Bună ideea de Top al celor mai influente vedete din MD. Top realizat de VIP Magazin. Dar foarte crudă este realizarea. Criteriile sunt cam vagi. Dar vorba aia, în lipsa unor mai bune şi astea merg.Cred că în timp, dacă se vor mai ţine şi de acest top, ar putea să le iasă ceva foarte interesant. Deocamdată îi fac o declaraţie de dragoste Rodicăi Trofimov pentru bunul simţ şi vă las să vă daţi cu părerea despre câştigurile pe care le au au vedetele în Moldova.Iar din partea mea, le doresc vedetelor din MD cele mai rotunde onoarii ale concurenţilor lor.
Dan Balan – 35.000 euro de concert
Natalia Barbu -1200 euro de concert
Alexandru Epureanu – 1 mln euro /an
Nata Albot- umblă cu ecuaţiile, salariul de acum 15 ani înmulţit la 20
Sasha Lopez – 2000-7000 concert
Ion Suruceanu – 350-500 euro de apariţie
Nelly Ciobanu – nu spune
Adrian Ursu – 500 euro de apariţie
Natalia Gordienco – 350-450 euro de apariţie
Lorena Bogza nu spune că nu are voie
Angela Gonţa nu spune că nu are voie
Andrei Porubin – 300 şi 600 euro de eveniment
Akord – 500-1000 euro de evniment
Geta Burlacu – salariu de 2000 de lei la Sala cu Orgă
Natalia Morari – pur şi simplu jurnalista care face audienţă
Furiosanails – 1000 euro concertul
Gândul Mâţei – 1500 – 2000 euro concertul
Alex Calancea Band – între 800 şi 3500 euro concertul
Diana Rotaru – 400 – 600 euro concertul
Azi am 5 pungi de haine adunate pentru Violeta.Sunt fericită şi recunoscătoare pentru toată lumea care şi-a găst timp să vină până la Jurnal. La fel le mulţumesc colegilor mei care nu obosesc să-şi facă emisiunile zilnice şi mai găsesc timp să inventeze cadouri pentru emisiunea Sare şi Piper.
Aţi observat cît de rece s-a făcut afară? Dar cum e să fii un adolescent de 8, sau 10, sau 15 ani, şi să te pomeneşti în dimineţile friguroase de noiembrie fără haine de iarnă,să trebuiască să mergi la şcoală, unde copii te ţin la distanţă pentru că eşti sărac. Să vii acasă în lacrimi, să nu mai vrei să mergi la şcoală, să ai un tată bolnav de tuberculoză şi o mamă disperată, care munceşte ca vânzătoare, cu un salariu de 2000 lei pe lună şi cu datorii acumulate pentru apartament.
Acesta este destinul Violetei, care m-a sunat într-o dimineaţă şi mi-a spus că este disperată. Numărul meu de telefon l-a luat de la un medic care i-a spus ca aş putea să o ajut. Atunci am cunoscut-o pe Violeta şi am ajutat-o să acopere o parte din datoria pentru apartament, ca să nu mai fie purtată pe la poliţie.
De ce s-a pomenit Violeta în această situaţe? Habar n-am. Pentru că viaţa-i curvă.Pentru că nu s-a născut în ziua, locul, ţara potrivită. Pentru că plăteşte datoriile strămoşilor săi. Pentru că nu s-a măritat cu cine trebuie. Ipoteze ar fi o mie. Violeta nu este alcoolică, nu fură. Violeta este unul dintre mulţii cetăţeni ai Moldovei ajunsă la disperare. Din nefericire Violeta şi copiii este nevoită să stea în acelaşi apartament cu soţul său bolnav de tuberculoză. Cea mai mică fiică, de 8 ani, a fost şi ea diagnosticată cu tuberculoză. Iar azi m-a sunat plângând şi mi-a povestit cum au venit fetele îngheţate de la şcoală, refuzând să mai meargă acolo unde colegii nu le tolerează. M-a rugat să o ajut cu haine pentru copii.
Ştiu că poza Vioetei ar fi fost mai convingătoare, dar încerc încă o dată puterea comunicării noastre virtuale, amintindu-vă de binefacere. Fetele Violetei, de 8 şi 10 ani, poartă mărimea 33 şi respectiv 34 la încălţăminte, iar băiatul de 15 ani poartă 41. Dacă în dulapul copiilor voştri mai măricei se găsesc haine şi încălţăminte de iarnă de care nu v-ar părea rău să vă desparţiţi, vă îndemn să faceţi un gest de caritate. Pungile cu haine le puteţi aduce la JurnalTV, str. Vlaicu Pârcălab 63.
Pe lângă haine calde, puteţi să-i scrieţi Violetei şi un mesaj cald. Iar atunci când vă îmbrăcaţi cald ca să ieşiţi din casă, nu uitaţi să mulţumiţi destinului că aveţi parte de tot ce nu are această familie.
Şi când te vei plictisi de o viaţă plină cu de toate, alături de un soţ care face mai mulţi bani decât dragoste, şi când te vei simţi necăjită pentru că nu mai ai unde băga atâtea haine şi genţi scumpe, şi când un dermatolog îţi va spune câ pielea ta e mult peste vârsta ta biologică, şi când imaginea ta din oglindă te va face să crezi că o injecţie de botox este panaceea, şi când nu le ai pe toate astea şi ţi se pare că cei care le au sunt mai fericiţi….urmăreşte povestea de mai jos. Dar neapărat să te uiţi la cele 3 video. Şi ziua de luni ţi se va părea duminică. O mică introducere. Există câteva remedii înpotriva stărilor de depresie: o binefacere pentru cineva mai trişt, iartă pe cineva care te-au supărat, oferă iubire celui pe care l-ai uitat şi…..ia un laxativ ca să scapi de tot ce te chinuie.
Azi am fost şi cu fetele la Animest.Am doar cuvinte de laudă pentru organizatori. Oiţa lor e peste tot. Începând cu scările de la Odeon şi continuâînd până la cabinele de la baie. StaiOrganizatorii sunt surprinşi de aglomeraţia de la festival.Abonamentele au fost toate vândute. La amiază am văzut o oră de aventuri cu omuleţul Gopo. Mai mult nu au rezistat. Gopo nu e chiar pentru copii. Mai bine le luam seara cu mine.
Seara la Anim’est am văzut o super drăguţă comedie: Despicable me. Povestea e despre un copil visător, transformat într-un adult răufăcător. Şi asta din cauza mamei sale, care în copilărie îi spunea mereu cât este de urât şi neputincios. Dar faptul că este un băiat rău nu înseamnă că este chiar un băiat rău. O comedie inteligentă, cu un umor deloc expirat, despre lupta dintre rău şi bine şi despre faptul că un rău cu puţină iubire se poate transforma într-un rău adorabil.
Sâmbătă noaptea amatorii de senzaţii tari au Creepy night. Adică tot felul de grozavenii înspăimântătoare. Fie nu sunt o amatoare de senzaţii tari, fie le am din belşug zi de zi, dar eu prefer un irish coffee şi un liuliu.
Duminică, la 14.00 aveţi o şansă rară să vedeţi producţii autohtone. Printre ele va fi şi Guguţă. Apoi, la16.00 va urma secţiunea celor mai bune clipuri şi spoturi publicitare de la Anim’estul românesc, iar seara puteţi vedea o altă producţie de excepţie.
Din păcate, înţelegi că şi poliţiştii sunt oameni, doar atunci când vezi care le sunt riscurile meseriei. Ne-am obişnuit până acum să-i tot hăim pentru burţile mari, mită, exces de putere, nesimţire. Dar calitatea unui jandarm este direct proporţională cu cea a omului pe care îl păzeşte. La popor şi poliţişti pe măsură. Aşa că de data asta, firesc, sunt de partea bietului poliţist, care stă acum cu un picior în ghips.
În ştirea cu poliţistul călcalt pe picior a mai fost o informaţie. Care mi se pare mult mai importantă.În timp ce poliţistul încerca cu piciorul rupt să-l oprească pe nemernicul de la volan, martorii oculari, trecătorii, au făcut un cordon viu ca să-l reţină pe şofer. Graţie acestora, omul a ajuns pe mâna poliţiei. Nu ştiu cum anume se numeşte acest fenomen. Cred că e vorba de un spirit civic, despre receptivitate. Ştiu însă că în cazul recent, cu fata sechestrată lângă ULIM şi băgată cu forţa în măşină, toată lumea din preajmă a căscat gura fără să intervină.
Şi acum întrebare. Dar tu, trecând pe alături şi vâzând un nebun care calcă peste un poliţist, ai fi sărit să faci parte din acest cordon viu ca să-l reţii?
Eu niciodată nu apuc să mă înreb: Oare ce să mai fac?
Aşa se întîmplă, nu ştiu cum, că ajung în weekend cu o gramada de activitati. Desi toata saptamina visez la o carte, un pat si nimic mai mult. M-am impăcat cu asta. Cred că nu mai e vorba de ceva ce ar depinde mine. Sincer, nu fac nimic special ca sa am telefonul plin de remindere. Se umple de la sine.
Am început deja să mă împac cu această realitate şi să încerc să scot din ea măcar câte o plăcere mică. De exemplu atunci când le duc pe fete la Ramzamzam la Mall(ţin să le mulţumesc pe această cale fetelor de acolo), îmi iau o sticlă de suc fresh şi mă duc la Diverta în fotoliul roşu de lângă imensul geam. Stau pe net sau citesc o carte nouă. Urmăresc adolescenţi care chipurile vin la librărie să mai rasfoiască o carte nouă, dar de fapt se achipuie printre rânduri şi bocesc cu muci după primele deziluzii sentimentale. Vai, deloc nu mi-ar plăcea să fiu în locul vostru. Pentru mine a fost o vârstă prea chinuitoare.
În rarele clipe de intimitate am început să mă simt foarte bine. Şi atunci când n-am nimic scris în agendă, cea mai mare distracţie a mea este singurătatea. Accea, sfântă, calmă, pacifistă, atotcuprinzătoare…în care neapărat îmi amintesc ce să mai scriu în agendă. Am început deja să-mi programez scurtele evadări din această lume tumultoasă. Adică am început să-mi programez cele 20 min garantate de intimitate. Se întîmplă o dată pe săptămână. Medităm mai multe femei care cauta putina liniste.
În ultimele zile planetele au conspirat împotriva mea. Probabil au hotărât: să o scoatem la hat cu interviurile. Un interviu pentru o bloggeriţa aflată la început de cale, hai un interviu şi o sesiune foto pentru o revistă, hai un interviu pentru un ziar, hai un interviu pentru o publicaţie online, hai un articol pentru o revistă care pregăteşte noul număr. În primul rând vreau să remarc faptul că a crescut calitativ nivelul celor care intervievează. Din fericire, nu am auzit nici o întrebare dintre cele top 5 întrebări cu care poţi să-ţi ruinezi cariera de jurnalist, fără să o fi început:
1. Cum a început totul?
2. Cum le reuşiţi pe toate?
3. Care este cheia succesului dvs?
4. Ce planuri de viitor aveţi?
5. Povestiţi-ne o istorie amuzantă din copilărie sau de la serviciu?
Mă bucur că oamenii caută să ocolească banalitatea. Vor trece anii si voi cauta aceste intrebari prin interviuri, dar deocamdata sarim peste ele.
La fel m-am bucurat să fiu în juriu la Balul Bobocilor de la USM şi să descopăr o generaţie de cu totul alţi studenţi. Nebuni, fără inhibiţii, comunicabili, artistici. Suprinzator. Cei mai talentati au fost de la drept.
Nu ştiu al cui merit este, dar se mai schimbă lucrurile în capul oamenilor. Mai puţin în capul celor care votează secera şi ciocanul. Generaţia care vine, dacă n-o să fugă din ţară, o vor revoluţiona. Hai ca suna reminderul.
