Mai pe lung: Câtă lume, atâtea păreri. Protv-ul, venind la concurenți la eveniment, nu a văzut nimic decât lipsa bostanilor. Eu am simțit lipsa sacilor de gunoi. Unora le-a lipsit mâncarea. Cert e un lucru. Nimeni nu s-a așteptat la atâta lume flămândă la Bostaniada. Lozovenii, să fi știut că vor veni atâția musafiri, se pregăteau mai conștiincios. Cel puțin eu întîlnisem cîteva lozovence mîhnite că nu au știut de festival, că ar fi pregătit și ele niște plăcinte. Și nu doar ele. Multă lume a regretat că nu a avut ceva de vândut, pentru că pe stadion era un roi de lăcuste. Gata să înghită tot ce e bunișor. Chiar și la un preț mai piperat. Păi dacă poșta de vorbe nu merge în sat, aici n-ai ce-i face.
Vremea a fost de nedescris. Pe 28 octombrie am umblat cu mânecă scurtă, la 22 de grade, cu soare pe cer, dar și în ochii celor din jur.
Demult nu m-am simțit într-un mediu atât de prietenos. Sau poate așa am vrut eu să-l văd. Pentru prima dată în viața mea am pozat pentru atât de multe aparate foto. Stresul l-am stins cu un vin ghiurghiuliu, din acela care lasă pete ce nu se mai scot cu nimic.
Să presupunem că până la anul se rezolvă și cu sacii de gunoi, și cu bostanii și cu mâncarea.
Ce mi-aș mai dori e ca până la anul să se mai rezolve ceva: oamenii să aibă grijă să arunce gunoiul doar la urne, să le pese nu doar de ograda sau apartamentul lor, ci și de spațiul pe care îl împart cu cei din jur. N-ar strica oamenii ă creadă mai mult în propria lor putere de a schimba lucrurile spre bine, să lase acasă scepticismul și să poarte în schimb mai mult oranj, galben și verde. Până la urmă e o sărbătoare tematică și are nevoie de câteva elemente pentru a-i respecta tematica. Mi-ar mai plăcea lozovenii să creadă în Bostaniada măcar pe jumătate cât cred eu în ea și atunci ne putem descurca oricând fără sponsori.
Îmi vine să vă cuprind pe toți voi care ați venit la Bostaniadă și ați participat la scrierea primei istorii, fie la gătit, fie la mâncat. Eu am hrănit vreo 30 de guri cu dovlecii din poze și m-am simțit excelent văzând-o pe maică-mea care le zâmbea cumpărăturilor și care în aceeași dimineață mă convingea sceptic că poate nu merită să mă chinui, oricum nimeni n-o să-i cumpere. Iar seara regreta că n-a făcut niște învârtită cu dovleac. Las că la anul. Ploi să fie, dovleci să fie, dorință să fie. Că unde dorință nu e, nimic nu e. Uite-așa patetică sunt eu azi.
Cei de la revista “Вкус Жизни” fac lucruri frumoase.Au avut o inițiativă salutabilă de a promova mai mulți designeri vestimentari, creatori de accesorii și stiliști din Moldova. Și până când culoarea mint nu a fost detronată de alta, poftiți un pictorial frumos din creațiile acestora unde firul roșu este această minunată nuanță a verdelui.Bineînțeles fără o rupătoare fată model nu se putea. Felicitări “Вкус Жизни” pentru articol.
– Salut. Ce mai faci? Vreau să-ți fac cunoștință cu prietenul meu?
– Prietenul tău?
– Da, Nata. Iubitul meu.
– Iubitul tău?
– Da.Sunt gay.
– Eşti gay. Nu pot să cred.Asta-i bună.
– Dar te rog să nu spui lui…..
Reacţia mea iniţială a fost destul de infantilă. Totuşi nu în fiecari zi un om apropiat îţi recunoaşte că este gay.Mai întîi am zâmbit. Adică m-a amuzat spiritul meu de observaţie adormit, care niciodată nu a remarcat vreo manifestare ieşită din comun, în comportamentul acestui om. Un bărbat în toată firea, pe care femeile nu-l excită, dar asta nu se afişa nicăieri şi niciodată.
Mai târziu am simţit un sentiment de recunoştinţă pentru acest om şi pentru faptul că a văzut în mine un confident. Pentru că mi-a încredinţat secretul său intim.După atâta timp în care ne cunoaştem a hotărât să-mi spună ce ascunde. De ce ascunde, de ce a hotărât să aibă încredere în mine? Cu toţii avem nevoie să fim noi înşine. Să fim cât mai apropae de ceea cu ce ne-a înzestrat mama natură. Avea nevoie să nu mai pretindă că este altcineva decât este în realitate.
M-am simţit chiar mai aproape de el, graţie acestei confesiuni pe care a făcut-o fără frica de a fi condamnat de mine. Oricum îi este frică să fie condamnat de alţii. M-a rugat foarte mult să nu spun despre asta unui alt om, un prieten comun. Pentru că acela nu l-ar înţelege şi l-ar renega. Şi pentru că nu vrea pe nimeni să dezamăgească. Dezamăgească…opriţi-vă aici un pic. Imaginaţi-vă că printre noi trăiesc oameni cărora atitudinea noastră le dictează un complex de inferioritate, un sentiment de ruşine pentru ceea ce sunt ei. Cine suntem noi să ne permitem această dojeneală morală? Ne asumăm dreptul de a condamna homosexualitatea, ca şi cum am condamna că afară e iarna, e ger aprig şi nouă asta nu ne place. Dar gerul nu devine mai bând din cauza asta. Şi nici oamenii cu orientare sexuală netradiţională nu devin mai puţini din cauza că nu-i acceptăm.
Precum bine ştiţi, în Uniunea Sovietică sex nu a existat. Apoi am descoperit cu toţii că el exista, doar că nimeni nu vroia să-l recunoască drept ceva frumos şi absolut necesar pentru fiecare om. Apoi a venit dezlegarea la sex, iar oamenii, sălbatici fiind după atâta abstinenţă informaţională, au început să transmită unii altora boli şi infecţii, pentru că prezervativul cică fură din plăcere. Apoi prin intermediul artei şi culturii a început tot mai frecvent să fie rostit cuvântul gay.
Personal, am auzit prima dată cuvântul gay, prin 1991, când aveam 12 ani, fiind fana lui Freddy Mercury, atunci când acesta a murit. Şi când toată lumea zicea că a murit de SIDA, din cauza că era gay. Apoi tot mai mulţi artişti-gay au început să se regăsească printre preferinţele mele muzicale. Apoi am început să călătoresc şi să văd diverse culturi şi societăţi. Am ajuns prin SUA, în Massachusettes. Acolo am aflat cum un stat, din cele 50 ale Americii, poate să decidă, dacă vrea, legalizarea căsătoriilor între găy, fără ca să ţină cont de faptul că în alte state din aceeași țară aceste căsătorii nu pot avea loc. Apoi am fost în Olanda şi am văzut familii puternice, cu mulţi copii, şi cele mai vesele petreceri de gay în preajma acelor copii, apoi am fost în Canada şi din nou am remarcat o convieţuire paşnică şi armonioasă în aceeşi societate a gaylor cu heterosexualii.
Aşadar toleranţa faţă de orientările sexuale, diferite decât a mea, este o calitate care în mod firesc s-a cultivat în mine de-a lungul timpului. Sunt un copil norocos, am crescut alături de părinţi care niciodată nu au manifestat intoleranţă faţă de orice fel de diferenţe de ordin etnic, rasial, de vârstă sau sex. Mai mult, părinţii mei sunt atât de normali, încât acum, văzând la tv promotori ai homofobiei, realizează cât gunoi există în capul feţelor bisericeşti şi schimbă postul.
De aceea, predicile lipsite de orice sens şi raţionament ale părintelui Văluţă, de rând cu promisiunile de răzbunare bisericească ale tuturor businesmanilor bisericeşti de la noi, mi se par întruchiparea stagnării şi nimicniciei, băgate cu multă iscusinţă în sufletele disperate de atâta sărăcie şi dezordine ale moldovenilor. Nu de aici ni se trag necazurile.
Mi se pare îngrozitor să trăieşti într-o societate ortodoxă, în care zilnic cineva se spânzură de dor de mamă, sau se omoară pentru bani, sau violează copii, dar care nu tolearează şi nu acceptă fenomene inofensive, fireşti, atât de intime, dar atât de esenţiale pentru fiecare om. Cred că sexualitatea şi sexul în viaţa noastră pot fi o mare binecuvântare, dar şi o sursă de continuă suferinţă. Depinde de societate, de anturaj, de necesităţile şi mai ales experienţele la care este supus omul în viaţa sa intimă.
Noi avem nevoie de aprobarea celor din jur, avem nevoie de confidenţe, avem nevoie să ne armonizăm cu lumea dură în care trăim. Suntem animale sociale.Neacceptând un fenomen care există de când e lumea şi pâmântul şi care nu se transmite prin propagandă, necăjim oamenii din jur şi îi băgăm în cuşti. De ce? Pentru că ei nu sunt ca noi.
Dragul meu prieten. Sper că mesajul meu nu te va întrista. Pentru că nu ţi-am dezvăluit identitatea. Îţi mulţumesc că mi te-ai deschis. Acum aş vrea să-ţi fiu şi mai aproape.
P.S. Reprezentanţii diasporei moldoveneşti din străinătate au cerut autorităţilor din Moldova să voteze cât mai urgent legea antidiscriminare. Biserica noastră şi acolo vede laba homosexuală atotcotropitoare, susţinând că i-a verificat pe cei din diasporă şi că şi acei reprezentanți sunt gay. Iată şi răspunsul nostru.
Dar această variantă de Akord aţi văzut-o?
Merită neapărat.Akord ar putea fi bestiali, dacă maniera relaxată din acest live ar rămâne stilul lor pe viaţă.
Mda. Se pare că Eurovisionul din acest an a fost chiar mai bun decăt credeam. Să le pese la atât de mulţi oameni..bloggeri..jurnalişti….Nu-mi amintesc ca în vreun an de până acum să fi stârnit atât de tare spiritele.
Poate pentru că Adrian s-a supărat aşa urât în faţa întregii ţări şi lumea a văzut la tv, în direct, cum nu-şi poate stăpâni furia şi nici limba.
Poate pentru că de fiecare dată spectatorii se poartă ca iubita înşelată de zeci de ori, dar după fiecare trădare speră că e ultima şi că totul va fi bine. Şi se uită toţi cu gurile căscate de curiozitate plini de speranţă.
Poate pentru că toţi aşteaptă ca cineva să fie executat pentru gafe şi asta nu se întîmplă în nici un an.
Poate că, ceea ce mi se pare cel mai enervant, avem artişti pe care îi răsfăţăm în prea multe laude, în lipsa unora mai talentaţi, mai creativi şi apoi aceştia se miră că nu au primit aceeaşi cantitate de voturi câte like-ri adună pe fb.
Dragii mei artişti, hai să fiu sinceră cu voi.Eu nu cred în sms-voting… Continue Reading
Mai pe scurt. Nu, mai pe scurt n-o să iasă. Am tot stat pe gânduri, dacă merită sau nu să scriu despre asta. Cu anii tot mai mult stau pe gănduri. Mi se pare firesc. Începi tot mai mult să-ţi doreşti să nu o mai dai atâta în bară. Vorba aia despre pasărea care pe limba ei piere este una foarte adevărată. Şi totuşi îndrăznesc.
1. Ştiu că nu mă îmbrac ireproşabil. Nu ştiu, nu pot, n-am chef, n-am timp, dar cel mai sigur e că nu mă duce capul.Uneori îmi pasă, alteori nu. Ştiu însă sigur că nu stilul meu este lucru cu care mă mândresc cel mai mult. Am performaţe care salvează lipsa unei culturi vestimentare profunde. Spre deosebire de alţii….Iar când mă critică Valentina Vidraşcu sau Viorica, accept şi recunosc. Mai calc prin străchini. Când însă mă critică nişte gândăcei, a căror ţinute niciodată nu au strălucit şi care nici nu au făcut ceva palpabil la viaţa lor, nu mă supăr, doar îi ignor. Nu suport când prin critici se confundă garderoba unui om cu ceea ce poartă el în suflet. Atât în sens negativ, cât şi pozitiv. Şi mai ştiu că nu poţi trata un om după hainele pe care le poartă. Asta mi se pare foarte trist. Dar o persoană publică? E normal ca aceasta să fie apreciată şi după ţinutele sale? Sau succesele sale e tot ce contează şi ar trebui să facem abstracţie de lipsa unui bun gust la haine?
2. Azi nu critic pe nimeni personal. Mai ales din punct de vedere vestimentar. Pentru că……vezi p.1 Nu sunt perfectă. dacă aş fi fost, îndrăzneam. Aşa că vin doar cu nişte constatări. Când urma să vină la Chişinău, nici nu auzisem de el. Dar Valentina Vidraşcu mi-a zis: e cel mai bun. Aşa îl aşteptam. Aşa a fost Alin Gălăţescu în emisie la Sare şi Piper. A analizat şi criticat ţinutele câtorva artişti şi femei politicieni din MD.Ne-a lăsat muţi pe toţi. Mai exact pe mine. Că băieţii, săracii, nu s-au putut abţine de la a chicoti. Alin a fost, ca de obicei, sincer, acid, necruţător. Aşa şi-a promis să fie de mai mult timp încoace şi se ţine de cuvânt. Chiar şi cu preţul răului pe care şi-l face. A fost atât de dur, după unităţie noastre moldoveneşti de măsură, încât, firesc, sinceritatea lui a dat în clocot nişte spirite. A rupt tot ce i-a picat: păr de culoare roz-blond, cămăşi din atlas de culoarea muştar, ţinute etno picate în kitch, flori în cap, dar neştiind cine e şi ce face i-a dat un plus pentru stil lui Gordienco. La băieţi – la fel.A fost mai dur cu unii şi mai blând cu alţii. Am fost sunată imediat după emisiune de mai mulţi oameni şi certată pentru faptul că nu am sărit în apărarea moldovenilor noştri. Că cine este acest român împuţit, să vină la Chişinău şi să ne critice valorile? Am avut discuţii lungi, deloc plăcute, care mi-au atins nişte coarde. Acesta e motivul pentru care am hotărât să scriu azi. M-am simţit nu prea bine ascultând reproşuri pentru că aş fi vrut şi eu să fiu foarte sinceră la telefon. Dar nu mi-am putut permite. Din frică, din bun simţ sau din ipocrizie, poate. Continue Reading
Acest concurs nu are nici premiu, nici perspectivă mare.Deocamdată. Poate doar îţi oferă şansa ca timp de o lună să afle despre tine circa 10000 oameni noi. Cu FB ar ieşi chiar mai mulţi. Mai departe, fă ce vrei cu ei.
Am intrat, din nou în febra Eurovisionului. Au început, tradiţional, scăndălaşele.Cântăreţele s-au pus pe dat jos kilogramele, se fac lansări şi conferinţe de presă absolut inutile, la care presa nu se duce. Dacă ar promite cineva să-şi arate vreun sfârc, ar fi altă treabă.
Suntem un popor petrecăreţ. De aceea ne place să dansăm şi să cântâm. Dar mai ales să cântăm. Unde te uiţi, peste tot măcar un copil, un vecin, un coleg, o rudă cântă sau visează la asta. În fiecare săptămână cunosc oameni, tineri şi mai puţin, care visează să-şi petreacă tot restul vieţii în muzică. În plus, mai vine pe poştă mea câte un mesaj cu rugămintea de a promova un talent în devenire. Multe dintre operele prezentate nu pot fi puse la tv. Şi nu neapărat din cauza înjurăturilor. Pur şi simplu provoacă reacţii la limita între râs şi plâns. Apoi m-am gândit că oamenii ăştea şi-au făcut vreo speranţă în legătură cu mine. De ce oare subiectivismul gusturilor mele să le decidă soarta? Noroc că pe blog poţi face ce vrei sau aproape tot ce vrei. Aşa că promit, de acum înainte, în fiecare săptămână să vă ofer spre judecata dvs cântece noi. Vom face un Moldovision al nostru. Ce naiba ne tot dăm în mintea europenilor? Şi tot filosofăm dacă e sau nu de Eurovision cutărească sau cutărească piesă. Sunt ei mai buni ca noi? Au ei ceva ce noi nu avem şi ar merita plagiat? Mentalitate? Ordine? Legi? Lăsaţi-o voi mai moale….Cum n-am fost în Uniunea Europeană atâta timp, nici nu vom fi în apropiaţii 12 ani. Deci să ne păstrăm verticalitatea şi să continuăm să umblăm gheboşi, încruntaţi şi trişti, că aşa ne este cătătura.
Începem cu cea mai proaspătă propunere. Venită acum câteva zile. Cine-i următorul? Trimiteţi mesajele cu linkuri de pe youtube la această adresă: nataalbot@gmail.com. Pentru cine nu a înţeles, juriul sunteţi chiar voi. Să curgă criticile. Să fie clar, acest concurs nu este un fel de Golden Rasberry award. Altfel ar trebui să-i iau tot pe artiştii noştri binecunoscuţi şi să-i supun la tot felul de umilinţe. N-am chef. Aşa e mult mai distractiv.
La ei, în străinătate, e underground, la noi – muzica din beci. Trăiască muzica din beci!
