­
Browsing Category

De-ale mele

De-ale mele

Știu că mulți dintre voi mai sunt acum în vacanță și pe lângă o carte și un somn bun, mai râmâne loc și de un film bun. Sau mai multe.

Vă mai dau aici câteva recomandări. Poate vă folosesc la ceva.

Subiectul filmului, 11 septembrie și căderea Turnurilor Gemene, e puțin răsuflat. Dar povestea în sine este ecranizată formidabil. Filmul te captivează și nu te lasă nici măcar la baie să te duci. Turnurile au căzut în 2001, în locul lor vin altele, dar dramele oamenilor afectați de pierderea celor dragi sunt atât de diferite și atât de profunde. Demult nu a mai văzut un copil să joace atât de bine. Iată și un link pentru a vizualiza online: http://kinomir.org/load/5-1-0-3438

Un film mai întins, dar bun oricum. Pentru cei dezamăgiți în dragoste sau pentru cei îndrăgostiți, care oricum vor ajunge să fie dezamăgiți. Sau poate au noroc. Poftiți și linkul pt online: 

În avion m-am uitat la un film vechi. Mie filmele prăfuite îmi plac. Dar nu toate. Acesta vi-l recomand pentru Meryl Streep și pentru veșnica poveste a femeii măritate, bântuite de ispite și despre voința acesteea de a ceda sau nu în fața acestor ispite. Probabil mai greu rezist în fața ecranului cu o imagine proastă. Dar pentru filme bune, se poate de făcut un efort. Mai ales, pentru Meryl Streep mai tinerică. Link pt online.

De-ale mele

Fetească, Sorbet şi Clafoutis. Gurmanzii ştiu de ce.

Hai să ne înţelegem, pentru început, despre calorii şi kilograme – azi nici un cuvânt.  La invitaţia Vioricăi Nagacevschi, am ajuns astăzi la un eveniment care m-a făcut să schimb tocurile pe sandale şi să pun m âna pe microfon.  Aşa că am mers să trag şi un reportaj despre acest eveniment. Unul gastronomic, dulce, foarte dulce.  Lumea s-a mirat să mă vadă în sandale cu talpă plată şi cu microfon, eu m-am mirat că lumea se miră. Nu e bine. Lumea ar trebuie să se mire dacă nu mă vede cu microfon. Urgent trebuie reparat acest lucru.

Câteva detalii despre acest minunat master-class.  Invitat special -Elena Suchkova. I se mai spune regina ciocolatei. Un cofetar din Rusia, cu  25 de ani de experienţă în spate. Ea nu doar adoră deserturile, ea le creează. Are  sute de reţete inventate chiar de ea.  Şi cârţi scrise. Daţi un search pe google dacă vreţi mai multe detalii.

Au fost şi vinuri, foarte bune. Au fost şi sfaturi de la un somelier despre cum să combini desrturile cu vinurile. Aşa ca să-ţi fie bine. Şi a fost tare bine. Seara a început cu un Riesling  răcoritor şi cu un platou de caşcavaluri şi nuci.

20120725-001912.jpg

Apoi a fost servită o gustare genial de simplă, dar fabuloasă la gust: pepene galben cu scorţişoară şi seminţe de mac.

20120725-001923.jpg

A urmat un desert dulce-sărat, ale cărui ingrediente trebuie consumate într-o ordine anumită, pentru a-i înţelege corect gustul. Cum se numeşte desertul şi cum anume se consumă el  – rămâne un secret.

20120725-001934.jpg

Mai târziu, alături de o Fetească cu parfum de flori de câmp, au fost servite căpşuni în ciocolată. Ce legătură există între bărbatul viselor tale şi acest desert, râmâne iarăşi un secret.

20120725-001947.jpg

Apoi din amestecul de îngheţată, şampanie, liquer Limoncello a fost obţinut un un sorbet,   – pentru care ar trebui inventat cuvântul savuroso-îmbietător- răcoritoro-cremos

20120725-002007.jpg

În curând a venit un clafoutis (hai nu rădeţi de acest cuvânt, el chiar există şi nu are legătură cu vocabularul românesc). O tartă cu vişine, servită cu ingheţată de casă. Le-am adus şi fetelor mele acasă câte o bucăţică şi după aia au uitat că mi-au spus o dată mulţumesc şi au mai spus de încă 3 ori.

20120725-002016.jpgni

Dar, vedeta serii a fost alta…Toată lumea în cor a votat pentru acest desert. Despre ce să fie vorba oare? Şi care este reţeta vă spun la Sare şi Piper la JTV. Luni, când revenim din vacanţă. Trebuie de menţionat că acest eveniment nu ar fi fost posibil şi fără contribuţia şi participarea nemijlocită în organizarea lui a Elenei Ciobanu şi Asociaţia Culinarilor Catering Moldova.

P.S Ne-am înţeles doar, azi nici un cuvânt despre kilograme.

De-ale mele

Am prins și eu două filme bunicele în vacanța asta. La ambele am bocit. O să bociți și voi, cred. Mai ales alea trecute de un 30, cu 1,2, 3 copii la casă și cu o grămadă de nostalgii și amintiri care încep să nu mai încapă în memorie.


Фильмы онлайн


Фильмы онлайн

și încă unul la desert, de râs, uneori chiar tare de râs.

http://livecinema.ucoz.ua/news/smotret_onlajn_8_pervykh_svidanij_2012_dvdrip/2012-04-19-9091

De-ale mele

Cea mai curajoasă dintre pământeni

Astăzi nu-mi pot găsi locul. Am o tahicardie continuă. La 4 și ceva dimineața a sunat telefonul. M-a sunat Denis și mi-a zis că Natalia e de 3 zile în comă și că ar fi bine să fiu la curent, că s-ar putea să nu o mai văd in viață. După aceea nu am mai închis un ochi. Peste câteva ore Natalia s-a stins. Cea mai curajoasă dintre pământeni, după 12 ani de cancer, după zeci de operații suportate, era gata să mai suporte încă tot atâta doar pentru a-și vedea băiatul mare. Natalia nu a fost doar o luptătoare pentru viața ei și a copilului pe care a reușit să-l aducă pe lume, în pofida bolii. Natalia a fost și va fi un exemplu de cum trebuie să te scoli, de fiecare dată când viața te îngenunchează și să mergi mai departe, în pofida unei lumi înconjurătoare foarte sceptice.
Optimism neînfricat, odihnește-te în pace.

Acest reportaj a ajutat-o pe Natalia să-și prelungească zilele petrecute alături de soțul și băiatul său Ionuț. Reportajul a fost făcut acum 1 an și jumătate. De atunci, l-am botezat pe cel mai visat dintre copii, dar pe Natalia, din păcate nu voi putea să o mai văd. Sunt prea departe. O parte din mine plânge din cauza aripilor sale frânte, o altă parte din mine se bucură că acest spirit luptător a scăpăt de chinuri și își va proteja oamenii dragi cu și mai multă ardoare, de acolo de sus.

De-ale mele

Solidară cu Pictura M(o)urală

“În perioada 28 iunie-6 iulie, pe peretele unui bloc din cartierul Botanica din Chişinău, artistul polonez Rafał Roskowiński a realizat o pictură murală având ca temă mişcarea poloneză „Solidaritatea”. Scopul proiectului, iniţiat de Institutul Polonez din Bucureşti şi Primăria Municipiului Chişinău, este revitalizarea cartierului şi promovarea artei urbane. Pictura îl înfăţişează pe Lech Wałęsa, liderul mişcării „Solidaritatea” din Polonia anilor ’80, pornită la Gdańsk, şi face referire la schimbările anului 1989 în ţările din Europa Centrală şi de Est.” – asta este o veste minunată.

Pentru început vreau să spun că mă bucură enorm de mult orice rază de lumină la capitolul schimbare la față a Chișinăului. Este un oraș trist pentru cei care nu ies din el, dar pentru cei care mai au ocazia să vadă și alte orașe, Chișinăul e și mai trist. Nu trist, greșesc. E un oraș plictisitor, fără pesonalitate, cu prea multe clădiri gri,  fără identitate, o vinegretă de kitch și rămășițe ale trecutului sovietic, în plus invadat de gherete și reclame. Dar de fiecare dată când aud că este pornită o nouă inițiativă artistică de culturalizare, îmi vine să mă așez și să-mi acopăr capul, de parcă aș aștepta să cadă o bombă. Din păcate, inițiativele de consultare a populației locale pe teme de cultură, artă, alegere a culorii troleibuzelor sau decorare a bradului de Crăciun nu au fost prea fericite până acum. Așa că e foarte bine, că această pictură murală a fost realizată în colaborare cu artiști polonezi și moldoveni.

Mie nu-mi mai place să mă solidarizez cu moldovenii. Dar cu locals.md mă solidarizez. Probabil pentru că nu prea sunt moldoveni acolo, în spate. Pe acest link veți găsi un articol pe care eu l-aș fi scris exact la fel. Chiar și pacifiștii de la locals  pot fi scoși din sărite.

Ce mă bucură în inițitiva Institului Polonez și a Primăriei este însăși inițiativa. Vom fi niște norocoși dacă această pictură murală, făcută pe bani europeni, va fi urmată de multe altele care ne vor colora oașul. De aceea, nu aș vrea în nici un caz, să critic și să-i descurajez pe europeni în susținerea unor inițiative de acest gen și mai departe în Moldova.

Ce mă întristează este că din punct de vedere estetic, mie personal, lucrarea nu-mi trezește emoții pozitive. Mult prea blamata culoare roșie, pumni albaștri ridicați războinic în aer, fizionomia chiar și a foarte legendarului Lech Wałęsa – toate acestea pe mine mă și mă lasă rece. Poate doar pe mine.  Risc să admit că simbolurile folosite în această cultură murală nu prea tare îi vor solidariza pe moldoveni. Se pot solidariza oamenii cu valori și aspirații comune. Noi nu le avem. Lipsa de toleranță, necunoașterea limbii locale, divizarea etnică, pierderea timpului pe lucruri neînsemnate, zarvă multă în pahare de apă, necesitatea vitală a unor câștiguri cât mai ușoare și nu prea legale, ușurința cu care se corupe orice gură flămândă sau lacomă, necunoașterea limbilor străine pentru a citi și alte surse de informație în afară de cele locale, necesitatea de exhibiționism material în fața lumii, preocuparea de vieți străine mai mult decât de cele proprii, lipsa unei educații estetice, copii crescuți pe transferuri de iubire prin Western Union, timp pierdut pe invenții de copiat la examene, în loc de învățat tot anul, studii proaste și superficiale care nasc diletanți nu profesioniști. Iată ce trebuie reparat, înainte de a-i chema pe oameni la solidaritate. Așa cum există hip-hop pentru a vorbi depre probleme sociale într-o formă mai curajoasă, așa ar putea fi folosită pictura murală pentru a sensibiliza oamenii. Iar forma prin care aceste probleme pot fi exprimate trebuie să fie una cât mai ironică, pozitivă și estetică. Uneori pictură murală poate avea doar un rol estetic, nu neapărat educativ. Și asta tot e de susținut. Frumosul în viața noastră din păcate trebuie să aib un rol utilitar ca să devină real. Or frumosul trebuie să existe, așa pur și simplu. Dar asta e doar părerea umilă a unui om, care de foarte mult timp visează la un proiect de înviorare a Chișinăului. Deocamdată vânez frumosul în Montreal.

20120707-095009.jpg

20120707-095021.jpg

20120707-095036.jpg

De-ale mele

La gură de metrou

20120707-010346.jpg
Pe cei doi ușor îi observ în mulțime. Eu stau pe loc, eu aștept pe cineva. Ei stau pe loc într-un șuvoi de oameni și morsoacă o emoție. În jurul nostru lumea ca într-un furnicar, intră și iese, intră și iese din metrou. Pentru mine și pentru cei doi îndrăgostiți timpul s-a oprit. Eu mai am de așteptat pe cineva, ei par a fi foarte nerăbdători să miște timpul din loc.
Ea îi spune ceva, ghicesc după un soi de limbaj al copului, că ea îl roagă pe el să n-o părăsească. El o mai sărută o dată, știind că nu poate să-i facă pe plac. Adică poate, dat nu vrea.Ea are capul plecat, se agață, ca o furnică, de degetul lui mic. Îl ține strâns și nu-i permite să evadeze. El revine cu un nou sărut. Așa el se scuză pentru că o lasă.Ea înțelege că acest sărut nu înseamnă nimic. Ba nu, înseamnă prea mult. Și flacăra ultimei sale speranțe începe să se stingă. E un obicei prost să te desparți prin sărut. Încă Îl mai ține de degetul mic. Acest deget mic e ca o dovadă a inevitabilului. El se mai reține, mai mult din compasiuneși din nou o sărută, dar deja mai nervos. Ea, ca un șoricel prins în borcan, începe să-și simtă obosită umilința. Eliberează degetul cel mic al marii iubiri și îl privește cum pleacă. El pășește ușurat, ea rămâne ca o stană de piatră. Apoi, cu capul între umeri, pleacă și ea.

P.S. Viața noastră e plină de astfel de scene. Cândva, în multe dintre ele, fiecare dintre noi a fost ca actor. Dar nu știu cum, atunci când asist la un spectacol ca ăsta, la gura unui metrou, uit de ale mele și mă întreb dacă acolo, undeva sus, este cineva care are grijă cumva să echilibreze lucrurile în univers. Nu îndată, măcar peste un timp. Și dacă iubirea fără suferință nu se poate, oare în contabilitatea aia de sus, e cineva să pună la depozit pentru fiecare dintre noi niște grame de fericire, în schimbul unor suferințe mai vechi? Eu simt că da.

20120707-011403.jpg

De-ale mele

Vă pup

Aceste poze au fost făcute săptămâna trecută. Mă gândeam să scriu despre starea în care a ajuns clădirea Primăriei şi o nouă invenţie a primarului pe care s-au dat bani, dar arată ca naiba. Parcă am avut o ciuică. Ştiam eu că o să am nevoie de pozele astea amarnic de triste. Azi s-a trezit ochiul de veghe, garda moravurilor bloghereşti.  Şi s-a apucat să-şi scufunde degetelul arătător în obrazul curat şi inocent.


Uite că a venit şi momentul să mă iau în dinţi cu dulăii turbaţi (acesta este un compliment). E vorba de o mână de (blo)guri, poate prea neocupate, care au zel şi mai ales timp să critice cu o poftă inexplicabilă un panou publicitar cu Sare şi Piper, apărut recent pe clădirea Primăriei. Pe jerpelita clădire a Primăriei.

Acest spaţiu publicitar există pe Primărie de cel puţin 10 ani. Este şi cel mai tare, cel mai onorabil loc de plasare a publicităţii în Chişinău. E bun pentru că e mare, pentru că e în centru şi pentru că trec pe acolo zilnic mulţi, mulţi oameni. E un loc al vedetelor de televiziune, dacă vreţi. Şi asta nu am inventat-o eu. Nu înzadar, acum 10 ani, pe vremea când fetele roşcate încă îşi ştergeau mucii, iar baieţii fără măsele de minte visau să repare cariile, o televiziune precum ProTV, care nu prea avea bani de marketing stradal, a scos un pumn de bani ca să o plaseze pe Angela Gonţa acolo – cea mai mare vedetă a postului. Nu înzadar acum jumătate de an, Jurnal TV a făcut acelaşi lucru cu ştirile prezentate de Stela Popa şi Alecu Mătrăgună şi mai apoi cu Mai pe Scurt-ul lui Constantin Cheianu, iar acum uite că ne-a venit şi nouă rândul, celor de la Sare şi Piper. Că de, facem şi noi un show zilnic în direct, cu gastronomie,umor, invitaţi şi de toate. Nu e tocmai showul tuturor. Că nici ora nu e pentru toţi şi nici conţinutul. Dar e un show care se vinde bine, care are un rating la care mulţi visează şi e tocmai bun de promovat vara. În toamnă o să le vină râdul la alţii. Aşa-i în televiziune. Când îţi vine rândul, atunci îţi vine. Din păcate, anteriorul panou, fiind mai mult timp pe clădirea primăriei, a cam fost ars de soare şi vânt. Ăsta fiind probabil şi motivul pentru care gurile flămânde de carne şi sânge nu i-au acordat atenţie. Sau poate apariţia a 3 feţe drăguţe, zâmbăreţe, pe clădirea Primăriei, a fost chiar ca sarea în ochiul de veghe, provocând un grav acces de alergie mintală. Dar care să fie motivul? Şi de ce doar azi a apărut acest motiv?

Risc să presupun că aceste critici au apărut nu din cauza panoului propriu zis. Aşa cum am mai zis, deşi  panoul există de mai bine de 10 ani pe Primărie, nimeni nu-l observa până azi . Criticile au curs pentru că am apărut eu acolo. Mie, de fapt, mi s-a reproşat lipsa de consecvenţă. Cum am îndrăznit eu să deschid gura împotriva demolării clădirilor istorice din Chişinău şi apoi să apar pe un panou publicitar care ascunde frumuseţe de Primărie. Că nu e corect să militez pentru salvarea clădirilor vechi şi să apar pe un panou publicitar care acoperă tencuială şi vopsea jerpelită. Şi dacă lupt împotriva gheretelor, de ce oare aş îndrăzni să cumpăr o apă plată dintr-o gheretă. Şi dacă nu-mi place cum pute în Chişinău, de ce oare îndrăznesc să mai respir.

Când te-ai gândi, noi fără să vrem, am făcut cum era mai bine. Am acoperit cu o frumuseţe de panou, colorat, viu, plin de bucurie, o clădire într-o fază nefericită a existenţei sale.

Acum seriios, dragi guri, spre deosebire de voi, care numai cu scrisul sunteţi, eu mi-am mişcat fundul la proteste în stradă ,atunci când am simţit acest lucru. Am ieşit şi am strigat de dragul monumentelor istorice şi împotriva gheretelor, de rând cu alţi oameni şi am trăit sinchiseala protestatarului începător. Credeţi-mă e foarte jenant, mai ales primele dăţi. Când se holbează la tine tot prostul şi arată la tine cu degetul considerând că tu eşti un prost care crede că cineva îl va auzi şi va ţine cont de protestul său. Eu însă asta am făcut. Pentru că sunt consecventă. Şi pentru că îmi pasă, iar când a fost nevoie să demonstrez că îmi pasă, nu am stat să întind fraze lungi pe bloguri, ci am învins  disconfortul ieşirii din comoda mea găoace şi l-am confruntat pe primar. Iar voi aţi stat în faţa ecranelor azurii şi aţi aplaudat. Şi pentru că eu am făcut asta, iar voi nu, îmi voi permite să aleg, cu inima împăcată, cîntre a fi consecventă sau a fi extrem de consecventă. Criticile selective la adresa aceluiaşi subiect – asta sigur e lipsă de consecvenţă.N-am văzut pe nici unul dintre voi pe acolo, dar vă cred că vă pasă. Însă nu mai mult decât mie. Şi asta nu are nici o legătură cu apariţia mea pe un panou publicitar. Îndrăznesc să cred că apariţia unei lăzi de bere sau a unui telefon mobil nu ar fi stârnit atâta nedumerire. Dar clădirea jerlepită a Primăriei, tot acoperită cu panou rămânea.

Sfidarea panourilor publicitare este obligaţia corporaţiilor mari, care sunt cei mai fideli şi bogaţi clienţi ai agenţiilor care administrează aceste panouri. Iar demolarea lor ţine de puterea legii şi a celor care trebuie să o aplice. Ştiu că aţi fi vrut de la mine, să urc pe Primărie şi să rup cămaşa împotriva panourilor publicitare ca voi să aveţi despre ce scrie. Altă dată. Mai ieşiţi şi voi.  Iar mai poi, duceţi-vă la offlinuri cu toţi dobitocii care şi-au imaginat că-s Dumnezeu şi lingeţi gurile striclelor de bere împărţite degeaba. Cred că e vorba de un banal exces de zel. Zelul de a hămăi. Nu trebuie, păstraţi-vă. Încă o să mai vină timpul.

Iar apariţia emisiunii noastre pe un panou publicitar ca cel din centru nu e doar o posibiliate de promovare a televiziunii la care muncesc, ci şi a emisiunii în care sunt lăsată să militez împotriva gheretelor şi demolării monumentelor istorice.

În plus, ceea ce moldovanul consideră fală, lipsă de modestie şi bun gust, în lumea civilizată este o simplă şi eficientă metodă de a-ţi promova vedetele postului – să le pui în capul meseu, în cel mai de frunte loc. Înclusiv pentru ca oamenii să se asocieze cu toate valorile acestor vedete Şi da, noi suntem vedetele postului nostru, de rând cu toţi ceilalţi care au apărut şi vor mai apărea pe panouri publicitare. Iar lipsă de consecvenţă între proteste şi apariţie pe panoul publicitar agaţăat de o clădire veche într-un pseudo centru istoric este tot atât de evidentă cât şi legătura directă între coada vacii şi ştampila primăriei.

Apropos, nici în cele mai râvnite aşteptări nu am fi putut obţine un marketing mai bun decât cel pe care l-am avut chiar din prima zi de apariţie pe Primărie, graţie vouă. Pentru asta, pentru asta, pentru asta…Давай дасфидания !