Mi-am propus în vacanţa asta să văd câte un film în fiecare zi. Bineînţeles nu am reuşit. În loc de 1/zi a ieşit 1/3 zile. Să nu-mi fi propus acest lucru, poate nu aş fi văzut nici măcar cele pe care am apucat. Întotdeauna este bine să ai aşteptări şi cerinţe foarte înalte faţă de propria persoană. Asta te disciplinează şi îţi permite în final să te simţi un om normal, cu mici reuşite. Decât nimic.
Breakfast Club, 1985 – bun,
Stand By Me, 1986 – bun
Pursuit of happyness, 2006 – foarte bun
The Interview, 2007 – bunicel spre bun de tot
New York, i love you, 2009 – bunuţ spre foarte bun
127 Hours, 2010 – terifiant
Larry Crowne, 2011 – merge
Ia vedeţi şi voi, poate vă găsiţi în careva dintre ele ceea ce căutaţi.
“Combinatia exceptionala de jazz si soul care-i caracteriza muzica l-a facut pe faimosul producator american Quincy Jones sa declare ca Amy e atat de talentata incat “vine de pe alta planeta.”
Probabil ca tot acolo a revenit deja.Altfel cum s-ar explica faptul ca din atitea celebrebritati netalentate, dependente si ele de anumite vicii, tocmai aceasta, la doar 27, sa se lase luata.
Cele 2 discuri originale pe care le am cu Winehouse, imi erau atit de dragi, incit mi-a parut rau sa le port in masina, ca se ferfeniteaza. Mi le-am copiat pe citeva suporturi si le-am pus intr-un sertar. Chiar m-as uita acolo, sa vad daca n-au plecat si ele pe alta planeta.
Cu toate ca lumea showbizzului international este incomensurabil de indepartata de Moldova, azi, chiar si un foarte glumet medic-legist, care nu cunoaste nici o piesa de Amy Winehouse, s-a aratat trist la aflarea acestei vesti. N-as numi-o noutate. Cind moare un om, asta nu e o noutate, ci mai cu seama o veste….trista.
Revenim la deceptia medicului-legist. Nu stiu daca tristetea lui era una pur profesionala sau doar umana, eu insa m-am gindit imediat la acei oameni care aprovizionau aceasta supertalentata, dar foarte slaba fire, cu mici picaturi de moarte. Cum unii primesc bani ca sa vinda moarte. Si m-am mai gindit la ceva. Din moment ce o persoana publica, prea publica, se stinge in ochii lumii, si nu era vorba despre un fenomen scurt, ci de o istorie tumultoasa si indelungata, de ce oare nici politicieni, nici politie, nici jurnalisti si nici parinti nu au bat alarma. Adica nu au insistat asupra unui razboi, eventual, impotriva celor care profitau de pe urma acestei oi ratacite.Ba dimpotriva, Amy apare si rupe gura tirgului cu o piesa despre cum taica-su o baga la dezintoxicare, dar ea refuza. Piesa devine hit, iar Amy are si mai multe motive sa se drogheze in continuare.
Eu nu cunosc raspunsul, dar as putea sa ma dau cu presupunerile. Unii filosofi ar spune ca acest talent pierdut a facut parte dintr-un proces de echilibrare a lucrurilor in Univers. Unii crestini ar spune probabil ca asa o trebuit sa fie.Unii moldoveni au scris pe fb ca odata cu moartea lui AW in sfirsit li s-a implinit visul de acum 6 ani si se apuca, exact cum e si normal cind moare un om, sa se injure unii pe altii la tema cine si de ce a scris sau nu a scris despre moartea lui Amy Winehouse. Mai am o presupunere. Publicul a mistuit-o. O javra incontrolabila si dezlantuita, dornica de carne, singe si ratati pe care sa-i compatimeasca, bucurindu-se in adincul sufletului sau bintuit de puterea propriei vointe.Asta nu e condamnare a publicului. Doar o constatare despre el.O constatare a unei realitati din care as vrea sa nu fac parte. Consumam la greu violuri, omoruri, accidente, cataclisme si alimentam speranta celor care ne hranesc cu ele, ca asta e ceea de ce avem nevoie.
Trist destin si din neferice, acum chiar i se pot ierta toate pacatele.
Caut sa va recomand o piesa. Probabil cea care imi place cel mai mult, dar intr-o versiune care imi place cel mai putin. E o versiune a carei vizualizari vor creste insa acum in mod deosebit, aceasta fiind probabil ultima aparitie a lui Winehouse in scena. Concertul, daca am putea sa-l numim asa, a avut loc acum o luna la Belgrad. 20000 de fani au platit biletul ca sa vada si sa auda aceasta splendoare sinistra. Amy nu-si mai apartinea, publicul a huiduit-o, iar turneul sau European a fost suspendat. De aici foarte clar se vede la citi metri de tristul eveniment se afla Amy Winehouse. Dar era prea tirziu, se pare…
Nu v-am povestit nici un cuvânt despre Monaco. Probabil pentru că mă sperie lucrurile perfecte. Tot timpul am aceeaşi dilemă. Să mă exprim printr-un cuvânt, care mai cu seamă ar fi unul necenzurat sau să căut o propoziţie din superlative mai puţin banale decât super, mega, extra, foarte tare. E bine acolo băieţi, bine şi frumos. Oameni gospodari trăiesc. Asta se vede imediat cum laşi în urmă zecile de tuneluri, pe care trebuie să le traversezi că să descoperi această perlă arhitecturală. Un exemplu de cum paradisul nu are nevoie de hectare, pentru a arăta infinit de departe de lumea în care trăim. Monaco încă îşi scutura puful de după nunta regală, atunci când am ajuns acolo. Când afli unde este casa luxului, mai greu îţi vine să zici că nicăieri nu-i mai bine ca acasă.
Monaco este unul dintre locurile pentru care s-a inventat: No money, no honey.
După Monaco am aruncat artileria de vacanţă în Italia.În locul ăsta mi-am imaginat cândva că voi ajunge pentru a scrie. Na, am şi eu o imaginaţie că şi toată lumea. Bine că nu toată lumea apucă să afle câte idei le vin gândacilor mei din cap.Ei, gândacii,cel puţin, nu mor de foame. Cum am ajuns pe mal de lac, mi-am dat seama că m-am înşelat. Bookvalno, mi-am pus mâinile în cap şi am început să continui să mă odihnesc. N-am putut scrie nici o boabă. Cel puţin nu acum.Poate într-un octombrie târziu, dar nu iulie. Când soarele frige şi valurile răcoritor lovesc în pietre, când vara e şi în creier, nu doar în calendar, se spulberă orice socoteală de acasă. Aşa că am încercat să mă împrietenesc cu G.G.Marquez, dacă uitase muza de mine . N-a prea mers. Marquez e romantic şi mistic.Dar romanele-i sunt lungi şi încîlcite. Aşa că m-am mulţumit cu “Un veac de singurătate”, citit cam tot atâta timp în urmă şi …am trecut pe F.Beigbeder. Uşor de digerat, şi mai lejer de citat.”Egoistul romantic” se termină repede şi îmi dă curaj. Deci există lecturi pe care le pot scoate în capăt. Fiecare îşi potriveşte lecturile, ca şi mânuşile. Nu trebuie neapărat toţi să fie ca http://madrizen.com/carti-citite. Dar pentru noi toţi, Madrizen este un generator de complexe intelectuale. Şi foarte bine. În lumea asta mare şi-n viaţa asta scurtă, avem nevoie de modele. Adică oameni care să ne amintească că încă mai avem spre ce da din coate. Pe Beigbeder îmi vine de fiecare dată să-l citesc cu pixul în mână. Aroganţa are şi ea un farmec. Când e bine scrisă. “Care este secretul meu? Mă prefac că scriu şi fără să observ încep cu adevărat să scriu.” – Beigbeder, egoistul romantic.
O mâncare bună, un vin şi mai bun (bucătaru zice c-am stricat mâncarea cu el), un somn bun, un aer bun, un om bun.
Cam de atât e nevoie ca să rămâi impotent în faţa muntelui de griji şi nevoi pe care ţi le schiţează viitorul.
Viitor şi vacanţa. Ambele încep cu V. Să presupunem că asta ceva înseamnă. Că tot ce e viitor e vacanţă sau tot ce e vacanţă e viitor? Nu, vacanţa nu este un viitor. Vacanţa este o investiţie în viitor. Vacanţa este un prezent, care secundă cu secundă se transformă în trecut şi totodată viitor.
Mie însă îmi place mult tot ce e viitor.Şi anume posibilitatea de a da frâu liber imaginaţiei…în vacanţă.
În viitor voi trăi într-o ţară mai bună. În viitor voi circula pe drumuri fără gropi. În viitor oamenii vor asculta legea, ca să aibă o viaţă fără necazuri. În viitor părinţii vor fi veşnici, iar prietenii nu vor mai pleca departe pentru o viaţă mai bună. În viitor panourile publicitare nu vor mai fi singurul decor al unui oraş. În viitor copiii se vor naşte cât mai mulţi într-o familie. Femeile nu vor mai accepta să fie înşelate sau bătute de bărbaţi, iar bărbaţii îşi vor aminti că să câştigi banii nu este singurul lor talent. În viitor nu se vor mai arunca sticle de plastic şi pungi acolo unde ne odihnim. Patetic toate astea sună, nu? Viitorul sună patetic, dar atât de frumos.
Acest extraordinar articol este pentru oameni extraordinari, cu o răbdare extraordinară ca să afle lucruri extraordinare, cu un interes extraordinar pentru extraordinara mea persoană.
Azi eclipsă de soare. Eu-s cu din astea, eclipse, lună, soare, saturn, mercur retrograd şi tot aşa. Dacă nu-mi amintea reminderul din telefon, nu mi-aş fi explicat o concidenţă atât întortocheată dintre exlipsa de azi şi evenimentele zilei.
Dar să le luăm la rând. Azi plec în vacanţă. Plec împăcată în privinţa unui subiect care de mai multe zile este cap de afiş la mine pe blog. Mă refer la starea lucrurilor din capitala noastră. Mă bucur că am reuşit să-l enervez pe primarul Dorin Chirtoacă. Altfel ce motiv ar mai fi avut să mă sune? De obicei îl sunam eu. De obicei nu răspundea. De obicei îi scriam un sms. De obicei nu reacţiona. Dar eu pentru tine am votat Dorine, şi nu o singură dată. Şi am dansat pentru tine,şi am inventat rime şi am cântat pentru tine. Pentru că revenirea comuniştilor la putere mi se părea o ciumă mai mare, decât birocraţia, corupţia şi mai ales neprofesionalismul unora din cei care ţi se subordonează. Mă bucur că Poştaşii Chişinăului au ieşit cu lumânări şi flori la Leogrand pentru a sabota un business care se construieşte pe ruine de istorie. Mă bucur că Poştaşii au obţinut o dezbatere publică la Primărie,în care s-a discutat civilizat şi în care arhitectul-principal al Chişinăului şi Dumnezeul urâţeniei din Chişinău nu s-a simţit confortabil deloc. Bine că nimic nu-l deranjează atunci când semnează acte ce autorizează construcţii oribile care distrug imaginea centrului istoric al Chişinăului. Un arhitect ca ăsta trebui gonit cu bâta, nu ţinut 20 de ani în Primărie. Dacă mai văd vreun steclopachet lipit de clădiri vechi, voi începe să strig în gura mare din nou. Promit.
Recapitulăm. În urma dezbaterii publice de la Primărie, Poştaşii Chişinăului au scos la iveală minunăţii ale sistemului şi mai ales nume ale unor funcţionari care cred că fiind demişi din funcţie, încă mai pot semna acte şi mai ales ocoli instituţii care trebuie să avizeze anumite documente sau şi mia şi: nefiind în funcţie să lipsească de importanţă istorică o clădire cum a fost cea demolată. Ce am pus noi la cale mai departe? O să vedeţi. Acum….şşşşşş vacanţă…puţin…
În decembrie storceam din imaginaţia mea nişte angajamente pe care mi le luam pentru 2011. Bineînţeles că e mai mult un joc de imaginaţie. Dar ştiţi cât de bine funcţionează?
Din 10 rezoluţii, jumătate s-au împlinit, mai bine zis se împlinesc.
Mai ciudat, ce-i drept. Cea cu vacanţa. Am ales Lago de Garda la invitaţia unei ascultătoare pe care am cunoscut-o încă pe vremea când munceam la radio D’or. Asta a fost prin 98.De atunci Valentina s-a stabilit în Italia şi a reapărut în viaţa mea cu un coş de cadouri şi cu o sumedenie de broşuri despre Lago de Garda . O simplă broşură m-a făcut să visez la o destinaţie de vacanţă. Uite-aşa funcţioneză fraza: nimic nu e întîmplător. Nici măcar ecplisa de soare de azi. Pentru că fiind în drum spre aeroport am înţeles că mi-am uitat banii acasă. M-am întors după bani, pe alt drum…ştiţi voi de ce. Dar am pierdut ceva timp şi de aceea, luând din nou calea spre aeroport, am hotărât să sun pe cineva de la compania aeriană ca să anunţ că vin, dar mă reţin. Tot de la ei aflu că zborul se amână pentru câteva ore. Coincidenţa sau nu, dar dimineaţă mă sunase buna mea prietenă Valentina Vidraşcu, care mi-a spus că a terminat munca la ultima colecţie, e foarte obosită şi are mare nevoie de-o vacanţă. I-am propus dimineaţa să caute un bilet şi să ni se alăture, chiar şi dacă zborul va fi câteva zile.Valentina a găsit bilet pentru un zbor de peste câteva zile. Dar eu, aflând că mi se amână cursa, o sun şi-i zic: sună acum la aeroport poate se găseşte un bilet şi pentru tine, ca să zburăm împreună. Bilet s-a găsit şi Valentina, emoţionată ca o adolescentă, chicotea, spunând că niciodată până acum nu i s-a întîmplat să plece într-o vacanţă, aşa în câteva ore. Culmea e că la Milano, trebuia să fiu întîlnită de o prietenă, care mi se lăuda zilele trecute cu un căţel foarte drăguţ şi mai ales cuminte, pe care recent l-a cumpărat. Sunând-o ca să o anunţ despre amânarea zborului, o găsesc nervoasă şi îngrijorată, pentru că puiul refuza categoric să urce în maşină. Nu vă mai povestesc ce dezamăgire au trăit odraslele mele care au fost trimise la somn în patul lor, în loc să zboare printre nori.
Eu cred poate prea mult în destin. Şi în faptul că nimic nu e întîmplător. Şi în influenţa astrelor. Plecam la drum cu remuşcări că n-am apucat să trimit nişte mail-ri importante. Acum stau liniştită şi scap de remuşcări şi vă povestesc o istorie nebănuită despre o vacanţa care nici n-a început. Apropos, v-am spus că de fapt că azi sper să aterizez nu în Lago de Garda, Italia , ci în Antibes, Franţa?…Dar asta e o altă istorie. Pup. Dacă aţi avut şi voi azi surprize din partea eclipsei, scrieţi-mi despre ele.
Faceţi un click pe această minunată poză şi descărcaţi noul single al băieţilor de la Snails.Îi iubesc atât de mult, pe toţi la un loc şi pe fiecare în parte şi mi se par incredibil de buni în acest nou album, pe care se pregătesc să-l scoată în toamnă. Tot materialul este în l.engleză. Piesele au fost înregistrate în Suedia, vocalistul Lilian Severin zis şi Liurex sună extraordinar,adolescenţa din vocea lui a devenit mult mai matură. Apariţia lui Igor Buzurniuc în trupă nu putea să rămână neobservată în noul sound al Snails-lor, Vitalie Colţ şi Mircea completează acest puzzle cum se poate mai bine. Un artist zilele trecute mi-a venit la emisiune cu părul vopsit şi cu ţinută de interpret de operă, brâu, sacou şi tot felul de alte chestii inadecvate. Mie însă îmi plac artiştii, cu părul natural, puţin nespălat, ciufulit, în maiouri şi blugi, cu simţul umorului în buzunar.Vă rog mult şi nişte comentarii despre piesă.
Acum câteva săptămâni, într-o dimineaţă însorită de duminică, mă puteai vedea frumos îmbrăcată, alături de Valentina Vidraşcu şi Violet Malibu (fotografă) în preajma celor mai frumoase locuri arhitecturale ale Chişinăului. Hotărâsem să folosesc o bucată de weekend pentru a realiza o idee pe care o tot amânam din lipsă de timp. O sesiune cu noile creaţii ale Valentinei, într-un context urban special: locuri din Chişinău, pe care nici timpul, nici Modârcă şi nici un primar n-au apucat să le distrugă. Mici oaze ale Chişinăului care îi dau un farmec şi un romantism de poezie.
Am schimbat 12 ţinute şi cred că şi vreo 12 locaţii. N-a fost uşor. Mai ales că aveam un deadline cu Valentina. Să apucăm în acea duminică, la 17.00,master classul criticului de modă, venit din Rusia – Alexandr Vasiliev . Dacă nu mă convingea Valentina că merită, probabil că nu am mai fi ajuns acolo, după o zi atât de plină şi istovitoare.
Pe la 17.30 am ajuns şi noi în sală, unde pe scenă defilau modele care purtau nişte haine oribile. Iertată să-mi fie atitudinea categorică, însă eu veneam după o zi în care m-am scăldat în ţinute unice, lucrate manual, haine care îţi ţin privirea captivă şi de care cu greu te desparţi. Or pe scena defilau paiete, imprimeuri, rochii mult prea colorate şi kitchioase, haine fără gram de personalitate. Ieri lângă piaţa centrală văzusem câteva din astea şi băiatul care le vindea propunea cumpărătoarei să probeze un maiou drept pe marginea drumului, sub umbrelă. Să revenim la acţiunea de la Operă. Aşa dar master class-ul începuse cu defilarea unei colecţii prezentate de un magazin local. De aia mă scuz pentru impresii, mai ştii poate omului care vinde aceste haine, chiar îi place ceea ce vinde.
Apoi, un nene scund, cu burtică şi cu ochelari, a apărut în scenă şi a început să ne povestească, în baza unui slideshow cu imagini din Vogue, despre tot ce se poartă, ce-i la modă, ce-i trendy, ce-i cool. Vasiliev e un foarte talentat povestitor. Puţin acid, puţin tăios, are umor şi chiar dacă a insinuat că unele moldovence se îmbracă fix ca nişte femei cu moravuri uşoare, asta, mi s-a părut, că n-a supărat pe nimeni. Vasiliev e un specilist cu un foarte impresionant background. A muncit mulţi ani pentru teatre din străinătate, creînd decoruri de scenă. Ştie cum să aranjeze lucrurile pe policioară şi să povestească despre modă, fără ca să te plictiseşti.
Într-un moment dat mi-am zis: ce-ar fi să fac nişte notiţe în telefon? Omul povesteşte cu atâta pasiune despre tendinţe. Poate cineva tocmai se gândea să dea o tură pe la magazine şi nu ştia cum să-şi cheltuie cel mai bine banii.Ascultând recomandările lui Vasiliev am înţeles că în sfârşit voi fi şi eu la modă. Pentru că ceea ce se poartă în acest an, e ceea ce port eu tot timpul.
Aşa dar, moda mondială în 2011 este marcată de războiul religiilor şi criza economică. De aceea tot ceea ce sclipeşte(paiete, accesorii şi încălţăminte de lac), branduri, lux, şic, nu se mai poartă. Se poartă tot ce are aspect de ros, uzat, şters, spălat,second hand, adică obşarpanoe. La modă e stilul Obşarpe. Picioarele se spală în ligheane sovietice, telefoanele cxu butoane se înlocuiesc cu tlefoane cu firul răsucit, găurile din haine pot fi înmulţite, ţărţămurile de altă dată revin cu succes. Ce ar fi să fac un copy paste la notiţele din telefon…iar vouă vă doresc mult succes la cumpărături estivale.
Ştiu, ştiu că pentru unii e dureros, dar eu zic Ura! În sfârşit nu se mai poartă haine cu brandul scris pe ele. Fetelor, aveţi şi voi puţin mai multă demnitate. Vă plăteşte cineva să le promovaţi pe piept D&G, gucci, guess şi alte prostii? Din cîte ştiu voi plătiţi pentru aceste haine. Deci voi îi plătiţi ca să le faceţi lor reclamă. Vindeţi la Yardsale tot ce aveţi cu inscripţii de branduri. Apropos, următorul Yardsale e pe 26 iunie.
În schimb, femeia din 2011 poartă: pantaloni kliosh, rochii, fuste şi bluze cu dantelă, hainele albe, palarie tip poganka,
Sunt în vogă accesoriile improvizate, handmade gen coroniţă din romaniţe pe cap, rochii extramaxi lungi şi voluminoase,
Revin în port umerii mari la sacouri, se poartă decolteu mai modest, aşa că bogăţia de acolo doar să se întrezărească, se poartă salopetele şi la modă sunt culorile toxice, aprinse , shoking pink, galben, albastru, verzui – culoarea sticlei de chefir.
Se acceptă chiar şi combinaţia de 4 culori într+om ţinută. Se poartă poncho, coafura tip Angela Davis, accesorii măşcate(cele mărunte le puteţi trimite în concediu din cont propriu).
Sandalele grecesti, pantaloni din piele , gentile tip ruxac, hainele unisex. Precum susţine şi Valsiliev la modă este femeia divorţata, concediată pe timp de criza,păr puţin slinos, culoare naturală, blondele nu mai sunt la modă, sprâncene naturale, fără tatuaj(mare durere pentru cele care şi-au tatuat sprâncenele pe viaţă). La modă este femeia, aşa cum a creat-o Dumnezeu, fără implanturi, botoxuri, singură, pe cont propriu, dar puternică, descurcăreaţă, luptătoare.
Şi pentu băieţi avem noutăţi. Nu se mai poartă cravata. Există doar 4 activităţi care îi permit bărbatului să mai poarte cravata: în partid, la banca,la guvern, în birou de servicii funebre. Nu se mai poartă şosetele(e criză totuşi) sau doar şosete foarte colorate. Nu se mai poartă cămaşa sub cardigan, direct pe pielea goală şi de dorit e ca bărbaţii să-şi etaleze pieptul cât mai păros. La modă sunt bruneţii cu mustaţă sau barbă.
Se recomandă să umbli neras, distrus, umilit – e criză totuşi. Bărbatul la modă e cel îngrijorat că n-are nici bani şi nici motive să cumpere o lamă si crema de ras. Se poartă păr lung, pălăriile trilby, fularasşe la maiouri cu tăietura tip V.
Cine are măcar puţin umor, poate întrezări în cele înşirate mai sus ironia povestitorului. Inspiraţi-vă, nu copiaţi. Moda este termometrul timpurilor pe care le trăim. Am stat la primul act cu Valentina, ne-am amuzat şi am plecat în pauză să stăm la oo terasă şi să golim o sticlă de vin, pentru a corespunde cât mai bine modelului de femeie la modă,pe timp de criză…..
