După 8 luni de trai într-o țară plină de emigranți (inslusiv din Moldova), unde poate un om și jumătate, din cei pe care i-am cunoscut, a auzit despre Moldova, m-am gândit că nu mai am timp.
Eu nu am timp să aștept până când se vor termina alegerile în Moldova. Și nici nu vreau să aștept până Agenția Turismului o să adune încă vreo 8 mii de euro pentru o altă perlă cinematografică de atragere a turiștilor. Nu mai vreau să am timp până vor trece încă vreo ….sprezece ani după alegeri, până cineva din cei care tare mai râvnesc la putere în Moldova vor începe, în sfârșit, să investească în identitatea și imaginea acestei țări.
Înțeleg că nu avem petrol, munți, mare și respectiv turism, nu avem drumuri, ceasuri de lux (decât pe mâini de deputați), ciocolate fine, noi nu construim mașini de calitate, noi nu avem arhitectură veche, nu avem cinematografie, nu avem marijuana și prostituție legalizată. Noi nu avem un capăt de ață de care să ne agățăm ca să construim o identitate națională…ar zice unii. Dar eu cred că un capăt de ață noi totuși avem. Dar fix un capăt, bun de agățat. Continue Reading
La noi acum e semaine de relache. Mai simplu, cine nu și-a aranjat copiii la tabără: a sfeclit-o. O săptămână întreagă, fără lecții și alte activități. Noi am profitat de vacanță și, în sfârșit, am mers să descoperim celebrele Cabane à Sucre sau mini făbricuțele de producere a siropului de arțar. Părerea mea, în siropul de arțar cea mai frumoasă este legenda și tarta cu sirop de arțar.
Iată încă un lucru pe care am putea, cu ușurință, să-l învățăm de la ei: Nu contează ce, contează cum?
Siropul de arțar, în esență este seva arțarului, produsă între martie și aprilie. Aceasta este colectată de la arbori, ca mai apoi să treacă printr-un sistem de fierbere și deshidratare ca să devină sirop de arțar.
Are o aromă foarte plăcută de caramelă. Și quebecois gătesc clătite, crenvuști, fasole, șuncă, tartă…..tot ce se mișcă cu sirop de arțar.
Oare nouă ne-ar fi greu să valorificăm dulceața noastră de nuci sau agutele, racii, porumbul nostru fiert…la fel de drăgostos cum își iubesc ei siropul de arțar? Ultimul din poză este patronul cabanei, tot el omul care stă la casă și primește zilnic clienții. Nici asta nu ar fi rău de învățat de la ei: patronul muncește de rând cu angajații săi.
Totul a fost exact așa cum mi-am imaginat. Și da, eu am o imaginație destul de bogată.
Întîi mi-am imaginat că va fi suficient să mă adresez pe blog cu o rugăminte, ca să primesc de la voi mărțișoare din Moldova.
Am primit mărțișoare de parcă aș fi o adevărată vedetă. Multe, generoase, sentimentale, cordiale. Unele dintre ele m-au răvășit mult de tot. Cineva mi-a trimis mărțișoare rugându-se pentru un viitor mai bun pentru Moldova, altcineva rugându-se pentru un bebeluș sănătos, altcineva în memoria fiicei decedate. Am primit mărțișoare din Augsburg, din București, din Chișinău, din Căușeni, din Toronto, de la New York. Am primit mărțișoare de la mame, de la medici, de la activiști în domeniul dreptului femeilor la avort, de la familii întregi, de la femei care visează la familii. Mersul spre lada poștală devenise pentru mine un obicei zilnic mult așteptat. Și de fiecare dată, când găseam acolo ceva, mă simțeam atât de onorată că ați ales să-mi împărtășiți visele voastre, încât am decis să nu le fac publice. M-am gândit că e ceva prea intim, între fiecare din voi și mine și că le-ar șade bine să le păstrez la cald, în sulfetul meu. Dar unul dintre ele vi-l împărtăș pentru că să înțelegeți cât de mult pentru mine au contat cele #1000demartisoare.
Azi am avut examen. A fost greu. Dar îmi place când mi-e greu, înseamnă că golul se umple cu ceva.
FOTO: Iulian Ciobanu
În tot griul de afară, munții de zăpada murdară murdar și copacii fără frunze, #1000mărțișoare ne veghează bine moralul. Le avem multe, diferite, frumoase, trăsnite, lucrate minunțios, unice, trimise de acasă, de voi, oameni cunoscuți și necunoscuți pe care vreau să vă îmbărțișez virtual și să vă mulțumesc. Continue Reading
În timp ce facebok-ul clocotește cu filmulețe aniversare, care mai de care, despre viața deloc secretă a fiecăruia dintre noi, eu rămân așa, mai cuminte, cu ale mele 1000 de mărțișoar. Și vreau să vă împărtăș bucuria primirii primelor mărțișoare.
În afară de faptul că m-a uimit viteza cu care a ajuns de la Chișinău la mine, în doar 5 zile, m-a uimit și prețul plătit de Elvira. Am primit 4 mărțișoare însoțite de câteva cărți poștale foarte mioritice și o poză a nepoatei sale, îmbărțișând o păpușa dragă. Nu aș vrea deloc să mai văd așa sume mari. Mă simt tristă când văd că cineva a putut să se despartă de așa bani ca să-mi trimită primăvara prin poștă.
În schimb, nu m-au uimit deloc visele Elvirei. Trei la număr. Niște vise frumoase, simple, firești pentru o mamă, bunică și moldoveancă. Mă tem însă că pe cât de simplu, pe atât de prea veșnic este visul legat de Moldova. Mărțișoare o să mai facem noi la Montreal, dar visele voastre, oare când o să mai am eu ocazia să le aflu. Mulțumesc din suflet pentru această rară onoare.
Elvira, te cuprind. Și fie ca bucuria pe care mi-ai adus-o cu scrisoarea ta să se transforme în aripi pentru visele pe care mi le-ai împărtășit.
Lumea de aici e mai stinsă cu entuziasmul, cel puțin cu cel legat de Moldova. Mulți și-au regăsit liniștea, confortul și armonia mai pe la casele lor și deseori aud că nu vor să mai aibă deloc a face cu Moldova și moldovenii. Eu îi înțeleg, pe de-o parte. Dar, mie nu-mi plac extremele: atât naționalimul exagerat, cât și apatia cronică. Aici suntem mai mulți cei care simțim că vom avea doar de câștigat, dacă oamenii vor ști: Where and what is Moldova? Și suntem gata, uneori, să părăsim confortul găoacelor noastre ca să ne ocupăm de asta. Măcar de sărbători.
Proiectul de construire a identității Moldovei pe plan internațional, în primul rând, este datoria unui Guvern și a unor Ministere. Asemenea proiecte au nevoie de multă creativitate, strategii de marketing și, mai ales, investiții în elaborarea și promovarea unui brand și a unei identități. Cum acest lucru se întâmplă prea puțin sau aproape deloc, din partea statului nemijlocit, cetățenii Moldovei crează identitate țării lor așa cum îi duce capul: de la săraci, bețivani, hoți și curve până la muncitori, onești, super genii și talente recunoscute. Și totuși, cea din urmă categorie încă mai cedează în fața primeia. Dar acest lucru poate fi schimbat. Dacă cei faini, sănătoși la minte, vor renunța la o doză neînsemnată de apatie în favoarea unei doze la fel de mici, dar mult mai importante de entuziasm.
Știu că rugămintea mea poate să pară vouă, celor din Moldova, puțin ciudată sau poate neinteresantă.
Dar voi încerca să depășesc frica de reacții neprietenoase. Mă adresez la toți cei, care… știu ei care. Continue Reading
Am început studiile. Învăț franceza la Universitate. Mă gândesc să încep să documentez sub formă video evoluția mea în franceză, așa doar, pentru eternitate:)) Aș vrea să mă uit peste 1,5 ani la mine, vorbind franceza de acum, și să înțeleg cât de mult am evoluat. Dacă găsesc suficiente argumente, voi începe un video report pe acest blog.
Deocamdată însă citesc, absorb, mă îmbogățesc, descopăr, cresc. Lărgesc orizonturile și nu-mi vine să cred că am putut vreo dată admite să nu fac pasul acesta în viața mea. Nu e o perioadă de huzureală. Dar piatra cunoștințelor niciodată nu s-a ros ușor.
M-am gândit chiar că, poate într-o zi, aceste cunoștințe vor putea deveni un produs de oferit altor oameni. Dar deocamdată.O întrebare.
Cu ce personalități din Moldova jurnaliștii noștri se feresc să facă interviuri? Eu, pe vremea când munceam în tv aveam o listă de oameni pe care în ruptul capului nu-i puteam intervieva. Fie pentru că nu erau interesanți, fie, mai simplu vorbind, erau proști ca interlocutori, fie nu reușeam să găsesc în cariera sau activitatea lor nimic care m-ar fi făcut atât de curioasă încât să pot să-i fac și pe spectatori curioși.
Dar nu îmi amintesc să-mi fi sabotat cineva interviul în direct. Așa că nu știu cum m-aș fi descurcat eu în situația de mai jos. Probabil m-aș fi făcut și eu într-o ureche. Cu toate că în direct e mai greu.
De aceea comportamentul prezentatorului este și el demn de urmărit ca și cel al interlocutorului.
Iată un caz curios pentru profesioniștii din media noastră. S-a întîmplat acum 4 ani. Este un interviu realizat de către o vedetă destul de mare din Canada,Jian Ghomeshi,cu Billy Bob Thornton. Pe cel din urmă, dacă cineva îl mai ține minte, apoi datorită faptului că o bătea pe Angelina Jolie, când era nevasta lui și că numele lui a ajuns să fie tatuat pe fina piele a divei cu buze mari, și că a realizat niște producții cinematografice ca actor și regizor. Dar tocmai această parte a carierei sale cinematografice a fost făcută tabu de câtre agentul actorului, atunci când a fost stabilit interviul. Nici un cuvânt despre actorie și regie, doar despre cariera sa muzicală și trupa cu care este în turneu. O carieră muzicală, de altfel, destul de puțin cunoscută și poate nu foarte interesantă pentru publicul larg. Prezentatorul radio a respectat condiția, dar parțial. Și-a permis o excepție. După mine acceptabilă. Iată ce a urmat.
Reacția publicului a fost foarte interesantă. Reacția presei a fost și ea interesantă. Tot ce a urmat, a fost interesant. S-a ajuns până la parodii.
