Mame de Îngeri

PENTRU MAME DE ÎNGERI

Mothers are AngelsS-au făcut 5 ani de când îl port pe Bogdan doar în suflet. 5 ani pe parcursul cărora mă găsesc mame care și-au pierdut copii și care nu se descurcă cu durerea lor. Nu mai fac față. Le chinuie gânduri urâte, le sufocă irecuperabilul. Ele caută un remediu care să le scape de ucigătoarea suferință rămasă în urma copilul pierdut. În sufletul meu am simțit nevoia să deschid o comunitate . Încă nu am curajul să-i dau o formă socială. Poate după această postare și după reacțiile voastre voi prinde la curaj. Această comunitate o numesc pentru mine Mame de Îngeri. Și de 5 ani înscriu în ea istorii pe care le păstrez doar în memorie. Nu vreau să speculez cu ele, nu vreau să storc lacrimi și nici vizualizări. Sunt istorii care ne unesc pe noi, mamele de îngeri, care avem atâtea de împărtășit, dar vrem să fi puternice și înghițim în tăcere amintirile.

Recent m-a contactat o mamă care și-a pierdut copilul într-un accident rutier. Era de vârsta lui Bogdan. Omul care se face vinovat de asta e unul mare. Nu-l paște pericolul unei justiții bune. Ciuda e și mai mare când apuci să-ți iubești copilul mai mult decât pe un bebeluș. Când începi să ți-l imaginezi cine va deveni când va crește mare, cum va face curte fetelor, cum o să-i cumperi costum de mire și într-o clipă, din cauza unui dobitoc, toate visele tale se spulberă. Acea mamă mă întreba ce-am făcut ca să supraviețuiesc? Ce pot să-i spun? Oricum există ceva care nu se tămăduiește niciodată. Ce-am făcut eu a fost să încerc toate metodele, dar absolut toate, pentru a supraviețui: călătorie, muncă, multă muncă, salvatoare și distructivă în același timp, meditație, psihologie, iubire, evadare. Dar sufletele noastre de mamă sunt toate atât de diferite și atât de fragile și toate își iubesc atât de intens și irecuperabil copiii pe care îi aduc pe lume, încăt e greu să spui că există remedii universale și atot tămăduitoare.

Azi, când mă conving cu amărăciune că timpul nu poate fi dat înapoi, tot ce pot spune e că a mea Canadă este o evadare pe care mi-am jurat-o. Nu e nici după o viața mai bună, nici după vise mai mari. E o evadare pe care mi-am dorit-o atunci și care s-a întâmplat acum. Am descoperit această țară peste o lună după ce îl pierdusem. Și m-am simțit aici ca după 9 lăcăți, stând pe prag,plângând, îmbrățișată de fratele meu și trăgând dintr-o țigară, în fața căreia am cedat după ani de nefumat. Aici mi-am zis că voi veni să-mi ling rănile.

Dar chiar și aici doare. Mai ales când mă uit, deja cu alți ochi, la ce grozăvenii se întâmplă acasă. Accidentul cu maxi taxi produs la Chișinău acum câteva zile, m-a făcut să mă gândesc mult la o mamă. Aceea care veghează la căpătâiul copilului său de 4 ani, ajuns în comă, după ce au urcat în blestematul maxi taxi. M-am gândit la ea și mi s-a făcut atât de amar. Pentru că nimeni nu merită, nici un părinte nu merită să treacă prin asta: să-și vadă copilul murind sau fiind pe un capăt de ață și ne fiind în stare să facă nimic pentru el, decât să se roage. Forțele cu care te rogi, după ore în șir de rugăciuni și nedormit și nemâncat și nebăut, încep să se stingă fix ca o lumânare. Iar tu îți zici, nu, hai, hai că mai pot și mai cauți rezerve și mai continui să speri și să te rogi pentru viața copilului tău.

Și cred că e foarte important ca în asemenea clipe cât mai mulți oameni să își mobilizeze forțele și energia pozitivă ca să se roage pentru viața acelui copil. I-am trimis un gând bun acestei mame. Pentru că sunt o mamă de înger. Și asemenea mame sunt sute, poate chiar mii. Și dacă și-ar concentra toate aceste mame iubirea lor neîmplinită pentru copilul pierdut și ar aduna-o într-o rugăciune pentru un alt copil, poate că șansele lui de a rămâne printre noi ar fi mai mari.

Mame de îngeri, avem atâta energie și iubire conservată în borcane de durere. Ce-ar fi să o scoatem la lumină și să începem să construim cu ea ceva? Încă nu știu ce. Poate aveți voi niște idei. Poate terenuri de joacă pentru copiii cu disabilități, poate graffiti în zonele urâte ale Chișinăului, poate niște scări pictate cu ornamente de covor. Eu una nu mă simt în stare decât să vă întreb pe unde sunteți și dacă simțiți că ați putea transforma durerea voastră în bucuria altora și, ca rezultat, tot într-o bucurie personală. Dacă da, scrieți-mi. Și poate într-o zi, vom simți că suntem o forță ca să scoatem la naiba maxi taxiurile ucigătoare din Chișinău.

P.S. Am dat la căutare pe google ”accident maxi taxi Chișinău”. Am primit peste 18 mii de rezultate. Câte știri încă ar trebuie să se mai scrie, câți oameni ar trebuie să mai moară, până se va opri acest calvar dezlănțuit pe 4 roți?

Update: elimin cu bune intenții ultimul pasaj din acest articol pentru a nu distorsiona mesajul meu.
O rugăciune pentru o mamă si un copil si poate crearea unei comunități de suflete care pot salva alte suflete e tot ce vroiam să transmit.
Vă mulțumesc pentru confesiunile voastre.
Sper ca intr-o zi ele să devină pentru cineva un colac de salvare.

Comentarii

Previous Post Next Post

59 Comments

  • Reply iubirea noastra mica 4 iulie 2014 at 00:49

    scumpa Nata….. te cunosc personal….dar nicioadata nas avea curajul sa vorbesc despre suferenta prin care am trecut…… cu nimeni…..nimeni nu stie despre copilul nostru nenascut…. minunea in viata noastra…… iubirea noastra mica….am mers 5 ani spre acest vis…. pina la urma cu ajutorul medicului minunea sa produs….. am ramas insarcinata din prima!scriu si pling…..pentru ca doare……. am fost binecuvintati fix 3 luni…… pt ca sa ni se ia ceea ce am primit in dar…..un dar nemeritat…… au trecut 10 luni din acea clipa….cind miam prins copilul in palme…..imi venea sa urlu…de durere….. ..ma gindesc ca acuma iubirea noastra mica ar avea 1.5 luni……;(((((( pina acuma nu am ramas insarcinata….. desi a mai existat o tentativa….tot cu ajutorul medicilor….dar sper ca minunea noastra se va intoarce la noi…pt ca o asteptam….. dear sti ea cit de tare nio dorim……Nata…….. fii tare ar fi prea putin spus…….. pt ca te inteleg…….. te cuprind de aici de unde sunt :*

    • Reply nataalbot 4 iulie 2014 at 01:15

      Mulțumesc pentru confesiune. Dacă anonimatul vă face să vă simțiți mai confortabil, îl accept cuminte. Toate au un rost, toate au o explicație, mai puțin aceste lucruri. Și atunci acceptarea este singura soluție.

      • Reply iubirea noastra mica 4 iulie 2014 at 01:47

        de multe ori ma gindesc ca o noua sarcina si un copil nascut sanatos mar ajuta ….. ceea ce iti doresc si tie….sa simti inca odata bucuria de a fi mama……… <3

  • Reply iubirea noastra mica 4 iulie 2014 at 00:59

    de aceea mamelor care aveti copii…. stringetii la piept…. inundatii cu iubire…..sunteti cele mai binecuvintate intre femei…….

    • Reply ELENA 4 iulie 2014 at 08:07

      multumesc frumos!Pentru o sinceritate!!! Foarte multe femei tin dureria in suflet….doar cind suferi ;ajutorul nostru este Dumnezeu;doar si oamenii care nu sint indeferent;si femeele care au trecut prin asta si pot ajuta prin asa o discriere si sinceritate;prin o mare milostivire si iubire!!!!eu tot sint asa o mamica care am trecut prin asa o durere…..anul trecut….doar am o spiranta in suflet ca noi cind o sa vine timpul in ceruri o sa ne vedem….asa scrie scriptura- Biblia-princepalul sa avem credinte si spirante!SPIRANTE ca Domnul a sa Binecuvinteze inca-h mai mult- !fiecare lacrima a noastra este in palma Lui!

  • Reply Top 4 iulie 2014 at 02:28

    Sunt curios daca oamenii au putearea sa schimbe lucrurile de unii singuri, de exemplu printr-o mobilizare masiva sa renunte toti la maxi-taxi cel putin o luna, pe urma doua, trei…
    Daca nu este cerere, dispare si oferta ca doar nu-s nebuni sa activeze in minus.

  • Reply inger pierdut 4 iulie 2014 at 02:36

    Buna, Nata!
    Am pierdut si eu un inger…foarte dureros, nu se descrie in cuvinte, e poate un pic din ceea ce ai descris in aceasta postare…greu…nu cred ca odata cu trecerea timpului se uita ceva legat de acel ingeras. Si asta o simte fiecare mama care si-a pierdut ingerasul. Nu conteaza ce virsta avea copilul cind a „plecat pe alt drum”, chiar fiind si mai mare de 7 ani pina cind se considera a fi copiii ingeri, oricum pentru mamele lor si acei mai maricei tot sunt ingerii sufltelor lor.
    „Mame de ingeri” mi se pare un titlu destul de reusit pentru comunitatea care sper sa prinda aripi si sa fie locul de alinare macar cit de mica pentru mamele a caror inima singereaza de dor. Chiar daca timpul ireversibil ne lasa optiunea doar de a numara citi ani ar fi avut acum sau cit timp s-a scurs de cind nu l-am mai imbratisat, iubirea pentru ei nu dispare niciodata, din contra iubirea creste din
    durere. Acest dor infinit e chinuitor, sfisietor chiar. Oricit de mult ma stradui sa evadez sau sa ma concentrez asupra altor ocupatii, oricum ingerasul meu este in inima mea in fiecare clipa. Am inceput sa fac eforturi sa invat sa traiesc cu absenta sa fizica prin aceea ca sa nu mai pomenesc apropiatilor mei de el atit de des, adunind in mine tot acest maaaaare dor neimpartasit, dar mai izbunesc, asa traiesc deja de patru ani. Si cind cea mai mare dorinta e sa-ti tii ingerasul in brate si sa-l cuprinzi, chiar si o minuta ti se pare o vesnicie. Din pacate nimic nu se mai intoarce inapoi. Pe linga faptul ca in urma tragediei vietii mele am invatat sa pretuiesc viata si sa-mi repet in continuu „carpe diem”, am un gind ca poate totusi macar in vis va veni sa-l vad, sa-l aud….

    • Reply mamica de ingeras 4 iulie 2014 at 03:49

      Suntem foarte multe mamici, doar ca societatea in care suntem noi nu ne va intelege. Am devenit mamica de ingeras acum 8 luni, trebuia sa am o frumusete de fata, insa am nascut-o fara viata, fara a primi un raspuns concret care a fost cauza. Intimplator am dat de site-ul romanesc Organizatia Emma, fondat de Bianca Brad.
      Mamicile de acolo m-au ajutat foarte mult, deoarece la fiecare gind, sentiment ma ajutau cu un raspuns. La moment am capatat cunostinte noi, si le-am sters pe cele vechi care nu mi-au inteles durerea si care nici pina in prezent nu mi-au zis un simplu „imi pare rau” sau „condoleante”, de parca copilul meu nici n-ar fi existat.
      Pentru cei ce nu ne inteleg durerea, faceti o vizita la Cimitirul Doina, si numarati statuiele de Ingerasi de acolo, si v-eti vedea cite jucarii si floricele sunt aduse de parintii de ingerasi.
      As putea scrie multe aici, dar imi vin lacrimile…

  • Reply Marcus 4 iulie 2014 at 03:02

    Durerea mamelor de ingeri o inteleg,dar solutia spusa e aiurea.Dă alt search pe google,si scrie accident de masina Chisinau,si o sa vezi 449.000 de rezultate.Urmind logica ta,ar trebui interzise si aceste ,, calvaruri pe patru roti,, adica toate masinile existente ar trebui scoase din uz,doar acestea au produs mult mai multe victime decit microbuzele.Cum am zis,imi pare rau de pierderile suferite de toate mamele,toti parintii,dar trebuie sa existe o logica in expuneri,nu doar o refulare de ginduri aleatorii.

    • Reply cristi 7 iulie 2014 at 10:36

      mai bine nu ai fi scris nimic……nici nu iti inchipui ce simti in asa situatie deaceea nici nu ai inteles nimic din acest articol si din comentariile postate….scopul acestor mamici nu este de a inchide toate rutele sau a interzice automobilele.Mamicile,daca nu pot intoarce timpul si copilul inapoi, isi doresc macar ca societatea sa fie mai constienta(sa nu aiba un comportament de parca nimic nu a fost si acel copilas nu a existat),un sofer cind urca la volan beat/treaz sa nu uite ca mai este trecerea de pieton, iar cind aud asa ceva sa nu raspunda – Lasa ca sunteti tineri, o sa mai faceti-

  • Reply liliana candu 4 iulie 2014 at 05:09

    Si eu am Mama de Inger. Am avut un frate, care a decedat la 5 anisori, din neatentia medicilor (eu aveam 9 ani atunci). Eu ca sora, am fost foarte marcata de aceasta tragedie. Dar Mama, ah sarmana de ea, doar ea stie ce e in sufletul ei… Tin minte doar ca, credeam ca o voi pierde si pe ea…dar a fost puternica si a mers mai departe, pentru mine… mai tirziu si pentru sora mea,care s-a nascut dupa 3 ani de la dragedie si tot mai tare pentru mine pentru ca i se rupea inima cind ma vedea ca plimbam toti copii din mahala, ieseam la 8 din casa si numai veneam acasa pina se innopta.
    Timpul trece… Ranile nu trec niciodata, poate doar ca, nu te gindesti la ele atit de des, ca la inceput … si ca accepti ideea ca, cred ca asa trebuia sa se fi intimplat…
    Ce pot eu sa va zic, doar ca in fiecare an cind ajung pe 23 mai ma gindesc ce frate mare aveam sa am, cit de innalt si chipes ar fi aratat acum; si deja de 19ani urasc acesta data de 17 iunie…
    Pretuiti pe cei ce ii aveti azi, ca nu se stie daca ii veti avea miine…

  • Reply olea 4 iulie 2014 at 05:11

    Am citit cu lacrimi acest articol…inca o data ma intreb de unde ai atîta putere .

  • Reply Romica 4 iulie 2014 at 06:04

    Ma aflu si eu printre voi, sunt si eu mama de inger, mama care nu v-a renunta niciodata la gindul ca l-am purtat in mine timp de 9 luni si l-am iubit si alintat chiar daca nu i-am vazut zimbetul, lacrimile si durerea lui. Acum o luna am nascut, am nascut copil mort din cauza medicilor . E de nedescris de dureros cind stii ca nu vei avea posibilitatea sa-l saruti, sa-l mingai si sa-l tii la piept. Acum stau cu gindul ca v-a fi bine dar oricum lacrimile curg fara sa-mi dau seama. Casa si sufletul e pustiu 🙁

  • Reply Fotescu Irina 4 iulie 2014 at 06:20

    Nu ma pot abtine sa nu pling si ma rog la Dumnezeu sa aiba grija de toti copiii de pe pamint si cei care sunt sus la cer. Nustiu daca exista o durere mai mare pe acest pamint si cita forta ai nevoie sa depasesti aceasta suferinta. Iar mamicile care au trecut printr-o astfel de tragedia si au reusit in final sa-si gaseasca cit de cit un echilibru sufletesc, au dat dovada de foarte, foarte multa putere sufleteasca. DOAMNE PAZESTE COPIII NOSTRI…..

  • Reply Lora 4 iulie 2014 at 06:32

    Sunt la virsta sa zic asa mai usor, cam ca a mamei tale, tercuta printr-un divort, avind un foarte bun fiu si de calitate cetatean. Acu ceva ani m-am recasatori, nu aveam ca scop sa avem un copil comun, insa pe la 43 am prins insarcinata, toata lumea fericita si noi la fel, au urmat divesrse analize, atentie mare la tot si toate, schimb de masina mai comoda…pina intr-o zi, cand am fost internata, culcata, practic nemiscata, adus medicamente pentru nastere copii prematuri, dar….nu a fost sa fie…. , astfel cam la 6 luni, auzind practic monitorul cu inimioara batindu-se pina in ultimul moment, am adus pe lume o fetita, o fetita dorita de tot neamul, care practic avea numai baieti….au urmat ani de viata fara rost cu diferite incercari de a trece, NU A TRECUT NICI O DATA!!! acum am 56, Doamne-Doamne ne-a dat o nepotica in familie, dar de fiecare data cand vad un copilas ma sufoc, pur si simplu…intr-o zi mi-a intrat pe geamul deschis o rindunica, statea pe pervaz si ma privea, m-am apropiat, am luat-o in palme, am dus-o la buze, statea nici ca se misca..o sa ziceti ca-s nebuna…jos la scara ma astepta mama si sotul, am coborit cu rindunica in palme, i-am aratat-o mamei, a luat-o si ea, a pupat-o , a deschis palmele, rindunica statea neclintita, i-am zis , zboara, zboara..si-a ridicat aripile, sa rotit de citeva ori de asupra noastra si gata… am inceputb sa pling, i-am zis mamei, ca mi-am amintit de fetita, ingerasul meu, caruia preotul mi-a zis so numesc Ioana, asa se zice ca le spune copiilor nascuti fara viata, baetii, ingerasi sunt numiti Ion, fetitele ingerasi Ioana,,,,straniu cand discutam cu sotul ce nume sa-i dam fetitei , deciseram sa-i zicem Ioana…mama mi-a zis, cine stie paote sa transformat in rindunica….deseori deschid geamul si imi astept rindunica…cred ca o sa astept toata viata….

  • Reply Doina 4 iulie 2014 at 07:05

    O comunitate a mamicilor de ingeri este poate cea mai buna initiativa pentru mamicile din tara noastra, care se simt singure in durerea lor. Am realizat un subiect TV la aceasta tema si fiecare dintre mamicile care si-a pierdut puiutul imi spunea ca cel mai mult si-ar dori acum sa poata vorbi cu cineva care sa le inteleaga durerea.
    https://www.youtube.com/watch?v=iUq7S6BoAL8

    • Reply nataalbot 4 iulie 2014 at 08:44

      Doina, te rog sa dezvolti subiectul. Unde, cum trebuie deschisa aceasta comunitate. Cu ce fel de subiecte ar trebuia ea intretinuta? Cine ar trebuie sa o adminstreze?

  • Reply Natalia Pavalachi 4 iulie 2014 at 07:17

    Of fetelor, v-am citit toate comentariile si pling alaturi de voi! Tare as vrea sa particip si eu in comunitatea voatra cu un proiect ceva, chiar daca m-a ferit Dumnezeu de asa o nenorocire. Fiti tari, ma rog pentru voi si copiii vostri! Cred ca ar fi fost fain de facut un site special pentru mamele de ingeri, unde sa poata imparti durerea lor. Eu tot am pierdut o sarcina, dar era la citeva saptamini, chiar daca doare cred ca e nimic in comparatie cu durerea voastra, si as fi fost usurata la momentul dat sa fi vorbit cu alte femei in aceeasi situtatie.
    Femeile pot face multe lucruri daca sunt cooperante!

  • Reply Cristina 4 iulie 2014 at 08:08

    am citit, ma atins profund….si m-a facut sa ma gindesc ca prea putin timp le acord copiilor, ca ar trebui sa le atrag mai multa atentie, sa le dau mai multa dragoste…sunt o mama carierista si imi petrec mai putin timp cu copii, iar tu mai facut sa-mi schimb viziunea asupra multor lucruri…mersi…

    • Reply nataalbot 4 iulie 2014 at 08:41

      Ma bucur ca pot sa fac alte mame sa faca ceea ce eu nu am reusit la timpul meu.

      • Reply iubirea noastra mica 4 iulie 2014 at 12:25

        Nata…scumpo…. important ca acuma poti fi cu printesele tale…… si le poti darui dragoste multa multa……numai cum o mama poate :* ai grija

  • Reply Nadejda Galusca 4 iulie 2014 at 08:12

    Nata , iti multumesc pentru curajul tau,…Eu nu sunt o mama de inger, si nu as putea sa impart sentimente similare cu ale voastre , insă sunt cu tot sufletul ligă voi, si pentru nimic in lume nu as vrea sa le resimt… Stiu cum o mamă isi iubeste puiul, stiu cum ea mereu sta de veghe, in fiecare zi se roaga la „toti zeii” sai dea cite mai multe zile pe acest pamit, si isi gaseste linistea numai atunci cind e alaturi…numai un gind ca nu ar putea fi asa ma face sa pling….nemaivorbind de voi, acele mamici care nu mai au sansa de a-si stringe in brate copilul iubit…Cu siguranta e o tragedie pecare nu o doresc nimănui,.. Iar vouă mamicilor de ingerasi,vă doresc toată puterea din lume petru a supravietui acestor minute , ore , zile , ani de durere… Vă sustin în toate initiativele voaste şi imi ofer mina mea de ajutor.Sanatate tuturor!

    • Reply Nadejda Galusca 4 iulie 2014 at 08:17

      P.S Si iarasi, microbuze ucigase, azi , o rutiera a spulberat viata unei copile de 5 ani…trebuie sa facem ceva, dar ce?…

    • Reply nataalbot 4 iulie 2014 at 08:40

      Nadejda, de la ce rezi că ar trebuie să începem? De la un grup pe fb? Majoritatea aleg sa isi traiasca durerea in anonimat. Cum sa ne unim fortele si sa nu-i lasam pe altii sa urmareasca curiosi confesiunile noastre.

      • Reply mamica de ingeras 4 iulie 2014 at 09:02

        un site ar fi cel mai ideal, din motiv ca multe persoane vor dori sa-si pastreze anonimatul, deoarece vor fi expuse careva ginduri, dezamagiri ce tine de persoane apropiate, rude, prieteni,etc. O spun din propria experienta…

        • Reply nataalbot 4 iulie 2014 at 09:56

          credeți că ar fi bine ca aceste istorii să fie colectate si apoi postate fără nume pe un portal?

          • mamica de ingeras 6 iulie 2014 at 08:10

            Cred ca ar fi cel mai bine sa fie un site de tip forum.

  • Reply mimi 4 iulie 2014 at 08:25

    copilul meu a facut accident vascular cerebral la varsta de 6 luni…. l-am botezat in sala de reanimare, in timp ce facea convulsii… dar a supravietzuit!…. suntem 3: fetita mea de 6 ani, piciul de 3 si eu…. taica-su a plecat de la noi la 6 luni dupa accidentul cerebral…. de ce tatii sunt alfel decat mamele?

    • Reply nataalbot 4 iulie 2014 at 08:38

      Multumesc pentru această confesiune. Mai povesteste, Avem nevoie tare de miracole de supravietuire.

      • Reply Angi 5 iulie 2014 at 13:32

        Draga Nata, m-a miscat profund atat mesajul tau (auzisem candva prin ce ai trecut) cat si comentariile la el. Drept un miracol de supravietuire pot sa aduc exemplul fiului meu, care a fost lovit de o masina in viteza mare, el traversand pe zebra… Sunt medic, respectiv, o persoana destul de realista. Constientizand leziunea care a fost produsa, diagnosticul etc. eram foarte disperata. De unde am avut puteri sa veghez 5 zile de coma nu stiu… La un moment dat mi-am amintit de mai multe publicatii, preponderent din presa romana, despre eficacitatea acatistului Sfantului Nectarie din Eghina – este un sfant care se cinsteste toamna fiind cunoscut si la noi in Moldova, dar intr-o masura mai mica. Am copiat de pe Internet si am inceput sa citesc acest acatist zilnic. La a cincea zi de coma profunda, după contuzie cerebrala, in ziua de Pasti, baiatul meu si-a revenit. Peste 2 luni dupa aciident la controlul de rutina, neurologul mi-a spus mirat „Este o minune!”. Mesajul meu pentru mamele aflate in disperare este sa va rugati mult de tot pentru sanatatea copiilor. Minuni exista, afirm aceasta ca mama si ca medic. Daca ma veti intreba de responsabilitatea soferului, pot sa va raspund ca cercetarea penala si justitia a fost in stil moldovenesc…

        • Reply nataalbot 6 iulie 2014 at 11:31

          Multumesc Angela. Eu am făcut răni la genunchi cât m-am rugat. Dar miracolele există. Sunt sigură.

        • Reply Ana 8 septembrie 2014 at 06:24

          Eu știu puterea rugăciunii cît de mult ajută… Și eu m-am rugat Sf. Ier. Nectarie și după aproape 4 ani de infertilitate Dumnezeu ni l-a dat Pe Nectarie, în ziua luminată a Nașterii Maicii Domnului (21.09) ,iar la 1 an si 3 luni a venit și Maria , născută în ziua Nașterii Domnului ( 07.01)… Maia marte binecuvîntare nu puteam să primesc, căci doar eu stiu căt am suferit din cauza lipsei lor… Fetelor, vă înțeleg durerea și mă rog Bunului Dumnezeu să vă întărească! Doamne ajută!

    • Reply iubirea noastra mica 4 iulie 2014 at 12:27

      scumpo……tatii adevarati stau alaturi de familie indiferent de orice…..ceea ce iti doresc …….sa apara in viata voastra un TATA :*

  • Reply Diana 4 iulie 2014 at 12:57

    Citind aceasta scrisoare simteam un nod in git care tot imi inlacramau ochii. Dar mesajul ma pus pe ginduri, sa pretuiesc cee ce noi de regula nu observam si nu prea pretuim, doar atunci cind nenorocirea ne ajunge pe noi si pierdem pe cei dragi urlam de durere. Doamne pazeste si ajutai pe toti. Ceea ce face Nata e bine. Curaj, sustin.

  • Reply OLESEA 4 iulie 2014 at 13:00

    oofffffff………si eu sint mama de inger……aceasta durere nu o sa treaca niciodata,,,daca rana sa strins si nu mai singereaza,,,,,,,,apoi durerea nu incetineste,,,,,chear zilele astea sau facut 14 ani,,,,,de cind nu ne mai avem bebelusul…………pacat

  • Reply OLESEA 4 iulie 2014 at 13:02

    Nata,,,,,izvorul de viata si energie care ne tine la suprafata sint copilasii pe care ii avem si care nevoie de noi in fiecare secunda,,,,,,,,,curaj si sanatate

  • Reply Samirah 4 iulie 2014 at 14:16

    Am plins și mai pling citind comentariile .Nu cred că aș fi în stare să trec peste așa ceva…. Doamne ,ferește mi copii mei si a tuturor de ceasul rău.
    O idee care mi a venit , poate e un pic ciudată si la noi irealizabila .În țară sint atâtea terenuri pirlogite.Dar cred, s ar putea gasi un loc care sa se formeze intr un parc sau o alee,adică fiecare sa sadeasca cite un copacel in memoria îngerașului care l a pierdut .La umbra cărora să se poată face diferite întruniri ,să fie monitoare mari ….un fel de cinema în aer liber unde sa arate filme pentru copii ,despre copii , documentare …..Mie mi ar place sa stau într un asemenea loc, știind că ma înconjoară sute de îngeri …..Dar la noi cultura oamenilor lasă de dorit…..și în puțin timp orice parc se transforma într un imens loc pentru gunoi 🙁

    • Reply catrina 4 iulie 2014 at 16:57

      Sunt si eu o mamica de ingeras …un ingeras care atunci cind trebuia sa il tin in brate Dumnezeu la luat acolo sus linga el ,curaj fetelor si fiti puternici asa cum sunteti daruitit cit mai multa iubire copiilor….Nata esti si vei fii mereu un exemplu demn de urmat o femeie puternica …Sanatate la toti copiii.

  • Reply Ana 4 iulie 2014 at 15:12

    Sunt mama unui inger pe pamint. E greu sa vezi cum sufera, cum nu are rasuflare in brstele tale, sa-l readuci la reslitste din convulsii, din lumea lui ciudata… nu pot scri acuma caci nu vad tastatura din lacrimi. Nata, mereu mi-ai fost exemplu di mereu ma gindesc la tine, anu.r cind cred ca nu mai pot, mi-ai scris o data ca tre uie sa pot caci am un inger alaturi.

  • Reply Tatiana 4 iulie 2014 at 15:18

    Nata draga, cit de profund, cit de curat si cita sinceritate -merci! E clar ca nimeni decit tu singura stii prin ce treci si ai trait! Cei ce judeca, judeca cu limita inteligentii si limita intelegerii lor – tu esti mai mult decit atit. Reprezinti un exemplu de curaj, optimism si inteligenta. Bravo esti si e cunoscut si fara a fi trecut prin evenimentul asta urit -Life it’s a bitch and it’s so unfair sometimes!! Tu erai bravo si fara acest eveniment – imi pare mult rau, nu meriti si nimeni merita asta. Dar ai demostrat si demonstrezi mult exemplu prin cum ar trebui sa trecem toti prin evenimente neexplicabile, care ne fac sa fim suparati pe viata si cer. Eu am plecat din tara pt a gasi un refugiu la fel din alt motiv, eu insa nu am putut sa ma intorc sa schimb ceva, cu toate ca am multe motive Dar in acest caz daca trebuie sa mergem sa spargem rotile la toate maxitaxiurile (mai bine ar fi numite ‘carute fara cal’) atunci hai s-o facem si sa salvam citeva vieti si lacrimi.

    respect, Nata!

  • Reply Lilly 4 iulie 2014 at 18:17

    E foarte trist sa citesc aceste rinduri… Sunt si eu mama a doua fetite frumoase si sanatoase, dar inteleg cit de greu trebuie sa fie, sa pierzi o parte din inima ta….
    Nata, as propune in primul rind, sa deschizi un forum, unde mamicile de ingerasi sa poata impartasi durerea si sa fie ajutate de alte mamici, sa treaca mai usor peste tragedia lor. De exemplu, ai putea chema in ospetie specialisti medici sau psihologi, pentru o discutie mai profesionista. Cred ca, cu timpul, ar fi si posibile intilniri in oras, unde ar fi posibile discutii mai discrete si un umar real pe care te poti plinge. In acelas forum ar fi posibil si asistenta psihologica a mamelor cu copii cu handicap sau cu viciu HIV/SIDA.
    Cred ca femeile care au asa tragedie in viata, o pot trece mai usor, cu sustinerea celor dragi, dar si cu un sfat bun de la persoanele care tin in suflet aceeasi durere ca si ele, dar au putut sa faca fata timpului si nu lasa miinele in jos

  • Reply Tatiana 5 iulie 2014 at 07:25

    Doamne, ai trezit cu acest articol un val de amintiri in mine, un val de durere, un val de dragoste neimplinita. Acum zece ani am devenit si eu mama de inger, un ingeras cu ochi albastri in care s-a inecat tot sufletul meu. S-a nascut cu dizabilitati, a trait alaturi de noi 4 ani… Doamne cat mi-am dorit sa se faca bine… Stiu sigur ca nu m-a iubit nimeni in lumea asta asa ca el. Daca lipseam de acasa mai mult de o zi facea febra… Eu traiesc cu febra de cind l-am pierdut. O durere ascunsa intr-un cufar, pe care o scoti doar cind esti singura.
    Sanatate la toti copilasii din lume si mamicilor cu ingerasi in cer, dar si pe pamant.

  • Reply Natalia 5 iulie 2014 at 14:52

    Trist. Sfisietor de trist. Mama mea este mamica de inger… au trecut 30 de ani de Tacere.

  • Reply Stela 6 iulie 2014 at 07:25

    Acest articol si comentariile ce-l intretin rascoleste sufletul oricarei mamici care a trecut printr-o experiente de viata nespus de dura, si vreau sa accentuez cuvintul NESPUS. Din propria mea experienta vreau sa marturiesec ca foarte greu este ca putini sunt cei care pot sa asculte marturisirile si necesitatile unei mame de a vorbi despre suferinta ei, si prea multi sunt acei care se fac ca „ploua”, de parca de frica ca daca te-ar vorbi s-ar molipsi de o boala transmisibila. Ce mi-a lipsit mie in acele momente teribile a fost posibilitatea sa-mi impartasesc necazul si durerea cu cunoscatori de cauza. Parerea mea este ca intr-o tara in care a merge la psiholog este de parca ai merge la „vrajitori/ghicitori” este nevoie de un blog sau o comunitate pe o retea de socializare care initial ar ajuta mamicile cu suferinte sa depaseasca faza acuta a acestei „boli”, iar pe parcurs ideile bune vor aparea dintr-un adevar stramosesc UNDE-S DOI PUTEREA CRESTE….
    PS. Cu cunostinta de cauza pot spune ca durerea nu trece cu timpul cum multi spun ci sufletul se invata sa traiasca cu aceasta povara.

  • Reply Nata 6 iulie 2014 at 14:32

    Mamica mea e mama de inger cu toate ca la pierdut la o virsta cind putea avea si el copii la virsta lui, dar de 7 ani il mai asteapta, si durerea nu se sterge cu timpul, rana doare… Mult curaj tuturor Mamelor de inger sunteti cele mai puternice femei…

  • Reply Gabriela 6 iulie 2014 at 23:06

    Nata, multumim mult pentru initiativa. Chiar daca nu am trecut printr-o experienta similara, sunt mamica si as vrea sa contribui cu idei si experienta de peste hotare (suntem in Australia). Aici exista atatea optiuni si parghii de suport pentru familii, incat iti dai seama cat ne lipseste noua acasa. O idee ar fi campaniile de informare initiate de familiile care sufera. In linkul din paranteza (http://www.meghanshope.org/) e exemplul si istoria unei mamici care si-a pierdut fiica intr-un actident banal acasa dupa de a cazut o garderoba peste copil. Ea a lansat o campanie de informare despre siguranta copiilor si mobila din casa. Aceasta campanie a ajutat-o nu numai psihologic sa treaca peste aceasta tragedie, dar a contribuit la educarea parintilor despre mobilier si siguranta copiilor. Si sunt multe alte exemple similare… Pentru inceput, un forum in care am putea aduce aceste exemple si discuta cum am putea sa le ajustam in contextul nostru, ar fi excelent. Mai ales ca noi avem atatea taboo-uri despre atatea subiecte! Multumin inca o data.

  • Reply Sanda 12 iulie 2014 at 17:06

    Cu 3 ani jumate în urmă, mă externam din maternitate fără flori şi cu certificatul de deces al lui Marcian în geanta… Am avut încredere în medici, dar au greşit… Am început sa mă gîndesc la ce simt, şi am încercat sa mă descurc la ce catastrofă am în cap, după ce am învăţat sa merg din nou la propriu, pentru că infecţia care mi- omorît băieţelul, mai nu m-a luat şi pe mine lîngă el. Nimic din ce am citit mai sus nu mi-i străin: aceeaşi durere, aceleaşi întrebări, gînduri, lacrimi şi acelaşi suflet bolnav cronic, bolnav de durere, mare durere, chinuitoare, apăsătoare, generatoare de alte dureri, neînţeleasă de mulţi-majoritatea. Continuu sa învăţ sa trăiesc cu această boală, vreau sa trăiesc, s-a schimbat doar înălţimea de la care mă vede Marcian, mă vede de sus, şi dacă nu pot sa-l ţin în braţe, nu pot sa ştiu cum arată, ce profesie ar fi îmbrăţişat, ştiu că îl iubesc şi că existenţa lui pentru mine e la prezent…

  • Reply Sanda 12 iulie 2014 at 17:15

    Nata, îţi multumesc pentru puterea ta, ea ne împuterniceste şi pe noi, te respect pentru tot ce faci! E un noroc, că pe lume sunt oameni ca tine şi tehnologiile ne permit sa ne cunoaştem, fie şi virtual.

  • Reply Tatiana 22 iulie 2014 at 06:17

    si eu sunt mamica de inger…..ce multa durere port pina azi in suflet, o durere ce nu se completeaza cu nimik in lume, ….a decedat la virsta de 1 an si 5 luni de cancer, a luptat, a vrut sa traiasca, a a cedat in fata bolii…spre regret nimik si nimeni nu a put sa o salveze…..acum doar invat sa traiesc cu durerea….

  • Reply natalia 26 iulie 2014 at 09:10

    Бог дал, Бог взял. Мы не знаем у кого какая судьба и какие долги в этом мире. Никто нам ничего не должен и никто не виноват перед нами. Если что-то случилось, значит так заслужили. Нужно принимать, делать выводы, учиться и идти дальше. Эта телесная концепция и не дает покоя. Мы не тело – мы вечные души.
    А отношения они-то в сердце. Вы только представьте Богдана, подумайте о нем, не о себе, как вам плохо без него, а каково тем, кого мы не можем отпустить. Попробуйте понять, где он сейчас находится. Ему может намного лучше там, где он сейчас.
    Вы молодец, что вы молитесь, что вы постоянно в каком-то служении. Ищите возможности сделать других счастливее, помочь нуждающимся.
    И вы такая умница, что молитесь, делайте это постоянно и однажды, вы сами того не ожидая, почувствуете как с сердца спадет этот груз печали и вы поймете, что все хорошо ЗДЕСЬ И СЕЙЧАС.
    Любви вам и здоровья!

  • Reply natalia 26 iulie 2014 at 09:21

    Любовь в разлуке
    https://www.youtube.com/watch?v=O_3MSNrB6xU

  • Reply Marina 28 iulie 2014 at 22:17

    Fetelor, va iubesc enorm si va cuprind strans, am bocit amar si intr-adevar nu cred ca exista durere mai mare pt o Mama. Dupa o dorinta nebuna de a avea copilasi si cativa ani de incercari, am ramas insarcinata si eu, dar la 9 sapt am pierdut fatul. In acel moment eram disperata… si toate zilele, timp de cativa ani, gandul imi era doar la acea pierdere… Sigur nu poate fi nicidecum comparat cu durerea pe care o simti dupa ce l-ai cunoscut prin ghidusiile din burtica, zambetul dulce si strengar, l-ai adorat… ca mai tarziu sa nu mai fie. M-a vindecat si pe mine Canada… dupa ce am trecut prin tratemente cu tot felul de antibiotice in MD – fara rezultat, am venit aici ca sa ma ajute DD sa concep natural 2 bobocei, unul dupa altul. Sunt viata si sufletul meu si doar ei mi-au alinat acea durere.
    Sa stiti Mamicilor scumpe, ca insasi Voi sunteti un Miracol.

  • Reply iubirea noastra mica 1 august 2014 at 01:12

    Nata, eu vin cu o bucurie…sunt insarcinata din nou!!!!!!!!!!aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa zbor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Cred ca va fi bine de data aceasta 🙂 miracole exista!!!!!!!!!!!!!!

  • Reply Valentina 4 august 2014 at 06:25

    Doamne…toti zic ca esti puternica Nata…eu insa citind randurile scrise de tine si comentariile la ele, las sa curga riuri de lacrimi, imi stau noduri in gat cand ma gandesc prin ce ati trecut la moment si cum va descurcati in continuare. Nustiu cum sa gasesti puterea de a merge mai departe…pentru ca de trecut peste aceasta sunt mai mult ca sigura ca nu trece nimeni!!! Timpul trece nemilos si nemiloasa e si durerea voastra care te sfasie si nu-ti lasa rana sa se tamaduie!!! Ce pot eu sa spun este doar un Doamne ajuta!!! Sa aveti curajul de a expune durerea voastra…probabil plingand si „linganduti ranile”, cum ai spus si tu, ve-ti simti ca nu sunteti singure cu durerea voastra…ma rog Celui de Sus sa apere toti copiii lumii…ati pierde parintii e firesc…insa un parinte care isi pierde ingerasul nustiu cum trece peste asta…curaj Mamicilor de Ingeri…sa va dea Dumnezeu puterea de a va imbratisa ingerasii macar in vis…si daca e adevarat ca ne intilnim in lumea celor drepti cu persoanele dragi asa sa fie..sa va stringeti la piept ingerasii macar acolo sus unde stau si va vegheaza…si va asteapta sa va cuprinda si sa va spuna din nou mamica mea iubita!!!! Va sustin si imi pare nespus de rau…as da orice sa nu se mai intimple asa ceva…as da orice sa gasesc un leac pentru durerea voastra nemarginita…uniti-va…venim si noi poate cu idei dupa ce ni se mai linisteste un pic durerea pentru voi…Nata esti un om special…

  • Reply Ela 19 august 2014 at 08:23

    Nata,am plans sincer de mult cand ti-am citit randurile. Te urmaresc de ceva timp..dar n-am stiut ca porti in suflet o asemenea povara. E cumplit. Iti citesc blogul dar n-am banuit nici o clipa despre ce ar fi vorba. Sa porti in tine atata durere si sa nu strigi lumii…cata putere! o asemenea pierdere…o tradare…un divort…Dumnezeule, cate poate indura un om? te admir. ai reusit sa mergi mai departe si sa te daruiesti oamenilor. iti urez tot binele din lume si multa putere si inspiratie pentru mai departe! suntem cu tine chiar si de la distanta! imbratisari!

  • Reply Viorelia 7 octombrie 2014 at 13:10

    Am citi cu atata entuziasm si cu lacrimi in ochi randurile tale, draga Nata. A nustiu cita oara ma conving ca esti o Margaret Thacher a noastra.

  • Reply efimia 5 iunie 2015 at 07:28

    nata , esti un om puternic, iţi multumim că esti, tot timpul team admirat, iti urez mult noroc ţie şi copiilor.

  • Reply mirela 1 iulie 2015 at 14:25

    Si EU aunt mama de Inger,am acum am gasit acest site.Baietelul meu Bogdan,in varsta de 3 ani si 4 luni,a incetat din viata acum 3 luni,in urma unei ocluzii intestinale.Ma simt ingrozitor,nu pot as cred ca baietelul meu,sanatos,a putut as we stings din vista in cateva ore…. A vomat,am sunat medical pediatru,am descris starea lui,mi-a spus ce testament as ii dau,IAR dupa cateva ore a intrat in stop cardio respirator,l-am due repede la in spital privat din comuna,au chemat ambulantele,doua ore l-au resuscitate far Fara success…stateam in aces camera,urmaream socata,inerta…toate menevrele de resuscitate,nu imi venda sa cred ca baieteleul meu vessel,pe care I’ll luasem de LA gradi cu o zi inainte,care we plimbase cy bicicleta,era acolo,nemiscat.Nu doresc nici celui mai rau om din lume,sa treaca print asta,as iti iei copilul in brate si as fie rece,nemiscat….nu ma pricep sa scriu,ceea ce simt,insa voi mamelor de ingeri,intelegeti ce spun…am incercat total,psiholog,preot,acum ma gandesc,ca plate daca as deveni din nou mama de baiat,mi-as alina inmtr-un feel suferinta,mi-as regasi din nou copilul..mail am o fetits de 6 ani,care ma incurajeaza,care imi DA putere as merg mail departs..dar care so ea,care a data dovada ca este puternica,site lipsa fratiorului….

  • Leave a Reply