Browsing Category

De-ale mele

De-ale mele

DESPRE S(T)ARE ȘI PIPER, CU DRAG

Azi sunt nostalgică. Cum e și normal într-o lună de noiembrie, fără soare, cu frig și departe. E o nostalgie caldă şi pozitivă. Ca după un copil care a crescut şi a plecat de acasă în lumea mare. Ca după o călătorie care s-a încheiat, dar care a lăsat atâtea amintiri şi atâtea clipe de neuitat. Ca după o bucată de viaţă, plină de culori, pe care ai vrea să o pui în borcan şi să o conservezi, ca nu cumva vreo culoare să fie uitată de memoria ta selectivă.

Continue Reading

De-ale mele

MOSAICULTURES – FINAL COUNTDOWN

<RO>Vremea la Montreal e mirifică în acest început de octombrie. E cald, e soare, e vară indiană, la ea acasă, pe pământuri indiene. Turişti nu stau să numere banii, cheltuindu-i pe atracţii care mai de care. Cu aproape 1 mln de vizitatori care au plătit pe biletele de intare peste12 mil de dolari, de ce oare nu s-ar extinde pentru încă o săptămână expoziţia Mosaicultures de la Grădina Botanică din Montreal.

Continue Reading

De-ale mele

DESPRE PÂINE, ONLINE

Ieri după Bostaniada….

“Buna seara Nata. Am o veste bună şi una proastă. Cea bună e că am avut foarte multa lume la festival (am contribuit şi noi împreuna la asta), s-a vandut foarte mult. Vestea proastă este că am adus de doua ori pâine şi oricum se termina imediat cum o aduceam. Peste 1300 de pâini s-au adus. Lumea se înghesuia ca pe vremurile când nu ajungeau produse şi stătea în rând pentru când trebuia să aducem pâine proaspătă. S-a aşteptat chiar şi o oră lânga standul nostru doar ca să prindă lumea pâinea şi să ducă acasă una. Trebuie să vezi poze ca să întelegi ce mult s-a dorit această pâine.

Am amăgit că e veste proastă :)”

(null)

De-ale mele

PÂINE DIN FĂINĂ DE SEMINŢE DE STRUGURI. ÎN CURÂND!

Acum câteva zile am primit un mail de la Alexandru, un tânăr care lucrează pentru compania Vegetal Org, producătoare de ulei din seminţe de struguri, de cea mai înaltă calitate, presat la rece.

“Buna Nata. Distanţa sper să fie doar fizică şi să fie posibil de făcut ceva frumos. Producem în Moldova ulei din seminţe de struguri şi în curând lansâm pâine cu praf din seminţe de struguri. Beneficiile acestor produse presupun că le cunoşti (vitamina E, proprietăţi antioxidande, îmbunătăţeşte activitatea sistemului cardiovascular, împiedică procesele de îmbătrânire, etc). Ne intereseaza dacă vezi posibil şi dacă eşti inspirată să facem o campanie de popularizare a acestui produs.”

Despre beneficiiile uleiului de seminţe de struguri am mai auzit, dar nu şi despre pâinea din făină de seminţe de struguri. Aşa că,  în primul rând, am intrat pe net. Am rămas plăcut convinsă de cele citite.  Este pâinea ideală pentru cei care fac alergie la glutenul din făina de grâu, dar şi pentru cei care au grijă de silueta lor, de tenul feţei dar şi sănătatea sitemului cardiovascular.

Apoi am vorbit la telefon şi Alexandru m-a întrebat dacă noi în Canada avem făină de seminţe de struguri în magazine. Am zis nu. Deşi eram tare curioasă să gust şi eu pâinea asta.  M-am gândit că cel mai sincer lucru pe care îl pot propune acestei companii este să pregătească câte un pachet frumos cu pâine şi ulei şi să-l livreze la câţiva oameni meseriaşi, care scriu pe bloguri sau site-ri culinare. Lista acestor oameni am făcut-o, iar de mâine sper să aud părerea lor despre acest super produs care vă apărea în curând în supermarkete. Apropo, dacă v-am făcut curioşi, cel mai indicat ar fi să mergeţi dumincă, pe 29 septembrie, la Bostaniada,. Acolo, Vegetal Org vor avea un stand cu produsele lor.

Personal, am o relaţie specială cu pâinea. Nu o percep doar pe ceva ce trebuie mâncat neapărat ca să nu te doară burta, cum eram noi învăţaţi de mici. Ştiu cât de mult îngraşă dacă nu o consumi pe cea corectă. Şi de cele mai dese ori noi apucăm anume cu cea mai nesănătoasă, din făină albă, să ne umplem stomacul.

Am tras o fugă până la market, am găsit praful din seminţe de struguri, ce-i drept într-o cantiate foarte mică,  într-un amestec de mai multe feluri de făină, şi m-am apucat de treabă. Fără nici o reţetă,  folosind doar experienţa mea de la Sare şi Piper, emisiunile de Paşti, în care gospodinele de la ţară mă învăţau să coc cozonac. Am amestecat praful de seminţe de struguri cu făină integrală. Apoi am amestecat ingredientele într-un vas de lemn extraordinar, care anume pentru aluaturi a fost adus de mine din Moldova.

Continue Reading

De-ale mele

SOLIDARĂ

Eu azi am golit în Canada o sticlă de vin bun moldovenesc, la o masă cu o familie de oameni buni din Moldova.

Da, noi avem foarte mult oțet roșu numit vin din Moldova și avem destul de mult vin foarte bun.

Cu cei de la Mimi am lucrat foare bine pe diverse evenimente și aș mai lucra ori de câte ori aș avea idei de împărtășit. Sunt receptivi și rapizi la luatul deciziilor. Iar vinurile lor încercate la IaMania mi-au fost tare bine unse pe suflet.

Cu Gitana am o relație emoțională foarte caldă, ba chiar am primit în dar o ladă de vin pe care am cărat-o cu mine în Moldova.

Pentru cei de la Etcetera am o simpatie mai veche. Încă de la prima ediție a Balului Brazilor. Sunt niște îndrăgostiți de vin.

Toate aceste relații ale mele cu vinurile moldovenești sunt construite pe evenimente, clipe, momente, situații foarte personale. De aceea probabil embargoul rușilor mă doare și pe mine.

Și bineînțeles că pentru marile politici interstatale asta nu are nici o importanță.

Dar pentru noi, moldovenii, consumatori de spirit moldovenesc, este important și obligatoriu să ne susținem, încurajăm și consumăm (cu cap și elegant) vinurile moldovenești care ne plac.

Sunt solidară și mă alătur cu toată suflarea mea pentru vinurile moldovenști și pentru cei care susțin vinificația din Moldova. Nici nu vă puteți imagina câți bani mănâncă aceste afaceri. Multe dintre ele se alimentează totalmente din entuziasmul proprietarilor lor.

Eu vin din familie de vinificatori, cu tată și frate vinificatori, care nu au mai apucat să valorifice aceste meserii, decât în condițiii de casă.

Și pentru mine este o datorie morală ca acest manifest, de susținere a vinului moldovenesc, să ajungă la cât mai multe perechi de ochi.

Vinurile moldovenești sunt proaste și bune. Asta este foarte adevărat. Dar cele bune sunt foarte bune și își merită locul sub soare.
Învățați să faceți diferența dintre ele și SUSȚINEȚI-LE!
Apropo, după asta nu uitați că șofatul în stare de ebrietate este fatal.