Parcă am obosit atâta să mă aflu într-o nemulţumire cronică de oraşul Chişinău. Am obosit să număr gropile, gheretele şi clădirile cu steclopachet care vin în locul monumentelor istorice. Ies afară şi mă întunec de atâta urâţenie. Şi-mi vine să nu mai ies. Şi nu-mi mai vine să scriu pt că am obosit deja să scriu doar de rău. Şi cred că acesta este cel mai îngrozitor efect al neputinţei de a schimba lucrurile – acceptarea neschimbării. Şi a nepăsării, lăcomiei, lipsei de elementar gust şi prostiei care conduce acum acest oraş.
Azi mai găsesc un articol care sună aşa:
Probabil că avem în Chişinău probleme mult mai mari decât să ne ocupăm de faţa lui, dar eu nu-l mai suport. Şi toate iniţiativele civice sunt nu ştiu cum impotente, aşa încât spiritului civic din mine nu i se mai scoală la nici una dintre ele.
Nici una, în afară de una. Care s-a născut recent în capul unei fete. Care probabil a locuit în Moldova şi care de departe, din Grecia unde s-a măritat cu un grec, a reuşit să pornească pe fb o iniţiativă. Aceea de a îmbunătăţi aspectul rotondei din Valea Morilor.
Cu toate că e duminică, e iarnă afară şi e tare urât, eu o să mă duc. Pt că disperarea mea trebuie să fie transformată în speranţa cuiva. În speranţa că moldovenii nu sunt chiar atât de concenîe. Că deşi la toţi le pasă numai de ograda lor, pot să iasă cu o lopată sau mătură ca să facă bine şi în afara ei. Eu cel mai mult mă pierd în propriile mele iniţiative atunci când realizez că s-ar putea să nu am complici. Şi de aceea sunt gata să devin complicele cuiva. Ca să-i demonstrez că se poate.
Duminică mi-am planificat multe activităţi, dar cred că nu e mare paguba dacă le amân. Meteorologii promit vreme bună: +14 grade. Oricum mă îmbrac mai cald, voi lua cu mine un termos de ceai, probabil cu ghimbir, că după el te încălzeşti bine:) şi voi trece pe la piaţă ca să cumpăr toate cele necesare. Şi o să mă duc în Valea Morilor. Să mă solidarizez cu oameni pe care nu-i cunosc şi nu i-am văzut probabil niciodată. Vreau să mă conving că suntem mai mulţi de 2 oameni în cruce. Şi au să vină şi alţii.Şi tu poţi veni. Cu saci de gunoi, mături, măşti. mănuşi. Nu cred că vom face o minune. Pentru asta e nevoie de mulţi bani. Dar ne vom testa spiritul de solidaritate, vom scoate de acolo nişte saci plini de gunoi şi vom pune la cale alte lucruri. Pentru că aşa cum a zis Ion Ştefăniţă, cel mai aprig apărător al patrimoniului nostru arhitectural: Inacţinea noastră de azi, e riscul sa pierdem monumentul de arhitectură chiar mâine..
