Ei cum să nu te bucuri? Mai ales când imaginile nu sunt nici din Paris, nici din Kiev, ci din Chişinăul nostru. În care se fac doare lucruri care aduc bani: maii de panouri panouri, mii de gherete, zeci de emolări de monumente. Aceste poze vă vor spune mai mult decât eu. Din păcate , acest cadou pt oraş a fost anunţat atât de sec, încît nu m-aş mira dacă şi alţi colegi din media au reacţionat foarte modest la anunţarea de către Primărie a evenimentului. Eu, cel puţin, am auzit că se va iluminaa decorativ Catedrala şi mi-am amintit de Turnul de Apă de pe Mateievici, deci nu mi s-a părut anunţul prea atractiv ca să avem şi noi o echipă acolo să filmeze. La ceva timp după aprinderea luminiţelor am dat un search pe google: chirtoaca, parc, decor, pasti, primarie lumini şi nu am găsit nici o ştire. Nu e bine. Eu sunt gata să şi laud, nu doar să critic.
Înainte să spunem Hristos a Înviat, putem spune Chişinăul a Înviat! Adevărat a Înviat! Sau îmi place şi aşa: Chişinău, acum ai ouă! Parcă îs un copchil căruia după îndelungate refuzuri i s-a dat o bomboană. Abia aştept să-mi iau fetele mâine seara la o plimbare în Grădina Publică Ştefan cel Mare. D-le Primar, pentru o bucurie ca asta sunt gata să vă împrumut Canonul meu pentru nişte poze mai calitative, aşa cum i-ar sta bine unei primării de capitală. Deci Sărbători Fericite!
Pentru cei care nu ştiu, se mai organizează o ediţie Tedx. Am citit pe undeva că încă mai sunt ceva bilete.
De fiecare dată acesta a fost tot mai bun şi mai bun. Ediţia de azi însă nu o voi prinde. Păcat că nu pot să mă dublez şi la tv şi la împărtăşiri de ide. Deci mi-e ciudă. Azi vor fi printre vorbitori, şi oameni care mi-s dragi. De asta mi-e ciudă de două ori mai mult. Ei, ciuda asta e una inofensivă. Şi foarte uşor trecătoare. Poate, data viitoare, oragnizatorii vor face eventul în weekend, să poată mai multă lume veni.
Aveţi 20 de min libere acum? Nu? Îmi pare rău…Dar poate totuşi aveţi? Hai, închideţi site-le de ştiri, facebook şi ce altceva vă consumă cele 20 de min şi uitaţi-vă pe acest video. E o frântură de Tedx şi un personaj impresionant. Aşa, pentru a vă inspira…
Baftă Tedxişilor în această seară. E o treabă mai complicată să ştii că: eşti restrâns de timp, trebuie să ai o idee şi trebuie să o exprimi cât mai interesant şi captivant, în faţa unui public, în care numeroşii ochi fie te încurajează, fie îţi fură tot elanul.
Lumea aplaudă oricum, pentru curaj şi pentru idee. Şi asta e minunat. În Moldova, curajul e un domeniu în care merită cât mai mult de investit.
Vă salut. Ca de obicei, duminicile, mai puţine vorbe, mai multe fapte. Fapte bune. Pentru binele propriu. Aşa, un bine mai egoist. Uneori, măcar duminică, nu strică fiecare să se ocupe puţin şi de binele propriu. Un sport, un masaj, o saună. Una dintre faptele mele bune de azi – Future Shorts. Un festival de filme de scurt metraj ajuns şi la Chişinău, care ne plasează într-o reţea de scurt metraje din 142 de oraşe, din 54 de ţări. Slavă Domnului, de când Dumitru Marian este acolo unde e, avem şi Animest, şi filme româneşti şi filme de scurt metraj. Parcă ne mai destupă mintea, poluată cu atâta interes pentru politică, ştiri cu accidente, morţi, violaţi, schingiuiţi, neîdreptăţiţi.
Din cele 6 pelicule proiectate azi la Odeon, nici una nu m-a dezamăgit. Prima a fost formidabilă, a doua -îngrozitoare, a treia – excepţională, a patra – simpatică, a cincea – albă, a şasea -drăguţă, bună de Oscarul pe care l-a luat anul trecut. Poftiţi un trailer, poate vă trezeşte curiozitatea.
http://kishinow.com/ – este un site pe care zilnic veţi putea viziona filme de scurt metraj, special selectate de pe web. Sper să nu moară ideea, pentru că e prea frumoasă.
Până acum pe străzile Chinăului puteai găsi minibaruri, minimarketuri şi mini chioşcuri cu ţigări în staţii.
O bună posibilitate de a menţine moralul moldovenilor speriaţi de noile facturi şi de ştirile cu violuri şi accidente de la televizor este să le pui în fiecare staţie câte un mini casino.Cât îşi pregăteşte omul 3 lei pt călătorie, să-i bucure ochiul aceste mici căsuţe de nebunii. Afară demult nu mai plouă, butcile apar ca ciupercile după ploaie. Ei lasă, că primarul are acum o grijă mai mare. El are de decorat bradul, altfel iar dă cu obrazul în glod.Şi nu e bine deloc.
6 mln lei – atât a pierdut Moldova de pe urma unei semnături “nevinovate” lăsate de Ghimpu sub o lege care scutea casinourile de nişte impozite.Uite-aşa, pur şi simplu. Coincindenţă sau nu, dar cineva s-a simţit liber să instaleze casinouri pe la colţuri de stradă în Chişinău.
A fost acum 5 luni. Mai exact înainte de vacanţa de vară. Am văzut cum sub ochii mei, în centrul istoric al Chişinăului, a fost demolată o clădire veche, care îmi era foarte dragă. Practic, pe lângă ea mi-am trăit cei mai frumoşi ani din ultima mea iubire. Ştiu că şi până în vară se întîmplau asemenea acte de eroism, dar atunci parcă mi s-a umplut paharul. Am văzut că nu doar mie mi se umpluse. Am scris mai mulţi oameni, câte un anunţ, pe blog şi ne-am întîlnit atunci vreo 30 şi ceva de inşi care ne-am revărsat durerea, unii peste alţii, ca să înţelegem că dacă mai continuăm să trecem indiferenţi pe lângă aceste acţiuni, într-o zi ne vom pomeni trâind între termopane şi celebrele anexe(пристройчь)ale Chişinăulu. Uite aşa s-au născut Poştaşii Chişinăului. Totul a pornit de la o Poştă-nepoştă. Un grup de chişinăuieni. Jurnalişti, vedete, oameni simpli. Atunci am protestat lângă Leogrand, acţionarii căruia sunt noii proprietari ai terenului unde în loc de vechea Poştă,o clădire frumoasă, cu un singur etaj, urmează să fie înalţat încă un business centru din metal şi sticlă. De atunci, nici un om nu a fost tras la răspundere pentru acea demolare ilegală. Mai mult, în baza acestui caz au fost descoperite atâtea porcării, încât mi-e frică să vi le înşir. Începând cu potlogăriile făcute de fostul minstru al culturii Artur Cozma şi continuând cu cele ale unor funcţionari care încă mai sunt în funcţie. Deci, de la demolarea de ACUM 5 LUNI nu s-a luat NICI O MĂSURĂ!!!. Să fi fost în Chişinău un primar ca în Vilinius, sigur nu ar fi permis aşa ceva.
Aş vrea să cred că acest mesaj îşi va găsi susţinătorii. Dintre acei care nu se mai mulţumesc cu poziţia de un simplu spectator. Ci susţinători care ar pune luni dimineaţa mâna pe o mătură şi ar veni în faţa Primăriei, la un protest.
Aşteptăm să ni se alăture tot cei care cred:
1. Că merităm un centru istoric al Chişinăului, bine definit, protejat şi reconstruit. Iar toţi cei care au cumpărat clădiri vechi, lăsându-le să se prăbuşească, doar cu scopul de a se alege cu un lot de pământ în centrul Chişinăului, să fie deposedaţi de ele.
Asta înseamnă revizuirea planului urbanistic al Chişinăului, care în momentul acesta conţine lucruri inaceptabile pentru centrul istoric. Asta mai înseamnă alegerea unui arhitect, poate din străinătate, care ar veni la Chişinău cu o viziune modernă, dar protectoare pentru ceea ce a mai rămas din inima Chişinăului. Deocamdată, marea noastră performanţă este faptul că D-ul Modărcă nu mai este în funcţia de arhitect principal al Chişinăului. Arhitectul, care prin semnăturile sale, a ucis o sumendenie de clădiri vechi şi a permis o grămadă de ilegălităţi la acest capitol, nu a fost destituit din funcţie pentru mârşăveniile comise, ci a fost trimis la pensie!!!! Ştiu că şi-a asigurat o pensie liniştită. De asta nu mă îndoiesc.Mă nelinişteşte însă faptul că în locul acestuia a venit Radu Blaj, înlocţiitorul său. Radu Blaj pare să fie un băiat cuminte. Dar oare aceasta este cea mai importantă calitate a arhitectului principal al unei metropole? Mie nu mi s-a părut, din interviul pe care l-am realizat acum 1 an, că d-ul Blaj are vreo viziune şi mai ales vreo putere de decizie. Şi dacă are o viziune, aş vrea şi eu ,ca locuitor al Chişinăului, să o văd prin acţiuni concrete.
2. Că merităm măcar o stradă pietonală în Chişinău.
Una de pe care să fie măturate toate maşinile şi pe care, cu multă atenţie, să se elibereze autorizaţii pentru diverse restaurante şi magazinaşe. Cănd mă refer la atenţie, mă refer şi la schiţele de publicitate de faţadă care urmeză să fie aplicate. O strada pietonală în centrul istoric nu are doar menirea de a le oferi locuitorilor un respiro ci şi ar putea reconstitui atmosfera Chişinăului de altă dată. Poftiţi un video la acest capitol.
3. Că merităm un centru istoric fără atâtea panouri şi ecrane publictare. Şi mai ales fără toate aceste gherete oribile de pe Ştefan cel Mare.
4. Că merităm un primar mai hotărât şi mai categoric. Ca cel din Vilnius măcar. Să ne amintim de acţiunea lui de răfuială cu şoferii care parchează ilegal.
5. Că merităm clădirea Poştei înapoi şi tragerea la răspundere a tuturor celor care au permis demolarea acesteia.
Protestul nu vine să toarne toate zoile în capul lui Chirtoacă. Oamenii care se vor aduna la protest vor aduce cu sine instrumente de făcut curat (mături, mănuși, căști, mopuri, salopete). Aceștia vor face curățenie în fața Primăriei. Acțiunea va reprezenta un îndemn pentru primarul Dorin Chirtoacă să înceapă ORDINEA în Capitală. Nu venim cu acuzaţii doar la adresa lui. Ştim că multe lucruri nu-i reuşesc şi din cauza lipsei unei echipe cu care să facă ordine. Suntem mai mulţi oameni care îi oferim suportul nostru. Doar să-l vrea. Doar să-l ceară. Poștașii Chișinăului sunt hotărâți să meargă până la capăt și vor adopta diferite forme de protest împotriva instituțiilor responsabile.
Vă aşteptăm pe toţi cei necajiţi de starea lucrurile din Chişinău, cu o mătură în mână, luni, la 10.00, în faţa Primăriei. Aceasta nu este o acţiune politică, deşi mulţi ar putea să o califice aşa. Aceasta este o formă de exprimare a faptului că îţi pasă.
Dacă îţi plac filmele de animaţie, eşti dedicat și entuziast şi vrei să faci parte din echipa unui eveniment de anvergură internaţională, atunci locul tău este la Anim’est! Trimite un mail cu CV-ul tau şi o scrisoare de motivaţie pe adresa d.marian@altfilm.md, până pe data de 25 octombrie 2011. Fii convingător. Vei avea şansa de a câștiga experiență lucrând alături de o echipă pasionată, într-unul dintre departamentele noastre (guest, promovare, PR, tehnic, etc), vei avea acces la toate filmele şi evenimentele din timpul festivalului, vei cunoaşte invitaţii și echipa festivalului și vei simți atmosfera celui mai important festival de film de animație din România chiar din interiorul acestuia! În plus, experiența de voluntar în organizarea unui festival internaţional de film s-ar putea să conteze mult în CV-ul tău. Înscrie-te acum în echipa de voluntari a celui mai îndrăgit festival de film din București! De şase ediţii încoace, Anim’est este unul dintre evenimentele româneşti cele mai căutate pentru voluntariat. Prima ediţie a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est la Chişinău va avea loc în perioada 3 – 6 NOIEMBRIE 2011 la Cinema ODEON.
În sfârşit designerii de panouri publicitare din Chişinău au de la cine se inspira. Mai ales designerii care au avut grijă de Ziua Independenţei şi de cei 575 ani ai Chişinăului. În ambele cazuri lipsa de inspiraţie şi creativitate de pe panourile publicitare din Chişinău a fost ucigătoare. Ohoho, vă imaginaţi un festival de filmd de animaţie şi-a ales o oaie în calitate de logo? Care-i legătura? Unde-i logica? De ce atât de evaziv? Ce are oaia şi festivalul de film de animaţie în comun? De ce culoarea roz? De ce atât de mult roz? De ce nu avem o bratskaya maghila de sponsori scrisi măşcat, aşa încât să uiţi despre mesajul publictar? Toate aceste lucruri se vor întreba câţiva designerii grafici de la noi, care lucrează pentru comenzile de stat.Şi bine vor face. Poate măcar după asta se mai luminează puţin. Panouri cu oiţe şi roz magenta mă fac să vreau să le fac o poză. Doamne, cât de disperaţi putem fi.Ei bine, să trecem de la cicălit la lucruri mai plăcute.
Anim’est vine la Chişinău. Pentru mine e o bucurie fără margini. Institutul Cultural Român face tot mai multe lucruri bune în Moldova, iar Anim’est este următorul.
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, cel mai important de acest gen din România şi unul dintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Est, ajunge, începând de anul acesta, şi la Chişinău! Înfiinţat în 2006, Anim’est e cel mai mare festival de film din Bucureşti, ca număr de spectatori şi invitaţi, număr de filme, de cinematografe şi evenimente speciale. Adunând, pe parcursul primelor șase ediţii, peste 65.000 de spectatori şi proiectând peste 2.200 de filme de animaţie (lung şi scurt metraj, videoclipuri muzicale şi clipuri publicitare), Anim’est este festivalul de film cu cea mai spectaculoasă creştere în rândul publicului bucureştean. Sper că prima ediţie va fi de bun augur, pentru ca şi noi la Chişinău să apucăm să ne bucurăm de o a 5-ea, a 6-ea ediţie.
Intre 3 şi 6 noiembrie, la Cinematograful Odeon din Chișinău, ne aşteaptă 4 zile de proiecţii de filme de animaţie, inclusiv o secţiune autohtonă cu producţii legendare de la noi. Vă voi ţine la curent cu toate evenimentele, pentru că, daţi-mi voie să mă laud, nataalbot.md este unul dintre puţinele bloguri oficiale ale festivalului Anim’est.