Browsing Category

De-ale mele

De-ale mele

Kings’s Speech

În ultimele 2 săptămâni, am avut multiple discuții despre programul zilei de 27 august. Ce să facem, cum să facem, cu cine să facem și de ce să facem? Un subiect însă, a trezit cele mai multe dispute între noi. Am ajuns pînă la a ne împărți în 2 tabere. Una, care categoric susține neimportanța discursurilor lui V.Filat și M.Lupu, acestea fiind cosiderate plictisitoare și ucigătoare pentru audiență. Cei din altă tabără consideră că este absolut minunat să putem urmări aceste discursuri. Așa dar, cât de comercial interesante pentru audiența moldovenească pot fi discursurile de aniversare a independeței ale celor doi lideri? Ce vor moldovenii să audă din gura politicienilor pentru a avea curiozitate și respect pentru acest tradițional punct din scenariul oricărei sărbători de așa talie.

Cred cred că cele două adresări merită mai multă atneție decît niște simple cuvinte de felicitare. Speechurile celor șefilor statului vor fi curioase din mai multe puncte de vedere. Începând cu cea mai banală culoare a cravatei, numărul bâlbelor trase și continuînd cu stilul limbajului folosit. Cred, că d-ul M.Lupu, din nou va reuși să ne uimească prin talentul său de a vorbi mult și a ne zăpăci. Și cu toate acestea sunt curioasă să aud această furtună de neînțeles. Poate pentru a mă amuza, poate pentru mai mult decât atât. Sunt convinsă că d-ul Filat va avea un speech inteligent, sec, generalist, lipsit de emoție, așa cum îi șade în fire.

Talentul de a te face auzit în fața unui public numeros, ba chiar a te face îndrăgit, este marea taină a unui lider înnăscut. Există rețete, recomandări, specialiști și o listă întreagă de clișee care pot transforma un speech plat, într-un discurs memorabil. Oare ce ne pregătesc liderii politici pentru 27 august? Cîtă atenție acordă aceștia unui moment de scenariu care va face parte din istoria și arhiva acestei țări. Și cît de mult v-ar interesa să urmăriți cele 2 discursuri la tv?

20 August 2011
De-ale mele

In a relationship

Vă este cunoscută expresia, nu-i aşa? Dar simbolul inimioarei din faţa ei? Azi mi-am închipuit(văzut, presupus) o relaţie care este ţinută departe de ochii lumii, din motive de igienă,bineînţeles, ca să nu-şi poată şterge chiar oricare lăbuţele sale curioase de două victime ale lui Cupidon. Ce s-ar întîmpla daca cei doi îndrăgostiţi ar hotărâ să-şi deschidă relaţia prin facebook. Vi s-a mai întîmplat pănă acum. Sunt sigură. Aţi trăit cumva o dezamăgire, uşurare, sinceră bucurie pentru cei doi? Sau poate v-aţi simţit trădaţi, minţiţi? Sau poate v-aţi întrebat: cum naiba aştia doi au ajuns să fie împreună când ei doar îşi ciripeau glumiţe cu aluzii indescifrabile pe fb. Aşa dar trădarea se extinde şi în spaţiul virtual. Azi, dacă ai pus un like cui nu e cazul, ai sfeclit-o. Iar dacă hotarele emoţionale prind hotare virtuale, înseamnă că netul e capabil să genereze suferinţă. Şi dacă ne apucăm să-l sfidăm? Şi bifezi in a relationship pe fb, doar atunci când pe bune eşti în a relatioship, acum şi aici. Şi atunci, lumea nu doar va şti că ai o inimioara în faţă, ci va şti când anume această inimioară bate mai tare. Şi dacă oamenii s-ar apucă să fie prea sinceri şi să posteze “active relationship” atunci când au o partidă de amor,iar după ar deconecta butonul -asta nu ar fi cu adevărat sincer şi distractiv? De când cu fb places, poţi şti deja cine şi cu cine bea bere lă terasa lui Călin Vieru. De acolo nu a mai rămas mult până să îţi închipui cine şi cum îşi va încheia respectiva seară. Sincer, people, nu mai faceţi check-in la places pe fb şi nici in a relationship. Fb chiar nu e locul în care să prestezi servicii de sinceritate. Or dacă e să fim sinceri cu facebookul, apoi până la capăt….cu cele mai mici detalii, ca să nu mai rămână hotare.
Tu, încă n-ai scris unde te-ai aghesmuit azi seara?
Tu, încă nu ai scris cu cine ţi-o tragi?
Ei lasă, nimeni nu e perfect.

19 August 2011
De-ale mele

Soacra-soartă

Hai noroc!În ultima vreme îmi vine doar să scriu că sunt bine, mulţumesc, muncesc, dorm cît pot. Şi cum îmi vine, aşa se şi duce. Alteori mă ia valul să vă povestesc tot felul de istorii pe care le aflu, dar când descopăr noaptea că am lăsat laptopul la serviciu, mă târâi până la pat şi adorm fericită, că nu trebui să prestez servicii  propriului meu blog. Fac azi un test. Vă povestesc despre nimic. Dacă merge, voi scrie mai des.

Dacă primăvara în Moldova se lasă cam mult aşteptată, cu toamnele n-avem probleme. La-nceput de august e clar că vine. M-am întrebat ieri dacă nu cumva ar merita de prins ultimele reduceri de prin Europa.  Vara asta, pentru prima dată, nu a mai stat prin aeroporturi la ALL PASSPORTS. Am călătorit ca un cetăţean european. Ce să  zic? Nu e o diferenţă prea mare. Decît că mai economiseşti timp şi nu trebuie să răspunzi la nici un fel de întrebări. În capul meu  însă, mai rămân nişte bariere de mişcare pe care încă nu le pot depăşi. Şi de fiecare dată, cînd am un chef să ies din MD tradiţional, prima reacţie este: Am, nu am, viză? Dacă aţi revenit de la un shopping calitativ, daţi-mi o sugestie. După, nu-mi rămâne decât să aştept pînă îşi ia liber într-un weekend colega mea de shoppind şi Hello kilograme de terfe inutile, adunate peste ani într-un dulap care rămâne tot mic. Apropos, nu uitaţi de Yardsale. Mâine, duminică, pe la 14.00, tot la Uniunea Scriitorilor. De data asta nu vând. De data asta doar relax. Continue Reading

13 August 2011
De-ale mele

Mesaj-masaj

– Să nu uit să trimit cele 2 mail-ri azi. Că le amân de prea mult timp. O să mă creadă o neserioasă…….relaxează-te, încearcă să nu te gândeşti la nimic.

Fac prima tentativă de a nu mă gândi la nimic.Eşuez.

– Aşa, trebuie de amintit Irinei despre poze….Albot uită, tu ai venit să te odihneşti….lasă naibii lucru măcar pentru 2 ore….

Nirvana. Abis….2 min…

– Şi încă să nu uit să le spun despre intervenţiile live celor de la Deşteptarea…….Albot,opreşte-te…azi e duminică….

Nirvană.Abis….încă 2 min….

– Sport. Urgent la sport. Când, de la 1 septembrie? Nu, hai mai bine din octombrie. Dar e urgent. Oare mă eliberez până atunci măcar puţin……Opreşte-te de gândit!

Doar abis.Încă 2 min

-Da, şi să nu uit să-l întreb pe frate-meu unde se trece comisia medicală…..băi, las-o baltă….

Nirvană.Abis. Ţin 2 nuci de baobab. Una într-o mână, alta în cealaltă mână. Aspir spre echilibru.

– Interesant, dar prietena lui are parte de asta în fiecare zi? Sau e şi ea ca cizmarul fără cizme. Mă zbat între gânduri profesionale, casnice, personale şi intime, în timp ce 2 mîini dansează lent pe pielea mea. 1,2, 3, 1,2,3…asta parcă ar fi paşi de vals, nu?

Într-un final mi-a reuşit. Şi după câteva tentative mai apăsate de a mă forţa să nu gândesc, am reuşit doar să mă gândesc că în sfârşit nu mă gândesc la nimic. Este starea mea ideală de existenţă. Starea în care visam să ajung în acest weekend, căutând-o disperată pe Doina şi rugând-o să mă programeze la  masaj, preferabil chiar la două masaje consecutive.

În final, am ajuns azi la Welness Land. Am aterizat pe o masă de masaj unde am început cu tradiţionalul scrub. Cele 2 telefoane încă le mai aveam în vizor, cât despre Ipad am fost ceva mai categorică. Dă-l în măsa, vorba primarului nostru.  Apoi, la fel le-am zis şi telefoanelor. Pentru că a început marele răsfăţ. Au ei acolo un masaj african. De ce african? Poate pentru că pe fundal a cântat doar Sade. Of, ce mult mi-a plăcut să reaud, în timp ce zburam: Tell me why, tell me why, tell me why, why cant we live together? Se mai numeşte african pentru că în timpul masajului ţii câte o nucă de baobab în mâni. Când l-am întrebat pe băiat: la ce bun? mi-a spus ca nu cumva să zbori în cosmos de plăcere. M-am încreţit înăuntru după o astfel de prognoză. Am mai auzit eu din astea la viaţa mea. Dar de data asta n-a fost ca de obicei. Adică ce mi s-a promis, aia am avut. Un ulei cu un parfum superb, 2 mâini care te masează, şi eu cu o mătură virtuală alung gândurile, ca muştele, din capul meu .

Apoi, în drum spre casă, ceva pe şos Hânceşti m-a făcut să ocolesc din nou cartierul ca să revin la locul cu pricina şi să vă arăt şi vouă ceea ce mi-a stârnit curiozitatea. În primul rând e o splendoare de căsuţă. Nici nu-mi amintesc cum arăta clădirea înainte. Ştiu doar că aşa aş vrea să arate tot centrul istoric al Chişinăului. Îngrijit, reconstruit şi cochet.2 băieţi care făceau curat mi-au spus că aici va fi un restaurant.Când se deschide, nu se ştie. Felicitări pentru bunul gust al stăpânului pe care nu-l cunosc. Treceam seara pe acolo şi mirosea a grătar, se auzea muzică, ardeau lumini. Cineva deja se bucura de acest local pe care eu l-aş pune ca exemplu de bun gust şi atitudine de bun simţ nu doar faţă de propria afacere, ci şi faţă de oraşul care îţi oferă posibilitatea să-ţi deschizi această afacere. Jos arhitecţii netalentaţi (de unul am scăpat deja), jos steclopachete, jos stricăciunea.

Am trecut şi pe la piaţă. Şi când mi-am pus cumpărăturile pe masă, acasă, mi-a picat fisa. Brusc am mai găsit un motiv pentru a-i spune Moldovei pe 27 august  un sincer “Eu chiar te iubesc”.

De când am revenit din vacanţă mă trezesesc în fiecare dimineaţă foarte obosită. De parcă aş fi lucrat şi în somn. Corzile mele vocale sunt tare supărate pe mine, iar medicul mi-a spus că la femei acestea se uzează mai rapid decât la bărbaţi.Uneori mă apucă disperarea, la câtă treabă e de făcut ca să se vadă mici rezultate. Dar mă alin cu micile succese şi mai ales cu câţiva oameni de care am mare noroc.

Masajul african vi-l recomand cu drag. Doina,Evelina, Welness land,vă mulţumesc.

7 August 2011
De-ale mele

Recomandări de filme

Mi-am propus în vacanţa asta să văd câte un film în fiecare zi. Bineînţeles nu am reuşit. În loc de 1/zi a ieşit 1/3 zile. Să nu-mi fi propus acest lucru, poate nu aş fi văzut nici măcar cele pe care am apucat. Întotdeauna este bine să ai aşteptări şi cerinţe foarte înalte faţă de propria persoană. Asta te disciplinează  şi îţi permite în final să te simţi un om normal, cu mici reuşite. Decât nimic.

Breakfast Club, 1985 – bun,

Stand By Me, 1986 – bun

Pursuit of happyness, 2006 – foarte bun

The Interview, 2007 – bunicel spre bun de tot

New York, i love you, 2009 – bunuţ spre foarte bun

127 Hours, 2010 – terifiant

Larry Crowne, 2011 – merge

Ia vedeţi şi voi, poate vă găsiţi în careva dintre ele ceea ce căutaţi.

25 July 2011
De-ale mele

Amy, cea de pe alta planeta

“Combinatia exceptionala de jazz si soul care-i caracteriza muzica l-a facut pe faimosul producator american Quincy Jones sa declare ca Amy e atat de talentata incat “vine de pe alta planeta.”

Probabil ca tot acolo a revenit deja.Altfel cum s-ar explica faptul ca din atitea celebrebritati netalentate, dependente si ele de anumite vicii, tocmai aceasta, la doar 27, sa se lase luata.
Cele 2 discuri originale pe care le am cu Winehouse, imi erau atit de dragi, incit mi-a parut rau sa le port in masina, ca se ferfeniteaza. Mi le-am copiat pe citeva suporturi si le-am pus intr-un sertar. Chiar m-as uita acolo, sa vad daca n-au plecat si ele pe alta planeta.

Cu toate ca lumea showbizzului international este incomensurabil de indepartata de Moldova, azi, chiar si un foarte glumet medic-legist, care nu cunoaste nici o piesa de Amy Winehouse, s-a aratat trist la aflarea acestei vesti. N-as numi-o noutate. Cind moare un om, asta nu e o noutate, ci mai cu seama o veste….trista.
Revenim la deceptia medicului-legist. Nu stiu daca tristetea lui era una pur profesionala sau doar umana, eu insa m-am gindit imediat la acei oameni care aprovizionau aceasta supertalentata, dar foarte slaba fire, cu mici picaturi de moarte. Cum unii primesc bani ca sa vinda moarte. Si m-am mai gindit la ceva. Din moment ce o persoana publica, prea publica, se stinge in ochii lumii, si nu era vorba despre un fenomen scurt, ci de o istorie tumultoasa si indelungata, de ce oare nici politicieni, nici politie, nici jurnalisti si nici parinti nu au bat alarma. Adica nu au insistat asupra unui razboi, eventual, impotriva celor care profitau de pe urma acestei oi ratacite.Ba dimpotriva, Amy apare si rupe gura tirgului cu o piesa despre cum taica-su o baga la dezintoxicare, dar ea refuza. Piesa devine hit, iar Amy are si mai multe motive sa se drogheze in continuare.
Eu nu cunosc raspunsul, dar as putea sa ma dau cu presupunerile. Unii filosofi ar spune ca acest talent pierdut a facut parte dintr-un proces de echilibrare a lucrurilor in Univers. Unii crestini ar spune probabil ca asa o trebuit sa fie.Unii moldoveni au scris pe fb ca odata cu moartea lui AW in sfirsit li s-a implinit visul de acum 6 ani si se apuca, exact cum e si normal cind moare un om, sa se injure unii pe altii la tema cine si de ce a scris sau nu a scris despre moartea lui Amy Winehouse. Mai am o presupunere. Publicul a mistuit-o. O javra incontrolabila si dezlantuita, dornica de carne, singe si ratati pe care sa-i compatimeasca, bucurindu-se in adincul sufletului sau bintuit de puterea propriei vointe.Asta nu e condamnare a publicului. Doar o constatare despre el.O constatare a unei realitati din care as vrea sa nu fac parte. Consumam la greu violuri, omoruri, accidente, cataclisme si alimentam speranta celor care ne hranesc cu ele, ca asta e ceea de ce avem nevoie.

Trist destin si din neferice, acum chiar i se pot ierta toate pacatele.
Caut sa va recomand o piesa. Probabil cea care imi place cel mai mult, dar intr-o versiune care imi place cel mai putin. E o versiune a carei vizualizari vor creste insa acum in mod deosebit, aceasta fiind probabil ultima aparitie a lui Winehouse in scena. Concertul, daca am putea sa-l numim asa, a avut loc acum o luna la Belgrad. 20000 de fani au platit biletul ca sa vada si sa auda aceasta splendoare sinistra. Amy nu-si mai apartinea, publicul a huiduit-o, iar turneul sau European a fost suspendat. De aici foarte clar se vede la citi metri de tristul eveniment se afla Amy Winehouse. Dar era prea tirziu, se pare…

24 July 2011
De-ale mele

Unde-i mai bine ca acasă

Nu v-am povestit  nici un cuvânt despre Monaco. Probabil pentru că mă sperie lucrurile perfecte. Tot timpul am aceeaşi dilemă. Să mă exprim printr-un cuvânt, care mai cu seamă ar fi unul necenzurat sau să căut o propoziţie din superlative mai puţin banale decât super, mega, extra, foarte tare. E bine acolo băieţi, bine şi frumos. Oameni gospodari trăiesc. Asta se vede imediat cum laşi în urmă zecile de tuneluri, pe care trebuie să le traversezi că să descoperi această perlă arhitecturală. Un exemplu de cum paradisul nu are nevoie de hectare, pentru a arăta infinit de departe de lumea în care trăim. Monaco încă îşi scutura puful de după nunta regală, atunci când am ajuns acolo. Când afli unde este casa luxului, mai greu îţi vine să zici că nicăieri nu-i mai bine ca acasă.

Monaco este unul dintre locurile pentru care s-a inventat: No money, no honey.

După Monaco am aruncat artileria de vacanţă în Italia.În locul ăsta mi-am imaginat cândva că voi ajunge pentru a scrie. Na, am şi eu o imaginaţie că şi toată lumea. Bine că nu toată lumea apucă să afle câte idei le vin gândacilor mei din cap.Ei, gândacii,cel puţin, nu mor de foame. Cum am ajuns pe mal de lac, mi-am dat seama că m-am înşelat. Bookvalno, mi-am pus mâinile în cap şi am început să continui să mă odihnesc. N-am putut scrie nici o boabă. Cel puţin nu acum.Poate într-un octombrie târziu, dar nu iulie. Când soarele frige şi valurile răcoritor lovesc în pietre, când vara e  şi în creier, nu doar în calendar, se spulberă orice socoteală de acasă. Aşa că am încercat să mă împrietenesc cu G.G.Marquez, dacă uitase muza de mine . N-a prea mers. Marquez e  romantic  şi mistic.Dar romanele-i sunt lungi şi încîlcite. Aşa că m-am mulţumit cu “Un veac de singurătate”, citit cam tot atâta timp în urmă şi …am trecut pe F.Beigbeder. Uşor de digerat, şi mai lejer de citat.”Egoistul romantic” se termină repede şi îmi dă curaj. Deci există lecturi pe care le pot scoate în capăt. Fiecare îşi potriveşte lecturile, ca şi mânuşile. Nu trebuie neapărat toţi să fie ca http://madrizen.com/carti-citite. Dar pentru noi toţi, Madrizen este un generator de complexe intelectuale. Şi foarte bine. În lumea asta mare şi-n viaţa asta scurtă, avem nevoie de modele. Adică oameni care să ne amintească că încă mai avem spre ce da din coate.  Pe Beigbeder îmi vine de fiecare dată să-l citesc cu pixul în mână. Aroganţa are şi ea un farmec. Când e bine scrisă. “Care este secretul meu? Mă prefac că scriu şi fără să observ încep cu adevărat să scriu.” – Beigbeder, egoistul romantic.

20 July 2011