Cit de multe se pot spune despre un cintec? Cite vrei tu.
Dintre 1000 de piese de pe telefon, la una revin cel mai des.Mai ales cînd merg cu metroul care face tdih,tdih, tdyh, tdyh și intră dintr-o stație în alta. Așa cum îmi amintesc aici de claustrofobie, nu-mi amintesc nicăieri. Oamenii sunt atît de diferiți. Și fiecare cu obieceiul lui. Dar cei mai mulți citesc. Ceea ce mă face să înțeleg că asta ar putea fi o soluție. Dacă vă mai întreabă cineva cum am putea să-i facem pe moldoveni mai mult să citească? Răspunsul este doar unul:Sau le dăm zile libere după care ei să vină,ca la școală, și să povestească tema de acasă sau…să le construim un metrou.
Din pacate, în versiunea care-mi place mie cel mai mult. Silence nu are un videoclip. Cel de sus ori e un joc de calculator (iertați-mi lipsa de cunoștințe în domeniu), ori cuiva, pe bune i-a plăcut piesa asta. Așa cum mă ține ea pe mine. Sarah Mcclachlan – dementă voce.
În fiecare seară, tocmai atunci când pe mine mă apucă inspirația(pe la ora 23 a Canadei), cei de la Starnet, probabil, fac o oră de pauză pt serverul care găzduiește acest minunat blog. Tocmai atunci cînd vorbele curg ca Niagara din mine, îmi piere tot cheful să aștept până serverul își încheie pauza…iată de ce “voi scrie mâine” la mine poate fi și poimâine.
Pentru părinții pe care îi frămînta ca și pe mine, pănă astăzi, complicata întrebare: Cum să ieși cu un copil din casă și să te întorci cu 8 șosete murdare?, vine și răspunsul. Lăsați copilul să se îmbrace din capul lui și nu le permiteți buneilor, în ruptul capului, să inhibe în copil dorința de a îmbrăca la 35 grade căldură, cîte 4 șosete pe fiecare picior. În primul rînd, copilul dvs va fi în al 9-lea cer de fericire, pentru că a fost lăsat să-și manifeste personalitatea . În cel de-al doilea rînd, veți avea un mare prilej de distracție. Pentru că în afară de lipsa oricărui sentiment de jenă pentru ceea ce nouă, adulților, ni se pare absurd, odrasla voastră va mai și mârâi jumate de oră de-asupra unei perechi de sandale în care, bineînțeles, nu-i va mai încape piciorul. Dar nici n-o să renunțe la cele 4 șosete de pe fiecare lăbuță.
În final, copilul iese încîntat și încălțat(cu sandalele forțate la maxim) din casă,buneii ies mîhniți din casă, susținînd că nu e bine să-ți bați joc așa de copil.Iar eu, cu un profund sentiment de respect pt mine:)).Ce bravo sunt eu că pot să nu fac mare caz din preferințele vestimentare ale unei viitoare lady.
Acolo în vizită, sandalele îl vor strînge atît de tare pe copil, încît acesta va renunța la ele,jucîndu-se cu ceilalți doar în șosete, ce-i drept cîte 4 perechi pe fiecare picior! Ajunși acasă, Sonia, foarte mulțumită mi-a spus că i-a plăcut seara de azi, că s-a simțit foarte bine în șosete….
Titlul se adresează celor, cărora le este lehamite de mine, de Sting și de toată mierea care curge pe acest blog, de cînd subsemnata se află în vacanță. Și mie uneori mi-e silă de mine. Așa că nu vă deranjați, e ceva normal și trece….
A fost un episod la concertul lui Sting despre care nu v-am povestit. Eu însă atunci m-am îndrăgostit, de un cîntec. A fost o pauză in show, cînd toată lumea a ieșit la o țigară. Cozile la promoționalele cu Sting erau imense. Făceam parte din coadă, vroiam să-i cumpăr lui Alecu un CD, cînd am fost anunțați că discul nou s-a terminat. Cu, coada între vine am ieșit afară. M-am așezat pe asfalt și la cîteva minute, un băștinaș cu o țigară improvizată în dinți, m-a întrebat ceva. Apoi a hotărît să dea dovadă de ospitalitate, propunîndu-mi ceea ce improvizase el ceva mai înainte.Nu cred că e cazul să povestesc pînă unde a mers ospitalitatea unui simplu locuitor din Montreal.Discuția a fost scurtă, dar plăcută, fără gesturi inutile de politețe. Oricum n-o să ne mai vedem….Am revenit însă în sală într-o stare de spirit pregătit pentru o poveste. Sau poate așa mi se paruse ea doar mie și noului meu prieten dispărut în mulțime.
Sting făcea o introducere la următoarea piesă: “Toată lumea mă întreabă cum îmi compun eu piesele. Well, zice el, eu am scris peste 100 de cîntece, dar și pentru mine este o enigmă. De obicei, compun întîi melodia, termin aranjamentul, apoi ascult îndelung și astfel mi se nasc și versurile. Următoarea piesă, la fel, am compus-o, am încheiat aranjamentul, mi-am copiat-o pe Ipod și am ieșit la plimbare. Tot așa plimbându-mă și asculțîndu-mi noua creație, în mintea mea răsună un cuvînt. Trebuie să vă spun că nu mi-a plăcut deloc ceea ce am auzit. Cuvîntul era TRAVESTIT. Cum, m-am indignat eu, să fac o piesă despre un travestit? Eu nu pot să fac așa ceva cu muzica mea. Cînd colo, o voce în interiorul meu îmi zice: How dare you? How dare you, to judge me? S-ar putea ca într-o altă viață tu să te naști în pielea mea…Uite-așa mi-am ascultat eu vocea din interior și s-a născut următoarea piesă.Astfel am înțeles o dată și pentru totdeauna că nu am dreptul pe nimeni să judec, pentru că niciodată nu știu în pielea cui voi renaște mâine.”
“Don’t judge me
You could be me in another life
In another set of circumstances”…
După ce o veți asculta și vă veți mai aminti de această poveste, s-ar putea să vă întrebați dacă nu cumva e un cîntec nou. Face parte din albumul Brand New Day, apărut acum 11 ani:))
Din toate cele înșirate mai sus, concluzii se pot face o grămadă. Dar n-am chef să le fac pentru tine. Fiecare să și le facă pentru el.Piesa nu are un videoclip oficial, de aceea vă ofer ce-am găsit. Tomorrow we’ll see…
P.S Frate-meu, care niciodată nu intră pe aici, mă întrebă dacă nu cumva scriu doar de bine despre Canada. Că nu-i bine așa…scrie și de rău ceva… deocamdată pescuiesc…am cîteva episoade, dar nu negative, ci mai cu seamă curioase..măine, frate-meu, măine scriu…
Mă întreba mai multă lume ce am de gînd să citesc vara asta. Nu prea aveam curajul să fac recomandări, pentru că mi-am ales lecturile la întîmplare și nu eram convinsă, pînă nu le citesc, că ar fi ceva onorabil. Acum însă, înainte de a trece la noua carte a Annei Gavalda, încă nu aș vrea să mă despart de impresiile pe care mi le-a lăsat “Dragostea durează 3 ani” de Frederic Beigeder. Celor care nu au citit “99 de franci” le recomand prin asta să-l cunoască pe Beigbeder. Dar să revenim la dragoste…. De mult nu mi s-a întîmplat să citesc o carte în 2 zile. Și niciodată nu mi s-a întîmplat să calc peste interdicția, primită încă de la grădiniță, de a nu face notițe în cărți. De data asta nu m-am putut abține. Unele gânduri mi s-au părut prea nostime, că să le trec în zbor. Încă o dată mă conving cît de mult valorează simțul umorului în cazul unui bărbat. Un bărbat fără simțul umorului, e ca borșul fără sare – adică n-are gust.
Am decupat aceste frînturi, unele dintre ele pentru originalitate, altele – pentru adevăr, altele pentru ironia sorții…. Continue Reading
Un om necunoscut mi-a dat un link. Părea un om bine intenționat.Mi-a spus ca e fără nici o aluzie. De ce? Mie mi-ar fi plăcut să fie vreo aluzie… Paradoxal, tocmai atunci cînd te aștepți să primești un link cu aluzie, omul îți dă cu bastonul realității în cap.Bine, poate el a făcut o aluzie, dar una din acelea care se fac așa încît să rămăi foarte convinsa că nu e nici o aluzie la mijloc. Nu e vorba despre o creație genială. Mai cu seamă, e un filmuleț nice. Așa cum trebuie să fie lucrurile fără aluzie: scurte și plăcute. Mai pe scurt, fac un forward la acest link, fără nici o aluzie, or poate nu…
John William Goodward, cel care a reușit să suprindă atît de exact această stare, nu a fost un om foarte fericit. Acesta a hotărît de bună voie să-și pună capăt zilelor,nefiind apreciat pe parcursul vieții sale.
