De-ale mele

Aşa arată biroul meu la sfârşit de an. Cam aşa a fost şi anul.

Am scos în capăt şi cu asta. Azi a fost ultima Sare şi Piper din acest an. Ediţiile din din prima săptămână de după revelion vor fi deosebite. Aşa cum sunt şi sărbătorile acestea. Mai aproape de cei dragi, în sânul familiei, alături de copii. În fiecare dintre cele 4 emisiuni Sare şi Piper de dupa 1 ianuarie vom găti, cânta şi juca cu mai mulţi copii de vedete. Ale cui odrasle vor veni prin platoul nostru? Niţică răbdare. Nouă ne-a fost cam greu, dar foarte vesel.

Vă propun măine să ne gândim fiecare la un Top 10 rezoluţii pentru 2011. E util. Faceţi puţină curăţenie în minte şi în planuri şi alegeţi doar acele 10 provocări cărora vreţi să le daţi la bot în anul care vine. E un exerciţiu pe care vă recomand să nu-l ignoraţi.Deocadată mă rog să avem un 30 decembrie liniştit, fără dezamăgiri. Cel puţin, azi la ceremonia Vip, premierul Filat m-a luat de mână, iar eu m-am uitat la el în ochi şi el a înţeles întrebarea mea, fără să i-o adresez. Apoi mi-a zis: Nata, totul va fi bine. Oare eu m-am apucat de ceva fără să scot la bun sfârşit? Nu ştiu, nu mai ştiu…vreau să mai cred…vreau să mai sper…. Fie ca ziua de mâine să nu arate ca masa mea. Nu vreau ambiţii bolnăvicioase, nu vreau lăcomie.Vreau linişte, vreau ordine, vreau curăţenie şi oameni cu mintea deschisă la guvernare.

Gata. Am cedat în faţa (antibiotici)lor. Ce înfrângere jenantă, fu!

Nici un gram de alcool, nici măcar damskii. Şi asta în săptămâna tuturor petrecerilor….

 Azi gâtul mi-a şoptit să mai stau pe acasă. Demult n-am mai avut aşa ceva.

Eu am hotărât să-l ascult. Când oare voi mai ajunge să-mi ascult gâtul?

Deci mai stau pe acasă. Fix până la 8.30.

Că nu alegi tu când să-ţi faci manichiura în ultima săptămână din an. Te alege ea pe tine.

Îi fac o promisiunea firească gâtului şi mă duc să-mi dreg unghiile.

Interesant, ele nu se supără una pe cealaltă. Ele nu sunt geloase?

Ele, bucăţile astea de puzzle din noi.

Şi tot de domeniul curiozităţii este întrebarea:

Ce este mai important: acasă, mai sănătoasă,  dar cu unghiile mâncate de Sare şi Piper, or  cu gâtul în stand by, dar cu manichiura bună de întîlnit Anul Nou?

De fapt, ideea e alta…la manichiură trebuie de dus, chiar şi cu gătul bolnav, dar la vânătoare de cadouri pentru cei dragi, se putea de mai stat şi pe acasă.

Mai ales că cei dragi, n-au nevoie de cadouri. Pentru că cel mai bun cadou pentru ei….corect…sunt eu…..cu gătul bolnav.

Mi-i dor de mine alta. E timpul de schimbat vitezele, or maşinile, or şoferii, or benzina.

M-am trezit de la un vis. De la unul deloc placut. Ba chiar un coshmarel, asa. Nu a mai putut dormi. Mi-era frica. Ma uit la ceas. 5.45.Kukoshii vecinilor s-au ales cu un client in persoana mea. O ora tocmai buna sa ma pregatesc ca sa nu scap Yardsale-ul. Ca acolo tot ce-i mai bun la-nceput se vinde. Lasind ironia la o parte, as fi vrut sa adorm linga fetele mele. Daca ar sti cita senzatie de protectie imi ofera fosaitul lor din somn. Dar nu pot sa ma culc linga ele. Sunt bolnava. De o caracatitza in git si de frici. Cobor in bucatarie si pornesc lupta cu caracatitza. Prima frica. Ma doare atit de tare in git, incit mi-e frica sa inghit. Peroxid, gargara, lugol. Ma uit in oglinda si-mi amintesc de vis. Mi-e frica sa-mi amintesc de el, pentru ca mi-e frica sa nu cumva sa mai vad pe cineva in ea. Nu stiu cine dintre voi si la ce virsta a vazut Twin Peaks, ca au l-am vazut atunci cind nu prea stiam de frici, dar gratie acestei odioase productii,m-am ales cu vrei doua. Imi recapitulez visul, ma intreb cit de mult din el imi poate indica o realitate. Si cu o parte mai teafara a inconstientului ajung la o concluzie: hop, asta e doar o frica, transformata intrun vis. Ah, frica…Ce bine! Doar o frica…. Imediat imi amintesc de balena Movileta din povestea “Cheralim si ingerul” si inteleg ca as putea sa mai stau de vorba cu aceasta frica, sa ma uit in ochi la ea, sa o studiez si sa o las sa-si schimbe culoarea din negru in mov. Nu e chiar atit de simplu sa stai de vorba cu propriile frici. Bine ca nimeni nu te vede si aude, ca sa te suspecteze de dementa, dar oricum e cam ciudat.In schimb, functioneaza.Mie iar mi-e somn.

Azi am cunoscut 4 fete, surori, cu diferenţa de vârstă de doar 1 an fiecare. Mama lor e bolnavă, tatăl lipseşte demult din viaţa lor. El nu are treabă. Adică are, dar nu cu cele 4 mici femei pe care le-a lăsat în urmă. Cele 4 surori stau săptămâna întreagă la internat, de vineri până sâmbătă sunt în grija unei singure bunici. Livia, una dintre surori,  visează demult la o bicicletă. Mi-au spus că ar fi gata pe rând să o folosească, doar să aibă parte şi ele de o bicicletă. Sunt gata să le ofer o bicicletă, dar m-aş simţi mai fericită dacă am putea la toate să le oferim câte una. Asta ar însemna vreo 10000 lei, adică nici 1000 $. Din câte ştiu, gesturile de binefacere trebuie să le simţi, să le faci din suflet  şi cu toată dăruirea. Cele 4 surori au fost azi la Sare si Piper, iar eu am simţit ceva abia peste câteva ore. Ajunsă fiind deja acasă.Puteţi să le cunoaşteţi şi dacă simte cineva, cumva, ceva, vă îndemn să vă alăturaţi şi să-mi scrieţi. Minunile nu au nevoie de sărbători ca să se întîmple, dar e frumos dacă acestea vin chiar de sărbători.Dar şi mai frumos era, dacă aceste surori îşi vedeau tatăl venind măcar pe o bicicletă la internat, să le întrebe de cum le mai merge.

Azi a fost o zi caldă. Mai caldă. Dar şi o zi în care am ascultat la telefon istoria unei femei puternice, dar incredibil de puternice, pe care fostul soţ încearcă să o îngenuncheze prin copiii pe care îi au în comun. De ce…oamenii pe care  ajungem să îi iubim întro zi, devin mai târziu atât de străini şi atât de potlogari şi atăt de neiertători şi atăt de răzbunători şi atăt de întunecaţi. Ea ar putea să ceară ajutor celor din jur, dar nu vrea să-şi traumeze urmaşii. Ei au deja o gaşcă şi un mediu care ar putea să le facă rău. Aşa că îşi acceptă amarul destin şi încearcă doar printr-un avocat să facă ordine. Nu-i prea reuşete. El sfidează atât bunul simţ,cât şi legea.

Tot timpul îmi spuneam, auzind astfel de istorii, că Mamele poartă toată responsabiliatea pentru ceea ce educă în bărbaţii pe care îi aduc pe lume. Începând cu implicarea în treburile gospodăriei şi continuînd cu afecţiune, generozitate, compasiune şi  grijă pentru cei dragi. Egoismul, grija pentru propriile plăceri, superficilitatea ar trebui aduse la rang de gunoi, mizerie.  Multe mame însă, din prea multă dragoste, îşi protejează flăcăii de la cele mai elementare exemple de  comporatment, nenorocindu-i atât pe ei, cât şi pe ulterioarele lor alese.

Azi m-a ţinut un prieten de mână şi mi-a spus că-i plac unghiile mele. Tot azi am înţeles cum voi petrece Crăciunul şi Revelionul. Nu e nimic deosebit, dar oricum e mai bine decât nuştiucum.Tot azi  i-am îndemnat pe toţi spectatorii să recapituleze  acest an în decolare şi să-şi recunoască greşelile. Eventual, să îi sune pe cei în faţa căror au greşit şi să-şi recunoască vina.M-a încălzit receptivitatea oamenilor şi pregătirea de a-şi vedea şi bârna din proprii ochi, nu doar paiul din ochiul vecinului.

E o perioadă sacră. Eu, cel puţin, aşa o simt. O perioadă în care ceea ce ni se pare de neiertat, se iartă mai uşor. Îndrăzniţi…