ÎMPREUNĂ CU VIORICA NAGACEVSCHI FACEM O ECHIPĂ KLUMEA
Nu cred că după o aventură ca Mai Dulce și Ia Mania, aș fi putut îndată să descriu ce am trăit și prin ce am trecut în aceste 7 săptămâni de aflare acasă, în Moldova. Dar m-am gândit că în curând toate se vor uită, or eu nu vreau să uit despre cum a arătat cel mai frumos vis împlinit din viața mea de până acum. Și cum mie nimic nu-mi cade ușor din pod, voi începe cu un preludiu plin de realitate.
”De ce îmi trebuie mie asta?” este întrebarea pe care mi-o adresează lumea mai des decât ”Ce mai faci?”. Ah, mai este una…ai venit? da de ce ai mai venit dacă ai plecat. Totuși în mintea încă a multor oameni rostul lor în viață se limitează la o mocirlă de confort și autosuficiență atât de descurajatoare. Bineînțeles că dacă mă apuc să-mi fac o contabilitate onestă, în Moldova nu merită nimic, nici cărți să scoți, nici festivaluri de tradiții să faci, nici monumente să salvezi, nici tradiții să renaști, nici despre identitate și valori naționale să vorbești.
Scriu rar acum. Știți și voi de ce. Pentru că într-un interval de timp atât de scurt, petrecut în Moldova, încerc să încadrez prea multe lucruri. Și atunci blogul meu rămâne desertul la care nu mai ajung.
Câteva cuvinte despre Festivalul ”Mai Dulce”, Ediția II. E loc de mai bine, ca de obicei. Dar a fost mai frumos ca anul trecut. Și așa va fi, din an, în an. Dacă va fi.
O altă concluzie. Încă mai avem o resursă valoroasă în Moldova. Această resursă se numește ”oamenii”. Oamenii sunt, după mine, de două feluri: de treabă și nemernici. Cei care sunt de treabă sunt foarte importanți pentru această țară. Pe ei se vor mai ține lucrurile în Moldova. Până nu vor mai putea nici ei. Ocrotiți oamenii de treabă. Ei încep să devină o categorie bună de Cartea Roșie a Moldovei. Și dacă vreți, contribuiți ca să intrați și voi în ea.
Din clipa în care am văzut spotul video care mă convingea să scriu că-s ”moldoveancă” și până în ziua de azi au trecut vreo 2 săptămâni. Două săptămâni de frământări. Prima mea reacție la văzul acestui clip s-a revărsat într-o polemică aprinsă cu cei de-ai casei. Unii păstrau tipica neutralitate, alții dimpotrivă refuzau categoric să se numeasca români și eu…cu argumentele mele.
Ei cum, cum e posibil ca cineva care pretinde că ține la această țară, atât de săracă și atât de neputincioasă ca stat independent, cum cineva care susține ca îi pasă de viitorul acestei țări, își cheltuie miile de dolari ca să facă un spot cu un asemenea mesaj. Menirea acestui clip este să inducă oamenii în eroare și să-i nedumerească. Să se uite la pașapoartele lor românești și să nu mai înțealeagă nimic. Iar în rezultat, să decidă zăpăciți soarta unui recensământ de care Moldova are nevoie, de la independență încoace, dar și soartă multor politici pe care ar putea să le dicteze acest recensământ.
Pe cât de indignată, pe atât de sictirită sunt de aceasta temă. În plus, mai e și maică mea, femeie chibzuită și înțeleaptă, care tot îmi spunea: ce-ți trebuie..lasă-i în paza Domnului. Și eu i-am lăsat, aparent. Dar în adâncul sufletului, ființa-mi cere dreptate. Așa că azi, când începe recensământul în Moldova, un studiu atât de necesar, care sper să arăte adevărata situație a țării: ca și număr al populației prezente, a celor plecați, sex, limbi vorbite…și naționalitate, eu am decis să scriu.
Nu pentru a-l judeca pe dul Dodon pentru crima pe care o face împotriva propriilor săi copii. Pentru că a minți un om în privința identității sale naționale este la fel de grav ca și a face schimbul de copii într-o maternitate. Fiecare dintre noi are nevoie de identitate națională. Aceasta nu este doar o simplă inscripție în pașaport sau în formulare de vize. Identitatea este …soarta și puterea coloanei vertebrale a unui om. Și făra o identitate națională, care e a noastră adevărată, nu impusă, care să ne facă o dată și pentru totdeauna să ne acceptăm și să ne iubim pentru ceea ce suntem, o să rămânem în vecii vecilor cu fontanela deschisă. Cu toate că specialiștii spun că fontanela deschisă reduce riscurile unei comoții cerebrale, nu cred că în materie de identitate națională e valabil.
Pe dul Dodon o să-l judece istoria. De altfel, să ai o dispută cu genialul și capriciosul Eugen Doga este deja primul semn că istoria nu iartă. Cum a zis și maestrul: ” Nu trebuie de iubit Moldova și de făcut ticăloșenii”
Există un sigur succes, să fii în stare să-ți duci viața în felul tău. (Louis Aragon)
Aceasta este achiziția mea de înțelepciune de azi. O frază pe care o voi repeta des copiilor mei si de care voi încerca să nu uit nici eu. Cu toate că eu am impresia că am știut întotdeauna despre această povață.
Între ore în șir de franceză și cuvântul “casă” de care am cam uitat, nu știu cum, reușesc să mobilizez niste oameni tare interesanți, dragi și talentați. Eu peste ocean, ei la Chisinău. Toate prin skype. Cu unii discut bugete, decor, gastronomie, artizani, cu alții vânzări, logistică, concursuri de talente si ateliere de creativitate. E tare greu. Tare, tare greu. Toată nebunia aceasta amestecată cu zile în care încep scoala la 9 si ies din Univesitate la 22 mă face să mă simt …cum să spun..ocupată.
Ca să anticip întrebarea “De ce îmi trebuie mie asta?”, voi răspunde: Eu fac asta pentru mine. “Mine” cu pasiunile mele, copiii mei, părticica frumoasă a țării mele despre care vreau ca tot globul să afle si dorul pe care îl port în suflet pentru oamenii minunați cu care putem face, ca pe vremuri, o echipă. Ca să avem de ce aminti la bătrânețe.
Voi ați hotrât deja de ce vă veți aminti la bătrânețe? Nu? Atunci nou venim spre voi!
Chișinău, the city that i come from, is just 6 hours drive from Kiev. By plane i got there in 1 hour. Living all my life so close to Kiev, i never visited this city before may 2013. So we met each other when i was 33. And i fell in love with Kiev irrecoverably. I always thought Kiev is just one of the ex USSR capitals. With lots of soviet traces like habits, architecture, people. But i was wrong. It has a lot more than that. And a lot of things that smart Ukrainians preserved for them and for their future generations. Fortunately, Ukraine is a country that cared about its roots and traditions. Now, when i see the flames and the cruelty which has installed in Kiev, my heart cries for the lives and for the values that Kiev loses as irrecoverably as i a love this city. I wanted to share with you this pictures long long time ago. But i never had the best time to publish them. Now is the time, unfortunately. It might be that like this, shiny, bright,warm, Kiev will never look anymore. Or our help and support may be needed. From all around the world. This article is for my English speaking readers. I don’t know how many of you read this. But i think you deserve to discover this face of Kiev instead of thinking about it as about a place, very far away, where animals beat and kill humans.
