A mai rămas puţin din acest al 32-lea 26 octombire. Nu, nu sunt nostalgică. Nici după anii trecuţi şi nici după această zi care pleacă. Deşi a fost una dintre cele mai frumoase şi fericite zile de naştere din câte mi le amintesc până acum. Azi am simţit de ce omul are nevoie de ziua lui de naştere. Ezoteric vorbind, ca să se încarce pentru un nou an. Toate urările de bine se transformă în vibraţii care vin să-ţi completeze universul secat. Important e să nu aştepţi neapărat, cu tot dinadinsul, ceva să ţi se întâmple. Nici cadouri, nici suprize.
Azi mi-am făcut plinul şi vreau să împart din căldura pe care am primit-o. În primul rând, o trimit către toţi cei pe care îi iubesc. Mămica, pentru că a renunţat să mai aştepte de la mine un comportament de fiică exemplară, tăticu, pentru că nu acceptă chiar tot ce-mi acceptă mămica, Sonia şi Eva care nu m-au lăsat să mă scufund,fratele meu cu întreaga familie – de departe îmi sunteţi oricum aproape, prietenii care au rezistat lângă mine de-a lungul anilor. Şi noua mea familie. Azi aşa v-am simţit.Cea mai creativă şi cea mai specială gaşcă de oameni de televiziune.Dragii mei colegi, voi m-aţi făcut să cred că ziua de naştere mai merită o şansă.
“Ieri m-am intalnit cu 20 de voluntari. Jumatate au auzit de animest de pe feisbuk, iar jumatate “de pe blogul Natei Albot”. D. Marian, organizator Anim’est Chişinău.
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est organizată la Chişinău va proiecta 9 scurtmetraje semnate de cel mai important animator român din istorie, Ion Popescu Gopo. Acestea vor putea fi urmărite sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 14:00, la Cinema Odeon. Printre cele nouă filme, care acoperă toate perioadele carierei lui Ion Popescu Gopo, fondatorul studiourilor româneşti de animaţie, se numără şi primul câştigător de Palme d’Or din istoria filmului românesc: Scurtă Istorie, recompensat cu cel mai important premiu acordat unui film de scurt metraj la Festivalul de Film de la Cannes, în 1957.
PROGRAM ION POPESCU GOPO ANIM’EST CHIŞINĂU
SÂMBĂTĂ, 5 NOIEMBRIE, ORA 14:00, CINEMA ODEON
Scurtă istorie, 1957, 7 arte 1958, Homo Sapiens 1960, Allo, Hallo! 1968, Sărutări 1969, Clepsidra 1972, Ecce homo 1978, Efectul unghiurilor 1982,Ucenicul vrăjitor 1985
În sfârşit designerii de panouri publicitare din Chişinău au de la cine se inspira. Mai ales designerii care au avut grijă de Ziua Independenţei şi de cei 575 ani ai Chişinăului. În ambele cazuri lipsa de inspiraţie şi creativitate de pe panourile publicitare din Chişinău a fost ucigătoare. Ohoho, vă imaginaţi un festival de filmd de animaţie şi-a ales o oaie în calitate de logo? Care-i legătura? Unde-i logica? De ce atât de evaziv? Ce are oaia şi festivalul de film de animaţie în comun? De ce culoarea roz? De ce atât de mult roz? De ce nu avem o bratskaya maghila de sponsori scrisi măşcat, aşa încât să uiţi despre mesajul publictar? Toate aceste lucruri se vor întreba câţiva designerii grafici de la noi, care lucrează pentru comenzile de stat.Şi bine vor face. Poate măcar după asta se mai luminează puţin. Panouri cu oiţe şi roz magenta mă fac să vreau să le fac o poză. Doamne, cât de disperaţi putem fi.Ei bine, să trecem de la cicălit la lucruri mai plăcute.
Anim’est vine la Chişinău. Pentru mine e o bucurie fără margini. Institutul Cultural Român face tot mai multe lucruri bune în Moldova, iar Anim’est este următorul.
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, cel mai important de acest gen din România şi unul dintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Est, ajunge, începând de anul acesta, şi la Chişinău! Înfiinţat în 2006, Anim’est e cel mai mare festival de film din Bucureşti, ca număr de spectatori şi invitaţi, număr de filme, de cinematografe şi evenimente speciale. Adunând, pe parcursul primelor șase ediţii, peste 65.000 de spectatori şi proiectând peste 2.200 de filme de animaţie (lung şi scurt metraj, videoclipuri muzicale şi clipuri publicitare), Anim’est este festivalul de film cu cea mai spectaculoasă creştere în rândul publicului bucureştean. Sper că prima ediţie va fi de bun augur, pentru ca şi noi la Chişinău să apucăm să ne bucurăm de o a 5-ea, a 6-ea ediţie.
Intre 3 şi 6 noiembrie, la Cinematograful Odeon din Chișinău, ne aşteaptă 4 zile de proiecţii de filme de animaţie, inclusiv o secţiune autohtonă cu producţii legendare de la noi. Vă voi ţine la curent cu toate evenimentele, pentru că, daţi-mi voie să mă laud, nataalbot.md este unul dintre puţinele bloguri oficiale ale festivalului Anim’est.
Recunosc, de mai mulţi ani îi urmăresc şi chiar dacă şi-au făcut mulţi duşmani, Cârcotaşii au fost pentru mine tot timpul un model de echipă de televiziune. Carismatici, inteligenţi, haioşi, tineri şi tupeişti. Ştiu că au spus multe răutăţi, ştiu că pentru răutăţi se şi plăteşte o notă, mai devreme sau mai târziu. Mă întreb însă cei care au fost oarecum supăraţi pe Cârcotaşi, sunt oare capabili acum să se bucure pentru nenorocirea care a dat peste ei? Mai exact peste Huidu. Se pare că unii sunt capabili.
Aveam un coleg care acum câţiva ani a făcut un training de radio la Huidu şi-l invidiam sincer pentru că povestea atât de frumos despre Şerban şi felul în care gândeşte şi vede lucrurile. Am cunoscut şi colegi de-ai lui de breaslă care ştiu despre o altă parte a lui Huidu, mai întunecată. Cred că această parte întunecată este în fiecare dintre noi. Aşa dar nu-l justific şi nici nu-l venerez. Mai cu seamă, înţeleg că e un om ca şi toţi ceilalţi, cu bune şi rele. Şi este un om, indiscutabil, născut sub o stea. Stea, care în mai puţin de 1 an ajunge a doua oară în iad. M-am întrebat de nenumărate ori, atunci când am avut parte de tragedia mea, aceleaşi întrebări: de ce, pentru ce? Acum, când văd cum soarta dă cu bâta în Huidu mă întreb acelaşi lucru.
Riscă 10 ani de închisoare.După o vacanţa cu familia la munte, fiind în drum spre casă, într-un loc în care acum 2 ani şi-a lăsat carnetul de şofer pentru o încălcare.Cum va proceda justiţia românească în cazul unei vedete mari, care din nefericire, dar din culpă, a stins 2 oameni? Şi oare ce învăţături ar mai trebui să tragă un om care acum un an a fost la porţile infernului? De atunci nu mai pot asculta show-ul de la radio, pentru că mă doare prea tare să aud consecinţele cu care s-a ales Huidu după accidentul de la ski.
Regret sincer. Sună ciudat pentru cineva, că mă doare atât de tare destinul unui om pe care nu-l cunosc personal, dar al cărui durere îmi e atât de cunoscută. Durerea este provocată de imposibilitatea de a da timpul înapoi pentru a corecta o clipă şi de nedreptatea care crezi că ţi-o face destinul. După incidentul de la ski, familia lui Huidu i-a fost cel mai puternic sprijin. Familia şi meseria. De data aceasta se pare că vă avea nevoie de şi mai mult sprijin. Din câte văd publicul din România nu pare să fie dispus pentru a oferi acest sprijin. Am văzut deja clip video pe youtube cu o manea pe fundal şi imagini ale lui Huidu cu mesajul: Băgaţi criminalul la puşcărie. Video apărut la doar câteva ore de accident!!!
Ştiţi care este cel mai mare risc al meseriei noastre. Să te alimentezi din popularitatea ta.Să ai imprudenţa să crezi în iubirea publicului.
Răutăţile pe care le-a auzit Huidu iarna, atunci când a petrecut revelionul în comă, au fost floricele pe lângă ce va urma acum. Eu însă, sincer îi dorec multă, multă susţinere din partea celor dragi. Şi mai ales să găsească răspunsul la întrebările: de ce şi pentru ce?
Cînd a căzut poza lui Mihai Dolgan, eu am bocit. Clipul ar fi meritat mai multe investiţii.Dar de unde să le iei? Aş vrea să cred că Noroc mai există. Şi îmi plac cele doi voci noi apărute în trupă. Serj Cuzencov şi Margareta Iarovoi. Noroc, Norocului!
Am fost la București. Ca să văd un concert, ca să văd oameni dragi, ca să mânînc o ciorbă după care mă topesc, ca să dorm într-o casă veche românească, printre tablourile uimitoare ale Eudochiei Zavtur, ca să văd studiourile performante ale unei televiziuni, ca să o cunosc pe jurnalista Carmen Avram și să mă liniștesc. Nu mai mă mai simt atât de singură în boala pentru meseria mea.
În primul rînd am un cuvânt de bine pentru drumurile din România. În doar 4 ani, de când fac parte din EU, românii și-au tras drumuri. Drumuri foarte, foarte bune. De nota 10. Am fost și iarna în România. Chiar și prin cele mai părăsite sate, m-am rătăcit, dar drumurile continuau să mă uimească. La noi nici cele care se fac acum nu arată ca cele din România. Mă aflam la volan și simțeam cum drumul mă poartă ca o apă. Mi-am amintit atunci de problemele cu proaspătul asfalt de pe Alba Iulia, cel din Valea Trandafirilor sau chiar și cel de pe șoseaua Chișinău-Leușeni. De ce oamenii, în mâinile cărora ajung niște bani de administrat pentru un bine comun, nu-și pun problema unui ecou pe care îl va avea escrocheria, furtul, neglijena față de acești bani și mai ales față de așteptările înșelate ale oamenilor. Eu pe fiecare dintre cei care au pus mai puțină smoală în asfalt i-aș pune cu burta goală pe panouri și aș scrie pe aceeași burtă: Aici sunt banii dvs!
Bucureștiul mai are o mândrie și merită aplauze. Vara aceasta bucureștenii s-au ales cu o construcție, cea mai mare de acest gen din Europa. Un pasaj care risca să fie numit în cinstea primarilor care nu se puteau înțelege al cui e meritul: “Pasaj început de BĂSESCU şi terminat de OPRESCU”, dar într-un final s-a ales să fie numit în cinstea lui Matei Basarab.
Îi lipsesc pistele pentru bicicliști și băncile de pe care să urmărești priveliștile din jur. Dar, decât așa priveliști, mai bine fără băncuțe. Parcări, mașini, mașini, parcări…offf. Pasajul însă uimește prin proporții și prin iluminarea nocturnă. Mai tristă este însă situați chiar din centrul Bucureștiului.O sumedenie de clădiri vechi, care ascund atâtea povești, taine și istorii, pe care nimeni nu mai vrea să le cunoască, lăsate de izbeliște. Bineînțeles, când ai de ales între a oferi o soluție practică pentru traficul aglomerat și a investi banii în niște case vechi, vei alege prezentul, nu trecutul. Dar, vai, cât de urât arată Bucureștiul acolo, unde unii se fac a uita istoria. Clădirile vechi, pe care timpul, dar mai ales intențiile necurate ale unora, le transformă în pietre de mormânt. Știi că trebuie să stea acolo, dar nu-ți vine să te uiți la ea. Mai am o poză pe care am făcut-o în București. Așa că să-i simțiți atmosfera. Cred că bucureștenii au internet bun, deci viitorul sună bine. Dar la capitolul trecut, cabluri nu prea se trag.
Scriu despre toate astea, pentru că am profitat de escapada mea scurtă, ca să iau o gură de aer. Nu mai pot de atâta Chișinău în care nu ai ce face. Știu exact ce m-ar face să-mi placă de orașul nostru. Încă vrea 3 parcuri ca Dendrariul de pe str. Creangă, încă vreo 30 de terenuri ca cele instalate de Vitanta, un centru istoric cu edificii restaurate ca cel de pe str.S.Lazo colț cu București, străzi pietonale – măcar una, piste pentru bicicliști, nici un panou publicitar în centrul istoric, nici o gheretă cu fundul spre Primărie, plăcuțe informaționale, cu indicatoare și mesaje binevoitoare pentru cetățeni și turiști și ăsta e doar punctul întîi. Dar asta nu se va întîmpla niciodată. Niciodată în viața mea, precizez.Îmi pare rău să fiu atât de categorică, dar atâta timp cât nu vom avea un primar hotărât, cu o mână de fier, atâta timp cât oricine își va șterge picioarele de istoria Chișinăului, de tinereațea primarului, de legi și de viitorul copiilor săi, Moldova va avea o capitală din care nu turiști, ci proprii locuitori vor căuta să evadeze.
