Browsing Tag

montreal

De-ale mele

DESPRE ”MIE AȘA CEVA NU MI SE VA ÎNTÂMPLA” (P)

Cultura și mentalitatea noastră nu este deschisă pentru discuții despre moarte, boli, nenorociri. Se consideră un semn rău să vorbești despre subiecte triste, pentru că se presupune că asta atrage răul. Când o veni nenorocirea, atunci o veni, spune lumea. Și când vine, pentru că oamenii inevitabil se îmbolnăvesc sau mor, poți vedea consecințele abordării  nechibzuite și superficiale a acestui inevitabil.  Iar când te afli printre străini, cu rezerve financiare limitate, fără oameni apropiați care să ușureze lovitura sorții, tema situațiilor de viață neprevăzute este și mai actuală. Continue Reading

De-ale mele

DE CE SĂ FIM REVENDICATORI?

Cursul de azi de la Universitate a fost mai interesant decât de obicei. Profesoara mi-a atins niște corzi sensibile. Acest 7 aprilie cumva mă face să rezonez într-o cumplită decepție. Poate pentru că rezultatul alegerilor din 30 noiembrie m-au făcut să simt că am trăit un nou 7 aprilie.

Profesoara ne-a dat să citim scrisoarea, scrisă și făcută publică de către un cetățean din Quebec, adresată fiind unor politicieni importanți. Mesajul spunea că el, cetățeanul X, este bine merci, are un job, are câteva imobile pe care le dă în chirie. Nu are de ce să se plângă. Dar are copii. Nu-și bate niciodată copiii. Pentru că nu e normal să-ți bați copiii. Dar, atunci când deschide televizorul, se îngrozește să vadă la știri copii bătuți în stradă. Și îi întreba pe policiticienii respectivi dacă se uită la știri, dacă ei își bat copiii proprii și dacă li se pare normal să fie bătuți copiii altora în stradă. Continue Reading

CANATA

DESPRE SĂNĂTATE, DE LA O LUNI

DESPRE EXPOZIȚIE

Este al doilea an la rând când merg la Manger Santé et Vivre Vert din Montreal – o expoziție  după care realizezi cât de mare este interesul consumatorului local pentru modul sănătos de viață. Nu în ultimul rând, fiind bine știute prețurile crescute la această categorie de produse, văzând câtă lume vine la eveniment și câți expozanți vin să-și promoveze produsele , îți dai seama și de potențialul impunător al pieții produselor eco-bio în Quebec. Mai exact, la această a 18-ea ediție din Montreal (se organizează una similară și în Quebec), au participat în jur de 300 de expozanți. Am încercat să fac un rezumat pentru cei interesați de sănătate, de metode noi de  îngrijire, fără ca să cădea în extreme, de idei noi de business, de abordări ale potențialului local și binențeles de un marketing competitiv pentru produsele lor bio și eco. Continue Reading

CANATA

AGRICULTURĂ RESPONSABILĂ. ÎN VIZITĂ LA PRIMA DIN LUME FERMĂ DE ACOPERIȘ

Cred că încă nu am apucat să vă spun cât de multe asemănări văd intre Moldova și Quebec. Pe bune, nu râdeți. Începând cu probleme de identitate națională, continuând cu cele de concurență între cele 2  limbi de bază, vorbite în societate, corupție doar că la alte proporții, politicieni la fel de fățarnici și meschini și multe altele. Mai au ei ceva prin care ne asemănăm. Iarna. Da, iarna. Mai puțin durata ei, dar intensitatea e cam aceeași. Bine se întâmplă și temperturi pe care în Moldova mai rar le avem în sezonul rece. Dar în general, iarna e aceeași: geroasă, cu precipații, doar că în Quebec ea durează vreo 5-6 luni, e cu mai multă zăpadă și e mai frumoasă, mai ales când se topește. În schimb ei sunt mai mari, mai mulți, mai înghesuiți. Și respectiv consumă mai mult și ocupă mai mult spațiu. Din aceste considerente, dar și din cele climaterice, în zonă a fost adoptată o idee extraordinară: agricultură pe acoperișuri de clădiri urbane.  Tema mi s-a părut atât de interesantă, încât mi-am ales-o ca studiu la facultate și firesc că am mers să văd cum funcționează ideea. Noroc, că la Montreal se afla în acea perioadă și Ion Ștefăniță, Directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din RM, un om cu o curiozitate profesională de invidiat. Cum să nu vrei să-l impresionezi pe Ion cu ceva legat oarecum de pasiunea sa.

2010

FERMA LUFA ÎN COSTRUCȚIE. MONTREAL.2010

Am aflat despre Ferma Lufa din FB. O să încep de la faptul că au un marketing absolut fenomenal, iar rețelele de socializare sunt exploatate la maximum. Și acest detaliu, atât de ignorat de majoritatea productărorilor locali din Moldova le aduce o sumedenie de beneficii celor de la Lufa. Ei nu cheltuie bani pe anunțuri în ziare, reviste, tv sau radio. Site-ul lor LUFA.COM și FB își fac extraordnar de bine treaba, mai ales dacă în spate este un om dedicat doar acestui domeniu, promovării.
Continue Reading

De-ale mele

RESTAURANT DAY À LA MOLDOVA

rest day finlanda

RESTAURANT DAY, FINLANDA, HELSINKI, MAI, 2014

Zilele acestea am aflat despre un proiect internațional culinaro-social care mi-a servit drept sursă de inspirație. Noi stăm și ne chinuim, căutând identitate națională și turiști cu lumânarea. Când lucrurile sunt atât de simple. Trebuie pur și simplu de încercat de solidarizat cu idei bune care se întâmplă în lumea întreagă. Și de promovat aceste evenimente cât mai mult. Proiecte de street art, de sărbători internațioanale, de social media. De solidarizat și de profitat de publicul numeros care susține aceste tendințe pentru a ne promova și propria identitate.

Ideea care m-a inspirat se numește Restaurant Day. Un proiect inițiat de o organizație non-profit din Finlanda care încurajează gurmanzii din întreaga lume să improvizeze pentru o zi  un restaurant într-un loc mai public, puțin previzibil. Alee, parc, hudiță, curtea casei…oriunde vrei să animezi un spațiu public și să te manifești gastronomic, ești încurajat să o  faci. Alegi-ți locul, decide conceptul și meniul, apoi înscrie-ți evenimentul pe acest site: http://www.maplantis.com/map?event-map=53d37cd003648c17ba381ef4&event-id=53e2f36fe4b0a74b11df4992 și pormovează-ți evenimentul pe unde poți.

Continue Reading

De-ale mele, IAMANIA

LA ÎNCEPUT A FOST…O CARTE

Dragă Dle Ambasador al României, Marius Lazurcă. Aș fi putut să vă adresez personal acest mesaj prin mail, dar am decis să îl postez public, pentru că este adresat atât Dvs cât și altor câțiva oameni care m-au inspirat să le spun un Mulțumesc.

photo 5

Continue Reading

CANATA

VOI CUM VREȚI, DAR EU NU MAI AM TIMP

După 8 luni de trai într-o țară plină de emigranți (inslusiv din Moldova), unde poate un om și jumătate, din cei pe care i-am cunoscut, a auzit  despre Moldova, m-am gândit că nu mai am timp.

Eu nu am timp să aștept până când se vor termina alegerile în Moldova.  Și nici nu vreau să aștept până Agenția Turismului o să adune încă vreo 8 mii de euro pentru o altă perlă cinematografică de atragere a turiștilor.  Nu mai vreau să am timp până vor trece încă vreo ….sprezece ani după alegeri,  până cineva din cei care tare mai râvnesc la putere în Moldova vor începe, în sfârșit, să investească în identitatea și imaginea acestei țări.

Înțeleg că nu avem petrol, munți, mare și respectiv turism, nu avem drumuri, ceasuri de lux (decât pe mâini de deputați), ciocolate fine, noi nu construim mașini de calitate, noi nu avem arhitectură veche, nu avem cinematografie, nu avem marijuana și prostituție legalizată. Noi nu avem un capăt de ață de care să ne agățăm ca să construim o identitate națională…ar zice unii. Dar eu cred că un capăt de ață noi totuși avem. Dar fix un capăt, bun de agățat. Continue Reading