<ENG> My president never smiles. Or maybe he smiles rarely. Because everybody needs to smile sometimes. But i think our president is affraid to smile in front of the cameras.
I think smiling is mandatory (i like this new word in my vocabulary. I learned it recently while preparing to take my driving test.) That’s why i think that our president satisfies his need of smiling and laughing being alone, in the room. Where nobody can disturb him from smiling, where he can relax and smile. Otherwise i don’t understand why, even in the most emotional moments of his life, he doesn’t smile.
Anul acesta, spre marea mea bucurie, Balul Brazilor de Crăciun devine expoziţie de muzeu.La cea de-a III Ediţie,brazii nu vor fi văzuţi doar în cadrul unui eveniment privat, cum se întîmpla în anii precedenţi, ci vor putea fi admiraţi, votaţi ba chiat şi licitaţi de voi. Asta dacă mergeţi între 11-19 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Continue Reading
<RO> A fost o perioadă în relaţia mea cu Viorica, acum 2 ani cred, când pur şi simplu a dispărut din vizor. Nu ne vorbeam, nu ne sunam, nu ne întălneam. Nu că ar fi fost mult mai activă comunicarea noastră până la asta. Dar, cel puţin, 1-2 ori pe săptămână ne vorbeam la telefon. Aici însă, a fost o tăcere totală. Când am sunat-o să întreb ce s-a întâmplat, mi-a spus simplu: scriu un scenariu. Îmi este greu. Trebuie să transmit o idee foarte importantă, dar să o transmit aşa ca lumea să o prindă, să o înţeleagă şi să o accepte. Peste ceva timp mi-a trimis şi scenariul să-l citesc. Viorica are un talent mare în a rămâne femeie în meseria sa cinematografică. Adică în a ţese intuiţie, cu experienţă personală şi cu întortocheri de situaţii psihologice foarte interesante. Mie scenariu mi s-a părut curios, bineînţeles că am adăugat eu ale mele 5 kapeici, dar neînsemnate. Apoi Viorica iar a lipsit din vizor. Intrase în producţie. Producţie anevoioasă, complicată, cu casting, costume, echipamente, locaţii, filmări nocturne. Apoi a venit o altă perioadă, poate chiar mai complicată. Post producţia. Montaj video, (montaj) sunet, grafică, muzică specială pentru film. Ce să mai zic? Cinematografia are o bucătărie atât de complicată, atât de consumatoare de energie şi eu încă multe nu le cunosc. Lucrurile devin şi mai complicate când trebuie să te încadrezi într-un buget, să renunţi la idei bune pentru că nu ţi le poţi permite. Sponsorii nu stau la rând să-ţi suplinească bugetul şi trebuie să te descurci cu ce ai şi pe lângă asta, mai trebuie să respecţi deadline…care, firesc, se schimbă de vreo 3 ori cel puţin. Eu mai apucam, în trecere pe la studioul Atelierului Sergiu Prodan, să văd frânturi de dialoguri, câteva scene şi să o tot întreb, hai când îl scoateţi, hai c ând, că ard de nerăbdare.
<RO>Prima vizită a Zdubilor la Montreal a fost frumoasă. Şi cred că nu doar pentru noi. Băieţii, mi-au spus că ar mai reveni, la prima ocazie. Pentru că lumea a venit să-i vadă. Şi sala s-a umplut de oameni frumoşi.
Ne-am întâlnit în spatele scenei. Erau mulţi într-o cameră şi atât de linişte. Pe masă aveau vin canadian, portocale, sandwichuri şi cola. Continue Reading
Azi sunt nostalgică. Cum e și normal într-o lună de noiembrie, fără soare, cu frig și departe. E o nostalgie caldă şi pozitivă. Ca după un copil care a crescut şi a plecat de acasă în lumea mare. Ca după o călătorie care s-a încheiat, dar care a lăsat atâtea amintiri şi atâtea clipe de neuitat. Ca după o bucată de viaţă, plină de culori, pe care ai vrea să o pui în borcan şi să o conservezi, ca nu cumva vreo culoare să fie uitată de memoria ta selectivă.
Of. Nici nu ştiu cum să încep. Probabil aş începe cu un cuvânt care nu ne prea place: TREBUIE. Uneori sunt lucruri pe care trebuie să le facem, aşa, pur şi simplu, pentru că trebuie. Continue Reading
Acum câteva luni, într-o după amiază de vineri, după o zi de muncă şi pe nemâncate, îmi mai rămase un lucru de făcut. Să onorez invitaţia unei companii care reprezintă un brand al unui procesor de bucătărie, de ultimă generaţie, despre ale cărui funcţii am auzit doar la superlativ.
Am invitat cu mine şi câteva gospodine moderne: una care toată copilăria a gătit pentru fraţii mai mari şi mai mici, alta căreia nu-i place gătitul și încă una care are noroc de un soţ care găteşte.
