Browsing Tag

Sare si Piper

De-ale mele

DESPRE S(T)ARE ȘI PIPER, CU DRAG

Azi sunt nostalgică. Cum e și normal într-o lună de noiembrie, fără soare, cu frig și departe. E o nostalgie caldă şi pozitivă. Ca după un copil care a crescut şi a plecat de acasă în lumea mare. Ca după o călătorie care s-a încheiat, dar care a lăsat atâtea amintiri şi atâtea clipe de neuitat. Ca după o bucată de viaţă, plină de culori, pe care ai vrea să o pui în borcan şi să o conservezi, ca nu cumva vreo culoare să fie uitată de memoria ta selectivă.

Continue Reading

De-ale mele

CETĂȚEAN AL PĂMÂNTULUI

20130724-014952.jpg

Definitiv? Da n-o să-ți pară rău? Două întrebări care deja mă fac să zâmbesc. Asta după ce mă iritau foarte tare. Răspunsul meu de fiecare dată e același. Nu există definitiv, așa cum nu există mâine. Există doar aici și acum. Orice “definitiv” poate fi înlocuit cu un “niciodată”. Într-o frântură de secundă. Și asta prea puțin depinde de noi, ființele umane.
Dar întrebarea: Da n-o să-ți pară rău? Care-i rostul să o adresezi unui om care a decis deja să suporte cu stoicism toate părerile de rău și să-și asume de toate, și rele și bune?

Continue Reading

De-ale mele

MICI BUCURII

Săptămâna trecută, prinsă în treburi, nu am mai apucat să vă spun câtă bucurie mi-au adus acești băieți. Concertino ne-au cântat în platou la emisiune și ne-au vrăjit, și ne-au cucerit și ne-au amâgit că viața e frumoasă. Și în adâncul sufletului i-am mulțumit destinului pentru locul în care muncesc și pentru meseria pe care o am și care îmi permite, mâcar și cu un vârf de spânceană, să mă ating de oameni frumoși și dâruiți cu talent.

Ieri am fost primită în Asociația Culinarilor din Moldova. Sunt o gospodină cu acte în ordine. După aproape 3 ani de rețete gătite în direct,e o mică bucurie.

Tot ieri am văzut cum, cu puține resurse, dar cu bun gust și pasiune, 3 blinele de post, destul de nearătoase și foarte delicioase, din spanac, stevie și urzici, pot fi aranjate într-o farfurie așa încât să arate boierește. Galina Palitu m-a învățat: cu ajutorul unui sos din ardei galben și unul roșu, copți și dați prin blender.

Azi am ascultat-o pe Dara cântând live noua sa melodie. Când o auzi live, ai impresia că ar crăpa și oginzile în jur și că așa ceva nu e posibil, nu, nu e posibil ca o ființă umană să aibă o voce ca a sa. Cred că Dara este un fenomen, care are nevoie de multă susținere, altfel dintr-un fenomen moldovenesc va deveni unul străin.O vom pierde, așa cum numai noi știm.

Eu cu aceste zilnice, mici bucurii, mă mai țin. Dar pentru a le remarca, pentru a le da importanță, trebuie să ai mintea corect setată.
Anume ele, micile bucurii, ne fac viața uneori mai ușoară și atât de….frumoasă.
Vă doresc cât mai multe mici bucurii și neapărat oameni cu care să le împărtășiți.

EVENIMENTE

Mihaela Tatu revine, la Clubul Nostru

Au trecut 2 ani de când nu ne-am văzut. Și s-au schimbat multe în viața ei, foarte multe. Atât de multe încât poți spune că e o altă Mihaela. Una care și-a schimbat modul de viață, modul de gândire și atitudinea pentru alimentație și sănătate.Te absoarbe pur și simplu, te înghite, te cucerește numai printr-o simplă discuție telefonică.

Vă recomand din tot sufletul să mergeți la întâlnirea Clubului Nostru și să o cunoașteți. Iar marți, pe 29 ianuarie, vine la Sare și Piper, la JurnalTV și vom avea o întreagă emisiune doar cu ea. Vom descoperi cum s-a schimbat viața Mihaelei. În 2 ani a reușit să facă un pelerinaj de 826 km pe jos, a zburat cu balonul, a suportat o operație, a făcut un film documentar despre Sardinia, nu mai mânâncă carne, se alimentează pe princiul combinării elementelor ying și yang. Deci are atâtea de povestit.

20130125-160930.jpg

EVENIMENTE

EXPERIMENT CU ALEXANDRINA

Cu ceva timp în urmă  citisem o știre despre cum un Dj celebru, nu-mi amintesc că o fi vorba de David Guetta sau de Armin Van Buren își organizase un concert doar printr-un anunț pe twitter, vânzând toate biletele în câteva zeci de minute cu 100 dolari bucata.  Mie îmi plac asemenea știri și îmi plac asemenea experiențe. Atunci mi-am zis într-o doară că dacă ar fi să fac un asemenea experiment l-aș face cu Alexandrina Hristov.

20130117-200521.jpg

Numai eu știu de când visez la acest concert. O iubesc de mulți ani.  Ne cunoaștem secretele. Ne unește un om tare drag. O admir, o invidiez cu toat dragostea mea și simt nevoia să fac ceva ca lumea să afle despre ea. Atunci când i-am propus un concert la Chișinău, mi-a spus: Da, cu mare drag! Mi-l organizezi tu? Da!, i-am răspuns. Am făcut un buget, am făcut un proiect, și după vizita la primul potențial sponsor, care mi-a zic că niciodată nu a auzit de Alexandrina și nu ar vrea să dea bani pe un concert cu un artist la care nimeni nu va veni, mi-am pierdut tot entuziasmul. Asta a fost prin 2011 cred.

Acum câteva zile mi-a scris că se află la Chișinău, filmează 2 clipuri. Am invitat-o la emisiune, iar după emisiune am zis, fie ce-o fi. Hai să încercăm!

ACESTA ESTE UN EXPERIMENT! TESTĂM PUTEREA UNUI TALENT ȘI A INTERNETULUI DIN MOLDOVA.

Dragi prieteni vă invităm pe toți la o seară de suflet, să ne relaxăm și să sărbătorim împreună prima sâptâmână după anul nou pe vechi, cu muzica Alexandrinei Hristov.Vineri, 18 ianuarie, ora.21.00, Clubul Albion. În deschidere un jam session excepțional cu Dan Ungureanu și Stefan Negura. Pret Bilet 150 lei. Acesta este un concert organizat adhoc, fara promovare, de aceea orice fel de promovare este binevenita. Veniți și nu veți regreta toată viața voastră:). Organizatori: prietenii și fanii. Fără Jurnal TV, emisiunea noastră Sare și Piper,  echipa cu care respirăm în fecare zi aerul meseriei noastre, asemenea idei ne-ar veni muuult mai greu.

Iar cei care vor încălzi atmosfera, chiar o vor încălzi, vă promit. Dan Ungureanu este cea mai frumoasă descoperire a mea pentru anul 2012. Ștefan Negură este o simpatie mai veche. Colaborarea între ei este una dintre sfintele mele experiențe ascunse despre care nu v/am vorbit până acum. Dan cântă la violă.