Azi o zi rece, cu mult soare de iarnă. Marea Nordului este genul de apă lângă care voi îmbătrâni. Un litoral imens, gigantic și pustiu.
Browsing Tag
olanda
Încă un reportaj foto,şi ultimul din Olanda, din maiul ăsta. Pozele vin de pe meleagurile unde încă buzunarul nu e suficient de plin şi probabil nici timpul n-a venit să pot trăi în fiecare zi. Dar va veni şi ziua în care voi putea lua maşina ca să ajung în 30 de minute în aceasta grădină unică. Unică este ea pentru multitudinea detaliilor adunate în acelaşi loc. Keukenhof este deschis pentru public doar 2 luni pe an. În sezonul lalelelor. Un teritoriu imens se transformă într-o paradă de culori, într-o expresie a tot ce poate omul crea mai frumos. Nu e vorba doar despre 7000000 de bulbi de flori de toate soiurile şi culorile, pe care le veţi găsi înflorite. Keukenhof este întruchiparea apogeului la care poate ajunge imaginaţia umană, jucându-se cu florile şi culorie. Gustul pentru frumos ca şi pentru mizerie, este uşor transmisibil. Găsiţi-vă timp, şi mergeţi măcar o dată în viaţă aici. Pentru 15 euro veţi trăi o experienţă unică, chiar dacă în general, florile nu vă trezesc emoţii prea mari..
Am prins cea mai proastă vreme posibilă. Vânt puternic, ploaie şi frig. Nu se prea vede, nu-i aşa? De astăzi, 20 mai, Keukenhoh şi-a închis porţile pentru pubic. Şi raiul florilor are program. Următorul spectacol este la anul.
Copiii lor îs fix ca ai noștri. Frumoși, zglobii, talentați, florile vieții, ce să mai zic. Doar că ei au minim 3-4 copii în familie, mai toţi sunt blonzi şi cârlionţaţi. Taţii lor îşi dădăcesc copiii mai ceva decât mamele. Copii lor nu umblă încoştoşmonaţi cu 3 rânduri de haine, ca să nu răcească, ca ai noştri, ci mai cu seamă foarte subţirel îmbrăcaţi, cu pletele în vânt, chiar şi pe cel mai mare ger. Şi încă ceva.
Adulţii îşi pregătesc odraslele de mici să fie descurcăreţi. Să nu se fâsticească – vorba noastră, să intre in vorbă cu străinii, să fie cât mai sociabili, să se manifeste cât mai creativ. Mai pe scurt, cresc copii normali. Pe picior egal cu maturii, şi la port şi la crez.
Olandezii sunt un popor de comercianţi, cu tradiţii negustoreşti seculare. De Ziua Reginei aceştia le oferă şi copiilor posibilitatea să câştige un ban, dar şi să prindă secretele tratativelor şi negoţului. 
În primul rând, pe 30 aprilie în fiecare an,Vondel Park se transformă într-o piaţă imensă de jucării, haine şi talente, în care maturii se odihnesc, iar copiii vând, negociază şi se laudă cu toate cele învăţate la lecţiile de dans şi muzică.În Vondel Park îi veţi cunoaşte pe cei mai mici comercianţi olandezi.
Acest băieţel a fost învăţat de părinţi să se descurce în orice situaţie. De Ziua Reginei, ştiind că toţi semenii săi vor câştiga bani, şi-a pus şi el un carton pe gât cu un mesaj cel puţin amuzant: Răspund cu Da sau NU la 3 întrebări legate de viiotrul acelei persoane care îmi va plăti 25 cenţi.
Alţii, mai maturi, vor deschide garajul lui tata şi vor organiza un concert cu trupa.
Mai pe scurt, iubiţi-vă copiii, faceţi cât mai mulţi copii şi încurajaţi-i să fie independenţi şi descurcăreţi.
Ultimul om pe care l-am văzut azi, era când mă întoarceam noaptea acasă. A picat în lumina farurilor de la maşina mea şi s-a aflat în această lumină fix 3 sec. Timp suficient ca să înţeleg că nu vreau cu această imagine să rămân în capul meu, înainte de somn. Era tuns, avea mustaţa tradională a moldovenilor, avea o burtă mare tapetată cu un maiou alb, care se îmbracă de obicei doar sub cămaşa şi mai purta un costum sportiv alb,fosforiscent. Avea ciorapi albi şi şlapi, iar în gură sugea pofticios o scobitoare de dinţi. Stătea în întuneric şi aştepta.
Nu-i rău deloc să poţi vedea de toate în viaţa asta. Şi oameni de-ai noştri şi oameni de-ai lor. Şi mai ales e neplăcută senzaţia asta că la ei oamenii sunt mai frumoşi decât la noi. Că doar nu e așa. Probabil e doar o senzaţie. La ei scobitorile sunt folosite pentru scobit între dinţi. Ce prostie…
De atâtea ori am făcut declaraţii de dragoste pentru oraşul unde mă simt cel mai bine, încât mă tem să cad în banalitate. Am reuşit să molipsesc cel puţin 3 moldoveni cu virusul Amsterdam. Aşa că acum îi las şi pe alţii să-i cânte elogii. Eu m-am simţit om, alţii au filmat amintiri:))
Mai jos aflaţi şi motivul revenirii mele în Amsterdam pe 30 aprilie 2011. O gaşcă de 30 moldoveni urcaţi pe o barcă pentru a celebra sărbătoarea oranj a libertăţi, desfrâului, dezlănţuirii şi a bunei dispoziţii.
[media id=112 width=’450′ height=’320′]
Azi e azi. Ieri însa toți erau plini de speranțe. Și foarte bine!
E bine că întîi a fost nunta și mai apoi marea finală la fotbal. O nuntă cu una dintre cele mai frumoase și elegante mirese din Moldova și cu unul dintre cei mai atenți, grijulii și sentimentali miri din Olanda. Dacă se întîmpla ceremonia în Moldova, iar apoi urma finala de la fotbal – poate ar fi fost ratată zeama de a doua zi. Or evenimentul, avănd loc în Anglia, obida nuntașilor probabil a fost scăldată în multă bere, dar și în amintiri despre cât de frumos a fost ieri.
Într-adevăr a fost frumos. A fost ceva ce mi-a plăcut enorm de mult. Un eveniment fără excese. De nici un fel. Nici în vestimentație, nici în tradiții, nici alimentare. Poate doar puțin alcoolice, dar foarte puțin. Șampania a curs de peste tot. Aperitivele încîntau prin gustoșenia lor. Invitatele se întreceau la accesoriile din păr, dar mai ales la buna dispoziție pe care și-o dăruiau cu multă generozitate. Olandezii, chiar dacă îți lasă impresia unui popor foarte calculat, pragmatic și putin emoțional, mă uimesc a doua oară prin excentrismul și dorința de a-și face singuri sărbătoarea, dar mai ales să-i facă cheful celui mai bun prieten.
La acest eveniment am înțeles care este cea mai mare greșeală de la nunțile noastre. Overeating. Adică abuzul de mîncare. Dacă am păstra din nunțile noastre partea cu unele tradiții, muzică și chef – am avea cele mai vesele nunți.
Ziua a început cu ceremonia de la biserică. Aici din nou, nu aș putea să nu remarc faptul că procedură este una extrem de confortabilă. Toată lumea este așezată. Nimeni nu stă să țină coroane de-asupra capului și nimeni nu este nevoit să respire din greu, mutându-se de pe un picior pe altul, plicticit și mai ales obosit. La ceremonia religioasă unii dintre invitați aveau rolul de a citi anumite rugăciuni. A durat exact atât încît toată lumea să reușească să atingă acea stare de intimitate divină din suflet și gînduri.
Mai tîrziu evenimentul a continuat într-un loc de o rară frumusețe. Un conac englezesc din sec 18. Nu vreau să povestesc prea multe despre interior și despre cum îți tăia respirația toată priveliștea. Vreau doar să precizez că pînă la a se așeza la cină, adică timp de 3-4 ore, oameni au comunicat, s-au delectat cu muzică și s-au simțit bine. Mirii au avut partea de cîteva suprize din partea prietenilor. Și nu contează cît de reușite sau nu au fost aceastea. Important este că prietenilor cu adevărat le pasă de această nuntă și mai ales de eroii serii, vrînd neapărat să le dăruiască niște clipe de neuitat.
Cina a fost alternată cu discursuri înduioșătoare ale părinților și mirilor. Amintiri din copilărie, ilustrate prin poze, frînturi de emoții trăite cîndva, lumînări aprinse, bucate alese. Exact 3 feluri.
Totul s-a încheiat cu un hawaiian party, lumea și-a schimbat hainele, a îmbrăcat ghirlandele și a continuat distracția pînă cînd nu știu, pentru că trebuia să prind avionul.
A fost și un colac pe prosop, împărțit la toți nuntașii,un “amar” lansat de cei cîțiva moldoveni prezenți la ceremonie, ba chiar și o horă dansată cu mult zel. O horă moldovenească sigur niciodată nu a răsunat într-un conac englezesc din sec 18. Casă de piatră iubită prietenă….
Sună ciudat, dar e adevărat. Pentru prima dată în viață am fost nevoită să renunț la o călătorie, din cauza unui vulcan. Grație acestuia am aflat foarte multe lucruri curioase despre Islanda și despre toate minunățiile de acolo.
Imaginați-vă:Islanda produce la fel de multa energie geotermala ca si Stalele Unite, iar ceea ce ii ramine in plus exporta in Europa printr-un lung cablu electric subacvatic. Islandezii cred foarte multe în michiduță. Bun ,fiinţe supranaturale – pe care ei le numesc – poporul ascuns.
Eyjafjallajokull m-a împiedicat să ajung la cel mai așteptat de mine eveniment al întregului an: Queen’s Day din Olanda. Acum am un alt prilej să vizitez Olanda. V-am spus că-mi place Lady Gaga. Azi am aflat că și nepoțelul unei pritene este fan Lady Gaga. Ei și ce? Da mie-mi place.
Și cînd am aflat că în vară va avea turneu prin Europa mi-am zis că neapărat ajung și eu la un concert. Am biletul de concert, am biletele de avion, vulcanul să fie cuminte doar…între 14 și 16 mai….
Cîndva fetița asta era prea normală pentru ca să o cunoască o lume întreagă…
Acum însă este exact “normală”…