şi aşa ne-a glăsuit: Vedeţi cât e de curat aici? Aşa să lăsaţi. Aşa am lăsat a doua zi şi ne-am mutat mai departe de teroarea muzicală din boxe şi de limbajul ierbos al vecinilor.

Aşa cum era firesc, unde nu e stăpân, găseşti toalete improvizate pe sub tufe, şi grămezi de gunoi. Unde mai pui, că oamenii nu văd lacul ca un loc doar de murdărit, ci ,de exemplu, de spălat maşina cu care au venit din Italia în vacanţa, în locurile natale. Era un moldovean acolo  pe mal, care asurzea şi pescăruşii cu hip-‘hopul lui şi mai că nu-şi lingea maşina.cu numere de Franţa, în timp ce nevasta sa şi copilul erau atăt dornici să li se acorde măcar puţină atenţie. Când a venit timpul de acordat atenţie nevestei, omul a lăsat maşina lustruită, şi-a dat jos pantalonii, s-a întins la soare şi le-a trimis pe cele două în apă.

Of, ce să vă spun. Mă necăjeşte turismul ăsta de Moldova. Cu toate că ciorba de peşte făcută la foc a fost bună, iar icrele de vinete coapte la foc au fost şi mai bune. Şi somnul în sac sub cerul liber a fost binefăcător.Şi pozele n-au ieşit chiar rău. Fără gram de fotoshop. Deşi eu aş băga toată Moldova în photoshop. Şi în primul rând aş turna peste oamen intâi ceva  care să le topească creierele infectate de nepăsare şi apoi alt ceva care să le picteze noi circumvoluţiuni. Şi dacă oamenii ar porni la odihnă fără saci de gunoi, un mic şoc electric le-ar simţi toată fiinţa sau măcar buzunarul. Şi dacă oamenii ar trasnforma măcar un cm pătrat de natură în spălătorii de maşini tot m-aş gândi ce rău ar trebui să sufere. Pentru că nu se poate doar să comsumi, să consumi, să consumi, fără a te gândi că nu eşti stăpân pe univers, ce doar pe propria viaţă, care merge paralel cu multe alte vieţi.

Colegilor mei ţin să le mulţumesc că au făcut parte din acele câteva capitole frumoase ale acestei călătorii.

Dragă Lacule de la Costeşti-Stânca, se pare că nu te-ai născut în locul potrivit. De altfel ca şi mulţi dintre noi. Cu puţină imaginaţie şi cu bani nu foarte mulţi, te-aş fi trasformat într-o bijuterie sau măcar aş fi instalat câteva urne de gunoi, câteva toalete şi o patrulă. Turismul de Moldova înainte de bijuterii, are nevoie,  în primul rând, de gospodari cu minte şi oameni care să iubească frumosul şi curăţenia.

 

CĂLĂTORII

Povestea Villei Feltrinelli

A fost odată în Italia un magnat. Se numea Faustino Feltrinelli şi s-a îmbogăţit pe tinichea. Acest Don Faustino, în loc să-l apuce lăcomia şi să le ia la toţi vecinii afacerile, aşa cum ne-am obişnuit noi să credem despre magnaţi,s-a apucat cu feciorii săi,Angelo şi Giacomo, să construiască o vilă. Au cupărat vreo 3 hectare de pâmânt în nordul Italiei, pe malul Lacului de Garda şi în 1892 au zidit Villa Feltrinelli. Băieţii, muncind mult tot anul, vara evadau în vilă şi huzureau. Apoi vila a devenit proprietatea nepotului acestora, Carlo. Asta până la cel de-al II-lea Război Mondial, când nemţii l-au detronat pe regele Italiei. Mussolinii şi-a ales vila Feltrinelli drept  reşedinţă pe timpul războiului, lăsând o amprentă istorică vicioasă pe destinul acestui cuib familial.

După război, vila a revenit fiului lui Carlo, Giancomo Feltrinelli, membru al Partidului Comunist Italian şi editor, în acelaşi timp. Aşa s-a întîmplat ca în mâinile lui Giancomo să ajungă manuscrisul unei cărţi cu un pronunaţt mesaj anti-sovietic, scrisă de Boris Pasternak, respinsă pentru a fi publicată în URSS.Giancomo însă a publicat cartea, ba chiar în 2 limbi: rusă şi italiană. Aceasta a ajuns în scurt timp un adevărat best-seller,a fost şi ecranizată,  devenind un mare hit. Este vorba despre celebrul “Dr.Zhivago”. Pentru neascultarea sa, Giancomo a fost dat afară din partidul comuniştilor,iar în 1972 a fost găsit mort sub un stâlp de electricitate.

25 ani mai târziu, Bob Burns, celebrul fondator al lanţului hotelier Regent International Hotels, cumpără legendara vilă cu 3,5 mln. Acesta îşi dedică 5 ani din viaţă şi 35 mln $, transformând Villa Feltrinelli într-o operă de artă. Cele 20 de camere, cu adevărat, îţi taie răsuflarea, prin bunul gust şi luxul evident al decorului. În curînd vă spun de unde ştiu despre toate astea.

În 2007, magnatul rus Viktor Vekselberg, cumpără Villa Feltrinelli cu 52 mln.Vekselberg este căsătorit, are 2 copii şi o avere estimată cu 6,4 miliarde. Este catalogat doar pe poziţia 113 de revista Forbesc şi s-a îmbogăţit pe aluminiu şi nu numai. Dar ştiţi cum şi-a câştigat omul primul milion? Forbes susţine că omul a vândut resturi de cupru din cabluri uzate.

 

Pe lângă actualul proprietar, în vilă se odihnesc periodic diverse personalităţi. Dacă sunt foarte VIPuri, acestea aterizează cu helicopterul direct pe teritoriul vilei. Dacă sunt aşa- şi- aşa VIPuri, sunt aduşi cu taxiul de la Monaco, aşa cum am văzut eu azi chiar la poarta vilei. De obicei, foarte VIPurile nici măcar nu sunt înregistrate la recepţie. În dreptul numelului celui care a rezervat e scris foarte simplu: VIP. Nu ştiu exact cum a fost înregistrat Richard Gere, care recent s-a odihnit în luxoasa vilă, dar zice lumea că s-a purtat ca un adevărat budhist, ce este. A venit frumos, cu nevasta,cu copilul, că mai sunt şi din ăştia care îşi trimit nevestele cu celulita la ultra-all-inclusive în Maldive, dar cu iubitele suple vin la Villa Feltrinelli.

Pe site-le care recomandă destinaţii pentru luna de miere sau vacanţe romantice, această superbă VILUŢĂ este la loc de cinste. Cine chiar caută să evadeze cu persoana iubită, într-un loc magnific, izolat, cu super-service şi multă discreţie, acolo ar trebui să ajungă. Asta scriu site-le. Eu sunt de acord. Acolo, mă voi izola.De ce oare nu? Vorba aia: “Жить – хорошо, а хорошо жить еще лучше!”

Mi-a rămas doar să aleg între o noapte de miere sau o lună de miere, că iese cam scumpuşor. Cea mai ieftina cameră este 1400 euro pe noapte şi cea mai scumpă 4500. Zice lumea că wi-fi-ul e gratuit. Aici măcar se poate economisi ceva, stând în grădina de măslini şi lămâi, cu nasul în campiuter, la bursa unde indicele Dow Jones ba creşte, ba coboară.

Prietena mea, stabilită aici în Italia, are grijă ca toată lumea să fie mulţumită la Villa Feltrinelli. Şi clienţii şi patronii.Munceşte mult, foarte mult. Este cea mai bună. Sunt convinsă. De aia le stă în gât unor italience geloase. Dar răbdarea sa este răsplătită cu şansa de a-şi trăi măcar o bucată de viaţa sa într-un loc splendid, de poveste, cum este Lago de Garda şi cu câteva sărutări aeriene de la Richard Gere, mulţumindu-i că i-a găsit brăţara rătăcită printre cearceafuri de mătase.

Nu, eu nu stau la Feltrinelli. Doar am trecut pe alături şi mi-am muiat picioarele între-o bucată de plaja învecinată, de unde adevăraţii paparazii pot vâna imagini spectaculoase.

Am ajuns acasă însă şi am făcut o adevărată investigaţie pe net că să vă aduc această poveste despre nu cum omul face locul, şi nici cum locul face omul. Mai cu seamă e o poveste despre cum istoria face locul.

 

CĂLĂTORII

Fix în clo-cot

Încă nu ştiu cum arată locul în care am ajuns, dar miroase bine. E cald şi umed. Bun început de poveste? Parcă ar fi un preludiu pentru o întîlnire a Clubului Erotomanilor Anonimi. E tare întuneric. Şi am valuri sub balcon şi ţânţari-tigru(negri, vărgaţi şi tare agresivi).Dar şi în paradis sper că există noapte. Acum nu vă pot arăta acest paradis, dar google images spune că la lumina zilei el arată aşa:

(Notă pt arhitectul-principal al mun Chişinău, d-ul Modârca: Eu ştiu că asta nu arată la fel de distractiv ca şi aberaţiile arhitecturale din dibond şi steclopachete din Chişinău, apărute cu aprobarea dvs. Dar să ştiţi că e normal când toate casele arată aproximativ la fel, cu acoperişuri aproximativ la fel. Aşa e drăguţ. )

Confuză. Iată cum aş caracteriza starea mea de acum. Pe de-o parte, emoţiile unei vacanţe incredibil şi neaşteptat de frumoase. Pe de altă parte câteva cuvinte pe care le aud frecvent şi îmi provoacă alergie cerebrală. Uneori am senzaţia că nici n-am plecat în vacanţa. Bani, bani, bani, bani, plahotniuc, bani, bani, sărăcie, hoţ, bani, bani, bani, greu, greu,hoţ…Mă disperă ideea infinitului unei aşteptări. Cât timp o să ne mai ia, nouă moldovenilor, să putem respira uşuraţi, să ne putem descreţi frunţile, să ne putem aminti cu căldură de locul în care revenim după  scurtele noatre escapade de vacanţă.

Am făcut azi 7 ore la volan,pe drumuri frănţuzeşti-italieneşti. Reproduc câteva fraze din multiplele dialoguri din maşină…

– Dar oare noi când o să avem aşa drumuri?

– Niciodată mămica, niciodată

Peste câteva zeci de minute…

– Dar oare ei când vin la noi în ţară şi văd drumurile noastre şi sărăcia noastră, ei ce cred despre noi?

– Ei, ce cred mămica….îi apucă jelea şi vor să investească, adică puţină binefacere nimănui nu strică. Ne iubesc femeile, îşi cheltuie nişte mii de euro, se uimesc de preţul unei camere de hotel în MD, pornesc nişte afaceri cu moldoveni care le trag ţeapa mai târziu şi se întorc cu buza umflată la drumurile lor linse.

Dar noi….Noi adunăm. Adunăm de nuntă, adunăm de cumătrie, adunăm de moarte, de pomană, adunăm de zile grele. Trăim în saraiuri, ca să ţinem casa mare curată. D-apoi unde ne-or boci babele la 3, 9, 40 de zile? Ş-apoi stai….că noi mai avem  6 luni, 9 luni, 1 an, 2 anitot de bocit. De, că aşa e obiceiul. Până nu distrugi,până nu îngenunchezi definitiv omul care trece printr-o tragedie, cu slujbe, lumânări şi pomeni, nu te poţi numi tradiţie creştin-ortodoxă. Cu cât mai grele sunt condiţiile de rugă într-o biserică pentru simplii enoriaşi, cu atât mai bine. Că de, apropierea de divinitate prin chin se obţine. Nu relaxaţi sau aşezaţi pe scaune. În picioare, lihniţi de foame,de sete şi de duhoarea lăcaşului sfânt şi nu cumva să îndrăzneşti să arăţi că ai o minte mai luminoasă, în care apar întrebări legate de anumite paradoxuri religioase. Îndată o privire evlavioasă de slujitor îţi va arăta unde ţi-e locul. Am botezat recent un băieţel. Şi mi-am permis imprudenţa să-l întreb pe părinte despre o dilemă de a mea. Uffff, iată unde poţi să te deochi.

Noi nu ne putem nicidecum lecui de necesitatea de a agonisi. Şi mai ales nu ne putem opri în a transforma fiecare cumpărătură din valută străină în lei moldoveneşti şi ne tot încleştăm mâinile la chept şi ne văităm.

Am lăsat 30 de euro la ghişeul de ieşire de pe autoban. Mintea mea de moldoveancă iar se apucă şi face calcule. Oho… tocmai 500 de lei…atâta costă 7 ore de confort pe drumuri perfecte, cu 130 la oră. Un biet şofer în faţa mea a adormit la volan, de atâta perfecţiune şi şi-a jumulit bine maşina de un perete.

Vă imaginaţi, îmi zice mie o pâmânteancă stabilită în Italia, aici cad smochinele coapte din copac şi nu vine nimeni să le fure. Dar mama mea, munceşte acasă în MD pe ogor tot anul şi mi se plânge la telefon că au fost şi i-au furat usturoiul şi popuşoiul într-o noapte.

Dar asta cum vă place? Ca să-i ajute pe cei de acasă să ducă un trai mai decent, ai noştri moldoveni îndură chinuri şi umilire prin străinătăţi. Cei de acasă, conştienţi fiind de motivele care i-au mânat pe cei dragi spre păşuni străine,de aici primesc bănişori prin tranfer, de aici se uită toată ziua la NIT. Cum e posibil ca fraţii să fie dezbinaţi pe motiv că cei din MD votează pentru comunişti, iar cei plecaţi din MD nu mai găsesc forţe şi motive să-i convingă pe cei rămaşi să nu-i mai voteze?  Nu, dragă Western Union, sloganul tău de pe panouri este unul total lipsit de bun simţ. Pentru că dragostea nu se transferă….dragostea, de la distanţă, nu are echivalent bănesc.

 

-Nu-i drept aşa. Nu-i drept să aibă ăştia atâta mare frumoasă şi noi să nu avem măcar o bucăţică de plajă cu ieşire spre mare…..Frânturi de gânduri exprimate cu voce, după peisaje pe care eu credeam că doar Richard Gere le are pictate  prin filme. Munţi, mare, sute de tuneluri,livezi de măslini, viluţe unicromatice conidmentând aceste peisaje.

Valentina Vidraşcu s-a adeverit a fi o foarte bună parteneră de voiaj. Câte istorii am aflat de la ea. Şi mai are atâtea legende de povestit. Despre oameni mari, despre trecutul lor glorios. Dar asta nu e la fel de interesant ca dragostea Valentinei. Dragostea pentru dragostea pe care a pierdut-o şi pentru tot ce e frumos. 16 euro Valentinei pot să i se pară o avere când vine vorba să achite nuş ce taxă la aeroport. Şi i se par un fleac când vine vorba despre ultimul Vogue sau Elle. În viaţa mea n-aş da 8 euro pe-o tâmpenie de revistă de modă. Valentina însă ştie să mă complexeze pentru această lipsă de interes pentru lucruri frumoase. Ea îmi arată exact articolul pentru care a meritat să-şi mişte fundul de pe plajă ca să meargă la chioşc şi să lase acolo cei 16 euro. Să nu fi fost Valentina, nu mă mai duceam eu în vecii vecilor la Cannes, pe arşiţa cea mai mare. Şi doar graţie insistenţelor sale am văzut vitrine de magazine – opere de artă, vânzătoare care stau şi în genunchi, doar să le cumperi pantofi de la Miu Miu cu 576 euro perechea. Şi tot Valentina are talentul de a fi categorică când vine vorba despre anumite principii de viaţă şi absolut flexibilă sau neutră, când nu conteaza.Am prietene mature, coapte. Şi cred că aşa trebuie să ne fie prietenii. Ca să avem ce învăţa de la ei.

Oare despre ce-a fost articolul ăsta? Despre o cratiţa cu borş, care tocmai a dat în clocot, deci e bună de scos de pe foc.

Lago de Garda. Eu îs a ta.

CĂLĂTORII

Intre contrtaste

Aici e bine. Mult prea bine. Daca m-ati intreba cit de mari sunt diferentele intre Crimeea si Antibes, v-as spune ca din punct de vedere climateric nu e nici o diferenta. Soarele arde la fel de tare, palmierii sunt la fel de maiestuosi, dar oamenii traiesc mai frumos aici si bineinteles asta costa. Am avut marele noroc sa aterizez intr-o vila. Una cu peretii jupuiati si cu citeva locuri cirpite pe fatada. Dar vila asta, potrivit preturilor de pe piata imobiliara face cam vreo 3 mln. Si daca starea de bine si confortul acestei case cu foarte multe dormitoare, bai si ascunzisuri intra in pret, inseamna ca asta e…si atita costa. Coasta de Azur este o splendoare, un lux si un paradis. Si eu inca nu am ajuns sa mi-l permit, desi sunt foarte incintata de tot ce vad.Oleandri si magnolii in floare, arhitectura simpla, dar ingrijita,curatenie, babute cu liftinguri si silicoane, cu buzele muiate in ruj, bronzindu-si frumoasa batrinete, in timp ce baieti frumosi culeg in plase gunoiul adus de valuri. Gunoiul e peste tot la fel, dar motivul pentru care l-as prefera pe cel din Antibes, in locul celui din Crimeea, este faptul ca aici se curata.
Ziceam despre luxul pe care inca nu mi-l pot permite. Am ajuns in Antibes doar gratie unui fenomen care se numeste migratie. Acum moldovenii isi pot permite mai mult decit Crimeea si pentru ca au prieteni pretutindeni. Peste tot in lume se mai gasesc moldoveni care te pot gazdui, oferi un pat, o masa, eventual o mare.Prieteni care au alti prieteni si care la rindul lor sunt gata sa te gazduiesca chiar si intr-o vila super frumoasa si luxoasa.Farmecul locului se ascunde in cascavalurile, fructele de mare, fructele si legumele intr-un sortiment cum nu s-a mai vazut. Eu is cam satula de savok. De mutre posace, de cantine din care miroase a pirjoale si pireu de mazare si de vorba pe care o inteleg. Ador faptul ca nu aud aici nici rusi si nici romani.Sau foarte putini. Si ei nu-s prea bucurosi sa ma auda. Si ei ar vrea sa aiba senzatia ca-s departe de savok. Oi fi eu prea incintata de vacanta mea si de aceea imi e usor sa critic vacantele pe care eu insumi le-am avut. Dar vacanta de aia e vacanta, ca sa te rupi din peisajul binecunoscut si sa iei o gura de inspiratie cu care sa te tii o perioada de timp.Chiar si daca gura asta te costa putin mai mult. Atit despre Antibes. V-as mai povesti cum e sa ai o vacanta cu 7 femei(una dintre care doar in octombrie va vedea lumina zilei) intr-o casa din Provence, pe Coasta de Azur. Cum e sa-ti pastrezi confortul, povestind si ascultind istorii de viata, petrecind clipe absolut fenomenale cu fiicele mele, gatind in fiecare zi mincaruri delicioase si amintindu-mi doar de bine despre emisiunea care m-a invatat atitea secrete despre gastronomie. Si v-as mai povesti cum e orasul Cannes,invecinat cu Antibes – un cuib de lux, iahturi, silicoane, rochii de 2000 euro la care se inghesuie rusoaice bogate si mochito servit de cei mai aroganti chelneri. Dar mi se incalzeste vinul in pahar. Hai, va pup. Judecati-ma daca vreti. Orice vacanta e buna. Dar nimic nu e mai bun decit o vacanta care iti ticneste.

CĂLĂTORII

Amsterdam, paţani, Amsterdam

De atâtea ori am făcut declaraţii de dragoste pentru oraşul unde mă simt cel mai bine, încât mă tem să cad în banalitate. Am reuşit să molipsesc cel puţin 3 moldoveni cu virusul Amsterdam. Aşa că acum îi las şi pe alţii să-i cânte elogii. Eu m-am simţit om, alţii au filmat amintiri:))

Mai jos aflaţi şi motivul revenirii mele în Amsterdam pe 30 aprilie 2011. O gaşcă de 30 moldoveni urcaţi pe o barcă pentru a celebra sărbătoarea oranj a libertăţi, desfrâului, dezlănţuirii şi a bunei dispoziţii.

CĂLĂTORII

Te pup

img_0797Ziua a început cum nu se putea mai bine. La 6 dimineața cineva mă suna insistent pe mobil. N-am răspuns. Apoi a venit și un sms: “Sunt însărcinată. Te pup.” Am căscat ochii. Trebuia neapărat să aflu la cine o să vină barza peste 9 luni….

Ei cum să dormi după astfel de vești? Aici ori te apuci de sărbătorit, ori dacă nu ai cu cine,te îmbraci și te duci…Unde te duci? Eu încă nu știu…mă duc…am nevoie. Casa doarme. Agăț apatul de gât, muzică în timpane și afară….Afară e răcoare…Liniște.

img_0818

Ultima dimineață în Canada. Mie mi-a fost atât de bine cu tine…atât de bine, încît sunt gata să remarc acum multe lucruri și să mă încânt de fiecare dintre ele….Cum o nevastă în pijama își petrece soțul…cum o tanti în șorți albi, se plimbă pe role, trasă de cățelul său zglobiu, cum miroase în stradă a cașă din ovăs, cum se uită drept în ochi și zâmbește un biciclist, cum soarele începe să alunge răcoarea, cum lumea și-a scos tot gunoiul în stradă (azi e joi, singura zi  din săptămână când aici se încarcă gunoiul). Azi îți fac multe poze. img_0851

Mi-ar plăcea atât de mult și acasă, în Moldova să ies în stradă și să fie frumos, să se dea jos gardurile, să crească multe flori în fața caselor. Mi-ar plăcea că și pentru oamenii noștri, în afară de cine și cui i-a tras-o, cine-i mafiotul țării, cine și cu cine e drug de demult sau de nu tare demult, cine și cum se îmbracă, cine și cu ce mașină se plimbă, oamenii să se întrebe cum să își transforme habitatul într-o bucurie atît pentru fiecare în parte,cît și pentru cei din jur. Asta nu e simplu, dar e mult mai mai util decît să devenim parte a unui scebnariu murdar, să ne scormonim în rufele altora și să rămânem frustrați de neputința noastră cronică de a schimba lucrurile. Mai ales că toți cei care au devenit subiect fierbinte de discuții în aceste zile, nu dau un ban pe ceea ce credem noi despre ei și isprăvile lor. Te pup, Canada! See you soon!

img_0866