De-ale mele

FEMEILE CARE FAC MOLDOVA MAI FRUMOASĂ

În contextul acestor zile de sărbătoare, în care multă lume se simte rătăcită între a sărbători Moldova ca proiect sau a o ignora conștient, din cauza rușinii pentru unde a ajuns țara, am conștientizat că moralul moldovenilor a ajuns sub pământ, deja. Am înțeles că avem o țară urâtă, pe care oamenii nu o iubesc. Și au tot dreptul. Dar, imediat următoarea reacție a fost să intervin, să spun că 25 de ani e un termen atât de mic, în care toate bubele societății noastre post-sovietice au ieșit la iveală. Am avut de toate și încă mai avem: banditism, hoție, corupție, sărăcie, otkaturi, trafic de influență, prostituție politică. Unele vicii s-au înmulțit, altele au fost tratate parțial sau superficial. De unde să ai o țară frumoasă cu atâte bube nerezolvate? Totodată simt nevoia să vă focusez atenția pe ceea ce face din Moldova o țară mai frumoasă. Și am înțelesc din nou că numai noi, oamenii, ne-o facem cu mâinile noastre această țară. Acest articol este despre femeile care, în pofida la toate, prin afacerile pe care le-au creat și le conduc, aduc Moldova mai aproape de așteptările, nevoile și aspirațiile mele pentru o țară frumoasă.

De ce despre femei?

-Pentru că nouă, femeilor, încă ne vine mai greu decât bărbaților să ne croim un loc sub soare în Moldova, iar în afaceri, nici nu-mi pot imagina cum e. Așadar, de dragul susținerii Girl Power Movement în Moldova scriu acest articol nu de 8 martie, ci de Ziua Moldovei.

– Pentru că avem nevoie cu toții să ne motiveze ceva sau cineva cu propriul exemplu de reușită.

De ce femeile de afaceri inspiră?

– Pentru că ele reușesc, pe lângă rolurile prestabilite de stereotipuri precum  este familia, copiii, gătit, curat, să iasă din tipare și zona lor de confort și să construiască afaceri.

-Pentru că ele creează locuri de muncă și dau altor oameni și familii un motiv să rămână acasă.

-Pentru că ele contribuie la economia Moldovei

– Pentru că ceea ce fac ele este frumos. Iar frumusețea va salva lumea și poate într-o zi și Moldova.

Cu siguranța ele sunt mult mai multe. Cu siguranță în aceste zile merită să vorbim despre toți oamenii care contribuie la binele țării, femei, bărbați, dar vă rog să-mi dați voie azi să mulțumesc femeilor pe care le-am cunoscut personal și a căror viață și activitate de afaceri au devenit pentru mine un șir de momente de mândrie pentru țara mea.

LILIA DULGHER, GITANA WINERY

Lilia Dulgher, Vinăria Țiganca. Deși în afacere este implicată toată familia, Lilia și-a luat în spate o misiune foarte grea. Sparge gheața pe piața românească, face naveta săptămânal și conduce sute de km pentru a-și prezenta vinul prin diverse localuri și la evenimente din România. Lilia este un tanc, cu o ambiție de fier și cu un curaj de invidiat. Niciodată nu se plânge, deși eu cred că are un job infernal. Lilia, tu nu doar produci vinuri bune, tu le iubești ca pe cei doi copii ai tăi și te rupi între acești copii și numai tu știi care e prețul pe care îl plătești.

ATASTASIA GUȚU, PATISERIA CREME DE LA CREME

Anastasia Guțu, Patiseria Creme de la Creme, Chișinău. Un om care oriunde pășește lasă frumos. Nu e o prințesă care stă și numără cum îi curg banii din prăjituri. Muncește zi de zi, când rămâne fără cofetarul șef, intră în bucătărie și face ea eclere și croasante. Schimbă mereu decorul în local, vrea să vadă uimire pe fața clienților săi, se informează, se reinventează, investește clipă de clipă în una din cele mai frumoase și elegante patiserii din capitală. Iar lucrul acesta nu rămâne neobservat. În continuu are grijă să participe la tot felul de ateliere cu patisieri experimentați, ca să învețe lucruri noi și să le aducă acasă. Crește 3 copii și nu știu cum face de rămâne așa slabă, mâncând zilnic macarons. Anastasia,  cred că ești un bun manager al timpului tău și aș vrea și eu să învăț asta.

OXANA LUNGU, LIA FIA

Oxana Lungu și brandul de haine pentru fetițe Lia Fia. Oxana are un simț estetic extraordinar și o imaginație nelimitată. Datorită Oxanei tot mai multe fetițe din Moldova fac diferența între leggins cu print de leopard sau rochițe roz cu  multe paiete și un sarafan discret, navy blue, cu bluză albă pe dedesubt sau o bluză de culoarea mintei cu o fustă cochetă cu cactuși. Oxana a reușit să facă o schimbare de mentalitate: să fii cochetă înseamnă, în primul rând să fii o fată deșteaptă, cu simțul umorului.  Datorită Oxanei, mai multe femei au de lucru, iar copiii lor au mamele acasă. Datorită Oxanei am avut curaj să pornesc Lavender Fest. Mulțumesc Oxana, pentru diplomația, discreția și onestitatea ta, pentru că faci lumea din jurul tău mai frumoasă, deși uneori ți se pare că nimic nu are rost în Moldova.

INA VIERU, PANI PIT, ZEN SUSHI, DELICE D’ANGE

Ina Vieru, frumoasa deșteaptă, curajoasa antreprenoare, care a transformat un cartier din Chișinău într-o poveste. Pani Pit, Zen, Delice D’Ange, voi nu vreți să știți ce înseamnă să ai un restaurant și cum acesta se duce de râpă dacă nu muncești în el zilnic, alături de angajații tăi. Ina, nu știu cum reușește să-și împace viața personală de la Paris cu cea de afaceri de la Chișinău, dar e clar că este unul dintre cei mai experimentați și perseverenți restauratori din Moldova. Mulțumesc Ina, pentru că fără să-ți dai seama, prin propria ta viață, arăți că se poate.

CRISTINA FROLOV, CASTEL MIMI

Cristina și Castelul Mimi. Probabil că mulți ar spune, la banii ei și eu aș putea…Sunteți siguri? Un castel? Să reconstruiți timp de 6 ani și să nu vă curgă acoperișul de atâtea nevoi și griji? Dar câți oameni trebuie să angajezi, să instruiești, să planifici, să bugetezi…wow! Cristina, tu ești tare bravo. Poate nu atât de mulți vor fi capabili să aprecieze ce ai făcut tu și familia ta pentru Moldova, dar eu cred că trebuie să conteze calitatea oamenilor care sunt în stare să respecte efortul vostru și nu cantitatea lor. Fii pe pace, suntem destui.

GEORGETA MIR, GEORGETTE

Georgeta Mir și brandul Georgette. O fată cu sânge pachistanez și moldovenesc în ea. Are o fabrică de textile, execută comenzi pentru Max Mara, elaborează colecții personale sub brandul Georgette. Multe femei muncesc zi de zi la întreprinderea sa. Putea liniștită să-i mulțumească lui tata că face bani și să-i arunce și ei câte o sumă bunișoară pe lună. Dar Geta e o harnică, băgăcioasă, ambițioasă și neastâmpărată. Și bine face.

TATIANA POPA, CASA PĂRINTEASCĂ

Scumpa mea Tatiana Popa, știu că pentru mulți aflarea Dvs în acest top al femeilor de afaceri este bizară. Eu însă cred că ceea reușiți să faceți pentru comunitatea de femei din satul Palanca e la fel de valoros precum e o afacere pentru economia unei țări. Le dați un sens, o sursă de câștig, dar mai și conservați în borcane mari de dor valorile pe care le-ați primit de la părinți. Sunteți una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am cunoscut vreo dată. Iar disponibilitatea Dvs de a vă sacrifica de dragul Casei Părintești, de a o moderniza cu grijă și de a-i da continuitate mă face să vă mulțumesc pe această cale.

ELENA SCUTARU, MARA WOMAN

Elena Scutaru și Mara Woman, o afacere socială care îmi atinge câteva strune ale sufleului. Elena susține femeile din satul buneilor săi, Scoreni. A scris, a aplicat, a obținut niște granturi, a cumpărat mașini de tricotat, a dat femeilor din sat de lucru și apoi neînfricat se bate cu morile de vânt, convingând moldovenii să nu cumpere turcisme și chinezisme, ci haine de la Mara, astfel contribuind la păstrarerea locurilor de muncă. Elena nu se lasă ușor bătută și exact atunci când i se pare că nu merge, nu știu de unde găsește o gură de aer și se aruncă din nou în apele tulbure ale piețiii noastre. Elena, dacă pentru tine contează că inspiri, atunci te rog să știi despre asta.

VIORICA MEȘINĂ, REGIZOR

Viorica Meșină nu este doar nașa mea. Este omul la care mă adresez ca să aflu dacă un lucru e bun sau nu. Are o viziune foarte bine argumentată asupra lumii. Viorica este regizor, a creat recent filmul ”Culorile”, care a inspirat multe femei să aibă curajul să vorbească despre violența din familie.Viorica face reclame frumoase, cele mai frumoase. Viorica, alături de soțul său Sergiu Prodan, oferă locuri de muncă și face așa ca publicitatea de la televizor nu doar să vândă ci și să atingă.

ALLA DONȚU, YOUBESC

Alla Donțu este genul de femeie-vulcan. Ea pâlpâie în liniște și tăcere, în continuu, dar afli că e un vulcan atunci când răbufnește periodic din ea câte un proiect pe care îl plămădește de mai mult timp. Dacă nu ar fi Alla, nu am avea multă muzică frumoasă din cea care se face la ora actuală în Moldova. Și nu am avea spectacol, show calitativ. Alla este meticuloasă, prevăzătoare, atentă la stări și detalii. Alla nu face nimic de mântuială,altfel i-ar fi rușine să-și scrie numele. Ce-mi mai place e că avem gusturi muzicale comune și că atunci când plămădește ceva în studiou și ține totul în mare secret, am norocul să prind și eu câte o frântură de melodie care mâine va deveni hit.  Voi știți ce versuri scrie Alla?

OLGA RADU, CASA IMAGO

Olga Radu, de mai bine de 10 ani, are grijă de 2 case. Una dintre ele este  Casa Imago – cea mai longevivă prăvălie de idei și creativitate din câte le cunosc în Moldova. Bineînțeles că eu îi sunt recunoscătoare pentru tot binele pe care l-a făcut cu echipa pentru evenimentele K Lumea și pentru prima mea carte de rețete, al cărei design este elaborat de Imago. Totodată îi sunt recunoscătoare pentru o sumedenie de calități personale și pentru că atunci când totul în jur pare să meargă pe apa sâmbetei, ea își încarcă echipa în mașină și îi plimbă pe la Vama Veche pentru a le menține moralul. În general, atmosfera de lucru de la Imago îți lasă impresia că oamenii ăștia (vreo 10 suflete talentate) se distrează și nu lucrează. Când mai apucă ei să genereze atâtea frumuseți? Optimism și creativitate, iată despre ce este Olga Radu.

STELA MOLDOVANU, MOLDECO

Stela  Moldovanu, salonul Moldeco, încă o ființă care scoate și de sub pământ lemne pentru flacăra care  ține atașată de Moldova. Stela e un om frumos și caută să facă la fel în jurul ei. Înramează, colorează, brodează, visează. Stela caută mereu în oameni calitățile pe care singură e gata să le ofere. Nu întotdeauna îi reușește să găsească acești oameni. Dar știți ce? Stela continuă să creadă și să caute.Pe lângă cei 3 copii și un soț, la fel de frumos ca ea, Stela investește zilnic în visul ei despre Moldova.

RUXANDA LIPCAN, VINĂRIA FAUTOR

Ruxanda Lipcan, o cunoștință mai proaspătă dar despre care vreau neapărat să vă vorbesc. Ruxanda, alături de mama sa Tatiana, cresc vinăria familiei Fautor. Totul se mișcă încet, anevoios, an de an, dar cu răbdare și doar cu forțe proprii o să ajungă într-o zi să-și vadă tot visul împlinit – o vinărie funcțională pentru turiști, plină de vizitatori curioși să vadă cum se fac vinurile Fautor. Acum câțiva ani, Ruxanda a importat din Spania butași de viță de vie Albarino. Azi se poate lăuda cu un vin unic, obținut din vie spaniolă și soare, apă, vânt și aer de Moldova.Creșe o fetiță și împacă ca o adevărată zână, ce trebuie și ce vrea așa ca toată lumea să fie fericită.

VALENTINA VIDRAȘCU, DESIGNER

Despre Valentina Vidrașcu nu trebuie să vă spun multe. Muncește zi de zi, cot la cot, cu o echipă de femei care îi înțeleg gusturile și o ajută să își realizeze viziunile. Felul în care Valentina a făcut ca ia să-și continuie existența într-o nouă dimensiune este unic și plin de inspirație.  Cele mai cunoscute femei din Moldova, când ajung să trăiască un moment important în viața lor, îmbracă o bluză de la Valentina. Mulți o copiază și fac haine a la Vidrașcu, dar mai ieftine. Ieftine ele arată în final pe cele care caută asta. La cât talent și bun gust zace în această femeie, tot ce-mi doresc e să aibă sănătate să mai creeze. Valentina și iubirea ei pentru autentic.

ILEANA ȘI ELENA, CURIERII FERICIRII

Ileana di Leonardo și Elena Tomuz. S-au întâlnit și au decis că de azi înainte lumea va fi mai bună, Moldova va fi mai frumoasă, prăjiturile vor deveni bijuterii, oamenii mai fericiți și mai zâmbăreți, casele mai cochete, zilele de naștere mai de bun gust, decorurile ca de poveste, nunțile vor deveni adevărate legende. Și așa au apărut Curierii Fericirii, care livrează flori și torturi artizanaleNu știu dacă fetele au ajuns deja să-și crească echipa, dar eu le doresc din tot sufletul acest lucru. Așă că voi, noi, trebuie să susținem și să tot susținem aceste femei ca să se poată dezvolta și întări forțele pentru a crea frumos în jurul nostru. În plus, voi sunteți un exemplu rar de colaborare între femei. Cred că ar trebui să deveniți ambasadorii acestei idei pentru a le inspira și pe altele.

ECATERINA POPESCU, RUSTIC ART

Încă o femeie îmi dă aripi când îmi amintesc de ea. Ecaterina Popescu din satul Clișova Nouă. A transformat o grădiniță ajunsă în paragină într-un muzeu al covorului. Este singurul loc din Moldova în care veți mai vedea la un loc cum se țes covoare, catrințe, traiste și se cos ii. Ecaterina poate nu este chiar o femeie de afaceri. Dar oferă de lucru multor femei, contribuie la perpetuarea unor valori care dau unicitate tradițiilor noastre. Ecaterina conservează eternitatea. Și pentru că mă inspiră îi mulțumesc.

Vinuri, modă, muzică, film, tradiții, publicitate, restaurante, casteluri…femeile noastre se pricep la toate. Ce admir eu în toate aceste femei? Curajul de a-și înfrânge decepțiile și a merge mai departe, contribuind la binele propriu, dar și la binele țării.

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply