Colegii mei de Minister susţin că e mult prea greu să faci glume şi să zâmbeşti în urma investigaţiilor făcute de Mariana. Că după ce vezi un hoit de căine care se descompune într-un râuleţ care se scurge într-un lac nou-nouţ, nu-ţi ma vine să faci haz de necaz. Dar, vorba unuia dintre eroii acestei istorii: o viaţă trăim!
Ieri, pe 1 iunie,de ziua copiilor, am rupt o oră mai liberă, mi-am pus aparatul foto în gât şi am ieşit afară. Simţeam nevoia unei plimbări, pentru a mă încărca de la vesela şi zgomotoasa atmosferă de afară. Sute de copii şi părinţi se îmbulzeau în centru, cei din urmă isterizaţi de atâta comerţ stradal. Pe mine nu multitudinea comercianţilor mă sperie. Mă îngrozeşte ceea ce vând ei şi faptul că cineva le permite acest lucru sau ia o capică la buzunar ca să se facă mort în popuşoi, adică să-i lase în pace. Oricui nu-i este lene iese pe Ştefan cel Mare pentru a vinde tot felul de nimicuri şi chinezisme. Iar primarul nostru, care într-o bună zi va deveni şi el părinte, măcar atunci să înţeleagă ce înseamnă de ziua copilului să se vândă jucării în praf, drept pe astfalt. Scuzaţi-mă pentru că nu reuşesc să văd decât partea goală a paharului.Am şi eu copii. Şi când îi văd cum le fug ochii după toate rahaturile astea şi când la fiecare rugăminte: mami, îmi cumperi te rog şi mie asta sau aia, trebuie sî le explic, că acest lucru fie este inutil, fie este toxic, fie este urât. Că frumosul, mai ales pentru copii nu se vinde în praf. Iar cocoşeii de caramelă sau de stelcă, cum le zicem noi, sunt făcuţi prin podvaluri răpănoase. Vata de zahăr nu e sănătoasă.Şi nici balonaşele cu cranii sau moriştele îmbâxite cu putoare de clei nu merită atenţia noastră. Asta nu e ziua copiilor, d-le primar..asta e bazar de porcării. La televizor numai ştiri despre cât de frumoasă e atmosfera din oraş. În oraş, nimic altceva decât cozi la cine primul cumpără o pacoste. Nu numai gospodarul pieţii e de vină dar şi oamenii care stimulează aceste vânzări. Alte impresii fără comentarii le regăsiţi în imaginile de mai jos.
Сea mai frumoasă lună din viaţa Chişinăului e pe sfârşite. Nu e cea mai frumoasă doar pentru că e primăvară şi e luna mai. Ci pentru că mai frumoasă ca luna mai nu e nici o lună mai frumoasă în Chişinău. Până aici totul e clar, nu-i aşa?
Cea mai frumoasă, dar şi cea mai plină. Cred că pentru prima dată de când iubesc această lună a primăverii, am trăit un mai atât de activ. Şi pentru că acest lucru nu are cum să nu bucure, aş vrea să trec în revistă evenimentele care au dat şi mai multă culoare Chişinăului în maiul lui 2012.
Pe 18 mai la Chişinău a avut loc premiera mondială a filmului “Tenis cu moldovenii”. Unii mi-au spus că filmul e mai bun decât s-au aşteptat. Eu cred că este exact atât de bun, pe cât m-am aşteptat. Vreţi o porţie sănătoasă de haz de necaz despre moldoveni?Mergeţi la Gaudeamus! Filmul încă mai rulează. Hai să recunoaştem! Nu mai există pe globul pâmântesc un străin care să-şi omoare timpul, cu atâta zel, de dragul moldovenilor, aşa cum a făcut-o Tony Hawks. Sau poate inspirația lui Tony chiar a ajuns la fundul butoiul și numai moldovenii i-au putut fi o bună muză. Măcar şi pentru asta îi mulţumesc.
Pe 20 mai ni s-a amintit că trebuie să fim mai buni. Asta le reuşeşte de mai bine de 2 ani celor care au instituit tradiţia Yardsale la Chişinău. Mulţumesc băieţi pentru faptul că nu aţi stricat o idee atât de grozavă, implementând-o cu succes şi fâcând-o să reziste la Chişinău. Moldovenilor mai rar le reuşeşte preluarea cu succes a ideilor străine bune. Mai toţi caută să se evidenţieze prin improvizaţii stângace, nu ca la toţi. Eu am reuşit să fericesc câteva cuconiţe, care s-au ales cu rochii de-ale mele, la un preţ amuzant de mic pentru starea în care se aflau. Nu fetele, ci rochiile.Următorul Yardsale va fi prin iunie. Mă tot întreabă lumea cum să ajungă şi ei să vândă câte ceva?E foarte simplu. Căutaţi-o pe Eugenia Boldescu pe fb.Ea le ştie pe toate.
Mergem mai departe.Sacha Baron Cohen,tot el Ali G, tot el Borat, tot el Bruno, revine pe ecrane într-un nou rol. Filmul se numeşte Dictator. Eroul principal continuă să testeze în fiecare dintre noi limitele penibilului şi celui mai negru umor. În sala de cinema se poate râde în hohote, pentru că veţi număra maxim 10 telespectatori. Dar şi ei vor râde cu poftă. Filmul e simpatic.
Pe 24 mai, Karizma a susţinut primul său concert solo. Orice s-ar zice, mie Karizma mi-e dragă. Pentru că dintr-un pui de copchil de bani gata, a crescut o interpretă şi o femeie foarte tare. Karizma munceşte mult asupra calităţilor sale şi ele cu timpul devin tot mai bune. Karizma are gust la lucruri frumoase. Iar această fotografie, prin care le aduce un mic omagiu compozitorilor care scriu pentru ea muzică şi graţie cărora are un repertoriu de un concert solo, este încă o dovadă în plus că fata are idei frumoase. La concert nu am fost, am avut emisie. Dar am auzit numai lucruri frumoase despre spectacol.
Pe 25, vineri, s-au bătut cap în cap 3 evenimente. Eu am apucat doar 2 dintre ele. Spre marea mea uimire, după 10 ani în care nu au mai păşit în Moldova, Vunk – una dintre trupele mele favorite din România, au venit la Chişinău să cânte la aniversarea de 65 ani a echipei Zimbru. Cum? Nici tu nu ai ştiut despre asta? Păi se pare că în afară de cei 400 de oameni care au venit la stadionul Zimbru, nimeni nu a auzit de această aniversare. Au mai cântat Zdob şi Zdub, Natalie Toma, Gândul Mâţei – dar ce folos? Nota 2 celor datorită cărora aniversarea Zimbrului s-a transformat într-o mare ruşine. Eşecul evenimentului ne demonstrează din nou că şchiopătăm rău de tot la capitolul marketing şi PR. Eu de Vunk oricum m-am bucurat. Un LIKE sincer pentru toată trupa şi pentru simpleţea şi omenia pe care au păstrat-o de-a lungul anilor. La emisiune, la Sare şi Piper, băieţii mi-au spus că sunt liberi seara şi că ar fi gata să cânte în vreun club din Chişinău dacă s-ar ivi ocazia. M-am gândit atunci că nu ar fi chiar atât de complicat să repet experienţă unui mare DJ, probabil Tiesto, dacă îmi amintesc bine, care a reuşit în 2 timpi şi 3 mişcari să adune prin twitter o sală întreagă de fani. Ceva însă m-a oprit să-mi asum această îniţiativă. M-a speriat probabil ideea că aş putea trăi o decepţie visavis de capacităţile mele de organizare la viteză a unui eveniment. Acum regeret că nu am avut suficient curaj. Mai ales după ce am aflat câtă lume a fost pe stadion la concert.
La Vunk nu am fost, dar în schimb am aplaudat în picioare la deschiderea festivalului BITEI. Spectacolul coreenilor Taegeuk a fost un start excepţional pentru a 10 ediţie a acestui festival. Mergeţi la teatru, oameni buni! Este o şansă unică de a consuma cultura altor ţări, fără a merge neapărat în aceste țări.Mai puteţi prinde câteva spectacole minunate. Despre ele aflaţi chiar pe www.tei.md. Miercuri şi joi îl puteţi vedea pe Viktiuk. Iar în ultima zi a festivalului nu rataţi spectacolul “Iosif şi Amanta sa” după piesa lui Val Butnaru, în regia lui Petru Vutcarău.
Tot vineri seara am reuşit la concertul Carla’s Dream. Despre asta am povestit destul.
Pe 26 mai, sâmbătă, a fost o adevărată bătălie pentru public.Pentru că evenimente au fost multe. Unii au asistat întâmplător la un festival de capoeira.
Sâmbătă seara, pe 26 mai, lumea bună s-a înghesuit la BITEI ca să-i vadă pe Tiger Lillies. Daţi un search pe youtube ca să vedeţi ce aţi ratat. Tot în această seară fetele mele au fost cu buneii la spectacolul Art Studio Repede. Un ansamblu de dans mixat cu acrobaţii, botezat, n-o să vă vină să credeţi, în cinstea….sponsorului, dlui Repede. Ai mei au rămas încîntaţi de show.
Duminică s-a încheiat festivalul Tandem. Un eveniment binevenit atât pentru artiştii locali cât şi pentru consumatorii de artă modernă din Moldova. E un schimb cultural între artiştii din foarte multe ţări. Sper într-un viitor, poate nu foarte îndepărtat, să vedem şi noi roadele acestui schimb cultural. Să ne convingem că există şi la noi în ţară artişti moderni, care se pot exprima şi prin alte forme decât cântând la nunţi şi decorând recepţii. Visez să avem oameni inspiraţi, care să creeze artă stradală, graffiti şi tot felul de manifestări de talent, care mai de care mai ciudate şi neaşteptate. Deocamdată ne putem bucura pentru 3 moldovence din satul Palanca. Acestea au colaborat timp de 1 an cu designeri vestimentari din Germania. În urma acestei colaborări s-a născut o colecţie de haine ce poartă amprenta ornamentelor noastre tradiţionale. Colecţia va fi prezentată la săptămâna modei din Berlin. Iar moldovencele noastre au fost invitate să meargă într-o vizită la Berlin. Frumos?
Nici duminica nu a fost mai liniştită. Eu, cel puţin, a trebuit să aleg între prezentarea de modă a colecţiei Hai Moldova! realizată în baza deşeurilor, adică un Eco Fashion Show şi Future Shorts, a 2-a ediţie a festivalului de scurt metraje. Imagini de la Eco Fashion Show am urmărit doar în reportajele de la tv. Şi recunosc, am fost plăcut suprinsă să văd lucrările prezentate. Unele detalii precum cravata din carton sau ţinuta din ţolul bunicii au fost fascinante. Păcat că nu avem un muzeu în care să le expunem. Aşa se şi pierd aceste creaţii din deşeuri, fără ca să le vadă mai multă lume.
Eu însă am mers la Future Shorts. Şi am văzut 7 scurt metraje despre dragoste. Sunt sigură, la fel ca şi oamenii de ştiinţă de la OMS, care au introdus-o în registrul maladiilor, ba chiar i-au dat şi un cod: Dragostea este o boală. Urăsc efectele nocive ale acesteia. Dar e minunat atunci când ţi se dă şansa să iubeşti şi să fii iubit. Aş da orice să pot schimba toate bolile pe una singură. Mai ales că dragostea se tratează în 4 ani. Nu rataţi următoarea ediţie Future Shorts. Organizatorii o promit în vreo 3 luni.
Deci a fost un mai, bun. 12 evenimente , 12 emoţii pozitive într-o singură lună. Deci se poate.
A 13 emoţie au trăit-o cei care s-au uitat la Eurovision. Pentru mine a fost deja cam mult. Aşa că eu, cu mult succes, am tras un pui de somn în timp ce Pasha la Baku îşi forţa corzile pentru Moldova.
Am venit la primul concert Carla’s Dream mânată de întrebarea: o va da sau nu în bară băiatul ăsta cu anonimatul său? Pentru că aveam un feeling că asta se va întîmpla. Că această simpatică idee cu identitatea sa enigmatică va fi bulită, în lipsa unei strategii de lungă durată și foarte bine pusă la punct. Nu te poți juca cu propria identitate. Adică te poți juca, dacă știi care este finalitatea. Dacă ai regizat nu doar un intro, ci și un final cu un follow up. Știu că toate aceste cuvinte sună destul de enervant, dar mai pe limba noastră asta ar însemna o singură întrebare: Și mai departe ce? Cînd identitatea ta secretizată devine cel mai important punct de atracție, cel mai important motiv pentru care lumea întreabă de tine – ai dat-o în bară. Odată desecretizat, călăii tăi- publicul, nu te vor cruța. Asta e legea secretului, surprizei. Și odată ce a fost încălcată legea, obiectul acesteia dispare.
În cazul unei campanii de promovare a unei companii de telefonie mobilă cum a fost cea a lui Moldcell mulți ani în urmă: ВЫ НАС ЖДАЛИ? МЫ ПРИШЛИ? și un cerb pe toate panourile din oraș – e clar că era vorba despre un elementar teaser, în care elementul curiozității a fost folosit pentru a lansa un produs nou.
Dar în cazul cînd anonimatul e folosit pentru a lansa un artist anonim, ce urmează? Mai ales în Moldova – țara cumetrilor și nanașilor, unde nu ai cum să păstrezi prea mult timp un secret. Care e destinul acestui anonimat, dar mai ales care este planul A, B și C în caz de ieșire din anonimat, de bună voie sau silit de massmedia?
Atunci cînd am aflat cine se ascunde în spatele acestui produs pe nume Carla’s Dreams, nu am fost cîtuși de puțin dezamăgită, sau poate foarte puțin. Așa e cînd se spulberă o taină. Există un DAR. Anonimul nu vinde doar mister. Are o super voce cum nimeni nu o are, dacă mai și compune singur-atunci și un talent mare, un stil muzical binevenit pentru scena moldovenească, care trebuie definit și respectat. Are fani înrăiți, foarte receptivi, gata să-l venereze și să-l apere de orice rele. Dar cel mai important, Carla’s Dream are emoții, adevărate. Poate să-i tremure vocea, poate să uite și textele pieselor, motiv pentru care a ieșit cu un teanc de versuri în scenă și poate să nu mimeze tremuriciul pe care îl avea cînd încheia fiecare piesă cîntată.
Într-un cuvînt, concertul a fost: bun. Și fanii au fost buni și au plecat acasă cu senzația că au făcut parte dintr-o conspirație: aceea de a face să nu conteze cine e Carla’s Dream în realitate. Primul și unicul proiect muzical anonim din Moldvova a fost lansat. Și deocamdată nu a dat-o în bară. Deci, mult succes și felicitări. Cred că într-o lună massmedia va ucide acest mister și atunci ce urmează?
O semifinală Eurovision care a inundat facebook-ul local cu emoţii pozitive. Asta bucură. Înseamnă că emoţiile normale, simple, fireşti, banale, chiar dacă nu se mai regăsesc în multitudinea de probleme politice, economice şi sociale, nu au fost uitate. Iar prezenţa lui Pasha la Baku poate fi măcar la fel de interesantă ca spamingul cu scrisori electorale a pseudobinevoitorilor acestui popor.Tricolorul lui Pasha m-a înaripat. El trebuie scos şi fâlfâit cât mai des. Pentru că avem cu ce fâlfâi.Avem 3 culori şi o stemă. Şi băieţi, nu e nici un simbol în poziţionarea Moldovei lângă România pe ecran. E o simplă coincidenţă. Chiar oamenii din scenă au explicat pt romanticii de la noi: plicurile se deschid aleatoriu.Minuni se întâmplă, de Paşti şi Crăciun.
N-am văzut decât recapitularea de 2 ori a tuturor concurenţilor. Iar printre ei au fost trecute în revistră şi ţările care intră în competiţie fără concurs. Aşa au ei acolo nişte reguli descriminatorii:) pentru Franţa, Italia, Germania, Spania şi MB. Cică cine-i cu banul, ăla intră în competiţie şi-aşa. Cu ocazia asta l-am văzut pentru prima dată pe Roman. Nu-i suficient că eşti frumuşel, tinerel şi talentat, dar mai şi intri şi fără concurs la Eurovision. Asta-i viaţă? Să le ai pe toate şi să fii şi aşa de frumuşel? Nu, eu cred în puterea greutăţilor.
Azi m-am uitat la un film cu Tilda Swinton. Pentru că îmi place în primul rând de Tilda. Aşa cum îmi place de orice femeie cu o frumusețe-nefrumusețe. Una care nu are nici cea mai mică legătură cu ceea ce vor bărbaţii să vadă ca să-şi conecteze instinctele. Frumuseţea ei nu trebuie neapărat dusă la coafor, zugrăvită cu makeup sau poleită cu ojă. Cu frumuseţea ei nu e de dus la clubul Drive. E o frumuseţe….prea inteligentă, shto li. Ştiu, că bărbaţii care citesc acum aceste rânduri, îşi vor porni butonul misogin spunând: că eu nu pricep nici o s…ă în ceea ce le place bărbaţilor.
O fi….Eu chiar nu pricep nimic în ce le place bărbaților, pentru că am priceput cam multe.
Filmul este bun. Bun, dar groaznic. Despre sacrificii stupide, despre muşamalizarea problemelor de dragul impresiilor false, despre obligaţiile conjugale şi despre limita între sacrificii şi armonie personală. Îl recomand, în special, părinţilor. We Need to Talk About Kevin (2011)
Încă un reportaj foto,şi ultimul din Olanda, din maiul ăsta. Pozele vin de pe meleagurile unde încă buzunarul nu e suficient de plin şi probabil nici timpul n-a venit să pot trăi în fiecare zi. Dar va veni şi ziua în care voi putea lua maşina ca să ajung în 30 de minute în aceasta grădină unică. Unică este ea pentru multitudinea detaliilor adunate în acelaşi loc. Keukenhof este deschis pentru public doar 2 luni pe an. În sezonul lalelelor. Un teritoriu imens se transformă într-o paradă de culori, într-o expresie a tot ce poate omul crea mai frumos. Nu e vorba doar despre 7000000 de bulbi de flori de toate soiurile şi culorile, pe care le veţi găsi înflorite. Keukenhof este întruchiparea apogeului la care poate ajunge imaginaţia umană, jucându-se cu florile şi culorie. Gustul pentru frumos ca şi pentru mizerie, este uşor transmisibil. Găsiţi-vă timp, şi mergeţi măcar o dată în viaţă aici. Pentru 15 euro veţi trăi o experienţă unică, chiar dacă în general, florile nu vă trezesc emoţii prea mari..
Am prins cea mai proastă vreme posibilă. Vânt puternic, ploaie şi frig. Nu se prea vede, nu-i aşa? De astăzi, 20 mai, Keukenhoh şi-a închis porţile pentru pubic. Şi raiul florilor are program. Următorul spectacol este la anul.